Aici descoperim
dreptul tehnologiei

airplane-wing-sunset-blue-sky_1150-11083.jpg

Conform Constituției României, art. 25, dreptul la liberă circulație (în țară și în străinătate) este garantat. În condițiile legii sunt stabilite modalitățile de exercitare a dreptului la liberă circulație. De asemenea, fiecare cetățean are asigurat și dreptul de stabilire a domiciliului sau reședinței, în orice localitate din țară, dreptul de a emigra, dar și dreptul de a reveni în țară. Cu toate acestea, în contextul apariției coronavirusului (CO-VID 19), este posibilă restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români a căror proveniență este din zonele potențial infestate cu virusul CO-VID 19?

Prevederi normative interne și internaționale privind dreptul la liberă circulație și restrângerea sa

Subsumând dispozițiile constituționale române, vom avea următoarele drepturi pentru cetățenii români (și pentru cetățenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene):

  • Dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate;
  • Dreptul de stabilire a domiciliului în orice localitate din țară;
  • Dreptul de stabilire a reședinței în orice localitate din țară;
  • Dreptul de a emigra;
  • Dreptul de a reveni în țară.

Când poate opera însă restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor liberătăți, având în vedere legea fundamentală a statului?

Art. 53 din Constituția României prevede două situații punctuale (detaliate în conținutul articolului) în care poate opera restrângerea, astfel:

Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru:

  1. apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor;
  2. desfăşurarea instrucţiei penale;
  3. prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;

Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

De asemenea, este necesar să avem în vedere prevederile internaționale în materie de restrângere a dreptului la liberă circulație. În acest sens este relevantă Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și pentru membrii familiilor acestora (de modificare a Regulamentului CEE nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE).

 

KIT GDPR Premium

 

Aceasta prevede în cadrul art. 27 modalitățile de restrângere a dreptului de intrare și a dreptului de ședere pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau de sănătate publică. În sensul enunțat, precizăm următoarele principii aplicabile:

  1. Statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică; aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice;
  2. Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri. Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală;
  3. Pentru a stabili dacă persoana respectivă reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau siguranța publică, la eliberarea certificatului de înregistrare sau, în absența unui sistem de înregistrare, în termen de cel mult trei luni de la intrarea persoanei respective pe teritoriul său sau de la data la care persoana și-a semnalat prezența pe teritoriul, statul membru gazdă poate, în cazul în care consideră indispensabil, să ceară statului membru de origine sau, dacă este necesar, altor state membre să îi furnizeze informații privind antecedentele persoanei respective;
  4. Statul membru care a eliberat pașaportul sau cartea de identitate permite titularului documentului care a fost expulzat din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică de pe teritoriul altui stat membru să reintre pe teritoriul său fără nici o formalitate, chiar dacă documentul nu mai este valabil sau dacă cetățenia titularului este contestată.

Care sunt bolile care justifică măsurile de restricționare a dreptului la liberă circulație?

Sunt conturate, în temeiul art. 29, bolile care justifică măsurile de restricționare, astfel:

  • Singurele boli care justifică măsuri de restricționare a liberei circulații sunt bolile cu potențial epidemic, astfel cum sunt acestea definite de documentele relevante ale Organizației Mondiale a Sănătății, precum și alte boli infecțioase sau parazitare contagioase, dacă acestea fac obiectul unor dispoziții de protecție ce se aplică resortisanților din statul membru gazdă. Bolile ce se declanșează după o perioadă de trei luni de la data sosirii nu pot motiva expulzarea de pe teritoriul respectiv;
  • Dacă există indicii serioase că acest lucru este necesar, într-un termen de trei luni de la data sosirii, statele membre pot supune beneficiarii dreptului de ședere unui examen medical gratuit, care să ateste că nu suferă de nici una dintre bolile menționate la alineatul (1). Aceste examene medicale nu pot fi impuse în mod sistematic.

Cu privire la dreptul de ieșire, art. 4 prevede faptul că toți cetățenii Uniunii care dețin cărți de identitate valabile sau pașapoarte valabile și membrii familiei acestora care nu au cetățenia unui stat membru și care dețin pașapoarte valabile au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru.

Realizând o legătură între dreptul de intrare/ieșire pe/de pe teritoriul altui stat, este necesar să avem în vedere și măsurile de restrângere, astfel cum sunt conturate la nivel intern și la nivel internațional. În ceea ce îi privește pe cetățeni, aceștia trebuie să beneficieze și de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, dar în egală măsură trebuie să se supună actelor normative (interne și internaționale). De asemenea, în privința luării măsurilor necesare și proporționale, această obligație subzistă autorităților, fără a exista însă o restrângere realizată în mod discreționar.

 

Te-ar putea interesa și:

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



businessman-character-isolated-reading-fake-news_72104-354.jpg

Libertatea de exprimare pe internet.

Este legal să postăm acest articol? Scrie undeva dacă putem sau nu putem să scriem pe internet? Putem scrie ce vrem noi pe internet sau nu, unde scrie și de ce? Și ce putem posta atunci? Ce implicații sau consecințe are existența acestei libertăți?

Ce este libertatea  de exprimare?

Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilesc că libertatea de exprimare este posibilitatea unuia de a-și exprima gândurile, opiniile sau credințele în orice mod (prin viu grai, în scris, prin imagini sau orice alte mijloace) fără existența unor consecințe. Astfel, oricine poate posta aproape orice pe internet, oricine poate scrie un articol și să îl publice pentru a fi citit, în temeiul art. 30 din Constituția României, al art. 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului și art. 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Putem exprima chiar orice pe internet?

Răspunsul este nu și este normal să fie așa, intrucât dacă am putea să exprimăm orice, am ajunge la situația în care nu ar exista nicio barieră care să poată opri pe cineva să păteze numele oricărei persoane, să perturbe ordinea publică, să instige la violență, la ură rasială sau religioasă, la război sau să manifeste obscenitate, iar acest lucru este nepermis. Este nepermis, pentru că s-ar încălca ocrotirea vieții intime (art. 26 Constituția României), unitatea poporului și egalitatea între cetățeni (art. 4) și altele, aducându-se, astfel, un grav dezechilibru în stat și un grad crescut de instabilitate statală și neîncredere între cetățeni.

 De exemplu, este foarte relevant cazul recent al site-ului stiridemoment.ro care a publicat un șir de știri false de natură să inducă populația în eroare cu privire la starea de fapt a stării de urgență dată de pandemia generată de virusul COVID-19. Pe scurt site-ul stiridemoment.ro a publicat la data de 15 martie o știre prin care afirma, fără temei, că se vor închide o serie de hipermarketuri (Kaufland, Auchan, Metro, Carrefour și Lidl) și a mai publicat o știre la data de 17 martie cu titlul ,,Guvernul pregătește în secret o mega-operațiune de aducere în țară a unor români din mai multe țări’’, nefiind indicată nicio sursă oficială, iar demersurile autorităților statului român pentru aducerea în țară a cetățenilor români aflați pe teritoriile altor state au fost transparente și comunicate în timp real pe canale oficiale de informare. Mai târziu, pe 18 martie informațiile prezentate au fost infirmate în mod oficial de reprezentanții companiilor în cauză, prin comunicatul dat publicității de Asociația Marilor Rețele Comerciale. Astfel, Grupul de Comunicare Strategică a cerut Ministerului Afacerilor Interne dezactivarea site-ului. Site-ul a fost dezactivat, întrucât știrile de natură să creeze o stare de neliniște în rândul cetățenilor și un sentiment de neîncredere în Guvern.

 

 

Care este forța libertății de exprimare? Ce consecințe poate avea?

Libertatea de exprimare are un profund caracter social, iar implicațiile pe care le care aceasta sunt în primul rând sociale. Trebuie subliniat că prin extinderea rețelelor de socializare prin creșterea numărului utilizatorilor puterea cuvântului unei persoane a crescut foarte mult, astfel un mesaj poate fi recepționat de un număr mare de utilizatori, iar acest lucru permite transmiterea în masă a unei idei sau a unui mesaj. Această putere trebuie tratată cu mare grijă, deoarece poate genera, de asemenea, un fenomen ale cărui amploare și consecințe nu pot fi prevăzute sau controlate. Un exemplu foarte bun sunt protestele din Chile din 2019 în care social media a avut un rol important pentru strangerea oamenilor în cadrul manifestărilor dintre care unele s-au finalizat cu grave vandalizări și distrugeri.

Acest lucru nu înseamnă că libertatea de exprimare în mediul online nu are și consecințe mai mult decât pozitive. O altă față a puterii acesteia este abilitate de a aduna, grupa oamenii în comunități pentru a se putea exprima și ajuta reciproc. De multe ori oamenii  atrag atenția asupra celor mai variate cauze sociale, caritabile sau chiar dezastre naturale, afișând în același timp și suport pentru acestea prin strangeri de fonduri și acțiuni umanitare prin intermediul rețelelor de socializare. Australiei i-au fost donate 180 de milioane de dolari americani pentru ameliorarea daunelor date de incendiile din decembrie 2019, astfel se poate observa că puterea cea mai mare a rețelelor de socializare este aceea de a răspândi un mesaj și de a mobiliza un număr mare de oameni.

Trebuie limitată libertatea de exprimare?

Răspunsul este da. Având în vedere puterea și consecințele pe care le poate avea libertatea de exprimare în spațiul online, aceasta trebuie limitată, iar încălcarea limitelor trebuie să atragă consecințe care să fie atât de natură civilă, cât și de natură penală. Astfel, apare întrebarea cum ne putem da seama dacă o simplă postare încalcă sau nu aceste limitări sau drepturile altora. Răspunsul este simplu, analizând efectul pe care o postare îl va putea avea față de mediul înconjurător.

De exemplu în cazul Elonis c. Statele Unite ale Americii, pârâtul Anthony Elonis a fost trimis în judecată și condamnat la 44 de luni de închisoare pentru infracțiunea de amenințare față de fosta lui soție la scurt timp după divorț. “There’s one way to love you, a thousand ways to kill you’’( este un singur mod de a te iubi, o mie altele de a te ucide) au fost printre cuvintele care au stat la baza amenințării de pe contul acestuia de Facebook. Acesta s-a apărat spunând că intenția lui nu a fost niciodată de a amenința pe cineva, ci doar ca este terapeutic pentru el. Instanța a luat însă în calcul efectul produs de postarea lui Elonis și anume teama veridică pe care a simțit-o față de viața ei.

În consecință, în ceea ce privește libertate de exprimare, balanța înclină către efectul produs de către o postare și nu către intenția avută.

Exercitarea liberei exprimări trebuie să fie făcută respectând onoarea, viața particulară și dreptul la imagine al persoanei( art. 30 alin. (6) Constituția României). Este relevant, astfel, cazul Alexandru S. care a postat o fotografie pe contul său de Facebook cu un polițist aflat în timpul serviciului alături de o serie de jigniri aduse la adresa acestuia. Polițistul a făcut o cerere de chemare în judecată adresată lui Alexandru S. și a obținut condamnarea acestuia de către Judecătoria Întorsura Buzăului la plata de daune morale în valoare de 15.000 de lei pentru prejudiciul adus imaginii sale.

 

KIT GDPR Premium

 

Curiozități

  • Multe platformele de social media au început să adopte politici din ce în ce mai stricte în vederea eliminarii conținutului obscen sau pornografic. Un exemplu edificator pentru acest punct este reprezentat de măsurile pe YouTube le ia împotriva conținutului de acest gen, interzicându-l și eliminând-l de pe platformă. Există astfel nenumarate cazuri de canale care au fost închise pe motivul că aveau un conținut neadecvat față de politica YouTube.
  • Coreea de Nord a interzis accesul populației la Facebook, temându-se de influențele occidentale. În cadrul acesteia funcționează o rețea de intranet, iar numai un număr limitat de studenţi şi profesori universitari de la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie de la Pyongyang au acces la internet, însă doar de la un laborator specializat și cu obligația de a întocmi raporturi către Serviciile Secrete.
  • Iranul a blocat apoi a deblocat accesul la Facebook, Twitter şi YouTube începând din 2009, ca urmare a tensiunilor generate de alegerile prezidenţiale discutabile, întrucât liderii politici apelează la rețelele de social media.
  • În China Facebook poate fi accesat dintr-un singur loc, stabilit în 2013 (o zonă de comerţ liber de 17 de kilometri pătraţi în Shanghai şi doar pentru a-i face investitorii străini să se simtă ca acasă).
  • În Cuba singurul mod legal de a putea naviga în mediul online este prin intermediul cafenelelor cu acces la internet, însa costul pentru o oră de internet este extrem de ridicat( 6 USD), în condițiile în care salariul minim este de 20 USD.

Prin urmare, exprimarea online este doar o formă a acestei libertăți ce s-a exprimat încă de pe vremea vechilor greci și va suporta noi limitări și noi reglementări în funcție de evoluția sa dată de progresul tehnic al mijloacelor de comunicare.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Bibliografie:

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



smiling-person-crowd_23-2148402709.jpg

Conceptul din spatele acestui titlu este unul relativ simplu, și anume stabilirea unui echilibru între interesul public, concretizat prin dreptul de acces al persoanelor la informații care privesc activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități sau instituții publice (informații de interes public), pe de-o parte, și interesul privat al persoanei, reflectat în dreptul acesteia la viață, alcătuit din elemente precum viața intimă, personală sau de familie, domiciuliul, reședința sau corespondența acesteia[1], pe de altă parte.

Dreptul de acces la informații de interes public reprezintă unul dintre principiile fundamentale ce stau la baza relației dintre persoane și autorități publice, asigurând transparența și răspunderea acestora din urmă în fața cetățenilor, aspecte vitale într-o societate democratică. Sediul materiei acestui drept este reprezentat de Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, lege ce a fost inspirată din abordarea aceleiași probleme pe planul Uniunii Europene. În mod concret, acest acces liber la documentele de interes public ale instituțiilor și agențiilor UE este atât de important încât este ridicat la rangul de drept primar, fiind menționat în Art. 15 TFUE. De asemenea, acest principiu este dezvoltat prin Regulamentul nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind accesul public la documentele instituțiilor UE.  Totuși, oricât de temeinic ar fi reglementată, este predictibil faptul că prin această liberalizare a accesului la informații de interes public, se poate aduce atingere cu ușurință dreptului la viață privată al persoanelor vizate. De menționat este faptul că, potrivit RGPD[2], prin date personale se înțelege orice informație privitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă.

În mod similar, și dreptului la viață privată i se acordă același rang, atât pe plan național, cât și european. Pe plan național, așa cum am arătat deja, este prevăzut de Noul Cod Civil, dar și de însăși Constituția României (art.26), care obligă autoritățile publice să nu aducă atingere acestui drept. Bineînțeles, acest concept își are rădăcinile tot în tratatele constitutive ale UE (art. 16 TFUE), în Carta drepturilor fundamentale (art.7 și 8), precum și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art.8). Astfel, importanța acestui principiu este de necontestat. Ceea ce se poate observa este precuparea UE pentru protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice, ca dimensiune a dreptului la viață privată; este cunoscut faptul că instrumentul legal principal în acest context este reprezentat de RGPD.

Te-ar putea interesa și:

 

Așadar, cum se poate proceda când se ivește un conflict între aceste două principii, având același rang din punct de vedere legal, dar și o importanță deosebită într-o societate democratică?

Pentru a răspunde la această întrebare, voi aborda problema din perspectiva UE.

În primul rând, acest conflict se poate ivi în ipoteza în care documentele de interes public la care un cetățean dorește să obțină acces conține date cu caracter personal ale unei alte persoane.

Dreptul UE prevede posibilitatea oricărui cetățean de a solicita acces la orice document deținut de instituțiile sau agențiile UE, în orice format, cu privire la orice aspect legat de politica, activitatea sau deciziile acestora. De regulă, cetățeanul ce se adresează autorităților publice cu o asemenea cerere nu trebuie să justifice niciun interes, cu excepția situației în care dorește să acceseze documente care conțin date cu caracter personal. De asemenea, autoritățile pot refuza acest acces dacă aceasta ar încălca dreptul unor terți la viață privată, în special cu privire la protecția datelor cu caracter personal.[3] Totuși, dacă persoana care a înaintat cererea consideră că autoritățile i-au refuzat acest acces în mod arbitrar, se poate adresa Ombudsmanului European sau Curții de Justiție a Uniunii Eurpene.[4] Deci, accesul unui cetățean la documente care conțin date cu caracter personal despre alte persoane nu este interzis, ci poate fi restricționat de instituția sau agenția deținătoare.

 

 

În ceea ce privește stabilirea unui echilibru între cele două drepturi fundamentale (dreptul la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal, respectiv dreptul de acces la informații de interes public), CJUE vine în sprijinul nostru prin hotărârea din Cauza ”Bavarian Lager”[5]. Potrivit acesteia, punerea documentelor care conțin date cu caracter personal la dispoziția unui cetățean de către o autoritate publică se poate realiza:

  • Dacă există consimțământul persoanei despre ale cărei date cu caracter personal este vorba sau alt motiv legitim;
  • Dacă aceasta este necesară și proporționată (s-a apreciat că de regulă nu este cazul în ceea ce privește documentele care conțin date considerate sensibile, precum viața sau orientarea sexuală, sănătatea persoanei, confesiunea religioasă etc.)
  • dacă persoana despre ale cărei date personale este vorba este înștiințată despre aceasta în prealabil, fapt ce îi va permite acesteia să își exercite drepturile conferite prin RGPD, precum dreptul de a se opune la diseminarea acelor informații;
  • Dacă persoana care solicită acces la documentele ce conțin informații personale justifică un interes. Accesul va fi conferit numai dacă se apreciază că acest interes nu lezează dreptul persoanei ale cărei informații personale sunt cuprinse în acel document; este posibil ca accesul să fie conferit numai după ce aceste informații personale au fost îndepărtate din document.

De asemenea, un alt organism preocupat de protecția dreptului la viață privată și a datelor cu caracter personal este Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD), care oferă orientări suplimentare în vederea stabilirii echilibrului între cele două drepturi fundamentale amintite. În acest sens, AEPD încurajează instituțiile și agențiile UE:

  1. Să adopte o abordare proactivă, analizând implicațiile pe care publicarea unor documente care conțin informații personale le-ar avea asupra dreptului persoanei vizate la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal. În mod concret, aceste autorități ar trebui să stabilească dacă un anumit set de informații personale ar putea fi făcute publice ulterior, încă din momentul colecării acestora. De exemplu, pot solicita consimțământul persoanei vizate.
  2. Să își dezvolte politici interne clare în ceea ce privește cererile de acces la documente de interes public.

Un alt element interesant ce se poate ivi în acest context este o cerere de acces la un document deținut de o autoritate publică ce conține date cu caracter personal despre însuși titularul cererii. În această situație, s-a apreciat că[6] dreptul unei persoane fizice de a accesa datele sale cu caracter personal deținute de un operator nu poate fi îngrădit, potrivit RGPD.[7]. De asemenea, exercitarea acestui drept are prioritate față de dreptul de a accesa informații de interes public.

KIT GDPR Premium

 

Ce se întâmplă după obținerea accesului la un document ce conține informații personale?

Recomandabil ar fi ca acele informații să nu fie utilizate în afara scopului pentru care au fost obținute, întrucât utilizarea lor va intra sub incidența legislației naționale în materiei protecției datelor cu caracter personal, respectiv Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a RGPD, în cazul României. Folosirea abuzivă a datelor cu caracter personal de care o persoană a luat cunoștință prin exercitarea dreptului său de acces la informații de interes public se poate manifesta prin diseminarea informațiilor prin intermediul presei sau a altor mijloace de comunicare in masă, prin utilizarea acestora în scopuri comerciale, prin contactarea directă a persoanei despre ale cărei date personale este vorba, aducând atingere dreptului acesteia la viață privată.

Pentru a concluziona, deși nu se poate instaura un echilibru perfect între dreptul la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal, pe de-o parte, și dreptul de acces liber la informații de interes public, pe de altă parte, instituții ale UE, precum CJUE sau AEPD vin în sprijinul cetățenilor și al autorităților publice care se confruntă cu această problemă. În prezent, atât RGPD, cât și Regulamentul privind accesul public la documentele instituțiilor UE sunt examinate; să sperăm că legiuitorul european va găsi o soluție mai adecvată în vederea stabilirii unui asemenea echilibru.

 

Te-ar putea interesa și:

 

 

Vrei să te aliniezi la GPPR? Cum te putem ajuta:

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



3D-Virus-Wallpapers-1-1200x750.jpg

Astăzi, s-a publicat în Monitorul Oficial Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, accesibil aici.

În temeiul art. 53 din Constituția României, prezentul decret prevede în art. 2 și restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale, respectiv:

a) libera circulație;
b) dreptul la viață intimă, familială și privată;
c) inviolabilitatea domiciliului;
d) dreptul la învățătură;
e) libertatea întrunirilor;
f) dreptul de proprietate privată;
g) dreptul la grevă;
h) libertatea economică.

Iată câteva precizări importante în legătură cu acest aspect:

  1. Toate drepturile menționate în conținutul Decretului sunt prevăzute și garantate de Constituție.
  2. Cele mai multe dintre ele nu sunt drepturi absolute, ceea ce înseamnă că suferă limitări în condițiile prevăzute de lege și în mod obișnuit.
  3. Măsurile ce pot fi luate pentru restrângerea acestor drepturi și libertăți nu afectează însăși existența lor, ci doar exercitarea acestora, fapt garantat prin Constituție în art. 53 alin. (2).
  4.  Aceste măsuri vor fi aplicate în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor.
  5. Așa cum prevede Decretul Prezidențial, restrângerea acestor drepturi se va realiza proporțional cu gradul de realizare al criteriilor privind: intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19, frecvența apariției unor focare într-o zonă geografică, numărul de pacienți critici raportat la capacitatea sistemului sanitar, capacitatea și continuitatea asigurării serviciilor sociale și de utilități publice pentru populație, capacitatea autorităților publice de a menține și asigura măsuri de ordine și siguranță publică, măsurile instituite de alte state cu impact asupra populației sau situației economice a României, capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în carantină, apariția altor situații de urgență.

În continuare, vom prezenta pe scurt conținutul drepturilor și libertăților a căror exercițiu ar putea fi restrâns în perioada următoare.

a) Libera circulație (art. 25 Constituție)

Includem aici libertatea de mișcare atât pe teritoriul României, cât și în afara sa, cu posibilitatea de a ieși și de a reveni în țară.

În acest sens, decretul prevede următoarele măsuri care se vor aplica gradual: izolarea și carantina persoanelor provenite din zonele de risc, precum și a celor care iau contact cu acestea; măsuri de carantinare asupra unor clădiri, localități sau zone geografice; închiderea graduală a punctelor de trecere a frontierei de stat; limitarea sau interzicerea circulației vehiculelor sau a persoanelor în/spre anumite zone ori între anumite ore, precum și ieșirea din zonele respective; interzicerea graduală a circulației rutiere, feroviare, maritime, fluviale sau aeriene pe diferite rute și a metroului.

b) Dreptul la viață intimă, familială și privată  (art. 26 Constituție)

Cel mai important aspect legat de dreptul la viață intimă are legătură cu liberatatea corporală a persoanei, exercitarea căruia ar putea fi îngrădită prin efectuarea de examene medicale pentru depistarea prezenței în organism a infecției cu virusul COVID-19.

c) Inviolabilitatea domiciliului (art. 27 Constituție)

Inviolabilitatea domiciliului exprimă juridic interdicția pătrunderii în domiciliul unei persoane, fără consimțământul său. Prin „domiciliu” se înțelege locuința principală, secundară, permanentă sau temporară a unei persoane, inclusiv o cameră de hotel sau de cămin.

Trebuie avut în vedere faptul că, în scopul prevenirii răspândirii epidemiei, autoritățile competente ar putea pătrunde în domiciliul persoanelor suspecte de infecția cu coronavirus.

d) Dreptul la învățătură (art. 32 Constituție)

Pe durata stării de urgență, prezentul Decret prevede suspendarea tuturor cursurilor din toate unitățile și instituțiile de învățământ.

e) Libertatea întrunirilor (art. 39 Constituție)

Conform legii fundamentale, mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme.

Restrângerea acestei libertăți se poate realiza atât prin interzicerea adunărilor de persoane în numar mai mare de 50 (conform Scenariului al treilea de luptă împotriva coronavirusului implementat de la data de 14 martie), cât și prin închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice, potrivit decretului prezidențial.

f) Dreptul de proprietate privată (art. 44 Constituție)

Îngrădirea acestui drept se poate realiza prin identificarea și rechiziționarea de stocuri, capacități de producție și distribuție, de echipamente de protecție, dezinfectanți și medicamente utilizate/utilizabile în tratarea COVID-19.

g) Dreptul la grevă (art. 43 Constituție)

Scopul grevelor constă în apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale unei categorii de salariați. Apreciem ca necesară interzicerea acestora pe durata stării de urgență, motivat de faptul că, de cele mai multe ori, grevele presupun și întrunirea unui număr mare de persoane, ceea ce ar putea favoriza răspândirea epidemiei.

h) Libertatea economică (art. 45 Constituție)

Libertatea economică presupune accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii.

Exercitarea unor activități economice este restricționată prin închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice.

[Acest articol are rol pur informativ și are în vedere posibile efecte juridice ale Decretului prin care s-a instituit starea de urgență. Recomandăm să gestionați situația cu calm, să vă informați din surse credibile și să nu vă panicați!]


attention-sign-industrial-background_79145-324.jpg

Potrivit Mediafax, cu puțin timp în urmă, Președintele României, Klaus Iohannis a decretat stare de urgență începând de luni, iar noi, prin acest articol, vom explica ce presupune starea de urgență potrivit legislației naționale, la ce ne putem aștepta în perioada următoare și ce drepturi ne pot fi restrânse pe perioada stării de urgență.

Ce spune Constituția despre starea de urgență?

Starea de urgență este reglementată de Constituția României și de OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență.

Articolul 93 din Constituția României prevede că:

„(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.”

Potrivit OUG 1/1999, starea de urgență poate fi dispusă pe o perioadă maximă de 30 de zile.

 

Ce drepturi ne pot fi afectate

La ce ne putem aștepta în continuare este reglementat prin OUG 1/1999, ordonanță care reprezintă cadrul legal pe timpul stării de urgență. Vom rezuma pe scurt cele mai importante prevederi ale OUG 1/1999 și care pot conduce către scenarii posibile vis-a-vis de pandemia coronavirus în contextul restrângerii drepturilor și libertăților fundamentale.

Dacă situația o cere, unele drepturi și libertăți fundamentale pot fi restrânse, cu respectarea prevederilor Constituției.

Art. 4 din OUG 1/1999 prevede că „Pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale poate fi restrâns, cu excepția drepturilor omului și libertăților fundamentale prevăzute la art. 3^2, numai în măsura în care situația o cere și cu respectarea art. 53 din Constituția României, republicată.”

În interpretarea art. 4 de mai sus, considerăm că OUG 1/1999 interzice afectarea doar a drepturilor absolute prevăzute de CEDO și nu a celor relative prin urmare exercițiul următoarelor drepturi nu poate fi restrâns pe perioada stării de urgență:

  • dreptul la viață;
  • dreptul de a nu fi supus torturii și pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante;
  • dreptul de a nu fi condamnat pentru infracțiuni neprevăzute ca atare, potrivit dreptului național sau internațional;
  • dreptul de a nu ne fi restrâns accesul liber la justiție;
  • Dreptul de a nu fi supuși sclaviei şi muncii forţate;
  • Dreptul de a nu fi judecat şi pedepsit de două ori. 


Drepturile de mai sus nu pot fi restrânse în nicio circumstanță într-o societate democratică, fie ea stare de asediu sau stare de urgență, însă există anumite drepturi și libertăți fundamentale al căror exercițiu ne poate fi restrâns în condițiile legii în stare de urgență (așa-numitele „drepturi relative”), dintre care vom enumera următoarele drepturi și libertăți și câteva scenarii posibile:

1. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi corespondenţei

Dacă situația o cere și este respectată Constituția, statul poate aduce atingere exercitării acestui drept, de exemplu statul ar putea proceda la supravegherea populației prin tehnologii intruzive în vederea combaterii răspândirii pandemiei. Inclusiv Regulamentul General privind Protecția Datelor prevede posibilitatea de a se deroga de protecția vieții private și a datelor cu caracter personal în cazul în care este necesar pentru siguranța și sănătatea publică.

2. Libertatea de exprimare (art. 10 CEDO)

Dacă situația o cere și este respectată Constituția, statul ar putea îngrădi libertatea de exprimare pentru anumite manifestări sau mesaje care ar putea aduce panică în rândul populației, ca de exemplu știrile false cu privire la fenomenul #coronavirus.

3. Libertatea de întrunire şi asociere (art. 11 CEDO) 

La acest moment deja s-au luat măsuri pentru limitarea libertății de întrunire sau asociere, însă aceste măsuri pot fi mai drastice și pot fi limitate întâlnirile în anumite locuri, pe o anumită perioadă sau întâlnirile care depășesc un anumit număr de participanți.

4. Dreptul la căsătorie

Pot fi închise oficiile de stare civilă sau pot interzise evenimentele peste un anumit număr de participanți, fapt care ar avea drept consecință imposibilitatea de a celebra căsătoria civilă sau religioasă.

5. Dreptul la protecţia proprietăţii

Da, pe durata stării de urgență, cu privire la proprietatea ta se poate dispune folosirea ei în interesul sănătății publice și/sau a cetățenilor sau în alte scopuri legitime.

7. Dreptul la educație

8. Dreptul la liberă circulaţie

În concret, starea de urgență poate justifica interzicerea părăsirii țării, a orașului sau chiar a domiciliului dacă o astfel de măsură este necesară pentru protecția sănătății și prevenirea răspândirii virusului.

 

KIT GDPR Premium

 

De asemenea, pe durata stării de urgență, autoritățile publice pot, printre altele, să desfășoare următoarele acțiuni:

  • să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație; 
  • să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
  • să efectueze razii;
  • să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;
  • să evacueze din zona supusă regimului stării de urgență persoanele a căror prezență nu se justifică; 
  • să dirijeze persoanele evacuate sau refugiate pe direcțiile și în zonele stabilite și să țină evidența acestora; 
  • să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
  • să suspende temporar apariția sau difuzarea unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune;

Starea de urgență. În ce condiții ne poate fi restrâns exercițiul unui drept?

Art. 53 din Constituție prevede că

„(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.”

În consecință, trebuie respectate trei condiții pentru a ne putea fi restrânse drepturile în contextul stării de urgență:

a) Ingerinţa trebuie să fie prevăzută de lege 

Potrivit CEDO, prin lege se înțelege orice act normativ care este accesibil şi previzibil.

b) Ingerinţa trebuie să urmărească un scop legitim

În acest caz măsurile care ne limitează drepturile și libertățile fundamentale trebuie să aibă drept scopuri protejarea sănătății și siguranța publică.

c) Ingerinţa trebuie să fie necesară și proporțională într-o societate democratică

Statul prin autoritățile sale este cel care va aprecia necesitatea ingerinţelor, dispunând de o marjă de apreciere, însă noi ne putem adresa instanțelor de judecată în măsura în care exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale ne-a fost restrânsă în mod nejustificat, disproporțional sau în mod discriminatoriu.

Autoarea articolui, Ruxandra Sava este avocat în Baroul București și fondatoare a platformei LegalUp.ro, iar pentru redactarea articolului au fost consultate următoarele surse:

  • Constituția României;
  • OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență
  • Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

 

 

Te-ar putea interesa și: 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



grey-marble-column-details-building_1359-886-1.jpg

Instanțele de judecată au o importanță deosebită la nivelul fiecărui sistem judiciar statal, iar organizarea instanțelor judecătorești în România este reglementată prin Constituție. Justiția s-a prefigurat și s-a materializat astfel, prin intermediul instanțelor de judecată, în mijlocul de protecție pentru drepturile persoanelor. Trecerea indivizilor de la ,,starea de natură” la statutul de ,,persoană fizică” a reprezentat un pas important, dar a implicat și existența unor norme care să asigure o stare de echilibru în societate. Instanțele de judecată din România funcționează tot în baza unor norme, încadrate în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Organizarea instanțelor judecătorești. Care este modalitatea de organizare a instanțelor de judecată în România?

În cuprinsul prezentului articol vom analiza organizarea instanțelor judecătorești din România, alături de principiile de funcționare ale acestora. Înainte de a trece la analiza cadrului legsilativ propriu-zis, este necesar să pornim de la legea fundamentală a statului, anume Constituția României. Fundamentul organizării este reprezentat de art. 126 din Constituția României, pe care îl vom reda, punctual, astfel:

(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege; în cadrul prezentului alin. este structurată modalitatea de înfăptuire a justiției, fiind prioritară instanța supremă.

(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege; cadrul normativ precizează modalitatea aplicabilității dispozițiilor privitoare la competență și la procedura de judecată, alăturându-le ca unic temei legea.

(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale; este fundamentată sfera de competență privind interpretarea și aplicarea unitară a legii.

(4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.

(5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii; precizarea unei interdicții în materia înființării instanțelor extraordinare este o măsură benefică, legea acordând numai posibilitatea ,,specializării” instanțelor de judecată pe materii.

(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.

 

KIT GDPR Premium

 

Trecând către prevederile legii speciale, în speță Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, conform art. 1, alin. (1), aflăm faptul că justiția se realizează în România prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe de judecată care sunt stabilite de către lege (prevederea în cauză nu face altceva decât să reia dispozițiile constituționale în materia instanțelor de judecată). În cadrul alin. (2) este instituit și garantul independenței justiției, în speță acesta fiind reprezentat de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Justiția se înfăptuiește, conform art. 2 din prezenta lege, de către judecători – în numele legii, fiind unică, independentă, imparțială și egală pentru toți.

Instanțele de judecată prin intermediul cărora se realizează justiția sunt conturate în cadrul normativ actual ca fiind următoarele[1]:

  • Înalta Curte de Casație și Justiție;
  • Curțile de apel;
  • Tribunalele;
  • Tribunalele specializate;
  • Instanțele militare;
  • Judecătoriile.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Un element esențial cuprins în cadrul normativ actual este conturat prin intermediul art. 6, cu referire la accesul la justiție. Acesta are în cuprinsul normativ următoarea structură:

(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime în exercitarea dreptului sau la un proces echitabil; conturat în manieră asemănătoare în sfera procesual civilă și conferirea dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței de judecată pentru protecția unui drept subiectiv pretins, dar și a altei situații juridice.

(2) Accesul la justiție nu poate fi îngrădit; legea conturează modalitatea în care se va realiza accesul la justiție, acesta din urmă neputând fi îngrădit în nicio situație. Cu toate acestea, la nivel doctrinar s-a conturat problematica conform căreia instituirea de către lege a taxelor judiciare de timbru în valori însemnate ar presupune o îngrădire a dreptului de a accesa o instanță independentă, imparțială și stabilită de către lege.

Cadrul normativ supus analizei cuprinde prevederi importante și în materie de realizare a justiției. Conform art. 7, persoanelor le sunt conferite drepturi și principii care să asigure protecția acestora, astfel:

 (1) Toate persoanele sunt egale în față legii, fără privilegii și fără discriminări; principiul este conturat și la nivel constituțional, inclusiv în materia accesului la funcțiile publice. În atare sens orice criteriu potențial discriminatoriu este exclus.

(2) Justiția se realizează în mod egal pentru toți, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limba, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenența politică, avere, origine ori condiție socială sau de orice alte criterii discriminatorii; principiul este reflectat și la nivel constituțional, iar normarea sa prin legea fundamentală nu face altceva decât să îi confere protecție sporită.

(3) Configurația sălii de judecată trebuie să reflecte principiul egalității de arme în ceea ce privește așezarea judecătorului, procurorilor și avocaților; egalitatea de arme este un principiu fundamental receptat din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului la nivel intern și presupune posibilitatea pentru părți atât de a-și prezenta susținerile și apărările în mod egal, cât și de a beneficia de drepturile conferite în cadrul procesual în mod egal, fără discriminări.

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară conturează modalitatea de organizare și funcționare a instanțelor de judecată, conturând precepte esențiale privind procedura de judecată. Necesitatea existenței acestor norme este o garanție pentru persoane, în sensul conturării dreptului la un proces echitabil, dar și a accesului la justiție – înțeles ca acces la o instanță de judecată independentă, imparțială și stabilită de către lege. Este important pentru fiecare individ în parte, dar și pentru cetățenii unui stat să cunoască și cadrul normativ privind organizarea și funcționarea instanțelor de judecată, prevalând principiul nemo censetur ignorare legem („nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaşte legea” sau ,,nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii”).

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



medium-shot-judge-with-book-gavel_23-2148230760.jpg

Democrația cumulează sub auspiciile sale două elemente importante: demos-ul și kratos-ul. Aceasta reunește ,,poporul” (înțeles ca o majoritate limitată) și ,,puterea” (care și aceasta cunoaște limitări în sfera sa, dar care este instituită ca necesitate pentru ca un sistem social și un stat să existe și să funcționeze).

Câtă vreme democrația este instituită la nivel constituțional, se pornește de la premisa conform căreia drepturile și libertățile persoanelor nu pot să fie restrânse, însă există excepții despre care vom discuta mai jos în articol. În acest sens este relevant art. 15 din Constituția României, care dispune următoarele:

  • Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea[i].
  • Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile[ii].

Conform acestor prevederi, toți cetățenii statului român beneficiază de drepturile și libertățile care sunt consacrate atât la nivel constituțional, cât și prin intermediul legilor speciale. De asemenea, acestora nu li se aplică doar drepturile și libertățile existente la nivel statal, ci le incumbă și anumite obligații, pe care trebuie să le respecte (fie că provin de la nivel constituțional, fie de la nivelul legislației speciale). Un principiu fundamental este statuat în cadrul art. 15, anume principiul neretroactivității legii. Acest principiu presupune faptul că legea dispune numai pentru viitor. Dacă s-ar realiza o aplicare retroactivă, pentru trecut, s-ar aduce atingere ,,siguranței juridice” și, totodată, raporturilor juridice deja încheiate. Există două excepții de la acest principiu, instituite prin Constituția României, anume legea penală mai favorabilă și legea contravențională mai favorabilă. În privința legii penale, principiile aplicării legii penale mai favorabile (până la judecarea definitivă a cauzei, după judecarea definitivă a cauzei) sunt relevante în acest sens, fiind o garanție pentru persoana din procesul penal sau care se află în executarea unei pedepse (căreia i se va aplica o sancțiune mai favorabilă, prin raportare la sancțiunile existente și prevăzute de lege).

În materie de drepturi și libertăți, Constituția României este clară. Toți cetățenii statului român beneficiază de drepturi și  libertăți. Pot însă acestea să fie restrânse într-o societate democratică drepturile și libertățile?

În sensul precizat anterior, se va impune analiza art. 53 din Constituția României privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Prevederile sale sunt relevante, astfel:

  • Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav[i].

[i]A se consulta în acest sens platforma online ce cuprinde dispozițiile constituționale http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?den=act2_1&par1=2#t2c1s0sba15.

[i] http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?den=act2_1&par1=2#t2c1s0sba15.

[ii] Ibidem.

 

  • Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii[i].

Conform legii fundamentale a statului român, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți se poate realiza. Criteriile în temeiul cărora poate opera restrângerea sunt: apărarea securității naționale, ordinea, sănătatea sau morala publică, drepturile și libertățile cetățenilor, defășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru sau ale unui sinistru deosebit de grav. Cu toate acestea, dacă se vor pune în raport două dintre criterii, precum securitatea națională și libertatea cetățeanului, este posibil ca prioritar să fie cel dintâi.

[i] Ibidem.

Condițiile în care se dispune restrângerea sunt prevăzute expres de către constituantul român, în temeiul a două principii esențiale: proporționalitatea și necesitatea. Măsura dispusă trebuie să fie astfel necesară într-o societate democratică și, condiție suplimentară, ca aceasta să fie proporțională în raport de situația care a determinat-o. A fortiori, măsura nu trebuie să fie aplicată în mod discriminatoriu (având în vedere criterii precum vârstă, sex, gen, ș.a.m.d.) și nu trebuie să aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.

În raport de preceptele enunțate anterior, în România se poate dispune restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților cetățenilor, respectând însă criteriile precizate în mod clar de Constituție. Orice restrângere care nu ar respecta aceste precepte este situată în afara legii. De asemenea, orice restrângere care încalcă precepetele și regulile enunțate nu poate fi aplicabilă într-o societate democratică.

 

Te-ar putea interesa și:

 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



cartoon-woman-man-with-equality-them_23-2148403527.jpg

Decizia Curții Constituționale a României nr. 535/2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 589, alin. (1), lit. b), fraza întâi, teza a doua din Codul de procedură penală este extrem de importantă, întrucât aduce spre analiză luarea unei măsuri numai pentru o anumită categorie de persoane, aducând cu sine și întrebarea dacă aplicarea unei atare măsuri ar produce discriminare față de celelalte persoane.

Excepția de neconstituționalitate vizează măsura de amânare a executării pedepsei închisorii sau a pedepsei detențiunii pe viață, acordată numai femeilor condamnate care sunt însărcinate sau care au un copil mai mic de un an. Se apreciază că atare măsură înlătură și dreptul bărbaților de a beneficia de această prevedere juridică, în speță al bărbaților condamnați care au un copil mai mic de un an.

Excepția are în vedere prevederile Codului de procedură penală, în speță ale art. 589, alin. (1), lit. b), fraza întâi, teza a doua, articol care dispune cu privire la amânarea executării pedepsei închisorii și a detențiunii pe viață. Aceasta (executarea pedepsei) se va amâna în situația în care o condamnată este gravidă sau dacă are un copil mai mic de un an. Cadrul normativ precizează faptul că executarea pedepsei se va amâna până când încetează cauza care a determinat această amânare. Guvernul României a calificat excepția ca fiind una neîntemeiată, pe motiv că reglementarea ar avea în vedere nevoile nou-născutului, care pot să fie asigurate numai de către mamă în primul an de viață. Se precizează, de asemenea, faptul că se urmărește în acest sens interesul superior al copilului și nu un drept al unei persoane de sustragere ,,temporară” de la executarea unei pedepse. Totodată se conturează, prin transmitere la jurisprudența anterioară a Curții Constituționale a României, opinia conform căreia egalitatea persoanelor în dreptul implică tratament juridic egal la situații egale, nu același tratament juridic pentru situații diferite. Se accentuează faptul că nu există identitate de situație între o persoană de sex feminin care este gravidă sau care are un copil mic și o persoană de sex masculin care are un copil mai mic de un an.

 

 

Autorul excepției de neconstituționalitate a invocat încălcarea art. 16, alin. (1) din Constituția României, ce are în vedere egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (fără privilegii și fără discriminări), dar și a art. 26, alin. (1) ce vizează respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private. Curtea Constituțională a remarcat faptul că dispozițiile actuale ale Codului de procedură penală român sunt similare cu cele ale Codului din 1968, făcând trimitere și la Hotărârea din 3 octombrie 2017, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în Cauza Alexandru Enache contra României, prin care s-a constatat că nu ar exista o încălcare a prevederilor legale privind discriminarea și respectarea vieții private și de familie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut trimitere la faptul că autoritățile naționale vor lua în considerare interesele societății printr-o analiză ,,în ansamblu”, acestea beneficiind de o ,,largă marjă de apreciere” atunci când trebuie să se pronunțe asupra unor asemenea chestiuni (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale a României în materi amânării executării pedepsei.

Privind egalitatea în drepturi, Curtea Constituțională a României a precizat faptul că egalitatea în drepturi presupune un tratament egal pentru situații care nu sunt diferite, având în vedere scopul pe care acestea îl urmăresc. Deci, se presupune că nu ar putea exista soluții diferite pentru situații diferite. Curtea, cu privire la dreptul de îngrijire a copilului, califică un atare drept ca fiind o componentă ,,fundamentală” a dreptului la respectarea vieții de familie, statuând că bărbatul condamnat care are un copil mai mic de un an este în situație similară cu femeia condamnată care are un copil de aceeași vârstă. A fortiori, existența unei diferențe de tratament între aceste două categorii nu ar fi una nici ,,obiectivă”, nici ,,rezonabilă”. Cu trimitere la rolul tatălui, se apreciază că acesta este unul definitoriu, prin raportare la vârsta copilului, iar excluderea bărbatului condamnat care are un copil mai mic de una an de la aplicarea măsurii amânării executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață nu ar conduce nicidecum la ocrotirea interesului superior al copilului. Principiul egalității în drepturi, în viziunea Curții Constituționale a României, ar impune ca și tatăl copilului să aibă dreptul de i se aplica o măsură precum amânarea executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, rolul fundamental în această situație revenind instanței de judecată, care va aprecia dacă amânarea este una justificată prin raportare la circumstanțele cauzei.

Concluzionând, Curtea Constituțională a României, în cauza precizată, statuează că legiuitorul a decis să reglementeze o atare măsură precum amânarea executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, dar fără a avea în vedere și compatibilitatea acestor dispoziții cu prevederile constituționale ale României. Pentru acest motiv, Curtea Constituțională a României a decis că excluderea bărbaților condamnați de la aplicarea prevederilor amânării executării pedepsei, este în întregul său neconstituțională. Deci, dispozițiile Codului de procedură penală care oferă posibilitatea (numai) femeii gravide de a beneficia de amânarea executării pedepsei, sunt neconstituționale. Se produce pe acest fond o discriminare față de bărbați, în materie procesual penală, discriminare care nu s-ar putea justifica și care reprezintă o încălcare a dreptului la viață privată, dar și a dreptului la egalitate între cetățeni (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale a României în materi amânării executării pedepsei)

 

Te-ar putea interesa și:

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



banner-fiat-okJPEG2.jpg

În materie de prelucrare a datelor cu caracter personal este importantă o analiză concretă în privința listelor ce cuprind semnăturile de susținere ale partidelor politice. În acest sens este relevantă Decizia nr. 75/2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19, alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003.

În cazul precizat sunt criticate dispozițiile art. 19, alin.(1) din Legea nr.14/2003 sunt criticate, în esență, din perspectiva încălcării dreptului la viață intimă, familială și privată, protejat de art. 26 alin. (1) din Constituție. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin faptul că, pentru constituirea unui partid politic și pentru posibilitatea sa de înregistrare este necesară (fiind un fapt impus prin prevederile legale) întocmirea unor liste ce au în cuprinsul lor date cu caracter personal ale semnatarilor. Se remarcă faptul că acestor categorii de date nu li se conferă confidențialitate și nici anumite garanții care să o fundamenteze pe aceasta dintâi.

În analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a României a constatat că susținerile de neconstituționalitate au fost întemeiate. De asemenea, Curtea a remarcat faptul că, în conformitate cu Legea nr. 14/2003, în speță art. 18, listele ce cuprind semnăturile de susținere ale membrilor fondatori și care conțin numele și prenumele, data nașterii, adresa, felul actului de identitate, seria și numărul acestuia, codul numeric personal, precum și semnătura persoanelor, au fost depuse la Tribunalul București, alături de alte documente, pentru ca partidul politic să fie înregistrat.

 

 

Curtea Constituțională a consideat relevante prevederile art. 19 din legea precizată anterior, în sensul că listele cu semnăturile și datele cu caracter personal vor fi însoțite și de o declarația pe propria răspundere a persoanei care a întocmit-o, care să ateste autenticitatea semnăturilor, sub sancțiunea prevăzută de art. 326 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, referitoare la falsul în declarații. Pe de altă parte, Curtea remarcă faptul că nicio persoană nu poate fi constrânsă să facă parte sau să nu facă parte dintr-un partid politic.

În aceste condiții, semnătura pe lista de susținere are o dublă semnificație: confirmarea voinței de a participa, ca membru fondator, la înființarea partidului respectiv, pe de o parte, și acceptarea înscrierii pe listă a datelor sale personale, pe de altă parte. Prin urmare, Curtea a constatat  ,,că operațiunea de colectare a datelor cu caracter personal a semnatarilor listei de susținere se face de către una sau mai multe persoane special desemnate în acest scop prin actul constitutiv al partidului politic în curs de înregistrare și care are/au calitatea de membri ai acestuia, veridicitatea acestor date fiind asumată prin semnătura benevolă a membrului fondator și confirmată prin declarația pe propria răspundere a celui/celor care le colectează. O atare acțiune care ar putea să fie potențial vătămătoare pentru protecția persoanelor este înlăturată prin intermediul declarației pe propria răspundere pe care fiecare persoană în parte o semnează.  Obligația de întocmire a acestor liste cu semnături incumbă respectivului partidul politic, care trebuie să se preocupe de aducerea sa la îndeplinire și să se asigure, totodată, prin propriile mijloace, de buna-credință a persoanei/persoanelor desemnate și de respectarea, în consecință, a păstrării confidențialității asupra conținutului datelor colectate. Prin urmare, modalitatea în care persoana desemnată în acest scop înțelege să își îndeplinească sarcina primită din partea organului executiv al partidului politic în curs de înregistrare nu poate reprezenta o problemă de neconstituționalitate în sine a dispozițiilor art.19 alin.(1) din Legea nr.14/2003”   

KIT GDPR Premium

 

Totodată, ,,Curtea a reținut că depunerea listelor este necesară strict pentru verificarea îndeplinirii, de către instanța judecătorească, a condițiilor legale referitoare la înregistrarea partidelor politice, fără a se putea susține în mod rezonabil că respectivele date ar putea fi utilizate și în alte scopuri sau că nu vor fi stocate cu respectarea legislației în materie. Instanța judecătorească, în calitate de autoritate publică având atribuții legale ce implică gestionarea datelor cu caracter personal, este deținătoare a unui certificat de operator de date cu caracter personal (ca element de fapt, Tribunalul București, în fața căruia s-a ridicat excepția și care este unica instanță/autoritate competentă să înregistreze partidele politice și să păstreze Registrul 116 partidelor politice, deține certificatul de operator de date cu caracter personal nr.2.891/2005), astfel că autorii excepției beneficiază de garanțiile stabilite de legislația în materia protecției datelor cu caracter personal, respectiv de Legea nr.677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.790 din 12 decembrie 2001, de Legea nr.682/2001 privind ratificarea Convenției pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.830 din 21 decembrie 2001, și de Legea nr.102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.391 din 9 mai 2005”.

Te-ar putea interesa și:

 

Vrei să te aliniezi la GPPR? Cum te putem ajuta:

 

 

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



Tu-îti-cunosti-drepturile-fundamentale_.png

Toate persoanele dispun de drepturi și libertăți fundamentale, alături de îndatoriri. În România, drepturile fundamentale sunt reglementate de Constituția statului. Conform acesteia, drepturile și libertățile fundamentale sunt:

  • Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică.

Conform acestui drept, statul garantează persoanelor dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. În completare nicio persoană nu poate să fie supusă torturii sau pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante. La nivel intern a fost interzisă pedeapsa cu moartea.

  • Libertatea individuală.

Conform dreptului la libertate individuală, libertatea și siguranța persoanelor sunt elemente inviolabile. Orice fel de acțiune, precum percheziționarea, reținerea ori arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege. Cu privire la reținerea persoanelor, aceasta nu poate să depășească 24 de ore. În ceea ce privește arestarea preventivă, ea se va dispune de către judecător numai în cursul unui proces penal. Atunci când o persoană este arestată preventivă, aceasta are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune. Până la rămânerea definitivă a unei hotârâri judecătorești de condamnare, persoana în cauză este considerată nevinovată. Pedepsele aplicabile trebuie să fie stabilite numai în condițiile și în temeiul legii.

  • Dreptul la apărare.

Constituția statului garantează dreptul la apărare al persoanelor. În acest sens, în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, pe care fie îl pot alege, fie el va fi numit din oficiu.

  • Libera circulație.

Fiecărei persoane îi este garantat dreptul la liberă circulație, atât în țară, cât și în străinatate. Condițiile privitoare la exercitarea dreptului vor fi stabilite prin lege. În completare, fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.

 

  • Dreptul la viață intimă, familială și privată.

Potrivit legii, viața intimă, familială și privată este respectată și ocrotită de către autoritățile publice. Cu privire la persoana fizică, ea are dreptul să dispună de ea însăși, numai dacă nu încalcă drepturile și libertățile altor persoane, ordinea publică sau bunele moravuri.

  • Inviolabilitatea domiciliului.

Prin legea fundamentală a statului, domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate să pătrundă sau să rămână în domiciliul sau reședința unei persoane fără învoirea sa. Derogarea se poate realiza numai pentru:

  • Executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești;
  • Încălcarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
  • Apărarea securității naționale sau a ordinii publice;
  • Prevenirea răspunderii unei epidemii.
  • Dreptul la secretul corespondenței.

Secretul scrisorilor, al telegramelor, al trimiterilor poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace de comunicare este inviolabil.

  • Libertatea conștiinței.

Conform acestui drept, libertatea gândirii și a opiniilor nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Acest principiu este aplicabil și libertății credințelor religioase. Libertatea conștiinței se va manifesta în spirit de toleranță și respect reciproc.

  • Libertatea de exprimare.

În România, cenzura de orice fel este interzisă. Legea garantează inviolabilitatea libertății de exprimare a gândurilor, opiniilor, credințelor și libertatea creațiilor de orice fel.

  • Dreptul la informație.

Dreptul la informație este înțeles în sensul de acces la persoanei la orice informație de interes public. Un atare acces nu poate să fie îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze două tipuri de măsuri : măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională. În ceea ce privește mijloacele de informare în masă, (publice şi private), ele sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

 

 

 

  • Dreptul la învățătură.

Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. Legea instituie regula conform căreia învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română, cu derogarea că aceste se poate desfășura și într-o limbă de circulație internațională.

  • Accesul la cultură.

În privința accesului la cultură, acesta este garantat și se materializează ca libertate a persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea, dar și de a accede la valorile culturii naționale și universale. Rolul statului în acest sens este acela de a asigura păstrarea identității spirituale, de a sprijini cultura națională, stimularea artelor, ș.a..

  • Dreptul la ocrotirea sănătății.

Dreptul se materializează în obligația statului de a luat măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. Acesta se va ocupa de organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, de controlul exercitării profesiilor medicale, precum și de alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanelor.

Drepturile fundamentale sunt enunțate cu caracter limitativ și sunt conturate și definite prin legea fundamentală a statului, anume prin Constituția României. Alături de acestea menționăm : dreptul la mediu sănătos, dreptul de a fi ales, dreptul de a fi ales în Parlamentul European, dreptul de asociere, libertatea întrunirilor, dreptul la grevă, dreptul de proprietate privată, libertatea economică, dreptul la moștenire, dreptul de petiționare, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



arhive-drept-costituional-legalup

Ești în siguranță pe site-ul nostru.

LegalUp Innovators at Law utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a LegalUp.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politica privind utilizarea modulelor Cookie și Politica noastră de confidențialitate. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookies.

Privacy Settings saved!
Setari permisiuni

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și imbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Da, Sunt de acord