Aici descoperim
dreptul tehnologiei

instagram-star-reveals-tricks-to-gain-millions-of-followers-on-the-photo-sharing-app.jpg

Consiliul pentru Publicitate din Austria (The Advertising Council) este un organism  care supraveghează industria de publicitate austriacă. Printre altele, Consiliul se concentrează pe adoptarea unui cod de etică obligatoriu pentru industria publicitară. Acest cod trebuie urmat de agenții de publicitate din Austria și impune sancțiuni în caz de încălcare. În cazul în care există încălcări, Consiliul pentru Publicitate poate emite avertizări sau solicita încetarea practicii de publicitate care încalcă regulile publicității legale.

Deoarece deciziile Consiliului pot fi făcute publice, companiile sau persoanele care nu se conformează riscă să își strice reputația. Mai mult, Curtea Supremă de Justiție din Austria ține cont în mod regulat de aceste coduri de conduită atunci când examinează practicile din industrie,

Deoarece deciziile Consiliului de Publicitate pot fi făcute publice, infractorii riscă să-și facă rău reputația sau să fie discreditați. Mai mult, Curtea Supremă de Justiție ia în considerare în mod regulat aceste coduri de etică atunci când examinează practicile din industrie, mai ales atunci când trebuie să stabilească dacă s-a respectat cerința diligenței profesionale cerută de legea concurenței.

Influencer marketing

„Influencer marketing” înseamnă a apela la bloggeri sau alte persoane influente de pe rețelele de socializare pentru a promova bunuri și servicii. Motivele pentru care se apelează la influencer marketing sunt următoarele:

  • agenții de publicitate pot apela la un influencer pentru a viza un anumit public țintă (în mod ideal, o comunitate omogenă și activă de adepți);
  • oamenii au încredere mai degrabă în recomandări decât în reclame.

Spre deosebire de recenzii, în această situație marketing-ul este realizat de o terță parte, influencerul, iar nu de agentul de publicitate. Conceptul transmiterii reclamei ascunse este problematic din punct de vedere juridic, iar consumatorii uneori nu au posibilitatea să înțeleagă unde se termină opinia personală și unde începe publicitatea ascunsă. De exemplu, influencerii ar putea:

  • să cumpere singuri un produs și să posteze despre el fără vreo implicare din partea comerciantului;
  • să utilizeze mostre gratuite, cadouri sau invitații fără vreo obligație de a cumpăra produsul;
  • să posteze despre un produs în schimbul unor mostre gratuite, cadouri sau invitații, dar fără niciun control asupra conținutului postării;
  • să aibă un contract cu o companie care îi cere să posteze despre un produs folosind conținutul furnizat de companie.

Din punct de vedere juridic, două întrebări sunt cruciale:

  • În ce condiții există o obligație de a eticheta conținutul și de a informa consumatorul că este doar marketing?
  • Ce informații (de exemplu, formularea și poziția) sunt necesare pentru a împiedica confuzia consumatorilor?

Ca o recunoaștere a acestor tendințe și incertitudini, Consiliul pentru Publicitate a emis orientări pentru a trata influencer marketing-ul ca un mijloc specific de comunicare de marketing pentru a se asigura că există reguli în beneficiul agenților de publicitate, bloggerilor și consumatori. Deoarece influencerii pot juca rolul de model (în special față de tinerii consumatori), au fost create reguli specifice privind comportamentul acestora în ceea ce privește marketing-ul. Potrivit Consiliului pentru Publicitate, două cerințe caracterizează, în esență, activitățile de influență ca comunicări de marketing: remunerația și controlul conținutului.

Dacă noțiunea de remunerație este ușor de înțeles (ce primește influencerul în schimbyul postării), „controlul conținutului” înseamnă că firma de publicitate face sugestii cu privire postarea influencerului, cum ar fi, de exemplu, textul, structura, numărul de postări, frecvența acestora, orele și zilele în care se va posta și/sau utilizarea anumitor rețele de socializare.  Controlul conținutului devine evident în special atunci când agentul de publicitate dă influencerului un script sau un text pentru publicare și/sau acestea sunt validate înainte de publicare.

Sugestiile Consiliului cu privire la etichetare

Comunicarea de marketing a influencerului, precum orice comunicare publicitară, trebuie implementată și etichetată astfel încât consumatorul să o recunoască imediat ca publicitate. Publicitatea trebuie să fie identificabilă în mod clar de terți și să fie marcată în mod adecvat ca publicitate (de exemplu, printr-un hashtag #reclamă) la începutul postării pe social media și pe platformele relevante (de exemplu, site-uri web, bloguri sau canale). Conținutul care conține destinații de plasare a produselor ar trebui să fie etichetate cu #publicitate pentru a proteja consumatorii. Acest lucru pare să fie în conformitate cu hotărârile judecătorești anterioare (în Germania) cu privire la aceste aspecte.

În plus, Consiliul de Publicitate atrage atenția asupra următoarelor prevederi din Codul deontologic, care se consideră a avea o importanță deosebită în influencer marketing:

  • în publicitatea care vizează direct copiii și adolescenții, nu se poate face o cerere evidentă sau subliminală de a achiziționa respectivul produs;
  • influencerii nu pot folosi imagini (de exemplu selfie-uri sau fotografii personale) care promovează comportamente dăunătoare precum bilimia sau anorexia.
  • influențatorii nu pot folosi violența verbală sau mentală. Aceasta include disprețul pentru anumiți indivizi sau grupuri, insultele, amenințările sau inducerea fricii, inclusiv prin folosirea farselor.

Sursa aici 


Dezmoștenirea-în-Codul-Civil-1.png

Directiva 2016/943 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale

Noua directivă a Uniunii Europene 2016/943 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegalea fost adoptată la 8 iunie 2016, iar statele membre au fost obligate să transpună directiva până la 9 iunie 2018. Legile privind secretele comerciale au variat în întreaga Uniune în trecut, unele state membre având legi sau protecții fragmentate derivate din dreptul comun.

În prezent, în România, secretele comerciale sunt protejate prin Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, neexistând însă mecanisme puternice pentru protecția acestora. Cu toate acestea, noua directivă schimbă acest lucru și introduce mecanisme puternice și o abordare uniformă a problematicii la nivelul UE.

În fiecare stat membru s-au înregistrat progrese în ceea ce privește transpunerea Directivei. În România, însă, până în prezent directiva nu a fost transpusă, fiind în prezent la stadiul de proiect.

Scopul principal al directivei este armonizarea protecției secretelor comerciale în UE prin definirea noțiunii de „secret comercial” și instituirea unui nivel minim de protecție. Directiva stabilește modalitatea în care poți dobândi, utiliza și divulga legal secrete comerciale, dar și modalitățile nepermise (ilegale) pentru dobândirea, utilizarea și divulgarea secretelor comerciale.

Modalitățile legale sunt reglementate prin art. 3 din Directivă care stabilește că:

„(1)   Dobândirea unui secret comercial este considerată legală în cazul în care secretul comercial este obținut prin oricare dintre următoarele mijloace:

(a)descoperirea sau crearea independentă;
(b)analiza, studierea, dezasamblarea sau testarea unui produs sau a unui obiect care a fost făcut public sau care se află în mod legal în posesia celui care a dobândit informațiile și căruia nu i se aplică nicio obligație valabilă din punct de vedere legal de a limita dobândirea secretului comercial;
(c)exercitarea dreptului lucrătorilor sau al reprezentanților lucrătorilor la informare și la consultare în conformitate cu dreptul Uniunii și legislațiile și practicile naționale;
(d)orice altă practică care, în condițiile date, este conformă cu practicile comerciale loiale.
(2)   Dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial sunt considerate legale în măsura în care o astfel de dobândire, utilizare sau divulgare este impusă sau permisă în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului național.”

Modalitățile ilegale sunt prevăzute la art. 4:

„(1)   Statele membre se asigură că deținătorii de secrete comerciale au dreptul să solicite măsurile, procedurile și acțiuni reparatorii prevăzute în prezenta directivă, pentru a preveni dobândirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a secretelor lor comerciale sau pentru a obține reparații în urma unor astfel de fapte.

(2)   Dobândirea unui secret comercial fără consimțământul deținătorului secretului comercial este considerată ilegală ori de câte ori este efectuată prin:

(a)accesul neautorizat, însușirea sau copierea oricăror documente, obiecte, materiale, substanțe sau fișiere electronice care se află în mod legal sub controlul deținătorului secretului comercial și care conțin secretul comercial sau din care poate fi dedus secretul comercial;
(b)orice alt comportament care, în circumstanțele date, contravine practicilor comerciale loiale.

(3)   Utilizarea sau divulgarea unui secret comercial este considerată ilegală ori de câte ori este săvârșită, fără consimțământul deținătorului secretului comercial, de către o persoană care îndeplinește oricare dintre următoarele condiții:(a)a dobândit secretul comercial în mod ilegal;
(b)încalcă un acord de confidențialitate sau orice altă obligație de a nu divulga secretul comercial;
(c)încalcă o obligație contractuală sau de altă natură care limitează utilizarea secretului comercial.

(4)   Dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial este, de asemenea, considerată ilegală atunci când o persoană, în momentul dobândirii, utilizării sau divulgării, avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință, în circumstanțele date, de faptul că secretul comercial a fost obținut, direct sau indirect, de la o altă persoană care a utilizat sau a divulgat secretul comercial în mod ilegal în sensul alineatului (3).

(5)   Producerea, oferirea sau introducerea pe piață a mărfurilor care contravin normelor sau importul, exportul sau depozitarea unor astfel de mărfuri în aceste scopuri este, de asemenea, considerată drept o utilizare ilegală a unui secret comercial atunci când persoana care desfășoară astfel de activități avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință, în circumstanțele date, de faptul că secretul comercial a fost utilizat în mod ilegal în sensul alineatului (3).”

 

 

 

Potrivit Directivei, pentru a fi în prezența unui secret comercial, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a)sunt secrete în sensul că nu sunt, ca întreg sau astfel cum se prezintă sau se articulează elementele acestora, cunoscute la nivel general sau ușor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informații în cauză;
(b)au valoare comercială prin faptul că sunt secrete;
(c)au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanțele date, luate de către persoana care deține în mod legal controlul asupra informațiilor respective, pentru a fi păstrate secrete. 

 

Cel mai important element al definiției este este al treilea element: efortul depus de o companie pentru a lua măsuri rezonabile pentru protejarea secretelor comerciale. Pe scurt, o companie va trebui să demonstreze că a luat în mod activ măsuri pentru a-și identifica și proteja secretele comerciale. Dacă aceasta nu poate să demonstreze că au fost luate astfel de măsuri, informațiile ar putea să își piardă statutul de secret comercial.

O întrebare apare în mod logic: ce înseamnă măsuri rezonabile? Din păcate, Directiva nu are un răspuns la această întrebare, însă cel mai utilizat și eficient instrument utilizat în practică pentru protecția secretelor comerciale este acordul de confidențialitate încheiat între companie și angajați sau între companie și partenerii comerciali care pot avea acces la astfel de secrete. Acordul de confidențialitate este un instrument interesant – cu el împuști doi iepuri dintr-un singur foc: îți protejezi secretele comerciale, dar protejezi și datele cu caracter personal, respectând GDPR. Acordul de confidențialitate este unul dintre cele mai eficace instrumente prin care previ divulgarea neautorizată a informațiilor confidențiale. Ne poți contacta aici dacă ai nevoie de un acord de confidențialitate.

 

 

De asemenea, dacă dorești să iei măsuri rezonabile pentru a protejeza ecretele comerciale, ar fi util să:

  • identifici secretele comerciale;
  • pui în practică proceduri pentru protecția datelor și a informațiilor confidențiale;
  • restricționezi accesul la secretele comerciale;
  • scrii și implementezi o Politică de protecție a secretelor comerciale și te asiguri că angajații semnează că au citit și au luat la cunoștință de Politică;
  • revizuiești contractele cu partenerii, furnizorii, clienții și angajații pentru a te asigura că au clauze pentru protecția secretelor comerciale;
  • închei acorduri de confidențialitate;
  • soliciți angajaților la părăsirea locului de muncă să semneze un document prin care declară că au returnat toate secretele comerciale

Deși noua Directivă introduce mecanisme pentru protecția secrelor comerciale, aceasta aduce o povară suplimentară pentru întreprinderi de a lua măsuri active pentru a-și proteja secretele comerciale. Cu cât sunt mai bine stabilite politicile și procedurile companiei și cu cât are compania mai mult controlasupra accesului la secretele și utilizării acestora, cu atât este mai probabil ca întreprindererea să poată beneficia de noua legislație. În viitor, vor exista mai multe clarificări cu privire la măsurile rezonabile pe care trebuie să ia o companie pentru protejarea secretelor comerciale, odată ce instanțele de judecată vor interpreta legislația. Până atunci, însă, companiile ar trebui să realizeze ce secretele comerciale au și să pună în practică instrumente pentru protecția acestora.


Dacă-un-concurent-operează-în-mod-ilegal-ne-putem-înțelege-să-îl-eliminăm-de-pe-piață_.png

Hotărârea în cauza C-68/12
Protimonopolný úrad Slovenskej republiky/Slovenská sporiteľňa a.s.

Înțelegerea prin care se urmărește eliminarea unui concurent este contrară normelor de concurență chiar dacă acesta operează pe piață în mod nelegal
Astfel, normele de concurență urmăresc să protejeze nu numai concurentul respectiv, ci și structura pieței și, prin aceasta, concurența ca atare

În 2009, Autoritatea de Concurență din Republica Slovacă a constatat că trei bănci slovace importante – și anume Slovenská sporiteľňa, Československá obchodná banka și Všeobecná úverová banka -, încălcaseră normele de concurență ale Uniunii. Astfel, acestea au decis să
rezilieze în mod coordonat contractele privind conturile curente ale întreprinderii cehe Akcenta CZ și să nu mai încheie noi contracte cu societatea respectivă. Aceasta din urmă este o instituție nebancară care furnizează servicii constând în operațiuni de schimb valutar fără numerar. Prin urmare, societatea are nevoie de conturi curente deschise în bănci pentru a-și putea desfășura activitățile, care presupun transferul de monedă străină din și în străinătate, inclusiv pentru clienții săi din Slovacia. Potrivit autorității de concurență, cele trei bănci s-au concertat ca urmare a nemulțumirii generate de scăderea profiturilor lor, rezultată din activitatea societății Akcenta,
considerată concurent care furnizează servicii clienților lor.

Autoritatea slovacă a aplicat amenzi băncilor Československá obchodná banka a.s. (3 183 427 de euro), Slovenská sporitel’ňa (3 197 912 euro) și Všeobecná úverová banka a.s. (3 810 461 de euro) pentru încălcarea dreptului concurenței. Una dintre bănci, Slovenská sporitel’ňa, a atacat în justiție decizia acestei autorități naționale prin care i-a fost aplicată amenda. Banca susține că nu a încălcat normele de concurență, deoarece Akcenta nu poate fi considerată concurentul său. Astfel, potrivit băncii, întrucât întreprinderea cehă
nu are autorizarea necesară potrivit dreptului slovac pentru a-și desfășura activitatea, aceasta operează pe piața slovacă în mod nelegal.

Najvyšší súd Slovenskej republiky (Curtea Supremă a Republicii Slovace), sesizată cu soluționarea litigiului, întreabă Curtea de Justiție dacă faptul că un concurent prejudiciat de un acord operează pe piață în mod nelegal este relevant din punct de vedere juridic pentru aprecierea
acordului.

În cuprinsul hotărârii pronunțate, Curtea amintește că, atunci când un acord are ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței, nu mai este necesară luarea în considerare a efectelor concrete ale acestuia asupra concurenței pentru a se stabili caracterul lui
nelegal. Totodată, Curtea precizează că normele de concurență ale Uniunii urmăresc să protejeze nu numai interesele concurenților sau ale consumatorilor, ci și structura pieței și, prin aceasta, concurența ca atare.

În speță, Curtea constată că înțelegerea în cauză avea în mod specific ca obiect restrângerea concurenței. În consecință, faptul că Akcenta operează pe piața slovacă în mod pretins nelegal nu este relevant pentru a stabili dacă sunt întrunite condițiile unei încălcări a normelor de concurență. Pe de altă parte, Curtea subliniază că revine autorităților publice – iar nu întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi private – sarcina de a asigura respectarea normelor de concurență.

În plus, Curtea arată că banca Slovenská sporitel’ňa nu poate fi exonerată de răspundere pentru motivul că angajatul său care a participat la reuniunea la care s-a încheiat acordul anticoncurențial nu primise mandat. În acest context, Curtea amintește că participarea la înțelegeri nelegale constituie cel mai adesea o activitate clandestină, care nu se supune unor reguli formale. Prin urmare, sunt rare situațiile în care reprezentantul unei întreprinderi participă la o reuniune având mandat pentru comiterea unei încălcări.

 

Hotărârea poate fi accesată aici 


arhive-dreptul-concurentei-legalup