Contractul de credit, contractul privind serviciile financiare, încheiat la distanță, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 35/2004, constituie titlu executoriu, în lipsa semnăturii olografe sau a semnăturii electronice extinse, cu excepția situației în care părțile impun semnătura drept condiție de validitate a contractului – Decizia nr. 23 din 14 octombrie 2019, în Dosarul nr. 3.162/1/2018, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În cadrul prezentului articol vom proceda la analiza Deciziei nr. 23 din 14 octombrie 2019, în Dosarul nr. 3.162/1/2018, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia precizată prezintă relevanță la nivel juridic prin prisma implicațiilor sale: prefigurează contractul de credit încheiat la distanță în titlu executoriu, chiar și în lipsa semnăturii – fie olografă, fie electronică.
Subiectul sesizării și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din România
Subiectul sesizării privește caracterul de titlu executoriu al contractelor încheiate la distantă în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 85/2004, atunci când debitorul nu a semnat contractul, dar se face proba acestuia cu un contract semnat de creditor, cu un extras de cont sau altă dovadă similară, din care rezultă că suma a fost virată în contul debitorului sau, după caz, a fost ridicată de către acesta și cu confirmarea, prin e-mail sau S.M.S., din partea debitorului că a acceptat oferta de creditare și a creditorului că a acceptat comanda debitorului.
Ordonanța în cauză are ca obiect de reglementare condițiile de informare a consumatorilor în vederea încheierii și executării contractelor la distanță privind serviciile financiare dintre furnizorii de servicii financiare și consumatori.
În temeiul prezentei ordonanțe, prin contract încheiat la distanță vom înțelege contractul de furnizare de servicii financiare, încheiat între un furnizor și un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare la distanță sau al unui sistem de furnizare de servicii organizat de către furnizor care utilizează în mod exclusiv, înainte și la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicație la distanță.
Cadrul normativ actual precizează obligativitatea unui furnizor de realizare a informării consumatorului – în situația încheierii unui contract la distanță – în momentul prezentării ofertei. Informarea se va realiza în timp util, în mod corect și în mod complet, asupra tuturor elementelor stabilite prin lege.
Având în vedere aceste aspecte, este necesar să procedăm la realizarea analizei Deciziei nr. 23/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind contractul de credit încheiat la distanță.
Cu privire la sesizare, aceasta s-a realizat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București, prin atașarea și a jurisprudenței relevante cu privire la problematica apărută și supusă soluționării (urmând a o subsuma astfel):
- În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 raportat la art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, art. 632 alin. (2) și art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001, contractul privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului poate constitui titlu executoriu?.
După analiza cadrului normativ și definirea în mod concret a termenilor de natură juridică, instanța a procedat la tranșarea situației ce a fost supusă soluționării.A fost invocată o parte a jurisprudenței interne, astfel:
1. Într-o primă opinie, instanțele judecătorești au încuviințat executarea silită demarată în temeiul acestor contracte privind serviciile financiare încheiate la distanță, apreciind, în esență, în majoritatea lor, că încheierea valabilă a acestora a fost dovedită prin raportare la 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, fiind probate în cauză primirea mesajului de confirmare de către consumator la comanda sa și faptul ridicării de către acesta a sumei de bani agreate de părți, motiv pentru care, în considerarea art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau, după caz, a art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, contractul în discuție constituie titlu executoriu.
2. În cea de-a doua opinie, instanțele judecătorești au respins cererea de încuviințare a executării silite pornite în temeiul contractelor în discuție pentru considerentul majoritar că acestea nu constituie titluri executorii, din moment ce nu cuprind semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului.
Te-ar putea interesa și:
Având în vedere practica judiciară internă divergentă, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la admiterea recursului în interesul legii, reținând următoarele considerente:
Pct. 49: În contextul legal, doctrinar și jurisprudential evocat s-a apreciat contractul la distanță ca fiind genul, iar contractul în formă electronică sau încheiat prin mijloace electronice ca fiind special;
Pct. 50: Din examinarea coroborată a dispozițiilor art. 7 alin. (3) teza I cu dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2014 („dacă părțile nu au convenit altfel”) se poate trage concluzia că părțile pot conveni ca un contract încheiat la distanță să poată fi încheiat pe baza semnăturii electronice, după cum pot conveni ca manifestarea lor concordantă de voință, exprimată în formă electronică sau prin mijloace electronice, să fie materializată în scris, pe suport hârtie, și să fie întărită prin semnătură olografă. De asemenea, cerințe legate de semnătură privind diferite tipuri de contracte încheiate la distanță pot fi impuse prin lege;
Pct. 69: În cazul unor astfel de contracte, care au regim special din punct de vedere formal, problema semnăturii olografe sau electronice este lipsită de relevanță prin raportare la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, ea putând căpăta importanță exclusiv în situația în care există o cerință legală ori un acord neîndoielnic al părților, care să lege validitatea contractului de forma scrisă a acestuia și de semnătura olografă ori electronică;
Pct. 70: Odată stabilită validitatea contractului, nu există niciun temei legal de respingere a cererii de executare silită în temeiul art. 666 alin. (5) pct. 3 din Codul de procedură civilă, întrucât semnătura, atunci când nu este convenită de părți, nu reprezintă o condiție de formă impusă de legea specială, acest contract putând constitui temei al executării în condițiile art. 632 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin derogare de la dispozițiile art. 272 din Codul de procedură civilă, prevalența art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 față de art. 272 din Codul de procedură civilă impunându-se a fi reținută în baza principiului specialia generalibus derogant.
În urma analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul a fost admis, stabilindu-se faptul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 raportat la art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, art. 632 alin. (2) și art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001, contractul de credit încheiat la distanță în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 35/2004 constituie titlu executoriu în lipsa semnăturii olografe sau a semnăturii electronice extinse, cu excepția situației în care părțile impun semnătura drept condiție de validitate a contractului.
Soluția pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție este importantă, prin aceasta conferindu-se valoarea de titlu executoriu unui contract privind serviciile financiare, care a fost încheiat la distanță. Acest din urmă aspect este fundamentat chiar în lipsa semnăturii (olografe sau electronice extinse), excepția fiind reprezentată de situația în care părțile au impus semnătura ca fiind o condiție de validitate a contractului încheiat.
