Prin hotărârea din data de 25.05.2021 a Marii Camere în cauza Big Brother Watch și alții c. Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, printre altele:

• cu unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Convenția”) – dreptul la respectarea vieții private și de familie – cu privire la regimul de interceptare în masă din Regatul Unit;

• cu unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție în ceea ce privește regimul de obținere a datelor de comunicații de la furnizorii de servicii de comunicații;

• cu unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție – libertatea de exprimare- atât în ceea ce privește regimul de interceptare în masă a datelor, cât și în ceea ce privește regimul de obținere a datelor de comunicații de la furnizorii de servicii de comunicații.

Cauza privea plângeri ale unor jurnaliști și ale unor organizații pentru drepturile omului cu privire la trei regimuri de supraveghere diferite: (1) interceptarea în masă a comunicațiilor electronice; (2) primirea de materiale interceptate de la guverne străine și agenții de informații; (3) obținerea datelor de comunicații de la furnizorii de servicii de comunicații.

Te-ar putea interesa și:

• Hotărârea CJUE în cauza Schrems II. Un rezumat
• Protecția juridică a vieții private în sectorul comunicațiilor electronice în UE și în România

Curtea a considerat că, pentru a respecta Convenția, un regim de interceptare în masă trebuie să îndeplinească o serie de condiții și garanții, printre care (i) existența unei evaluări prealabile a necesității și proporționalității măsurilor luate; (ii) existența unei autorizații legale prealabile din partea unei instanțe de judecată sau din partea unui organism independent de puterea executivă (pct. 351); (iii) fiecare stadiu al procesului de interceptare – de la autorizația inițială până la ștergerea materialului interceptat – trebuie să se afle sub supravegherea unei autorități independente, iar supravegherea trebuie să fie suficient de vigilentă pentru a garanta că ingerința este „necesară într-o societate democratică” (pct. 356); (iv) persoanele care suspectează că le-au fost interceptate comunicațiile de către serviciile inteligente, trebuie să dispună de un remediu efectiv (pct. 357) în fața unei instanțe de judecată sau în fața unei autorități care, chiar dacă nu este judiciară, este independentă față de puterea executivă; persoanele trebuie să li se garanteze o procedură echitabilă și contradictorie; deciziile autorității responsabile trebuie să fie obligatorii și executorii în ceea ce privește, inter alia, încetarea interceptării ilegale și distrugerea materialelor interceptate care au fost obținute sau stocate ilegal (pct. 359).

În ceea ce privește încălcarea art. 10 din CEDO – libertatea de exprimare – Curtea a considerat că regimul de interceptare în masă a afectat libertatea de exprimare a jurnaliștilor deoarece, printre altele, interceptarea comunicațiilor jurnaliștilor nu era supusă unei autorizații prealabile din partea unei instanțe de judecată sau din partea unei instituții independente.