Curtea de Justiție a UE: Companiile din energie pot fi obligate să restituie sumele percepute cu încălcarea drepturilor consumatorilor

Prin hotărârea din data de 30 martie 2023, în cauza C-5/22 (Green Network), Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că autoritățile naționale de reglementare în domeniul energiei pot avea competența de a impune întreprinderilor din domeniul energiei electrice restituirea sumelor percepute cu încălcarea cerințelor privind protecția consumatorilor. Potrivit CJUE, protecția consumatorilor intră, astfel, în sfera atribuțiilor acestor autorități.

Litigiul principal a luat naștere în Italia. Acolo, Autoritatea de Reglementare în materie de Energie, Rețele și Mediu, Italia a impus societății Green Network, o societate italiană de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale, o sancțiune administrativă pecuniară de 655 000 de euro pentru încălcarea unor obligații de transparență tarifară. Această autoritate a obligat-o de asemenea să restituie clienților săi finali suma de 13 987 495,22 euro, facturată acestora cu titlu de cheltuieli de gestiune administrativă în temeiul unei clauze contractuale considerate nelegală de autoritatea respectivă.

Compania din domeniul energiei a contestat decizia în instanță, susținând faptul că o autoritate de reglementare în domeniul energiei nu are competența de a a impune restituirea unor sume facturate clienților. Cauza a ajuns la CJUE.

Ce a decis CJUE? 

CJUE a decis faptul că, potrivit dreptului Uniunii, o autoritate națională de reglementare în domeniul energiei are competența de a de a impune întreprinderilor din domeniul energiei electrice restituirea sumelor percepute cu încălcarea cerințelor privind protecția consumatorilor. Potrivit Curții de Justiție, în scopul urmăririi obiectivelor sale, Directiva 2009/72 impune statelor membre să confere autorităților lor naționale de reglementare prerogative largi în materie de reglementare și de monitorizare a pieței energiei electrice, în special în vederea asigurării protecției consumatorilor. Astfel, Curtea a constatat că un stat membru poate acorda unei asemenea autorități competența de a impune operatorilor respectivi restituirea sumelor percepute de aceștia cu încălcarea cerințelor privind protecția consumatorilor, în special a celor privind obligația de transparență și acuratețea facturării.

 

Implementează GDPR și evită amenzile! 

 

Te-ar putea interesa și: 

ALTE ARTICOLE

Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!