În cauza Dâmbean împotriva României, prin hotărârea din 3 mai 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „CEDO”) a condamnat România deoarece autoritățile române nu au investigat în mod corect un caz de moarte violentă suspectă. Cazul a fost deschis la plângerea unei mame care a considerat că autoritățile române nu și-au îndeplinit obligația de a ancheta circumstanțele decesului fiicei sale.
CEDO a considerat că statul român a încălcat art. 2 din Convenție, respectiv dreptul la viață:
„Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege (…)”.
Prin hotărârea CEDO, statul român a fost obligat să plătească petentei despăgubiri de 20.000 EURO pentru prejudiciul moral.
Ce s-a întâmplat?
În dimineața zilei de 12 septembrie 2011, un bărbat a chemat salvarea pe motiv că partenerei sale, D.L.V., fiica reclamantei, i se făcuse rău la domiciliul lor. Personalul medical al ambulanței a apreciat că starea femeii nu necesita spitalizare și i-a administrat un calmant. După ce a plecat salvarea, starea femeii s-a deteriorat. Partenerul ei a dus-o la spitalul din Deva unde a decedat la scurt timp după ce a fost internată.
În ziua decesului, un raport de autopsie a constatat că D.L.V. suferise un traumatism cranio-cerebral care cauzase o fractură a oaselor craniului și o luxație a vertebrelor. Medicul legist a apreciat că moartea fusese violentă și că fusese cauzată de insuficiența cardio-respiratorie, provocată de paralizia nervilor cranieni. El a emis ipoteza că reclamanta s-a izbit de un corp dur, lovindu-se la cap. Acesta a precizat că traumatismul avusese loc înainte cu patru până la șase ore de deces. El a transmis Parchetului raportul de autopsie și i-a semnalat faptul că era vorba despre un „deces în condiții suspecte”.
Ca urmare a semnalării făcute de medicul legist care efectuase autopsia Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a deschis din oficiu o anchetă penală pentru neglijență medicală sau lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte. În ceea ce privește aspectul referitor la eventuale lovituri și vătămări cauzatoare de moarte, Parchetul a clasat cauza, după ce l-a audiat pe concubinul femeii decedte și după ce l-a supus unui test poligraf. Plângerea reclamantei a fost admisă de Judecătoria Deva, care a apreciat că ancheta era incompletă.
Ca urmare a hotărârii instanței, parchetul a redeschis din nou urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și ucidere din culpă, însă a emis o nouă rezoluție de neîncepere a urmăririi penale. Rezoluția a fost, din nou, infirmată de către judecătorie.
Parchetul redeschis urmărirea penală, însă a clasat curând cauza, bazându-se pe o a treia expertiză medico-legală care concluziona că moartea nu fusese violentă. Parchetul a clasat cauza, concluzionând că „D.L.V. decedase din cauza unei embolii pulmonare, fără ca nimeni altcineva să fie responsabil pentru decesul acesteia”.
Pe parcursul unei investigații care s-a desfășurat pe o perioadă de aproximativ 7 ani (2011-2018), în cauză au fost efectuate trei expertize medico-legale. Raportul de autopsie a stabilit că moartea fusese violentă și că fusese cauzată de insuficiența cardio-respiratorie, provocată de paralizia nervilor cranieni. El a emis ipoteza că reclamanta s-a izbit de un corp dur, lovindu-se la cap. Prima și a doua expertiză medico-legală au confirmat concluziile raportului de autopsie. A treia expertiză medical s-a desfășurat la 6 ani după deces, când D.L.V. a fost exhumată. Acest raport a concluzionat că moartea nu fusese violentă fiind cauzată de o embolie pulmonară, favorizată de factori de risc, precum folosirea de metode contraceptive și consumul de tutun. Nu s-a menționat nimic despre fractura oaselor craniului. Comisia de avizare și control (al actelor medico-legale) din cadrul Institutului (Național) de Medicină Legală din București a validat raportul, păstrând tăcerea cu privire la traumatismul cranian și contradicțiile dintre acest raport și cele anterioare.
Dâmbean împotriva României. Ce a decis CEDO?
În cauza Dâmbean împotriva României, CEDO a considerat că organele judiciare au greșit atunci când au clasat cauza bazându-se pe a treia expertiză medicală care stabilea că moartea nu a fost violentă. Această expertiză contrazicea cele două expertize anterioare care stabiliseră deja că moartea fusese violentă. Conform Curții, această expertiză nu avea cum să fie mai concludentă față de cele anterioare deoarece fusese realizată la 6 ani după deces, în urma exhumării. CEDO a sesizat și faptul că această expertiză trecea „complet sub tăcere constatarea autopsiei privind fractura oaselor craniului victimei”.
Deși mama decedatei a solicitat autorităților să sesizeze Comisia superioată medico-legală, autoritățile au refuzat să sesizeze această comisie. Curtea a reținut că autoritățile române „s-au bazat exclusiv pe ultima expertiză și nu au răspuns argumentelor reclamantei, întemeiate pe constatările raportului de autopsie și ale celorlalte două expertize, care indicau o posibilă moarte violentă. Procedând astfel, autoritățile interne nu au acționat pentru a clarifica complet elementele esențiale ale anchetei, în special circumstanțele în care s-a produs traumatismul cranian evidențiat de autopsie și eventualul rol pe care l-a avut acesta în embolia reținută drept cauză a decesului, în cadrul ultimei expertize”.
CEDO a considerat că organele judiciare nu au efectuat o anchetă efectivă cu privire la circumstanțele decesului.
CEDO a considerat că statul român a încălcat art. 2 din Convenție, respectiv dreptul la viață.
Prin hotărârea CEDO, statul român a fost obligat să plătească petentei despăgubiri de 20.000 EURO pentru prejudiciul moral.
Te-ar putea interesa și:
