Aici descoperim
dreptul tehnologiei

photo-1501250987900-211872d97eaa.jpg

Progresul tehnologic a determinat motoarele de căutare online să dezvolte servicii tot mai performante pentru a răspunde cerințelor utilizatorilor. În ultimii ani, aceste servicii suplimentare, cum ar fi autocorectul și sugestiile de căutare au determinat deținătorii de drepturi să susțină că motoarele de căutare sunt răspunzătoare pentru încălcările drepturilor de autor efectuate de acele site-uri pe care motorul de căutare le permite accesul. Problema a fost în cele din urmă adusă în fața Curții Supreme a Italiei în Cauza Yahoo ! vs RTI.

Motoarele de căutare sunt expresii ale libertății de informare. Ele permit utilizatorilor să găsească rapid conținutul pe care îl caută (de orice natură) pe web, printr-un sistem automat care, pe o bază algoritmică, analizează în microsecunde un volum enorm de date și returnează utilizatorului un index al conținutului găsite. Acest lucru se face grație formulelor statistice și matematice care indică gradul de relevanță în raport cu o anumită cheie de căutare, tastată de utilizator (crawler web).

 

 

Curtea Supremă de Justiție din Italia a statuat că motoarele de căutare nu răspund juridic în măsura în care rămân neutre și se conformează horărârilor judecătorești de eliminare a conținutului ilegal. În concret, pentru a nu răspunde juridic, motoarele de căutare trebuie să:

  • nu modifice informațiile;
  • să respecte condiții egale de acces la informații;
  • nu interferează cu utilizarea legală a unei tehnologii recunoscute pe scară largă utilizată în industrie pentru a obține date privind utilizarea informațiilor;
  • acționeze cu promptitudine pentru a elimina conținutul și/sau a bloca accesul la conținutul ilegal, conformându-se unei decizii ale unei autorități administrative sau instanțe de judecată.

De asemenea, legislația europeană interzice ca motoarele de căutare să intervină între utilizator și informație, cu toate acestea, dacă informația este ilegală, este necesar ca această să fie eliminată din locația originală.

 

Te-ar putea interesa și:

 

 

Sursa aici 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]




Regulamentul General privind Protecția Datelor (GDPR) ridică multe întrebări cu privire la impactul GDPR asupra relațiilor de muncă. Nu este o noutate faptul că în cadrul majorității organizațiilor, angajații au fiecare câte o adresă de e-mail de serviciu pe formatul nume.prenume@companie.ro. În prezentul articol voi aborda un subiect de actualitate și întâlnit frecvent în practică: poate un angajator să acceseze adresa de e-mail de serviciu a unui fost angajator?

Înainte de a răspunde la întrebare, vom discuta, cu titlu preliminar, câteva aspecte deosebit de importante pentru înțelegerea problematicii abordate.

Este adresa de e-mail o dată cu caracter personal?

Orientările europene sunt în sensul în care o adresă de e-mail pe formatul nume.prenume@companie.ro sau chiar pe formatul nume@companie.ro, este o dată cu caracter personal. Adresele de e-mail pe formatul office@companie.ro nu sunt date cu caracter personal, însă acest lucru nu înseamnă că acestea nu ar trebui protejate deoarece conțin informații sensibile. Conținutul e-mailurilor pot conține de asemenea, o multitudine de informații personale, precum datele de contact ale clienților, informații financiare, date medicale, iar în cazurile nefericite, inclusiv discuțiile private ale angajatului/fostului angajat.

De asemenea, Deciziei civile nr. 34/09.03.2017 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal (nepublicată), s-a statuat, în mod definitiv, faptul că adresele de e-mail a căror denumire cuprinde numele, prenumele și locul de muncă al unei persoane (de exemplu, ion.ionescu@companie.ro), reprezintă informații ce servesc la identificarea persoanei fizice, respectiv sunt date cu caracter personal în sensul legislației privind protecția datelor.

În acest sens, a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia privind dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 37 din 7 decembrie 2015, potrivit căreia în interpretarea și aplicarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001 și art. 3 alin. 91) lit. a) din Legea nr. 677/2001, numele și prenumele unei persoane reprezintă informații referitoare la date cu caracter personal, indiferent dacă, într-o situație dată, sunt sau nu suficiente pentru identificarea persoanei.

Conversații private pe e-mail-ul de serviciu…

Comoditatea îi determină pe unii angajați să folosească adrese de e-mail de serviciu pentru activități domestice, precum achiziții online sau chiar discuții personale. Cât de permis este acest lucru de GDPR? În primul rând, e lesne de înțeles că angajatorul nu poate controla cum folosește un angajat e-mailul de serviciu. Însă, având în vedere că (1) GDPR impune angajaților să nu colecteze mai multe date decât sunt necesare și (2) orice operator (în speță, angajatorul) trebuie să implementeze măsuri tehnice și organizatorice adecvate, aș spune că angajatorii ar trebui să cunoască faptul că… nu ar trebui să amestece viața personală cu atribuțiile de serviciu. Organizația ar trebui să aibă politici adecvate prin care angajaților li se aduce la cunoștință nu doar cum să protejeze datele personale ale organizației, ci cum să își protejeze datele lor personale. Compania ar trebui să explice angajaților că nu ar trebui să folosească e-mail-ul de serviciu în scop personal atât prin training-uri și ar trebui să aibă proceduri implementate (actualizarea ROI cu un capitol privind protecția datelor, acorduri de confidențialitate, politici de confidentialitate/securitate etc) pentru protecția datelor personale, inclusiv protecția propriilor informații personale.

Cu alte cuvinte, conversațiile private pe e-mailul de serviciu nu sunt interzise per se de Regulament, însă angajatorii ar trebui să depună diligențe pentru a atrage atenția angajaților asupra riscurilor la care se pot expune, mai ales în situația în care e-mailurile de serviciu sunt monitorizate 🙂

 

 

E-mail-uri de serviciu monitorizate

Vă amintiți de celebru caz de la CEDO Bărbulescu vs România? Pe scurt, domnul Bărbulescu a fost obligat de către angajator să își creeze o adresă de yahoo messenger pentru a ține legătura cu clienții, însă conversațiile de pe yahoo messenger cu logodnica și fratele său au fost monitorizate de către companie, fără ca dnul Bărbulescu să aibă cunoștință de acest lucru. Peste ceva timp, domnul Bărbulescu a fost concediat deoarece încălcase regulamentul intern care îl obliga să nu folosească internetul în scop personal. A contestat fără succes decizia la instanțele din România invocând violarea secretului corespondenței. În cele din urmă, CEDO (Marea Camera) a dat o decizie cel puțin interesantă, prin care statuat, printre altele, că monitorizarea conversațiilor electronice la locul de muncă este permisă dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • există un interes legitim al companiei de a monitoriza (supravegherea îndeplinirii sarcinilor de serviciu, securitate etc);
  • nu au fost găsite metode mai puțin intruzive pentru atingerea scopului;
  • angajatul a fost informat în prealabil cu privire la faptul că e-mailul este supravegheat.

În această situație, temeiul juridic nu este consimțământul angajatului (care, conform opiniei WP29, în majoritatea cazurilor este invalid, existând un dezechilibru de putere), ci interesul legitim.

Cu privire la monitorizare ar trebui să ne amintim că Legea 190/2018 privind măsurile de punere în aplicare al GDPR impune următoarele condiții:

a) interesele legitime urmărite de angajator sunt temeinic justificate și prevalează asupra intereselor sau drepturilor și libertăților persoanelor vizate – prin urmare trebuie documentată o analiză a interesului legitim și păstrată pentru un eventual control. 

b) angajatorul a realizat informarea prealabilă obligatorie, completă și în mod explicit a angajaților;- notele de informare către angajați trebuie să prevadă că se utilizează mijloace de monitorizare.

c) angajatorul a consultat sindicatul sau, după caz, reprezentanții angajaților înainte de introducerea sistemelor de monitorizare;

d) alte forme și modalități mai puțin intruzive pentru atingerea scopului urmărit de angajator nu și-au dovedit anterior eficiența; și

e) durata de stocare a datelor cu caracter personal este proporțională cu scopul prelucrării, dar nu mai mare de 30 de zile, cu excepția situațiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate.

 

 

 

Putem accesa e-mailul fostului angajat? 

Pe scurt, da, însă doar dacă sunt respectate anumite condiții pe care le vom indica mai jos.

„Atunci când un angajat părăsește organizația, angajatorul ar trebui să ia măsurile tehnice și organizatorice necesare, astfel încât poșta electronică a angajatului să fie dezactivată în mod automat. În cazul în care, pentru buna funcționare a organizației, este necesar să fie recuperat conținutul poștei electronice a unui angajat, angajatorul ar trebui să adopte măsurile adecvate pentru recuperarea conținutul acesteia înainte de plecarea angajatului și, dacă este posibil, în prezența lui.” – CEDO, Cauza Bărbulescu vs România.

Așadar, atunci când un angajat părăsește compania, e-mailul trebuie dezactivat și redirecționat către o nouă adresă, iar conținutul ar trebui recuperat înainte de plecarea angajatului. Dacă totuși, angajatul e plecat deja, iar compania nu avea cunoștință de acest lucru, va trebui să recupereze și să dezactiveze în cel mai scurt timp, deoarece un timp îndelungat poate conduce către un cuantum al amenzii mai mare. 

În cursul anului 2016, o societate din România a fost amendată de ANSPDCP deoarece a păstrat mai mult decât era cazul (aproximativ un an) un e-mail al unui fost colaborator, invocând, printre altele, că a trebuit să păstreze adresa de e-mail deoarece clienții societății erau obișnuiți să contacteze această adresă de e-mail. Procesul-verbal a fost contestat la Tribunalul București. S-a pierdut în fond și s-a făcut apel la Curtea de Apel București.

Prin Decizia Civilă nr. 34/09.03.2017, Curtea de Apel București a statuat, printre altele, că:

există un interes legitim („Tribunalul reține că redirecționarea e-mailurilor este similară noțiunii de acces la informații, din moment ce poate vizualiza conținutul e-mailurilor trimise pe adresa de e-mail vizată. De asemenea, la data de ___, toate e-mailurile au fost recuperate, petenta având acces la conținutul acestora. Tribunalul reține că intervenția petentei pentru a urmări modul în care și-a desfășurat activitatea fostul angajat a fost legitimă.”)

nu este nevoie consimțământ, angajatorul se poate baza pe interes legitim („Totuși, potrivit art. 5 alin. (2) lit. e) din lege, consimțământul persoanei vizate nu este cerut când prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terțului căruia îi sunt dezvăluite datele, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate. Tribunalul reține că petenta avea dreptul de a verifica dacă obligațiile asumate în desfășurarea raporturilor contractuale cu clienții au fost respectate și nu se poate reține vreun prejudiciu față de angajatul care avea obligația de a presta activitatea pentru societate. Pentru aceste motive, Tribunalul reține că fapta sub aspectul accesării și prelucrării informațiilor din e-mailurile cu caracter profesional nu se confirmă, pe de-o parte, conținutul e-mailurilor profesionale nefiind date cu caracter personal, iar, pe de altă parte, intră sub regimul excepției reglementate de art. 5 alin. (2) lit. e) din lege.”)

angajatorii ar trebui să nu acceseze niciodată discuții personale și să le șteargă în cel mai scurt timp („Cu toate acestea, aprecierile instanței nu rămân valabile în privința e-mailurilor cu conținut privat sau din alte activități. Deși intervenienta avea obligația să utilizeze e-mailul doar în scop profesional și petenta nu avea așteptarea să regăsească aceste e-mailuri în contul intervenientei, totuși acestea au fost recuperate și stocate pentru un an, fapt ce presupune prelucrarea lor în sensul art. 3 lit. b) din lege. Interdicția impusă intervenientei nu schimbă caracterul de date cu caracter personal al e-mailurilor personale sau din alte activități. […] Pentru aceste motive, fapta se confirmă în ceea ce privește prelucrarea e-mailurilor cu caracter personal sau din alte activități.”)

La o primă lectură, apare un paradox. CEDO spune că angajatorul ar trebui să recupereze e-mailurile înainte de plecarea angajatului, iar Curtea de Apel București spune că recuperarea se poate face și după plecare, însă, în cel mai scurt timp. Luând în calcul (1) formularea „ar trebui” în loc de „trebuie” a CEDO și (2) faptul că accesul la conținutul e-mailului poate fi extrem de important, de la caz la caz, se poate aprecia dacă există un interes legitim de a accesa adresa de e-mail a fostului angajat.

 

Recomandări. Soluții. 

Având în vedere cele expuse mai sus putem concluziona și putem emite chiar o soluție care poate fi utilă companiilor aflate în această situație:

  1. Pe viitor, companiile ar trebui să aibă grijă să recupereze conținutul e-mailului înainte de plecare și, dacă se poate, în prezența angajatului.
  2. Dacă nu s-a respectat punctul 2., companiile ar trebui să recupereze în cel mai scurt timp conținutul necesar, să redirecționeze și să șteargă e-mailul. Poate fi util să informeze în acest sens angajatul și să îi propună ștergerea conținutului confidențial.
  3. În toate cazurile în care se merge pe interes legitim pentru monitorizarea și/sau accesarea e-mail-urilor după plecarea angajatului, trebuie documentată o analiză a interesului legitim care să îi permită angajatorului să aibă acces.

Rețineți faptul că GDPR nu cere perfecțiune, ci o abordare bazată pe risc, și, atâta timp cât compania depune eforturi constante pentru respectarea Regulamentului, nu ar trebui să existe probleme. Iar când e vorba despre protecția datelor cu caracter personal, ar trebui să ne punem mai des întrebări.

Cu mulțumiri deosebite doamnei care mi-a adresat întrebarea din titlu. Sper ca ideile mele să vă fie de ajutor! 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



photo-1436450412740-6b988f486c6b.jpg

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secția contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 3521/91/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la alin. (1) al aceluiași articol, o hotărâre judecătorească în materie civilă, referitoare la restituirea despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pronunţată în favoarea unei instituţii publice finanţate de la bugetul de stat, precum Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, este asimilată, în vederea executării, unui titlu executoriu referitor la creanţe bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale.

 

Te-ar putea interesa și:

 

În interpretarea art. 226 alin. (10) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la art. 227 alin. (8) din acelaşi cod, în cadrul executării silite a creanțelor datorate unor instituţii publice finanţate de la bugetul de stat, prevăzute de hotărâri judecătoreşti care nu cuprind obligaţii de plată a unor dobânzi şi penalităţi de întârziere, organele fiscale nu pot calcula şi stabili din oficiu, prin titluri executorii fiscale (în lipsa unor dispoziţii ale titlului executoriu trimis spre executare), obligaţii fiscale accesorii, precum dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 aprilie 2019.

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



photo-1436450412740-6b988f486c6b.jpg

Înalta Curte de Casație și Justiție 

Decizia nr.14 în dosarul nr.117/1/2019

 

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, instanța de judecată este competentă să soluționeze nu numai contestația formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci și acțiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate şi solicită atât stabilirea acestora de către instanţă, cât şi obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere şi consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2019.

 

 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



photo-1436450412740-6b988f486c6b.jpg

Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia nr.13 în dosarul nr.98/1/2019

 

Admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în interpretarea şi aplicarea art. 492 din Codul civil din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din Codul civil, art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

Lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie  impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.

 

Te-ar putea interesa și:

Ce este GDPR? Regulament GDPR explicat în 5 minute.

 

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2019.

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



photo-1436450412740-6b988f486c6b.jpg

Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia nr.12 în dosarul nr.42/1/2019

 

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că:

Sumele reprezentând impozite locale datorate pentru bunuri valorificate în procedură, grevate de o cauză de preferinţă în favoarea unui creditor (sau „de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel”, în terminologia Legii nr. 85/2006), devenite scadente după data intrării în faliment a debitorului, nu beneficiază de ordinea de prioritate la plată instituită prin art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Te-ar putea interesa și:

Ce este GDPR? Regulament GDPR explicat în 5 minute.

 

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2019.

Sursa 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



photo-1436450412740-6b988f486c6b.jpg

Înalta Curte de Casație și Justiție

Decizia nr.11 în dosarul nr.198/1/2019

 

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, stabileşte că:

Pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită asupra unui membru de familie prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile şi nu ca efect al împăcării.

 

 

Te-ar putea interesa și:

Ce este GDPR? Regulament GDPR explicat în 5 minute.

 

Obligatorie, conform dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 8 aprilie 2019.

 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



photo-1436450412740-6b988f486c6b.jpg

Înalta Curte de Casația și Justiție 

Decizia nr.10 în dosarul nr.191/1/2019

 

Admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, art. 342 alin. (6)  din Codul penal şi art. 5491  din Codul de procedură penală, stabilește următoarele:

„În cazul faptei prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, cu privire la care s-a dispus o soluţie de clasare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, arma şi muniţia intră sub incidența confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din  Codul penal, în procedura reglementată de art. 5491 din Codul de procedură penală, în ipoteza în care făptuitorul nu a depus arma şi muniţia la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.”

 

Te-ar putea interesa și:

Ce este GDPR? Regulament GDPR explicat în 5 minute.

 

Obligatorie, potrivit art.474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2019.

 

 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



photo-1517479149777-5f3b1511d5ad.jpg

Un operator de transport aerian este obligat să plătească compensaţii pasagerilor pentru o întârziere de trei ore sau mai mare în cazul deteriorării unei anvelope a unei aeronave din cauza unui şurub aflat pe pista de decolare sau de aterizare numai dacă nu a utilizat toate mijloacele de care dispune pentru a limita întârzierea zborului

 

Un litigiu are loc între un pasager şi operatorul de transport aerian Germanwings, în legătură cu o cerere de acordare a unei compensaţii pentru întârzierea suferită în cadrul unui zbor asigurat de acesta din urmă.

Domnul Wolfgang Pauels a efectuat, la Germanwings, o rezervare pentru un zbor cu plecare din Dublin (Irlanda) și cu destinația Düsseldorf (Germania). Acest zbor a fost efectuat cu o întârziere la sosire de trei ore și 28 de minute.

Germanwings a refuzat să admită cererea de acordare a unei compensaţii formulată de domnul Pauels pentru motivul că întârzierea zborului în discuție era cauzată de deteriorarea unei anvelope a unei aeronave de către un şurub aflat pe pista de decolare sau de aterizare, împrejurare care trebuie calificată drept excepţională în sensul Regulamentului Uniunii privind drepturile pasagerilor1 şi care o exonerează de obligaţia sa de compensare prevăzută de acelaşi regulament.

Landgericht Köln (Tribunalul Regional din Köln, Germania) care a fost sesizat cu soluţionarea cauzei a decis să adreseze Curţii de Justiţie o întrebare preliminară pentru a se stabili dacă deteriorarea unei anvelope a unei aeronave din cauza unui şurub aflat pe pista de decolare sau de aterizare (deteriorare cauzată de un corp străin) constituie în mod efectiv o împrejurare excepţională.

 

Te-ar putea interesa și:

Investigații GDPR. 10 Lucruri pe care trebuie să le știi despre controalele GDPR.

Manual implementare GDPR

 

 

Prin hotărârea pronunţată astăzi, Curtea arată că operatorul de transport aerian nu este obligat să acorde compensaţii pasagerilor în cazul în care poate face dovada că anularea sau întârzierea la sosire a zborului egală cu sau mai mare de trei ore este cauzată de împrejurări excepționale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor rezonabile, iar în cazul apariției unor astfel de împrejurări, că a luat măsurile adaptate situației, utilizând toate mijloacele umane sau materiale și mijloacele financiare de care dispunea, pentru a evita ca acestea să conducă la anularea sau la întârzierea prelungită a zborului în cauză, fără a i se putea impune să accepte sacrificii care nu
puteau fi asumate în raport cu capacitățile întreprinderii sale în momentul relevant.

 

 

Astfel, aminteşte Curtea, pot fi calificate drept împrejurări excepționale, în sensul Regulamentului privind drepturile pasagerilor aerieni, evenimentele care, prin natura sau prin originea lor, nu sunt inerente exercitării normale a activității operatorului de transport aerian vizat și scapă de sub controlul efectiv al acestuia.

 

Te-ar putea interesa și:

Ce este GDPR? Regulament GDPR explicat în 5 minute.

 

Curtea apreciază că, deşi operatorii de transport aerian se confruntă în mod obişnuit cu deteriorarea anvelopelor aeronavelor, defecțiunea unei anvelope care își are originea exclusivă în coliziunea cu un obiect străin prezent pe pista aeroportului nu poate fi  considerată inerentă, prin natura sau prin originea sa, exercitării normale a activității operatorului de transport aerian în cauză. În plus, această împrejurare scapă de sub controlul său efectiv. În consecinţă, ea constituie o împrejurare excepţională în sensul Regulamentului privind drepturile pasagerilor aerieni.

Cu toate acestea, pentru a se exonera de obligația de compensare în temeiul Regulamentului privind drepturile pasagerilor, îi revine de asemenea operatorului de transport aerian sarcina să demonstreze că a utilizat toate mijloacele umane sau materiale și mijloacele financiare de care dispunea pentru a evita ca înlocuirea anvelopei deteriorate din cauza unui obiect străin prezent pe pista unui aeroport să conducă la întârzierea prelungită a zborului în cauză. În această privinţă şi referitor mai exact la deteriorarea anvelopelor, Curtea arată că operatorii de transport aerian sunt în măsură să dispună în toate aeroporturile pe care le deservesc de contracte de înlocuire a anvelopelor care le asigură un tratament prioritar.

Sursa 


[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



privacy-10x10-FB-1200x1200.jpg

Autoritatea de Supaveghere din Polonia a dat prima amendă în temeiul GDPR de 220.000 euro pentru absența informării persoanelor fizice vizate.

Compania a informat 90.000 de persoane despre prelucrarea datelor cu caracter personal prin poșta electronică și a avut o politică de confidențialitate pe site, însă nu a reușit să informeze restul de șase milioane de oameni despre prelucrarea datelor, deoarece compania nu avea e-mailul acestora. Cu privire la informarea prin intermediul poștei, compania a invocat costurile operaționale ridicate.

GDPR cere companiilor să informeze persoanele vizate despre modul în care le prelucrează datele cu caracter personal, informarea fiind diferită de procedura obținerii consimțământului.

Dacă vrei să afli mai multe despre cum trebuie să informezi persoanele fizice, recomandăm articolul nostru Informarea persoanei vizate. Cum facem să corespundă cerințelor GDPR?

 



ruxandra-sava-autor-la-legalup

Ești în siguranță pe site-ul nostru.

LegalUp Innovators at Law utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a LegalUp.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politica privind utilizarea modulelor Cookie și Politica noastră de confidențialitate. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookies.

Privacy Settings saved!
Setari permisiuni

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și imbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Da, Sunt de acord