În cauza Eturas[1], s-a pus în discuție cum poate opera prezumția participării la o practică concertată alături de prezumția de nevinovăție. Litigiul principal viza un sistem informatic care permitea unor agenții de turism să vândă călătorii potrivit unui mod de rezervare comun stabilit de sistemul informatic. Administratorul sistemului informatic a avertizat agențiile de turism cu privire la plafonarea pe viitor a reducerilor la maxim 3% prin intermediul unui mesaj prin cutia poștală electronică. Pentru plafonarea reducerilor, sistemul în cauză a suferit modificările tehnice necesare. În aceste condiții, instanța națională a adresat CJUE două întrebări preliminare cu privire la interpretarea art. 101 alin. (1) TFUE, solicitând, printre altele, să se stabilească dacă, în raport cu situația de fapt, se poate prezuma existența unei practici concentrate.
Curtea a răspuns că într-o situație în care un administrator al unui sistem informatic de gestiune a rezervărilor agențiilor de turism plafonează reducerile și informează în acest sens operatorii economici, efectuându-se și modificările tehnice necesare pentru a opera plafonarea, se poate prezuma că respectivii operatori economici au participat la o practică concentrată dacă nu au avut o atitudine pro-activă pentru a se opune acestei practici anti-concurențiale (distanțare publică de practică, denunțare) sau nu au adus probe pentru a răsturna prezumția existenței unei practici concentrate.
Cea mai interesantă parte a hotărârii CJUE se referă la coexistența a două prezumții: prezumția de nevinovăție (art. 48 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene) și prezumția existenței unei practici concentrate. CJUE este de părere că prezumția de nevinovăție nu poate împiedica instanțele naționale să utilizeze prezumția existenței unei practici concentrate atât timp cât sunt îndeplinite anumite condiții. O condiție se referă la existența unor motive obiective și concordante care să conducă către existența faptei anti-concurențiale (pct. 37, 40). Astfel, CJUE arată că deși simpla transmitere a mesajului nu poate conduce către presupunerea participării la fapta anti-concurențială, prezumția unei fapte anticoncurențiale poate fi utilizată dacă acest element (transmiterea mesajului) se coroborează cu alte elemente „obiective și concordante” (pct. 40). O altă condiție se referă la posibilitatea oferită operatorilor de a răsturna prezumția. CJUE arătă că instanțele de trimitere ar trebui să ofere operatorilor această posibilitate și, în ceea ce privește probatoriul răsturnării prezumției, instanțele nu ar trebui să solicite demersuri excesive sau nerealiste (art. 41).
Evident, prezumția existenței unei practici concertrate nu poate opera atunci când este evident că operatorii economici au adoptat o atitudine pro-activă pentru a se distanța de fapta anticoncurențială – distanțare publică de practică, denunțare (pct. 50).
[1] CJUE, Eturas și alții, hotărârea 21 ianuarie 2016, ECLI:EU:C:2016:42.
Te-ar putea interesa și:
[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]
