Aici descoperim
dreptul tehnologiei

Cine-răspunde-pentru-accidentul-unde-sunt-implicate-mașini-autonome_.png

Ruxandra Sava

Sci-fi Lawyer

Documentul de lucru al serviciilor Comisiei Europene privind răspunderea pentru tehnologiile digitale emergente a fost publicat. Acest document a explorat încă o dată cadrul juridic existent și posibilele lacune în sistemele de răspundere ale statelor membre ale UE. Se arată că este nevoie de legislație care să reglementeze răspunderea în cazurile în care apare în prim-plan inteligența artificială.

Documentul a prezentat câteva studii de caz referitoare la drone, mașini autonome, internetul lucrurilor și atacuri cibernetice. În acest articol, ne vom ocupa de mașinile autonome și răspunderea pentru pagubele generate de accidentele rutiere.

Ce sunt mașinile autonome?

Autovehiculele autonome sunt autovehicule echipate cu sisteme care permit funcționarea vehiculului fără intervenția omului, fie parțial, fie complet (automatizare completă). Autovehiculele autonome reprezintă una dintre cele mai importante aplicații ale inteligenței artificiale. Printre beneficiile autovehiculelor autonome care funcționează prin inteligență artificială se numără scăderea dramatică a accidentelor rutiere, timpi reduși pentru călătorie, flux de trafic îmbunătățit și beneficii pentru mediu. În cazul unor niveluri mai ridicate de automatizare, vehiculul este capabil să funcționează fără nici o intervenție umană și cu automatizare completă, de asemenea, pe orice drum și în orice condiții. În aceste situații, nu este obligatoriu ca în mașină să se afle o ființă umană și mașinii îi pot lipsi volanul sau pedalele. În prezent, doar câteva jurisdicții din UE s-au adoptat legislație specifică pentru funcționarea vehiculelor automatizate, parțial sau total.  Ca o consecință, componentele cheie ale regimul de răspundere pentru vehiculele automatizate este reglementarea națională a răspunderii civile aplicabile la autovehicule.

Răspunderea civilă pentru accidentele în care sunt implicate mașini autonome

Cu toate acestea, în conformitate cu Directiva 2009/103/EC, toate statele membre există asigurarea civilă obligatorie, iar victimele unui accident cauzat de un vehicul se bucură de o acțiune directă împotriva asigurătorului. 

În cazul unui accident cauzat de un vehicul complet automatizat, răspunderea pentru daunele poate fi alocată conducătorului auto/ proprietarului vehicului în conformitate cu normele de răspundere civilă sau producătorului vehiculului automat conform Directivei privind răspunderea pentru produsele cu defecte.

Cine răspunde? Șoferul sau producătorul vehicului?

Astfel, având în vedere că unui accident cu victime în care este implicat un vehicul autonom, îi sunt incidente două acte juridice, considerăm că victima are un drept de opțiune. Cu alte cuvinte, victima poate alege să se îndrepte împotriva conducătorului auto în situația în care există o culpă sau poate alege să se îndrepte împotriva producătorului, în această din ultimă situația victima trebuind să dovedească legătura de cauzalitate dintre defectul de fabricație și accident. Răspunderea producătorului va fi angajată dacă se demonstrează că defectul de fabricație a condus către accident. Totodată, victima se poate îndrepta direct împotriva asigurătorului, urmând ca acesta din urmă, să se poată îndrepta împotriva celui vinovat de producerea accidentului, șoferul/proprietarul sau producătorul.

În funcție de caz, instanța de judecată va stabili, în urma unor expertize de specialitate, cauza producerii accidentului, respectiv culpa șoferului sau defectul de fabricație.

Accidente în care au fost implicate mașini autonome

Tesla: La 7 mai 2016, un model Tesla semi-automatizat a lovit și a trecut sub un camion. În momentul coliziunii, camionul a făcut o întoarcere la stânga și cu partea dreaptă a semiremorcii a tăiat acoperișul autovechicului semi-automatizat Tesla. Șoferul autovehiculului semi-automatizat a murit în accident. Investigațiile au arătat că șoferul a operat mașina utilizând sistemul automat de control  și deși autopilotul a funcționat așa cum a fost proiectat, nu a putut detecta camionul. Camionul a fost traversând drumul mașinii în loc să conducă direct în fața acesteia, ceea ce este radarul mai bine la detectare, iar sistemul bazat pe cameră nu a fost instruit să recunoască platoul plat de partea unui camion ca o amenințare. Lipsa de reacție a șoferului Tesla a indicat dependența excesivă de automatizare. Autoritatea competentă a concluzionat că accidentul nu a fost rezultatul unui defect specific în sistemul autopilot, astfel încât Tesla nu a fost găsit responsabil pentru accident. Autoritatea competentă a remarcat faptul că Tesla a realizat o activitate adecvată de avertizare a clienților că sistemul autopilot solicită supravegherea constantă și mâinile șoferilor trebuie să rămână volan și ochii pe drum. De la acel accident, Tesla a schimbat sistemul Autopilot astfel încât, în cazul în care un conducător auto în mod repetat ignoră avertismentele Autopilot, sistemul va înceta să funcționeze și va fi împiedicat de la repornire pe durata călătoriei. Dacă șoferul nu răspunde niciodată, mașina va încetiniti treptat până se oprește și se aprind luminile de avertizare intermitente.


Google: La data de 14 februarie 2016, o mașină autonomă Google a încercat să depășească un autobuz municipal în Mountain View, California. Autobuzul nu s-a comportat așa cum mașina autonomă a prevăzut, aceasta din urmă prăbușindu-se în autobuza, în timp ce încerca să se mute înapoi pe banda sa. în el, încercând să se mute înapoi banda sa. Nu au existat leziuni. Google a acceptat vina printr-o declarație publică și a anunțat că lucrează la îmbunătățirea software-ului pentru a evita astfel de coliziuni în viitor.  

Uber:  La data 19 martie 2018, o femeie din Arizona a fost lovită în timp ce traversa neregulamentar de un autovehicul autonom Uber și a murit câteva ore mai târziu în spital. Circumstanțele accidentului nu au fost clarificate până în acest moment.

Surse:

Lexology

Comisia Europeană

Wikipedia


google-spying-1024x576.jpg

Azi, 21 ianuarie 2019, CNIL, Autoritatea de supraveghere din Franța a amendat Google în temeiul Regulamentului General privind Protecția Datelor cu 50.000.000 Euro pentru lipsa transparenței față de persoanele vizate, pentru informarea neadecvată și lipsa unui consimțământ valabil pentru utilizarea reclamelor personalizate. 

Istoric

Investigația a început în iunie 2018 la plângererile persoanelor vizate și a durat aproximativ 7 luni. Pentru a investiga plângerile depuse, CNIL a efectuat inspecții online în luna septembrie 2018. Scopul a fost de a verifica conformitatea operațiunilor de prelucrarea implementate de GOOGLE cu legislația privind protecția datelor din Franța și GDPR. Verificarea conformității cu legislația privind protecția datelor s-a realizat prin analizarea modelului de navigare al unui utilizator și documentele la care utilizatorul poate avea acces atunci când creează un cont GOOGLE în timpul configurării unui echipament mobil care utilizează Android.


Încălcarile GDPR sesizate de către CNIL

Pe baza inspecțiilor efectuate, comisia restrânsă a CNIL responsabilă de examinarea încălcărilor legii privind protecția datelor a observat două tipuri de încălcări ale GDPR.

Încălcarea obligațiilor de transparență și informare a persoanelor vizate

În primul rând, comisia restrânsă a observat că informațiile furnizate de GOOGLE nu sunt ușor accesibile utilizatorilor.

CNIL a observat că modul de structurare a informațiilor prezentate utilizatorilor nu respectă GDPR. Informațiile esențiale, cum ar fi scopurile procesării datelor, perioadele de stocare a datelor sau categoriile de date personale utilizate pentru personalizarea anunțurilor, sunt difuzate excesiv în mai multe documente, cu butoane și link-uri pe care trebuie să faceți clic pentru a accesa informații suplimentare. Informațiile relevante sunt accesibile după mai multe etape, implicând uneori până la 5 sau 6 acțiuni. De exemplu, acesta este cazul când un utilizator dorește să aibă o informație completă cu privire la datele sale colectate în scopuri de personalizare sau pentru serviciul de urmărire geografică.

Mai multe despre modul în care trebuie să efectuați informarea online a utilizatorilor puteți afla aici

În plus, CNIL a observat că unele informații nu sunt întotdeauna clare și complete.

Utilizatorii nu sunt în măsură să înțeleagă pe deplin amploarea operațiunilor de procesare efectuate de GOOGLE. Dar operațiunile de procesare sunt deosebit de masive și intruzive datorită numărului de servicii oferite (aproximativ douăzeci), cantității și naturii datelor prelucrate și combinate. CNIL observă în special că scopul prelucrării este descris într-o manieră prea  vagă, la fel și categoriile de date prelucrate în aceste scopuri diferite. În mod similar, informațiile comunicate nu sunt suficient de clare, astfel încât utilizatorul să poată înțelege ca baza legală a operațiunilor de procesare (anunțurilor personalizate) este consimțământul, iar nu interesul legitim al companiei. În cele din urmă, CNIL observă că informațiile privind perioada de păstrare nu sunt furnizate pentru unele date.

Încălcarea obligației de a avea un temei juridic pentru utilizarea anunțurilor personalizate. Comsimțământul nu este valabil

Compania GOOGLE afirmă că obține consimțământul utilizatorului de a procesa date în scopul personalizării anunțurilor. Cu toate acestea, CNIL consideră că acordul nu este obținut în mod valabil din două motive.

În primul rând, comisia restrânsă observă că acordul utilizatorilor nu este suficient de informat.

Mai multe despre ce condiții trebuie să îndeplinească consimțământul pentru a respecta GDPR, puteți afla aici

Informațiile despre operațiile de prelucrare cu privire la anunțurile personalizate sunt împrăștiate în mai multe documente și nu permit utilizatorului să fie conștient de amploarea lor.

CNIL observă că acordul colectat nu este “specific” și nici “neechivoc” așa cum cere GDPR. Atunci când un cont este creat, utilizatorul poate modifica anumite opțiuni asociate contului făcând clic pe butonul «Mai multe opțiuni», accesibil deasupra butonului «Creare cont». Dar acest lucru nu înseamnă că GDPR este respectat având în vedere că, printre altele, afișarea personalizării anunțurilor este, de asemenea, pre-bifată. Cu toate acestea, așa cum se prevede în GDPR, consimțământul este “neechivoc” doar în urma unei acțiuni afirmative a utilizatorului (prin bifarea unei casete care nu este pre-bifată, de exemplu). În cele din urmă, înainte de a crea un cont, utilizatorul este rugat să bifeze casetele “Sunt de acord cu Termenii și condițiile Google” și “Sunt de acord cu prelucrarea informațiilor mele așa cum sunt descrise mai sus și explicate în continuare în Politica de confidențialitate” pentru a crea cont. Prin urmare, utilizatorul își dă consimțământul în întregime pentru toate operațiunile de procesare efectuate de GOOGLE pe baza acestui consimțământ (personalizarea anunțurilor, recunoașterea vorbirii etc.). Această practică nu corespunde cerințelor GDPR deoarece acordul este „specific” numai dacă este acordat distinct pentru fiecare scop, iar nu o singură dată pentru toate scopurile.

Google este amendat cu 50 de milioane de EURO

CNIL sancționează Google cu o amendă de 50 de milioane de EURO.

Aceasta este prima dată când CNIL aplică noile limite de sancționare prevăzute de GDPR. Suma stabilită și publicitatea amenzii sunt justificate de gravitatea încălcărilor constatate în ceea ce privește principiile esențiale ale GDPR: transparență, informare și consimțământ.

În ciuda măsurilor puse în aplicare de GOOGLE,  încălcările constatate îi privează pe utilizatori de garanții esențiale în ceea ce privește operațiunile de procesare care pot dezvălui părți importante din viața privată, deoarece se bazează pe procesarea unei cantități imense de date și combinații aproape nelimitate. CNIL reamintește că amploarea acestor operațiuni de prelucrare în cauză impune utilizatorilor să-și controleze datele. Utilizatorii trebuie să fie informați, să își dea consimțământul în mod valabil și să le fie respectate drepturile în temeiul GDPR.

Amenda uriașă este justificată și raportat la faptul că încălcările sunt continue ale Regulamentului, deoarece acestea încă se produc.

În sfârșit,  CNIL justifică amendă și raportat la numărul mare de utilizatori vizați, luând în considerare locul important pe care sistemul de operare Android îl are pe piața franceză, mii de utilizatori francezi creând zilnic noi conturi Google.

Sursa aici



Vinerea-Pro-Bono.png

Primul proiect LegalUp pe anul 2019 este unul inediat: Vinerea Pro Bono. Mai exact, dedicăm săptămânal o zi din viața noastră pentru binele comunității.

În fiecare vineri, de la 10 la 16, Ruxandra Sava, avocat și fondatoare LegalUp va oferi consultanță juridică în următoarele domenii de practică: GDPR și protecția datelor cu caracter personal, dreptul tehnologiei, dreptul proprietății intelectuale și drept comercial.

Înscrierea se realizează printr-un mail la adresa ruxandra.sava@legalup.ro, însoțit de o scurtă descriere a situației, proiectului sau problemei tale și a așteptărilor pe care le ai. Te rugăm să înțelegi că momentan oferim doar consultanță în domeniile de drept indicate mai sus. Îți vom indica vinerea și orele disponibile. Te rugăm să rezervi din timp, deoarece este programările se vor face în ordinea înscrierilor. Consultanța juridică se desfășoară la distanța (telefon sau skype) și este deschisă atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.

Timpul alocat este de 45 de minute/consultație și 6 ore pe săptămână.


facebook-users-people-diversity1-ss-1920-1200x675.jpg

Instanța: Tribunalul București

Sentința nr. 313/21.02.2018

Ce s-a întâmplat?

Reclamanta a arătat că , în fapt, este artist interpret recunoscut la nivel național sub numele de scenă _____. Imaginea și modalitatea în care înțelege să își exercite drepturile la imagine au o importanță deosebită, în condițiile în care deciziile pot influența într-o manieră pozitivă sau egativă percepția publicului cu privire la persoana sa și prestațiile sale ca artist. Deseori imaginea sa este folosită în mod abuziv de persoane sau entități juridice, în scopul de a promova interese proprii sau pentru a-și face publicitate în scopuri comerciale, fără a ține cont de faptul că îi pot aduce atingere reputației și imaginii față de public, provocând însemnate prejudicii materiale și morale care cu greu pot fi reparate.

La începutul lunii martie 2017 re clamantei i s-a adus la cunoștință faptul că pârâții O____ I____ și societatea A___ M___ S____ S.R.L., în cadrul căreia asociat unic și administrator este O____ I____, se folosesc de imaginea sa pe pagina Facebook „Atelier Faiblesse”, unde își promovează produse vestimetare și de încălțăminte, existând poze ale relamantei purtând unul dintre respectivele produse (cizme). Reclamanta nu a cumpărat acest produs de la vreunul din magazinele A___ M___ S____ S.R.L., ci de la alt distribuitor, și în niciun caz nu și-a dat acordul ca pârâții să utilizeze imaginea în scopuri publicitare.

Scopul urmărit de pârâți a fost în mod evident acela de a crea impresia că reclamantă promovează produsele Atelier Faiblesse, comercializate de A___ M___ S____ S.R.L., și de a influența clienții să le cumpere. Se poate observa de către orice persoană care accesează această pagină de Facebook faptul că există postări ale clienților alăturate fotografiilor reclamantei, prin care solicită informații de la Atelier Faiblesse referitoare la prețul produsului pe care îl poartă în fotografie și modalitatea de livrare folosită, precum și răspunsuri la aceste întrebări din partea administratorului contului.

Reclamanta a solicitat inițal telefonic pârâtei O____ I____ să înceteze să mai folosească numele și imaginea sa pentru a-și promova produsele, să înlăture fotografiile personale de pe site-ul și de pe pagina de Facebook aflată în administrarea sa și a societății A___ M___ S____, însă  pârâta O____ I____ a refuzat categoric să se conformeze solicitării reclamantei.

În data de 13.03.2017 reclamanta a notificat prin intermediul B.E.J. C_________, N______ și Asociații pe A___ M___ S____ S.R.L. și pe administratorul O____ I____, că folosesc fără acordul său fotografii pe internet în scopuri comerciale inducând în eroare clienții, că i-a fost prejudiciat dreptul la imagine și a solicitat repararea acestui prejudiciu. Notificările înregistrate sub nr. 54N/10.03.2017 au fost comunicate de executorul judecătoresc la toate cele 3 spații comerciale deținute de societatea A___ M___ S____, în București și Voluntari, însă până până în prezent pârâții nu s-au conformat solicitării și continuă să se folosească în mod abuziv de numele de scenă și de imaginea reclamantei în scopuri comerciale, aducându-i în fiecare zi prejudicii patrimoniale și morale prin conduita lor ilicită.

Pretențiile reclamantei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a III-a civilă sub nr.XXXXXXXXXXXX la data de 20.04.2017, reclamanta G______ A__-C______ în contradictoriu cu pârâta O____ I____, A___ M___ S____ S.R.L., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța:

1.    să se constate încălcarea de către pârâți a dreptului la imagine și a drepturilor reclamantei de a autoriza utilizarea portretului, prin folosirea fără drept de fotografii pe pagina publică de Facebook „Atelier Faiblesse” în scopul de a obține profit prin comercializarea de produse, asociind imaginea relamantei cu respectiva marcă de produse;

2. să se dispună înlăturarea tuturor fotografiilor sau imaginilor care conțin portretul reclamantei publicate pe pagina publică de Facebook „Atelier Faiblesse” și de pe site-urile de promovare a produselor comercializate de A___ M___ S____ S.R.L.;

3. să se dispună obligarea pârâților la plata despăgubirilor estimate provizoriu la valoarea de 5.000 euro, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin încălcarea dreptului la imagine prevăzut de dispozițiile art. 88 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe și folosirea ilicită a fotografiilor reclamantei, fără acordul său, în scopuri comerciale;

4. să se dispună obligarea pârâților la plata daunelor moratorii în valoare de 1000 RON/zi începând cu data de 13.03.2017, când au fost notificați cu privire la folosirea fără autorizare a fotografiilor reclamantei, până la înlăturarea efectivă a acestora de pe pagina Facebook și de pe site-urile aflate în proprietatea sau administrarea pârâților, valoarea acestora fiind de 3.800 RON la data formulării prëzentei cereri, 20.04.2016 (38 zile x 1.000 RON)

5. să se dispună obligarea pârâților la publicarea în trei ziare de largă circulație, pe cheltuiala proprie, a hotărârii pronunțată de instanță în cazul admiterii acțiunii.

6. obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

 

Ce a decis instanța?

Față de susținerile reclamantei și apărările pârâtelor, tribunalul constată că în mod întemeiat reclamanta a arătat că îi sunt încălcate derpturile cu privire la imagine și la utilizarea portretului, întrucât, contrar susținerilor pârâtelor în sensul că nu au nicio legătură cu pagina Facebook „Atelier Faiblesse”, se poate constatata din înscrisurile extrase int5ernet depuse la dosar de către reclamantă, că pe pagina principală a site-ului atelier-faiblesse.ro există un link care face trimitere la pagina Facebook „Atelier Faiblesse”, pagină pe care sunt promovate produse ale pârâtelor, iar pe pagina de facebook se folosește aceeași siglă a societății pârâte. De asemenea, informațiile de pe Facebook privind utilizatorul si administratorul paginii sunt identice cu cele de pe site-ul oficial al pârâtei A___ M___ S____ S.R.L.: numere de telefon, adrese de e-mail pentru contact clienți, sunt indicate inclusiv sediile și showroom- urile acestei societăți ( f. 21- 30).

Tribunalul constată astfel că pârâta A___ M___ S____, având ca administrator pe pârâta O____ I____, au publicat fotografia reclamantei, cu nume de scenă ______, pe pagina de Facebook „Atelier Faiblesse” (f. 26) prin care promovează online produse vestimentare, fără a cere acordul reclamantei. Acest fapt atrage incidența dispozițiilor legale de la 88 alin.l din Legea nr.8/1996, modificată, privind dreptul de autor și drepturile conexe, text de lege care interzice publicarea imaginii unei persoane fără consimțământul său, neexistând niciuna dintre situațiile de excepție, când nu este necesar consimțământul (alin.2), deoarece persoana reprezentată nu este de profesie model și nu a primit o remunerație pentru a poza. Deși reclamanta este o persoană cunoscută, portretul său nu a fost executat cu ocazia activităților sale publice, ci într-un cadru privat. De asemenea, nu se poate prezuma acordarea consimțământului pentru utilizarea fotografiilor de către pârâți, întrucât portretul reclamantei nu a fost prezentat într-o fotografie de grup, pentru a fi considerat un detaliu al unei opere ce prezintă o adunare, un peisaj sau o manifestare publică, ci este singular.

Refuzul reclamantei este clar, de vreme ce s-au trimis notificări pârâtelor în sensul de a înlătura portretul reclamantei de pagina de facebook, fapt care nu s-a întâmplat, pârâtele menținând-ul, probabil pentru  a profita de asocierea numelui de scenă și imaginii artistei cu produsele comercializate de A___ M___ S____ si cu brandul Atelier Faiblesse.

În cauză sunt incidente și dispozițille de la art. 73 C.civ., privind dreptul la propria imagine: orice persoană are dreptul la propria imagine, iar în exercitarea acestui drept, persoana poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, precum și utilizarea unei asemenea reproduceri, nefiind cazul vreunei  excepții, când atingerile sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului. Totodată, potrivit art. 74 alin. 1 lit. c) C.civ., captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spațiu privat, fără acordul acesteia, constituie atingere adusă vieții private, iar conform lit. h) utilizarea cu rea-credință a numelui sau imaginii unei persoane reprezintă tot o atingere adusă vieții private. Aceste dispoziții sunt de asemenea incidente în cauză, prin folosirea fără drept a imaginii reclamantei pe pagina de facebook a pârâtelor, așa cum s-a reținut, astfel că tribunalul va admite cererea reclamantei sub acest aspect și va dispune înlăturarea fotografiilor sau imaginilor care conțin portretul reclamantei G______ A__ C______, publicate pe pagina de Facebook “Atelier Faiblesse” și pe site-urile de promovare comercializate de pârâtele O____ I____ și A___ M___ S____.

Tribunalul constată că sunt întrunite în cauză elementele răspunderii civile delictuale în persoana pârâtelor, respectiv existența faptei ilicite, așa cum s-a arătat mai înainte, existența culpei acestora, existența prejudiciului, respectiv afectarea imaginea reclamantei și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, așa încât tribunalul va obliga pârâtele din cauză la  plata despăgubirilor către reclamantă, în sumă de 500 euro, în echivalent lei la data plății, pentru prejudiciul cauzat, apreciind că această sumă este rezonabilă în raport cu faptul publicări unei singure fotografii a reclamantei  de către pârâte.

În ce privește obligarea pârâtelor la plata de daune moratorii, așa cum s-a solicitat de către reclamantă, această cerere nu este întemeiată, având în vedere natura juridică a daunelor moratorii, respectiv faptul că reprezintă sume de bani care se datorează pentru întârzierea în executarea obligațiillor, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Tribunalul va respinge ca neîntemeiată și cererea de obligare a pârâtelor la publicarea în trei ziare de largă circulație a hotărârii instanței, iar în aplicarea disp. art. 453 C.pr.civ. va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, reduse proproțio0nal cu admiterea acțiunii, în sumă de 1.382 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru de 100 lei și 1.282 lei onorariu de avocat.

 

Pe scurt, instanța a dispus înlăturarea fotografiilor sau imaginilor care conțin portretul reclamantei G______ A__ C______, publicate pe pagina de Facebook “Atelier Faiblesse” și pe site-urile de promovare comercializate de pârâtele O____ I____ și A___ M___ S____.

A obligat pârâtele la plata despăgubirilor către reclamantă, de 500 euro, în echivalent lei la data plății, pentru prejudiciul cauzat.

 

Te-ar putea interesa și:

 

 


Dacă-un-concurent-operează-în-mod-ilegal-ne-putem-înțelege-să-îl-eliminăm-de-pe-piață_.png

Hotărârea în cauza C-68/12
Protimonopolný úrad Slovenskej republiky/Slovenská sporiteľňa a.s.

Înțelegerea prin care se urmărește eliminarea unui concurent este contrară normelor de concurență chiar dacă acesta operează pe piață în mod nelegal
Astfel, normele de concurență urmăresc să protejeze nu numai concurentul respectiv, ci și structura pieței și, prin aceasta, concurența ca atare

În 2009, Autoritatea de Concurență din Republica Slovacă a constatat că trei bănci slovace importante – și anume Slovenská sporiteľňa, Československá obchodná banka și Všeobecná úverová banka -, încălcaseră normele de concurență ale Uniunii. Astfel, acestea au decis să
rezilieze în mod coordonat contractele privind conturile curente ale întreprinderii cehe Akcenta CZ și să nu mai încheie noi contracte cu societatea respectivă. Aceasta din urmă este o instituție nebancară care furnizează servicii constând în operațiuni de schimb valutar fără numerar. Prin urmare, societatea are nevoie de conturi curente deschise în bănci pentru a-și putea desfășura activitățile, care presupun transferul de monedă străină din și în străinătate, inclusiv pentru clienții săi din Slovacia. Potrivit autorității de concurență, cele trei bănci s-au concertat ca urmare a nemulțumirii generate de scăderea profiturilor lor, rezultată din activitatea societății Akcenta,
considerată concurent care furnizează servicii clienților lor.

Autoritatea slovacă a aplicat amenzi băncilor Československá obchodná banka a.s. (3 183 427 de euro), Slovenská sporitel’ňa (3 197 912 euro) și Všeobecná úverová banka a.s. (3 810 461 de euro) pentru încălcarea dreptului concurenței. Una dintre bănci, Slovenská sporitel’ňa, a atacat în justiție decizia acestei autorități naționale prin care i-a fost aplicată amenda. Banca susține că nu a încălcat normele de concurență, deoarece Akcenta nu poate fi considerată concurentul său. Astfel, potrivit băncii, întrucât întreprinderea cehă
nu are autorizarea necesară potrivit dreptului slovac pentru a-și desfășura activitatea, aceasta operează pe piața slovacă în mod nelegal.

Najvyšší súd Slovenskej republiky (Curtea Supremă a Republicii Slovace), sesizată cu soluționarea litigiului, întreabă Curtea de Justiție dacă faptul că un concurent prejudiciat de un acord operează pe piață în mod nelegal este relevant din punct de vedere juridic pentru aprecierea
acordului.

În cuprinsul hotărârii pronunțate, Curtea amintește că, atunci când un acord are ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței, nu mai este necesară luarea în considerare a efectelor concrete ale acestuia asupra concurenței pentru a se stabili caracterul lui
nelegal. Totodată, Curtea precizează că normele de concurență ale Uniunii urmăresc să protejeze nu numai interesele concurenților sau ale consumatorilor, ci și structura pieței și, prin aceasta, concurența ca atare.

În speță, Curtea constată că înțelegerea în cauză avea în mod specific ca obiect restrângerea concurenței. În consecință, faptul că Akcenta operează pe piața slovacă în mod pretins nelegal nu este relevant pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile unei încălcări a normelor de concurență. Pe de altă parte, Curtea subliniază că revine autorităților publice – iar nu întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi private – sarcina de a asigura respectarea normelor de concurență.

În plus, Curtea arată că banca Slovenská sporitel’ňa nu poate fi exonerată de răspundere pentru motivul că angajatul său care a participat la reuniunea la care s-a încheiat acordul anticoncurențial nu primise mandat. În acest context, Curtea amintește că participarea la înțelegeri nelegale constituie cel mai adesea o activitate clandestină, care nu se supune unor reguli formale. Prin urmare, sunt rare situațiile în care reprezentantul unei întreprinderi participă la o reuniune având mandat pentru comiterea unei încălcări.

 

Hotărârea poate fi accesată aici 


template-2-1200x675.png

Cu siguranță, în calitatea ta de pasager aerian, te-ai întrebat cel puțin o dată ce se întâmplă cu multitudinea de date pe care le oferi companiilor aeriene. De ce sunt colectate atât de multe date? Cui sunt transmise? Pe ce perioadă sunt stocate? Sunt ele stocate în condiții de securitate și confidențialitate? Ce drepturi am? Parcurge articolul nostru și vei afla răspunsul la aceste întrebări. 

Azi, 2 decembrie, a intrat în vigoare Legea nr. 284/2018 privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor din transportul aerian care transpune  Directiva (UE) 2016/681 a Parlamentului European și a Consiliului și a fost abrogată Ordonanța Guvernului nr. 13/2015 privind utilizarea unor date din registrele cu numele pasagerilor.

Cine este UNIP?

UNIP reprezintă abrevierea de la Unitatea națională de informații privind pasagerii și este o structură de specialitate, fără personalitate juridică, în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. UNIP, are, în principal următoarele atribuții: 

  • colectează datele pasagerilor de la transportatorii aerieni;
  • stochează datele pasagerilor pe o anumită perioadă;
  • transferă datele pasagerilor către autoritățile competente;
  • facilitează schimbul de date ale pasagerilor cu  Unitățile de informații privind pasagerii din alte state membre ale Uniunii Europene și cu EUROPOL;
  • facilitează schimbul de date ale pasagerilor cu țări terțe.

Ce date ale pasagerilor transmit companiile aeriene către UNIP?

Datele pasagerilor transmise de către companiile aeriene către UNIP sunt numite de lege Date PNR. 

a) codul de rezervare;

b) data rezervării sau a emiterii biletului;

c) data/datele programată/programate a/ale călătoriei;

d) numele și prenumele asociate rezervării;

e) adresa și informațiile de contact – număr de telefon, adresă de e-mail – asociate rezervării;

f) toate informațiile privind forma de plată, inclusiv adresa de facturare;

g) itinerarul complet de călătorie;

h) informațiile din profilul “client fidel”;

i) agenția sau agentul de turism prin care a fost făcută rezervarea sau a fost cumpărat biletul;

j) situația de călătorie a pasagerului, inclusiv confirmările, situația înregistrării pentru zbor, informații privind neprezentarea pasagerului la îmbarcare sau privind prezentarea acestuia în ultimul moment la îmbarcare fără rezervare prealabilă;

k) informațiile scindate sau divizate din registrul cu numele pasagerilor;

l) mențiunile cu caracter general, inclusiv toate informațiile disponibile despre minorii neînsoțiți cu vârsta sub 18 ani, precum numele și sexul minorului, vârsta, limba/limbile vorbită/vorbite, numele și datele de contact ale persoanei care îl însoțește la plecare și relația sa cu minorul, numele și datele de contact ale persoanei care îl așteaptă la sosire și relația sa cu minorul, agentul prezent la plecare și la sosire;

m) informațiile despre bilet, inclusiv numărul biletului, data emiterii biletului și bilete dus simplu și câmpurile aferente furnizării automate a prețului unui bilet de călătorie;

n) numărul locului și alte informații privind locul;

o) informațiile cu privire la codurile partajate;

p) toate informațiile cu privire la bagaje;

q) numărul pasagerilor înregistrați în PNR și alte nume ale acestora;

r) orice date API colectate, inclusiv tipul, numărul, țara de emitere și data expirării oricărui document de identitate, cetățenia, numele de familie, prenumele, sexul, data nașterii, compania aeriană, numărul zborului, data plecării, data sosirii, aeroportul de plecare, aeroportul de sosire, ora plecării și ora sosirii;

s) un istoric al tuturor modificărilor datelor PNR prevăzute mai sus.

În ce scopuri sunt colectate, prelucrate și transmise aceste date? 

Prelucrarea și transmiterea acestor date de la companiile aeriene către UNIP și ulterior către alte instituții abilitate de lege sunt necesare pentru prevenirea, depistarea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor grave, precum și pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor la adresa securității naționale și exlusiv pentru următoarele scopuri:

a) efectuarea unei evaluări a pasagerilor înainte de sosirea sau de plecarea programată a acestora în/din România, în vederea identificării persoanelor cu privire la care este necesară o examinare suplimentară de către autoritățile competente și, după caz, de către EUROPOL, având în vedere faptul că respectivele persoane pot fi implicate în săvârșirea unei infracțiuni de terorism, a unei infracțiuni grave sau într-o activitate care constituie amenințare la adresa securității naționale;

b) oferirea de răspunsuri, de la caz la caz, unei cereri temeinic justificate bazate pe motive suficiente din partea autorităților competente vizând furnizarea și prelucrarea datelor PNR, în cazuri concrete, și comunicarea rezultatelor acestei prelucrări autorităților competente sau, după caz, EUROPOL;

c) analizarea datelor PNR în vederea actualizării sau a definirii de noi criterii ce urmează a fi utilizate pentru evaluările efectuate în scopul identificării oricăror persoane care pot fi implicate în săvârșirea unei infracțiuni de terorism, a unei infracțiuni grave sau într-o activitate care constituie amenințare la adresa securității naționale.

Când se transmit datele către UNIP?

Transporatorii aerienă transmit datele PNR către UNIP cu 48 până la 24 de ore înainte de ora programată pentru plecarea zborului.

Cui transmite UNIP datele pasagerilor?

  • Autorităților competente

a) Poliția Română;

b) Poliția de Frontieră Română;

c) Direcția Generală de Protecție Internă;

d) Direcția Generală Anticorupție;

e) Serviciul Român de Informații;

f) Serviciul de Informații Externe;

g) Ministerul Apărării Naționale: Direcția generală de informații a apărării;

h) Ministerul Public;

i) Agenția Națională de Administrare Fiscală: Direcția Generală a Vămilor.

  • Unitățile de informații din alte state membre;

UNIP reprezintă punctul național de contact cu unitățile de informații privind pasagerii ale altor state membre ale Uniunii Europene și este responsabilă pentru schimbul de date PNR cu acestea.

  • EUROPOL

EUROPOL poate adresa UNIP, prin intermediul Unității Naționale Europol, o cerere în format electronic, justificată corespunzător, de transmitere a unor anumite date PNR sau a rezultatului prelucrării respectivelor date.

EUROPOL adresează această cerere doar atunci când acest lucru este strict necesar pentru sprijinirea și consolidarea acțiunii statelor membre ale Uniunii Europene în vederea prevenirii, depistării sau investigării unei anumite infracțiuni de terorism sau a unei anumite infracțiuni grave, în măsura în care infracțiunea respectivă intră în sfera de competență a EUROPOL, în temeiul legislației Uniunii Europene care stabilește organizarea și atribuțiile EUROPOL.

Cererea trebuie să conțină motive rezonabile pe baza cărora EUROPOL consideră că transmiterea datelor PNR sau a rezultatului prelucrării datelor PNR va contribui în mod substanțial la prevenirea, depistarea sau investigarea infracțiunii în cauză.

În ce condiții poate UNIP transfera date către țări terțe?

UNIP poate transfera date PNR sau rezultatul prelucrării datelor PNR către autoritățile unei țări terțe doar de la caz la caz și dacă sunt îndeplinit, printre altele, următoarele condiții:

a) sunt respectate dispozițiile art. 15 din Legea nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unitățile Ministerului Afacerilor Interne în activitățile de prevenire, cercetare și combatere a infracțiunilor, precum și de menținere și asigurare a ordinii publice, republicată;

b) transferul este necesar în scopul prevenirii, depistării sau investigării unei fapte care este considerată de legea țării terțe solicitante drept infracțiune de terorism sau care este sancționată ca infracțiune de legea țării terțe solicitante cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranță privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puțin 3 ani și care este corespunzătoare uneia dintre formele de criminalitate prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege;

c) autoritatea din țara terță comunică în scris că este de acord să transfere datele PNR unei alte țări terțe doar în cazul în care acest lucru este strict necesar în scopul prevăzut la lit. b) și doar cu autorizarea expresă a UNIP;

e) nu este afectată securitatea națională.

Pe ce perioadă sunt păstrate datele pasagerilor?

Datele pasagerilor furnizate de transportatorii aerieni se păstrează în cadrul UNIP pentru o perioadă de 5 ani de la momentul finalizării transferului de date de la companiile aeriene către UNIP. La împlinirea acestui termen, datele se șterg automat, printr-o procedură ireversibilă.

Totuși, la împlinirea a 6 luni de la momentul transferului, datele sunt depersonalizate prin marcarea următoarelor elemente:

a) numele, inclusiv numele altor pasageri, precum și numărul pasagerilor care călătoresc împreună;

b) adresa și informațiile de contact asociate rezervării;

c) toate informațiile privind forma de plată, inclusiv adresa de facturare;

d) informațiile din profilul “client fidel”;

e) mențiunile cu caracter general prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. l);

f) orice date API care au fost colectate.

Cu toate acestea, ștergerea datelor în cadrul UNIP nu are efect asupra datelor care există deja la autoritățile competente unde acestea au fost transmise, păstrarea acestor date va respecta regimul aplicabil de păstrarea aplicabil cazului concret de prelucrare.

Cine va fi responsabil de protecția datelor? 

UNIP va avea un responsabil cu protecția datelor, numit de inspectorul general al IGPF.

Responsabil cu protecția datelor în cadrul UNIP va fi un polițist – funcționar public cu statut special cu studii superioare -, cu o experiență de minimum 2 ani în domeniul protecției datelor cu caracter personal și care a urmat cel puțin un curs de specializare în acest domeniu.

În exercitarea sarcinilor de serviciu privind respectarea legislației în materia protecției datelor cu caracter personal, responsabilul cu protecția datelor în cadrul UNIP este independent și nu poate primi instrucțiuni pe cale ierarhică.

Responsabilul cu protecția datelor UNIP va avea următoarele atribuții:

a) informarea și consilierea personalului UNIP care efectuează prelucrări de date PNR, cu privire la obligațiile care le revin în temeiul legislației privind protecția datelor cu caracter personal;

b) monitorizarea respectării de către UNIP a obligațiilor ce îi revin în conformitate cu dispozițiile legislației privind protecția datelor cu caracter personal și a politicilor UNIP în materia protecției datelor cu caracter personal, în special a alocării responsabilităților, a creșterii gradului de conștientizare a acestora în rândul personalului UNIP și a acțiunilor de formare a personalului implicat în operațiunile de prelucrare;

c) realizarea verificărilor necesare în scopul determinării nivelului de respectare a rigorilor impuse de cadrul normativ privind protecția datelor cu caracter personal;

d) furnizarea de consiliere în ceea ce privește evaluarea impactului măsurilor de protecție a datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul Sistemului de evidență a datelor PNR și monitorizarea modului în care principiile prelucrării datelor cu caracter personal sunt implementate în cadrul operațiunilor realizate în cadrul UNIP;

e) cooperarea cu Autoritatea națională de supraveghere și îndeplinirea funcției de punct de contact pentru această instituție;

f) îndeplinirea funcției de punct unic de contact în relația cu persoanele vizate, cu privire la toate aspectele legate de prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul Sistemului de evidență a datelor PNR.

Atunci când în exercitarea atribuțiilor prevăzute lconstată efectuarea unei operațiuni de prelucrare a datelor cu caracter personal nu este conformă cu legislația în materia protecției datelor cu caracter personal, responsabilul cu protecția datelor în cadrul UNIP informează conducerea IGPF. În cazul în care pentru remedierea situației nu sunt suficiente măsurile adoptate la nivelul IGPF, responsabilul cu protecția datelor în cadrul UNIP notifică, de îndată, Autoritatea națională de supraveghere.

Responsabilul cu protecția datelor UNIP reprezintă punctul de contact cu persoanele fizice vizate și, în consecință, are următoarele atribuții:

  • primește și întregistrează cererile persoanelor vizate într-un registru special;
  • solicită UNIP să realizeze verificările necesare pentru soluționarea cererilor;
  • întocmește și transmite răspunsurile către persoanele fizice solicitante.

Cum pot să îmi exercit drepturile cu privire la datele mele personale?

Pentru a-și exercita drepturile prevăzute de GDPR (acces, rectificare, restricționare, opoziție, ștergere, portabilitate), pasagerul va formula și va depune o cerere la UNIP. Pentru validitatea cererii, persoana trebuie să facă dovada identității. 

Sunt datele mele prelucrate în condiții de securitate și confidențialitate?

UNIP va asigura securitatea și confidențialitatea datelor potrivit GDPR și a legislației naționale de punere în aplicare a acestuia.

Este interzisă prelucrarea datelor PNR prin intermediul persoanelor împuternicite de către operator, în sensul Regulamentului general privind protecția datelor și a legislației de punere în aplicare a acestuia.

Prelucrează UNIP date sensibile despre mine?

Nu. Potrivit legii, prelucrarea datelor pasagerilor care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, religia sau convingerile filozofice, apartenența la un sindicat, sănătatea, viața sexuală sau orientarea sexuală este interzisă.  În cazul în care datele PNR transmise de transportatorii aerieni cuprind informații sensibile, personalul UNIP șterge în mod ireversibil respectivele informații imediat după identificarea acestora.

Ce ar trebui să știu despre protecția datelor de către companiile aeriene?

Transportatorii aerieni rămân responsabili, în temeiul dispozițiilor legale din domeniul protecției datelor cu caracter personal aplicabile acestora, în ceea ce privește:

a) adoptarea măsurilor tehnice și organizatorice necesare pentru asigurarea protejării datelor PNR împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, precum și împotriva oricărei altei forme de prelucrare ilegală;

b) prelucrarea datelor PNR în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată, inclusiv informarea pasagerilor, prealabilă colectării datelor PNR, cu privire la faptul că acestea sunt transmise către UNIP;

c) colectarea datelor PNR în scopuri determinate, explicite și legitime și abținerea de la prelucrarea ulterioară într-un mod incompatibil cu aceste scopuri;

d) colectarea de date PNR adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate;

e) prelucrarea de date PNR exacte și actualizate;

f) păstrarea datelor PNR într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioadă care nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor în care sunt prelucrate.

 

Te-ar putea interesa și:



characters-of-people-holding-time-management-concept_53876-35232.jpg

Înainte să vă povestesc ce anume m-a ajutat pe mine să îmi gestionez eficient timpul, o să mă prezint. Mă numesc Ruxandra Sava, sunt avocat, consultant GDPR și antreprenor. Cum arată o zi din viața mea? În medie:

  • 10 ore de muncă (două ore – vorbit la telefon, patru ore – muncă efectivă în activitatea de consultanță, două ore – răspuns la mail-uri, două ore – administrare blog, mentenanță site, trimis newslettere, share pe social media etc)
  • 2 ore pentru minte (citit cărți, articole, urmărit documentare);
  • 1-2 ore pentru trup (la sala);
  • 2-3 ore pentru suflet (ieșit în oraș, petrecut timp cu familia prietenii, scris pe blogul personal etc)

Programul de mai sus e valabil și pentru week-end. Mai puțin sala, pentru că în week-end nu sunt clase la World Class. E bine? E rău? Nu știu. Însă, de când sunt pe cont propriu (aproximativ 2 ani) și a trebuit să îmi gestionez efectiv singură timpul, am ales să mă orientez pe carieră. Cel puțin în acest moment al vieții. Am doar 27 de ani, așa că trebuie să trag tare cât am resurse. Eu sunt mulțumită. Oamenii din jurul meu îmi spun că mă mișc rapid. Nu am reușit să implementez mai mult de 20% din ideile pe care le am, restul sunt momentan în faza de proiect cu deadline-uri orientative. În doar doi ani, am reușit să:

  • fondez un Cabinet de Avocatură;
  • să cresc un Blog;
  • să pun pe picioare un start-up;
  • să am un portofoliu de clienți;
  • să lansez primul KIT de implementare GDPR;
  • să creez o echipă;
  • să termin o carte despre GDPR. Am trimis manuscrisul la Editura Universul Juridic săptămâna trecută și probabil cartea va ieși din tipar cât de curând.

Desigur, fiind avocat, majoritatea oamenilor din jurul meu au nevoie de mine. Așa că pierd săptămânal câteva ore ajutându-mi prietenii și familia cu diverse activități juridice, în general consultanță. Însă am învățat și să spun nu. Dar ce m-a ajutat pe mine să economisesc timp?

1.Am renunțat la Scroll pe Facebook/Instagram

Da, exact. Eu nu folosesc Facebook-ul ca majoritatea oamenilor. Nu dau Scroll și nu mă uit la filmulețe cu pisici. Îl folosesc doar pentru a ține legătura cu prietenii și, uneori, clienții. Mi se pare o pierdere de timp scroll-ul. Așa că prefer că folosesc acel timp inteligent.

2. Căștile Bluetooth

În general nu îmi place să vorbesc la telefon, pentru că se pierde foarte mult timp. Însă, când mă plimb prin oraș, conduc sau fac curat, am cu siguranță căștile în urechi pentru a vorbi cu clienții, prietenii, familia.

3. Folosesc inteligent mail-ul

Recunosc că am avut perioade în viață în care răspundeam de 20 de ori pe zi la mail-uri, pe măsură ce intrau. Dar am observat că această abordare mă întrerupea din activitățile mele când îmi era lumea mai dragă. Așa că acum intru pe mail de două ori pe zi: dimineața și seara – atunci răspund la tot ce primesc. Dar chiar și așa, se pierd în medie 2 ore. Dacă e urgent, oamenii mă găsesc la telefon sau pe Whatsapp.

4. Am notificările oprite

Am notificările oprite de la toate aplicațiile, mai puțin Whatsapp. Recunosc că intru constant să verific și celelalte canale de comunicare, însă prefer să nu fiu deranjată pentru lucruri care nu prezintă importanță. Uneori când verific Facebook-ul, am peste 20 de mesaje și atunci aleg să le prioritizez cumva. Dacă aș sta să răspund la toate mesajele, aș face doar asta…

5. Merg la sala

Aici e partea mea preferată. M-am apucat de sala acum un an și m-am dus nu pentru a slăbi, ci pentru a consuma cumva energia negativă. Am crezut că o să pierd timpul, însă efectul a fost invers: m-am încărcat cu energie. Eu mă duc la clase de intensitate medie spre maximă (Cycling, Body Pump, C-Core), iar când mă întorc am energie pentru a finaliza task-urile. Înainte să ajung la sala mi se pare că munca efectivă la PC este grea, însă după două ore cu ritm cardiac de 150, să lucrez la PC pare mult mai ușor. Probabil așa am învățat să am răbdare și să văd că rezultatele vin în timp și nu forțând lucrurile. Așa am învățat să îmi cunosc limitele și le depășesc.

6. Aleg oamenii care pun valoare pe timp

Când vine vorba de colaboratori, angajați, parteneri, pentru mine contează rapiditatea. Acum șase luni am scris niște termeni și condiții pentru un magazin online și zilele trecute mi-a scris clientul să mă întrebe dacă a pus bine documentația pe site. Mi-a zis că firma care a construit site-ul a întârziat șase luni. Când am văzut site-ul, am realizat că eu pot să îl construiesc în maxim 3 ore. A trebuit să învăț pentru a nu aștepta. Eu prefer să urmăresc un tutorial și să îmi implementez singură un modul pe site, decât să aștept săptămâni după profesioniști. Acum am o echipă și lucrurile merg în direcția cea bună. De aceea am scos și KIT-ul de implementare. După ce am muncit la el aproape un an, am zis că nu are rost să piardă și alte companii timpul scriind proceduri și politici de la 0. Un client care mi-a cumpărat KIT-ul mi-a spus că a plătit aproximativ 7.000 euro la un consultant ca să îi scrie procedurile, însă nu a primit mare lucru. Așa că a ales să economisească atât bani, cât și timp și a apelat la soluția mea inteligentă.  Interesant e că majoritatea plătesc de 10 ori mai mult consultanți să le livreze șabloanele mele din KIT. Da, au cumpărat kitul zeci de firme de consultanță și, deși au primit o singură licență de utilizare, am aflat că transmit documentele către clienții lor. 🙂

7. Lucrez de la distanță

Am lucrat doi ani din viață la o societate de avocatură. Pierdem, în medie, 3 ore pe zi. Acum lucrez de la distanță. Mă văd ocazional cu clienții și colaboratori.  Cam o dată pe lună. Însă, am grijă să pun cel puțin 3 întâlniri într-o zi. Nu aș vrea să pierd o zi întreagă pentru o singură întâlnire…

8. Am un to-do bine organizat

Eu folosesc aplicația to-do de la Microsoft. E cea mai utilă și am to-do-urile zilnice, săptămânale și lunare. În fiecare zi, știu ce am de făcut. De la 5 taskuri până la 20. Depinde. Dimineața, atunci când sunt odihnită, încep cu task-ul cel mai complicat și îi rezerv un anumit număr de ore.

9. Semnătura electronică

Îmi amintesc de vremurile în care trebuia să printez, semnez, scanez contracte. Acum e mult mai simplu. Mi-am achiziționat semnătură electronică de la AlfaSign  și semnez orice document în maxim 30 de secunde. Trimit inclusiv acte către instanță semnate digital: delegații, adrese, întâmpinări, răspunsuri la întâmpinări și nu am întâmpinat niciodată probleme.

10. Tehnologia 

Fac uz de tehnologie pentru a economisi timp:

  • Cloud – ca să am acces la fișiere de oriunde și de pe orice dispozitiv;
  • 90% din cumpărături sunt online;
  • Folosesc Uber pentru a mă deplasa rapid prin București atunci când nu merg cu mașina;
  • Folosesc aplicații de team management;
  • Programez e-mailuri.
  • Folosesc Smartbill pentru a emite facturi în timp record.
  • Comand mâncare de pe foodpanda;
  • Nu mă înțeleg cu Waze, dar folosesc Google Maps întotdeauna pentru a găsi cel mai rapid drum.
  • etc.

11. Am învățat să spun nu. 

E greu să spui nu, dar sănătos. Pentru că altfel vei ajunge cu sute de proiecte fără a putea să le finalizezi vreodată. Iar oamenii merită sinceritate. Dacă nu îi poți ajuta, ar trebui să nu îți fie greu să spui nu odată ce vei realiza că timpul tău valorează. Dacă persoanei îi ia 0 oră să caute pe internet pentru a afla răspunsul, iar ție îți ia 5 minute să îi explici, nu înseamnă că ar trebui să faci tu munca. Eu am învățat să prioritizez lucrurile în funcție de criteriile mele și la ce nu se află pe agendă, voi spune nu fără probleme.

Cu siguranță mai sunt și alte lucruri care mă ajută să economisesc timp, dar pe care nu mi le amintesc acum. Propun să facem schimb de experiență. Pe tine ce te ajută să îți organizezi eficient timpul? Scrie-ne în comentarii mai jos 🙂


privacy-10x10-FB-1200x1200.jpg

Spitalul Barreiro din Portugalia a fost amendat cu 400.000 de euro de către Autoritatea portugheză pentru protecția datelor pentru nerespectarea Regulamentului UE privind protecția generală a datelor (GDPR) prin faptul că nu a separat drepturile de acces la datele pacientilor.

Spitalul din sectorul public a acordat accesul la datele clinice ale pacienților prin sistemul lor cel puțin catre nouă persoane care sunt profesioniști non-medicali (asistenți sociali) si nu aveau nevoie de accesul la datele respective.  Mai mult, datele pacienților din spitalul Barreiro nu au fost separate în mod corespunzător de datele arhivate ale unui alt spital, iar mecanismele de autentificare a accesului au fost considerate insuficiente.

 CNPS a afirmat că au fost încălcate principiile integrității și confidențialității, principiul minimizarii datelor pentru a limita accesul la datele clinice ale pacienților și incapacitatea Spitalului de a asigura confidențialitatea și integritatea datelor din sistemul lor (securitatea datelor). Primele două încălcări au au fost amendate cu 150.000 € fiecare, în timp ce a treia a primit 100.000 €, rezultand o amenda totala de 400.ooo euro.

Spitalul a spus faptul ca va contesta decizia.

Sursa aici

Ai nevoie de o Politica de acces prin care sa te asiguri ca accesul la date se desfasoara in mod legal si ca nicio persoana neautorizata nu are acces? O gasesti in kitul nostru de implementare, impreuna cu celelalte politici tehnice si organizatorice necesare.

 


Copy-of-Câteva-sute-de-companii-din-România-au-ales-să-implementeze-GDPR-inteligent-7-1200x675.png

Investigații GDPR. 10 Lucruri pe care trebuie să le știi despre controalele GDPR.

Nota Ruxandrei Sava, CIPP/E

Dragă cititorule, 

Eu știu că timpul este important pentru tine, așadar, prin acest articol mi-am propus să îți prezint, într-un limbaj simplu și ușor de înțeles, lucrurile care te interesează cu adevărat despre modalitatea în care se vor desfășura investigațiile GDPR.

Îți mulțumesc pentru aprecierile tale,

Ruxandra Sava,

CIPP/E

 

Descarcă procedura desfășurării investigației GDPR de aici

 

1.Investigații GDPR. Cine le desfășoară?

Investigațiile GDPR sunt desfășurate de către ANSPDCP (Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucării Datelor cu Caracter Personal), prin personalul său de control.

2. Cum pot ajunge să fiu investigat de ANSPDCP?

Există două căi prin care ANSPDCP poate decide să efectueze un control cu privire la conformitatea activităților tale de prelucrare a datelor cu caracter personal, și anume:

  • a fost depusă o plângere;

Cu alte cuvinte, atunci când o persoană fizică, nemulțumită de felul în care i se prelucrează datele, depune o plângere împotriva ta, ANSPDCP, în situația în care constată că respectiva plângere este întemeiată, va decide efectuarea unei investigații. De aceea este foarte important să ne asigurăm că respectăm drepturile tuturor persoanelor vizate.

Mai multe despre drepturile persoanei vizate poți citi aici:

Informarea persoanei vizate. Cum facem să corespundă cerințelor GDPR?

Dreptul la opoziție al persoanei vizate

Dreptul la restricționarea prelucrării

Dreptul la portabilitatea datelor 

Dreptul la rectificare al persoanei vizate

De asemenea, proceduri pentru asigurarea respectării drepturilor persoanelor vizate găsești aici.

  • ANSPDCP s-a sesizat din oficiu

Mai exact, chiar în absența unei plângeri, ANSPDCP poate desfășura o investigație în firma ta atunci când a obținut date și informații (art. 5 din Decizie) din surse cum ar fi:

– corespondenţa primită de ANSPDCP;

– mass-media;

– accesarea reţelei de internet;

De exemplu, ANSPDCP poate intra pe site-ul tău și descoperi faptul că nu ai implementat cerințele obligatorii, precum informarea utilizatorilor privind modulele cookie, acordul pentru marketing sau informarea vizitatorilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Acest lucru poate da naștere unei investigații GDPR.

De exemplu, în anii trecuți, ANSPDCP a amendat diverse companii care dețineau site-uri și acestea nu aveau implementate procedurile GDPR. Potrivit statisticilor, cele mai multe amenzi s-au luat pentru nerespectarea obligației de informare, aceasta fiind și cel mai ușor de verificat. Află aici  cum trebuie să faci ca informarea să corespundă standardelor GDPR.

-documentele de constatare întocmite în urma efectuării altor investigaţii GDPR sau alte documente de la nivelul ANSPDCP;

De exemplu, dacă ANSPDCP desfășoară un control la un partener comercial este posibil să ajungă, pe acestă cale, și la tine.

-activităţile de cooperare cu entităţi de drept public sau privat ori cu autorităţi de supraveghere din străinătate

-alte surse.

Decizia nu menționează celelalte surse, lăsând a se înțelege că ANSPDCP are libertatea de a culegere informațiile de oriunde 🙂

3. Voi înștiințat cu privire la investigație?

Da și nu. Depinde. Potrivit Deciziei, investigaţiile pot fi efectuate cu înştiinţarea ta sau se pot desfăşura inopinat, fără anunţarea în prealabil.

4. Cum se desfășoara investigația? Se deplasează la mine, mă duc la ei la sediu sau în scris?

Potrivit Deciziei, investigațiile se pot desfășura:

-pe teren;

Decizia prevede, printre altele, că inspectorii ANSPDCP:

  • se deplasează la sediul  sediul/domiciliul/punctul de lucru sau alte locaţii;
  • prezintă legitimația de control;
  • prezintă obiectivele investigației;
  • verifică aspectele ce au legătură cu obiectivul investigației;
  • verifică orice document, echipament, mijloc sau suport de stocare a datelor;
  • ridică documentelor, în copie certificată de către entitatea controlată, sau a înregistrărilor relevante care au legătură cu obiectul controlului şi anexarea acestora
    la procesul-verbal de constatare/sancţionare;
  • întocmirea procesului-verbal de constatare/sancţionare;
  • aplicarea sancţiunii amenzii în situaţia în care cuantumul acesteia nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 300.000 euro. Amenzile mai mari de 300.000 euro se dau de președintele ANSPDCP;
  •  înmânează o copie procesului-verbal de constatare/sancţionare.

Sfat: Asigură-te că ai dosarul cu proceduri GDPR, semnat de conducere și de personal și pus în ordine. Cum ar putea organizație care nu e în stare să își țină în ordine politicile și procedurile GDPR, să protejeze datele cu caracter personal? Dacă nu ai procedurile, le găsești aici.

Ce se întâmplă dacă împiedic accesul personalului de control?

În situaţia în care personalul de control este împiedicat în orice mod în exercitarea atribuţiilor, ANSPDCP poate solicita autorizarea judiciară, dată prin încheiere de către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti sau de către un judecător delegat de acesta, în condiţiile legii.

Ar mai trebui să știi că, în toate situaţiile investigaţia nu poate începe înainte de ora 8,00 şi nu poate continua după ora 18,00 şi trebuie efectuată în prezenţa persoanei la care se efectuează investigaţia sau a reprezentantului său. Investigaţia poate continua şi după ora 18,00 numai cu acordul persoanei la care se efectuează aceasta sau a reprezentantului său.

De asemenea,  personalul de control poate audia persoanele ale căror declaraţii sunt considerate relevante şi necesare desfăşurării investigaţiei. Audierea se consemnează într-o notă de audiere.

În cadrul efectuării investigaţiilor, personalul de control poate propune printr-o notă, avizată/semnată de şeful ierarhic şi aprobată de preşedintele ANSPDCP/înlocuitorul acestuia, efectuarea de expertize, în condiţiile legii. De exemplu, în situația în care este nevoie de o expertiză informatică.

-la sediul ANSPDCP;

Investigațiile GDPR mai pot fi desfășurate și la sediul ANSPDCP. În acest sens, primești o adresă de convocare cu precizarea datei şi orei de începere a investigaţiei GDPR la sediul ANSPDCP. În adresă se menţionează obligaţia de a te prezenta la sediul ANSPDCP, după caz, cu documente, înregistrări relevante, echipamente informatice (dacă e cazul), actele de identitate ale reprezentantului legal/persoanei împuternicite şi ale entităţii controlate, inclusiv cu ştampila în cazul autorităţilor publice şi registrul de control, dacă este cazul.

-în scris

Întrucât este modalitatea cea mai puțin costisitoare, va fi probabil cea preferată de ANSPDCP. În acest sens, primești o adresă prin care ți se solicită ca într-un anumit termen să comunici informațiile și documentele necesare. În funcție de informațiile și documentele primite, se poate decide continuarea investigației în scris sau pe teren, sau se poate decide finalizarea investigaţiei prin încheierea procesului-verbal de constatare/sancţionare la sediul ANSPDCP.

5. Ce obligații am în eventualitatea unei investigații GDPR?

În cadrul investigaţiei, ai, în principal, următoarele obligaţii:

a)să permiți inespectorilor să înceapă și să deruleze investigația, fără a-i stânjeni în vreun fel;
b)să asiguri accesul personalului de control orice echipament, mijloc sau suport de prelucrare/stocare a datelor;
c)să pui la dispoziţia personalului de control orice informaţii şi documente indiferent de suportul de stocare, necesare desfăşurării investigaţiei, inclusiv copii de pe acestea;
d)să pui la dispoziţia ANSPDCP documentele solicitate, certificate pentru conformitate cu originalul;
e)să furnizezi într-o formă completă documentele, informaţiile, înregistrările şi evidenţele solicitate, precum şi orice lămuriri necesare, fără a putea opune caracterul
confidenţial al acestora, în condiţiile legii;
f)să permiți personalului de control utilizarea echipamentelor de înregistrare şi stocare audiovideo/foto ori de câte ori echipa de control consideră că este necesar în cadrul derulării activităţii de control.

6. Ce sancțiuni pot primi? 

Sancțiunile principale sunt avertismentul sau amenda.

Atunci când se decide dacă se va impune o amendă și dacă da, cuantumul acesteia, se iau în calcul următoarele aspecte:

  • gravitatea încălcării;
  • dacă încălcarea a fost comisă intenționat sau din culpă;
  • acțiunile întreprinse de tine pentru pentru a reduce prejuciul;
  • gradul de responsabilitate, ținându-se seama de măsurile tehnice și organizatorice implementate, precum politici de securitate, proceduri pentru respectarea drepturilor, transferuri de date, managementul incidentelor de securitate etc. Măsurile care ar trebui să existe se găsesc aici.
  • încălcările anterioare;
  • gradul de cooperare cu ANSPDCP;
  • categoriile de date afectate, dacă este vorba de date obișnuite sau date sensibile;
  • orice alt factor agravant sau atenuat.

Sfat: Așa cum orice suspect în cazul unui investigații penale (vinovat sau nevinovat) ar trebui să își ia un avocat ca să îl apere, poate nu ar fi o idee rea să apelezi la un avocat cu experiență care să te apere pe parcursul investigației. Pe noi ne găsești aici 

7. Ce trebuie să conțină procesul-verbal?

Sub sancțiunea nulității absolute, procesul-verbal emis în urma unei investigații GDPR trebuie să conțină:

a) data şi locul încheierii procesului-verbal de constatare/sancţionare;
b) datele de identificare şi funcţiile membrilor echipei de control, inclusiv numărul legitimaţiei de control;
c) numărul şi data deciziei de împuternicire emise de preşedintele ANSPDCP şi, după caz, numărul şi data împuternicirii pentru investigaţiile efectuate pe teren şi neanunţate în prealabil în scris;
d) obiectul controlului;
e) datele de identificare ale entităţii controlate;
f) datele de identificare şi funcţiile reprezentanţilor entităţii controlate;
g) constatările rezultate în urma verificărilor efectuate;
h) descrierea faptei contravenţionale, cu indicarea datei şi locului în care a fost săvârşită fapta, a împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi, eventual, a pagubelor, a actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia, precum şi a măsurilor corective şi/sau a sancţiunii aplicate, dacă este cazul;
i) termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea, în cazul aplicării unei sancţiuni contravenţionale;
j) dacă s-au ridicat documente sau alte materiale, felul şi natura acestora;
k) dacă reprezentanţii entităţii controlate, care au participat la activitatea de control, au refuzat să consemneze obiecţiunile cu privire la conţinutul procesului-verbal de constatare/sancţionare, după ce le-a fost adus la cunoştinţă acest drept;
l) menţiuni privind înmânarea/comunicarea procesului-verbal de constatare/sancţionare, în copie, reprezentanţilor entităţii controlate;
m) motivele pentru care reprezentanţii entităţii controlate nu au semnat procesul-verbal de constatare/sancţionare, cu indicarea datelor de identificare a martorului care atestă motivele nesemnării procesului-verbal, în cazul în care acesta există, sau a motivelor care au condus la întocmirea procesului-verbal în lipsa unui martor.

8. Cum pot ataca în justiție procesul – verbal?

În termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal emis în urma unei investigații GDPR, poți introduce contestație la Secția de contencios administrativ a tribunalului competent.

9. Ce se întâmplă dacă nu achit amenda în 15 zile?

Dacă nu faci dovada achitării amenzii în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, vei fi executat silit de către organele de executare silită potrivit legii.

10. Pot fi amendat doar prin proces-verbal?

Nu. Dacă amenda este mai mică de 300.000 EURO, atunci aplicarea amenzii în urma unei investigații GDPR se va face prin procesul verbal încheiat de către inspectori.

Dacă amenda este mai mare de 300.ooo EURO, aplicarea amenzii în urma unei investigații GDPR se va face de către președintele ANSPDPC, prin Decizie, pe baza procesului-vernal încheiat de către inspectori.

De asemenea se poate dispune aplicarea unei amenzi cominatorii de până la 3.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, în cazul în care nu te conformezi respectării măsurilor corective aplicate în urma unei investigații GDPR sau refuzi să pui la dispoziție documentele și informațiile solicitate.

 


date-13.png

ICCJ a decis, prin Hotărârea 1784/2017 că „Preluarea în întregime a mărcii protejate în cuprinsul numelui de domeniu de internet, în lipsa unui acord al titularului mărcii, este de natură a crea confuzie în rândul consumatorilor vizaţi de produsele comercializate de către acesta, fiind de aşteptat ca ei să creadă că societatea care deţine numele de domeniu „John Deere” este una şi aceeaşi cu cea care produce şi comercializează produsele sub numele „John Deere”.

 Această manieră de abordare a publicităţii prin internet nu este conformă bunelor practici, întrucât induce credinţa consumatorilor că bunurile sunt direct valorificate de titularul mărcii, de natură a aduce avantaje comerciale în sensul că produsele sunt garantate a fi originale. De altfel, este lipsit de importanţă faptul că bunurile comercializate prin intermediul site-ul sunt originale, căci ceea ce se impută deținătorului domeniului de internet nu este punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute, ci faptul folosirii mărcii ca denumire de domeniu fără acordul titularului mărcii.”

 

 

 

 

Secția I civilă, decizia nr. 1784 din 14 noiembrie 2017

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 10.02.2012, reclamanta A., prin mandatar autorizat B. S.A., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii C. Întreprindere Individuală, S.C. D. S.R.L. şi, pentru opozabilitate Institutul National de Cercetare – Dezvoltare în Informatică (I.C.I.), în temeiul prevederilor art. 109 C.proc.civ., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate încălcarea dreptului de folosire exclusivă, ce aparţine reclamantei, titulara mărcilor „JOHN DEERE” înregistrate la nivel internaţional şi comunitar; să se constate că numele de domeniu www.tractoarejohndeere.ro, încalcă drepturile exclusive asupra mărcilor reclamantei şi să se dispună interzicerea utilizării acestui domeniu de internet de către pârâtă, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 100 euro/zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; să se dispună interzicerea folosirii şi încetarea înregistrării numelui de domeniu www.tractoarejohndeere.ro pe numele pârâtei şi să oblige Institutul de Cercetare Dezvoltare în Informatică să suspende folosirea domeniului de internet menţionat; să se dispună obligarea pârâtului I.C.I. Bucureşti de a efectua transferul numelui de domeniu către reclamant, conform Regulilor pentru înregistrarea numelor de domenii şi subdomenii din zona.ro, după îndeplinirea procedurii legale, reglementată de I.C.I., necesare transferului şi formularea unei cereri în acest sens cu plata taxelor aferente transferului numelui de domeniu; să se dispună publicarea, într-un ziar cu tiraj naţional, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii care se va pronunţa, în cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.

Prin sentinţa civilă nr.517 din 12.03.2013 Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Institutul Naţional de cercetare Dezvoltare în Informatică; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC D. SRL; a respins acţiunea formulată de reclamanta A. Illinois Statele Unite ale Americii, prin mandatar autorizat B. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis cererea formulată de reclamantă, prin mandatar autorizat B. S.A., în contradictoriu cu pârâţii C. Întreprindere Individuală şi Institutul National de Cercetare – Dezvoltare în Informatică (I.C.I.); a constatat că numele de domeniu www.tractoarejohmdeere.ro încalcă drepturile exclusive asupra mărcilor reclamantei; a interzis pârâtei C. Întreprindere Individuală să utilizeze acest domeniu de internet; a obligat pârâtul I.C.I. Bucureşti să efectueze transferul numelui de domeniu către reclamantă; a obligat pârâta C. Întreprindere Individuală să publice dispozitivul hotărârii, pe cheltuiala sa, într-un ziar de/cu tiraj naţional, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii; a obligat pârâta C. Întreprindere Individuală la plata către reclamantă a sumei de 3.000 euro în echivalent în lei la data plăţii, la cursul B.N.R. – reprezentând onorariu de avocat şi 46,30 lei contravaloare taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârâta C. Întreprindere Individuală, prin decizia nr.246/A din 18.12.2013 a respins calea de atac, ca nefondată pentru considerentele ce se vor arăta.

Apelanta – pârâtă a invocat teoria  epuizării dreptului la marcă potrivit căreia titularul său nu poate să interzică utilizarea acesteia pentru produsele care au fost introduse pe piaţa comunitară sub această marcă de către titular sau cu consimţământul acestuiaadică pentru produsele introduse în regim legal (art. 13 din Regulamentul  CE 207/2009).

În cauză, această teorie nu poate fi valorificată ca apărare, întrucât actul de contrafacere  reclamat este folosirea mărcii prin preluarea acesteia în  întregime în cuprinsul numelui de domeniu înregistrat de pârâtă, în lipsa  unui acord al titularului. Drepturile conferite de marcă titularului se  epuizează doar pentru exemplarele produsului care au făcut obiectul unei prime  introduceri  pe piață de titularul însuși sau cu consimțământul său. În schimb, titularul poate să interzică oricând utilizarea mărcii pentru alte exemplare din același produs, care nu au făcut obiectul unei astfel de prime  introduceri pe piață, așa cum poate interzice și în situația în care starea produselor este modificată/alterată după punerea lor în comerț.

Numele de  domeniu  reprezintă un semn distinctiv, folosit cu intenția de a identifica un site de internet, implicit produsele și serviciile oferite prin site-ul respectiv. În aceste condiții, semnul poate intra în conflict cu drepturi de proprietate intelectuală anterior înregistrate, conflictul cu marca fiind reglat de art.36  alin.(1) din Legea  nr.84/1998.

Consecința epuizării dreptului este că, odată puse în circulație  produsele acoperite de  marcă, dreptul la marcă  nu poate împiedica libera circulație a produselor marcate și nu constituie un obstacol pentru  tranzacțiile ulterioare.

Titularului mărcii i se recunoaște însă un drept de intervenție atunci  când intermediarul săvârșește acte incompatibile cu funcția mărcii. Recunoașterea pentru titularul mărcii a dreptului de a interveni constituie o  limitare a teoriei epuizării dreptului. Această limitare are ca fundament funcția mărcii de a garanta consumatorului autenticitatea, originea și  calitatea produsului acoperit de marcă.

Folosirea numelui de domeniu, ce are ca scop promovarea propriei activități comerciale, având ca punct de plecare marca reclamantei, reprodusă în întregime, denotă intenția de crea o asemănare sau confuzie cu  marca (prin sugerarea unei afilieri sau a altui tip de legătură) în scopul obținerii de câștiguri comerciale.

Deținătorul numelui de domeniu a încercat în mod intenționat să atragă prin folosirea numelui de domeniu utilizatorii de internet către web site-ul său, prin crearea unei asemănări sau confuzii cu marca reclamantului (prin sugerarea unei afilieri sau a altui tip de legătură) în scopul obținerii de câștiguri comerciale.

Numele de domeniu reproduce quasi identic marca reclamantei, similaritatea din semn și marcă fiind dată de elementul distinctiv, dominant ”John Deere”. Percepția mărcilor în mintea consumatorului mediu joacă un rol decisiv în aprecierea globală a probabilității de confuzie, un astfel de  consumator percepe  marca, în mod normal, ca pe un întreg și nu ii analizează  diferitele detalii.

Adăugarea, în cuprinsul numelui de domeniu, a elementului verbal ”tractoare”, desemnând produsul pus în vânzare, nu este aptă de a conferi  caracter distinctiv combinației de cuvinte utilizată de  pârâtă.

În condițiile  identității de produse, și a similarității dintre marcă și semn, dată de  elementul comun ” JOHN DEERE”, foarte distinctiv, riscul de confuzie este demonstrat.

Politica Uniformă de Rezolvare a Disputelor privind Numele de Domenii adoptată de registrul ROTLD se aplică în procedura administrativă, facultativă pentru părți, care nu sunt împiedicate să sesizeze  instanța  judecătorească, în lipsa parcurgerii  acestei  proceduri.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta C. Întreprindere Individuală, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9 C.proc.civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanță de fond în vederea administrării de probe de către ambele părţi pentru cele ce urmează:

Deşi instanţa refuză aplicarea efectelor juridice ale epuizării dreptului intimatei-reclamante la marca “John Deere” pentru tractoarele puse în comerţ de către titulară, instanţa de apel reţine: „consecinţa epuizării dreptului este că, odată puse în circulaţie produsele acoperite de marcă, dreptul la marcă nu poate împiedica libera circulaţie a produselor marcate şi nu constituie un obstacol pentru tranzacţiile ulterioare”.

Contradicţia în raţionamentul instanţei de apel este evidentă, deoarece, dacă, urmare a epuizării dreptului la marcă al titularei intimate-reclamante pentru tractoarele marca “John Deere” puse în comerţ de către aceasta pe piaţa Uniunii Europene, titulara nu are dreptul de a interzice ulterior libera circulaţie a produselor marcate şi de a obstacula tranzacţiile comerciale cu tractoarele marca “John Deere”, atunci intimata-reclamantă nu are nici dreptul de a interzice actele de comercializare a acestor tractoare originale marca “John Deere”, inclusiv actele de comercializare efectuate prin intermediul site-ului www.tractoarejohndeere.ro .

Contrar considerentelor instanţei, epuizarea dreptului la marca “John Deere”, ca efect al punerii în comerţ a tractoarelor pe teritoriul Uniunii Europene, de către titulara mărcii, nu poate fi încălcat pe acelaşi teritoriu, fiind exclusă ipoteza săvârşirii unei fapte de contrafacere prin comercializarea ulterioară a acestor tractoare originale sub marca “John Deere”, inclusiv prin intermediul site-ului www.tractoareiohndeere.ro.

În condiţiile în care un drept la marcă este epuizat, este exclus orice risc de confuzie pentru consumatori cu privire la originea comercială a tractoarelor originale marca “John Deere”, comercializate liber pe teritoriul Uniunii Europene, ulterior punerii în comerţ a acestora de către titulara mărcii.

Raţionamentul juridic contradictoriu al instanţei de apel sub aspectul efectelor juridice ale epuizării dreptului la marcă a avut drept consecinţă efectuarea operaţiunii de comparare a produselor originale tractoare comercializate de intimata-reclamantă sub marca “John Deere”, în privinţa cărora dreptul la marcă s-a epuizat cu produsele originale (tractoare) comercializate de recurenta-pârâtă sub marca “John Deere”, prin intermediul site-ului www.tractoarejohndeere.ro pentru a stabili „identitatea de produse” (în realitate, aceleaşi produse, provenite de la un producător unic – intimata-reclamantă, titulară a dreptului la marcă), care, – în condiţiile similarităţii dintre marcă şi numele de domeniu, ar da naştere unui risc de confuzie pentru consumatori cu privire la originea comercială a unor produse originale.

Este contradictoriu raţionamentul juridic al instanţei de apel, sub aspectul încălcării funcţiei esenţiale a mărcii “John Deere”.

Este esenţial că tractoarele comercializate de recurenta-pârâtă sub marca “John Deere” prin intermediul site-ului www.tractoarejohndeere.ro au aceeaşi origine cu tractoarele puse în comerţ pe piaţa Uniunii Europene de către intimata-reclamantă, titulară a mărcii “John Deere”.

Nu există nicio o dovadă depusă de intimata-reclamantă la dosarul instanţelor de fond, din care să reiasă suspiciuni că tractoarele marca “John Deere” comercializate prin intermediul site-ului www.tractoarejohndeere.ro ar proveni de pe o altă piaţă decât piaţa Uniunii Europene.

Raţionamentul contradictoriu al instanţei de apel a avut drept consecinţă admiterea acţiunii în contrafacere, în condiţiile în care comercializarea unor tractoare originale marca “John Deere” prin intermediul site-ului www.tractoareiohndeere.ro nu era aptă să încalce funcţia mărcii “John Deere” de a garanta consumatorului autenticitatea, originea şi calitatea produsului comercializat sub marca producătoarei, intimată-reclamantă.

În mod contradictoriu, aceasta nu a observat că produsele identificate prin numele de domeniu www.tractoarejohndeere.ro sunt în realitate tractoarele originale marca “John Deere”, care au ca origine comercială producătoarea intimată-reclamantă, tractoare pe care aceasta le-a pus în comerţ anterior pe teritoriul Uniunii Europene, ceea ce semnifică că recurenta-pârâtă nu a săvârşit niciun act de contrafacere a mărcii “John Deere”.

Sub aspectul incidenţei dispoziţiilor art.38 alin.(2) din Legea nr. 84/1998, motivarea hotărârii instanţei de apel care a menţinut cele statuate de Tribunalul Bucureşti, nu corespunde unor dovezi care să fi fost administrate în dosar.

La dosarul cauzei nu s-au administrat probe din care să fi rezultat că prin intermediul site-ului cu nume de domeniu www.tractoarejohndeere.ro ar fi comercializate tractoare care nu provin de pe piaţa Uniunii Europene, nici probe din care să fi rezultat ca starea tractoarelor originale marca “John Deere” ar fi fost modificată sau alterată după punerea lor în comerţ de către titulara mărcii, pe piaţa Uniunii Europene.

În raport de situaţia de fapt care rezultă din dovezile administrate în dosar, statuările instanţei de apel nu sunt motivate.

 Se mai invocă faptul că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 şi ale art. 36 din Legea nr. 84/1998.

Astfel, art. 2 din Legea nr. 84/1998 reglementează condiţiile pe care semnele înregistrate ca marcă trebuie să le întrunească pentru a putea îndeplini funcţia în vederea căreia legea le recunoaşte protecţie juridică: „[…] aceste semne să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.”

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dreptul la marcă înregistrată este protejat legal în vederea îndeplinirii funcţiei mărcii de a garanta consumatorului originea produselor comercializate sub semn, prin aceea că îi permite să distingă, fără confuzie, acel produs de alte produse, care au o altă origine (CJUE, C-102/77, Hoffmann-La Roche v. Centrafarm).

Întinderea sferei drepturilor la marcă este reglementată prin dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 84/1998.

Art. 36 din Legea nr. 84/1998 nu reglementează dreptul titularului unei mărci de a înregistra sau dobândi toate categoriile de semne distinctive identice sau similare cu marca sa (cum ar fi numele de domeniu).

Riscul de confuzie pentru consumatori cu privire la originea comercială a produselor comercializate sub semnele aflate în conflict este condiţia sine qua non pentru admiterea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 36 alin. (2). lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Considerentele referitoare la existenţa riscului de confuzie dintre numele de domeniu www.tractbarejohndeere.ro şi marca “John Deere”, semne distinctive considerate în sine, sunt evident greșite, deoarece riscul de confuzie trebuie să se producă nu între semnele distinctive comparate, ci cu privire la originea comercială a produselor care sunt comercializate sub semnele comparate.

Or, în speţă, din dovezile aflate la dosar reiese că prin intermediul site-ului cu nume de domeniu www.tractoarejohndeere.ro sunt comercializate, sub marca “John Deere”; tractoare originale, care provin de pe piaţa Uniunii Europene, de la una şi aceeaşi întreprindere – intimata-reclamantă, tractoare care au fost anterior puse în comerţ pe piaţa Uniunii Europene de către intimata-reclamantă, titulara mărcii.

Sub aspectul comparării produselor, în vederea aplicării dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. b), instanţa a greşit, deoarece au fost comparate produsele tractoare originale, comercializate sub marca “John Deere” prin intermediul site-ului www.tractoarejohndeere.ro cu produsele tractoare originale, puse anterior în Comerţ pe piaţa Uniunii Europene de către intimata-reclamantă, sub marca “John Deere” şi nu permit compararea produselor care provin de la unul şi acelaşi producător, pentru a stabili că produsele sunt identice şi pentru a concluziona că, în consecinţă, există un risc de confuzie pentru consumatori cu privire la originea comercială a acestor produse.

În aceste condiţii, este fără dubiu că numele de domeniu www.tractoarejohndeere.ro, care include marca “John Deere”, fără consimţământul titularei mărcii, este folosit pentru a identifica tractoare originale, comercializate după ce titulara mărcii a pus în comerţ pe teritoriul Uniunii Europene aceste tractoare, şi că publicul consumator este informat corect cu privire la originea comercială a tractoarelor, tocmai prin folosirea mărcii “John Deere”.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. b) şi ale art. 38 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 84/1998.

Procedeul instanţei de apel de a înlătura efectele juridice ale epuizării dreptului la marca, stabilite prin dispoziţiile de principiu ale art. 38 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, şi de a aplica cu prioritate dispoziţiile cu valoare de excepţie de la regulă, reglementate prin alin. (2) al art. 38 din Legea nr. 84/1998, este contrar legii, în condiţiile în care nu există la dosarul instanţelor de fond dovezi din care să reiasă că tractoarele originale, comercializate sub marca John Deere prin intermediul site-ului cu nume de domeniu www.tractoarejohndeere.ro nu ar fi făcut obiectul unei prime introduceri pe piaţa Uniunii Europene cu consimţământul titularei mărcii, nici dovezi din care să reiasă că starea tractoarelor ar fi fost modificată sau alterată după punerea lor pe piaţă.

Au fost încălcate şi dispoziţiile art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, care, în lipsa existenţei unui risc de confuzie cu privire la originea comercială a tractoarelor originale comercializate prin intermediul unui site internet, tractoare care provin de pe piaţa Uniunii Europene şi care au fost anterior puse pe piaţa Uniunii Europene de titulara mărcii, nu recunosc titularei mărcii dreptul de a interzice sau de a permite unor terţi includerea mărcii într-un nume de domeniu.

Sub aspectul interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. b) şi ale art. 38 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, este esenţial că legea nu reglementează dreptul intimatei-reclamante să controleze sau să limiteze sau să interzică unor terţi efectuare unor acte de comercializare â tractoarelor marca “John Deere”, care au fost comercializate-anterior pe piaţa Uniunii Europene cu acordul acesteia, prin acordarea sau neacordarea consimţământului său de a include în numele lor de domeniu marca “John Deere”.

Or, efectul epuizării dreptului la marcă, urmare a punerii pe piaţa Uniunii Europene a produselor originale, cu consimţământul titularului mărcii, este reglementat tocmai pentru a permite libertatea comerţului paralel cu produse originale în interiorul pieţei Uniunii Europene.

În condiţiile în care în dosar nu s-au administrat dovezi din care să rezulte că ar exista motive temeinice care să justifice opoziţia titularului la comercializarea liberă a tractoarelor marca “John Deere” pe piaţa Uniunii Europene, ulterior punerii în comerţ pe piaţa Uniunii Europene de către titulara mărcii, interpretarea dată prin hotărârea atacată, în sensul că, după epuizarea dreptului la marcă pe piaţa Uniunii Europene, titulara mărcii poate exercita prerogativa de a interzice sau permite terţilor includerea mărcii în numele de domenii pentru site-uri de internet prin intermediul cărora sunt comercializate ulterior aceste tractoare originale, în mod condiţionat de calitatea lor de distribuitori oficiali sau agreaţi încalcă în mod vădit dispoziţiile articolului 101 (fostul art. 81 din Tratatul CE) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

În speţă, prevederile art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene interzic împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei interne prin încheierea de contracte (acorduri) între titularul mărcii “John Deere”, al cărui drept la marcă s-a epuizat ca urmare a punerii în comerţ pe piaţa europeană a tractoarelor, cu anumiţi distribuitori care să fie protejaţi de orice concurenţă din partea oricăror alţi distribuitori care comercializează aceste tractoare originale provenite de pe piaţa Uniunii Europene sub marca “John Deere”.

Art. 101 din Tratat interzice în mod expres ca, prin contracte de distribuţie exclusiva/selectivă, anumiţi distribuitori să beneficieze de protecţie teritorială absolută pentru un anumit teritoriu sau Stat Membru al Uniunii Europene, dacă astfel de contracte de distribuţie au ca obiect sau ca efect în special limitarea sau controlul comercializării tractoarelor “John-Deere” şi împărţirea pieţei Uniunii Europene.

Hotărârea atacată încalcă în mod vădit prevederile art. 26 alin. (2) şi cele ale art. 34, art. 35, art. 36 şi art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi contravine jurisprudenței Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în interpretarea prevederilor Directivei de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci în lumina dispoziţiilor din Tratatul UE.

Astfel, prin hotărârea Consten şi Grundig (cauzele conexate C-56/64 şi C-58/64), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a interpretat dispoziţiile de drept european indicate supra în sensul că titularul mărcii nu are dreptul de a interzice terţilor liberul comerţ cu produsele comercializate sub marca sa, după punerea acestora pe piața Uniunii Europene, pentru a-şi proteja proprii distribuitori agreaţi, oficiali său exclusivi, cu consecinţa limitării concurenţei între terţii care comercializează produsele sub marcă pe piaţa europeană.

 Din hotărârea Bristol-Myers Squibb şi alţii împotriva Parănova A/S (cauzele conexate C-427/93, Q429/93 şi C-436/93), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit, în interpretarea dispoziţiilor art. 5 şi 7 din Directiva de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci, în lumina prevederilor art. 36 din Tratatul UE reiese că epuizarea dreptului la marcă, urmare a punerii pe piaţa europeană a produselor sub acea marcă, cu acordul titularului, are drept consecinţă că titularul mărcii nu poate interzice terţilor sa aplice marca pe un produs.

A fortiori, în mediul online, titularul mărcii nu poate, după epuizarea dreptului său, să interzică terţilor includerea mărcii în numele de domeniu al unui site internet prin intermediul căruia sunt comercializate produsele originale anterior puse în comerţ pe piaţa Uniunii Europene de către titulara mărcii.

Titularul mărcii al cărui drept s-a epuizat nu poate condiţiona includerea mărcii în numele de domeniu al unui site internet prin intermediul căruia sunt comercializate produsele originale anterior puse în comerţ pe piaţa Uniunii Europene de către titulara mărcii de calitatea terţului de distribuitor agreat, oficial sau exclusiv, deoarece aceasta ar echivala cu recunoaşterea dreptului titularului unei mărci de a controla, limita sau denatura concurenţa între terţii care/ulterior epuizării dreptului la marcă, comercializează produsele originale, în conformitate cu principiul liberei circulaţii a mărfurilor în interiorul pieţei Uniunii Europene.

Printr-un alt motiv de recurs se arată că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. b) şi ale art. 39 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 84/1998, deoarece s-a statuat în mod greşit că includerea mărcii „John Deere” în numele de domeniu folosit pentru a comercializa tractoare originale marca „John Deere”, anterior puse în comerţ pe piaţa Uniunii Europene cu consimţământul titulare mărcii, constituie un act de contrafacere.

În speţă, art. 39 alin. (1) lit. e) permite utilizarea mărcii de către recurenta– pârâta pentru a desemna în activităţile comerciale tractoarele originale pe care, după ce acestea au fost introduse pe piaţa Uniunii Europene de către titularul mărcii “John Deere”, recurenta-pârâtă le comercializează sub marcă, asigurarea liberei circulaţii a acestor tractoare pe teritoriul Uniunii Europene fiind obligatorie conform dispoziţiilor art. 26, art. 34, art. 35, art. 36 şi art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Folosirea de către recurenta-pârâtă a mărcii “John Deere”, pentru a desemna chiar tractoarele originale marca “John Deere” în activităţile comerciale efectuate după introducerea pe piaţa europeană a tractoarelor de către titulara mărcii, este conformă bunelor practici în domeniul industrial şi comercial, în sensul dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, deoarece Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene impune libera circulaţie a acestor tractoare în interiorul pieţei europene, în condiţii de concurenţă efectivă, liberă şi nedistorsionată între distribuitori, inclusiv cu privire la preţul produselor sau alte condiţii de comercializare a acestora.

Se susţine, printr-un ultim motiv de recurs că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., deoarece nici la dosarul primei instanţe, nici la dosarul instanţei de apel, nu s-au depus înscrisuri care să emane de la o formă de exercitare a profesiei de avocat, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

La dosarul Tribunalului Bucureşti şi la dosarul Curţii de Apel Bucureşti, sunt depuse două facturi fiscale emisă de către societatea pe acţiuni B. pe numele intimatei-reclamante.

Potrivit Deciziei nr. 9 din 4 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. 507/1/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 400 din 26 mai 2016, dispoziţiile art. 84 alin. (1) C.pr.civ. au fost interpretate în sensul că „reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.”

Potrivit prevederilor art. 521 alin. – (3) C.pr.civ., decizia este obligatorie pentru interpretarea prevederilor art. 84 alin. (1) C.pr.civ.

Înalta Curteanalizând decizia prin raportare la criticile formulate reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Prioritar, Înalta Curte, învederează că îşi însuşeşte în totalitate situaţia de fapt şi de drept reţinută de instanţa superioară de fond.

De asemenea, înainte de analiza motivelor de recurs, se constată că recurenta nu aduce critici statuărilor instanţei de apel referitoare la similaritatea semnului cu marca, dat de elementul comun „John Deere”, foarte distinctiv, la identitatea de produse precum şi la faptul că riscul de confuzie, prezumție relativă întemeiată pe prevederile art.16 din T.R.I.P.S., conform cărora atunci când se utilizează un semn identic sau similar pentru servicii identice sau similare în activitatea comercială, se naşte un risc de confuzie, este demonstrat, aspecte ce au intrat în autoritatea lucrului judecat.

O primă critică întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7 C.proc.civ., arată că instanţa a dezvoltat considerente contradictorii ce semnifică nemotivarea hotărârii şi, implicit, imposibilitatea exercitării controlului judiciar câtă vreme situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită.

În esenţă, se arată că instanţa refuză aplicarea efectelor juridice ale epuizării dreptului la marcă şi anume aceea că dreptul la marcă nu poate împiedica libera circulaţie a produselor marcate şi nu constituie un obstacol pentru tranzacţiile ulterioare.

Critica nu poate fi primită întrucât ceea ce apreciază recurenta a fi argumente contradictorii, sunt, în fapt, paşi logici făcuţi de instanţă în rejectarea apărării formulate, epuizarea dreptului la marcă.

Împrejurarea că instanţa a pronunţat o soluţie în defavoarea pârâtei nu semnifică, în nicio împrejurare, motivare contradictorie.

Astfel, cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor deciziei, instanţa, după expunerea efectelor juridice ale epuizării dreptului la marcă, arată motivele pentru care această teorie nu este aplicabilă cauzei: actul de contrafacere reclamat este folosirea mărcii prin preluarea acesteia în întregime în cuprinsul numelui de domeniu înregistrat de pârâtă, în lipsa unui acord al titularului, drepturile conferite de marcă titularului se epuizează doar pentru exemplele produsului care au făcut obiectul unei prime introduceri pe piaţă. Se mai arată că deţinătoarea numelui de domeniu, pârâta, a încercat în mod intenţionat să atragă prin folosirea numelui de domeniu utilizatorii de Internet către website-ul său, prin crearea unei asemănări sau confuzii cu marca reclamantului (prin sugerarea unei afilieri sau altui tip de legătură, în scopul obţinerii de câştiguri comerciale.

În alţi termeni, instanţa de apel cu respectarea dispoziţiilor art.261 alin.(1) pct.5 C.proc.civ., cu aplicarea dispoziţiilor art.298 C.proc.civ., a arătat logic şi juridic de ce a înlăturat apărarea pârâtei.

Şi cea de-a doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ. este nefondată în considerarea celor ce urmează.

Prin nume de domeniu, în sens larg, se înţeleg adresele ce permit localizarea serverelor, a site-ului web şi/sau  utilizării lor şi chiar a sectorului de activitate a acestora. Semnul înregistrat ca nume de domeniu poate intra în conflict cu drepturi de proprietate industrială anterior protejat, cum este dreptul la marcă.

Recurenta invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art.2, art.36 alin.(2) lit.b), art.38 alin.(1) şi (2) din Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, art.101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie Europeană în cauzele Hoffmann-La Roche v Centrafarm, Consten şi Grundig, Bristol-Myers Squibb şi alţii împotriva Paranova A/S prin care s-au dezvoltat adevărate reguli de drept, obligatoriu pentru toate statele Uniunii Europene.

De necontestat, realitatea teoretică şi jurisprudenţială invocată de recurentă, însă, aşa cum a arătat şi Curtea de Apel, este inaplicabilă cauzei.

Astfel, terţii sunt obligaţi să se abţină de la orice act care ar putea produce atingere unui drept de proprietate industrială legal ocrotit, or, în speţă, includerea mărcii reclamantei în numele de domeniu de internet este de natură a crea confuzie în rândul consumatorilor vizaţi de produsele comercializate de reclamantă, fiind de aşteptat ca ei să creadă că societatea care deţine numele de domeniu „John Deere” este una şi aceeaşi cu cea care produce şi comercializează produsele sub numele „John Deere”. Includerea mărcii în numele de domeniu este de natură să înfrângă concurenţa liberă pe piaţă a tractoarelor, câtă vreme această manieră de abordare a publicităţii prin internet determină consumatorul ţintă să creadă că este vorba de o vânzare direct de la titularul mărcii.

Jurisprudenţa dezvoltată nu are legătură în cauză căci nu este vorba de faptul că titularul mărcii şi-ar proteja distribuitorii sau că ar fi vorba de interzicerea aplicării mărcii pe produs şi, cu atât mai mult, despre intenţia reclamantei de a împiedica pârâta să comercializeze tractoarele marca „John Deere”.

Ceea ce afirmă reclamanta, confirmat de ambele instanţe de fond, este că pârâta denaturează libera concurenţă între terţi care, ulterior epuizării dreptului la marcă, comercializează produsele originale, în conformitate cu principiul liberei circulaţii a mărfurilor în interiorul pieţii Uniunii Europene.

Contrar opiniei recurentei, folosirea de către pârâtă a denumirii mărcii pentru site-ul său, nu este conformă bunelor practici, întrucât induce credinţa consumatorilor că bunurile sunt direct valorificate de producător, de natură a aduce avantaje comerciale în sensul că produsele sunt garantate a fi originale.

Este lipsit de importanţă faptul că bunurile comercializate de pârâtă sunt originale, căci nu se impută pârâtei punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute, ci faptul folosirii mărcii ca denumire de domeniu fără acordul titularului mărcii.

Susţinerea recurentei că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 274 C.pr.civ. cu referire la decizia nr. 9/2016, pronunţată de Înalta Curte  de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care dispoziţiile art. 84 alin.(1) C.pr.civ. au fost interpretate în sensul că reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilier juridic sau avocatul acesteia din urmă, deoarece la dosar s-au depus două facturi fiscale emise de către societatea pe acţiuni B. pe numele intimatei-reclamante.

Critica nu poate fi primită faţă de cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr.2/2017 prin care au fost interpretate dispoziţiile art.28 alin.(2) coroborate cu cele ale art.20 alin.(1) din O.G. nr.66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată poate fi asigurată şi prin consilierul juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, în măsura în care consilierul juridic are şi calitatea de consilier în proprietate industrială, situație de fapt incidentă cauzei.

Rezultă astfel că instanţa de apel la evaluarea cheltuielilor de judecată în anul 2013 a interpretat dispoziţiile legii speciale în raport de dispozițiile art.84 C.proc.civ., în același mod ca în Decizia nr.2/2017.

Înalta Curte, reţinând că motivele de recurs nu sunt incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C.pr.civ., a respins recursul ca nefondat.