Informarea corectă reprezintă o cerință esențială în cadrul unei societăți în care presa este în același timp liberă, dar datoare să informeze opinia publică având în vedere respectarea prevederilor legale interne. De asemenea, informațiile și programele prezentate trebuie să respecte categoriile speciale, precum minorii, și să nu lezeze în niciun fel percepția publică.

Informarea corectă, posibilă în societatea actuală?

Urmând structura dreptului la informație, reflectăm următoarele aspecte, cu trimitere la prevederile constituționale române[1]:

• Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit;
• Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal;
• Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională;
• Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice;
• Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică[2].

Conform art. 1 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României.

Conceptul de ,,informare corectă” nu a primit însă o definiție la nivel intern. Cu toate acestea, informarea corectă a fost asociată cu o informare ,,obiectivă”, realizată de către autoritățile și organele îndreptățite, dar și de către mijloacele de informare în masă. O informare corectă este necesară pentru formarea și conturarea unei conduite conforme cu preceptele democratice. Cu toate acestea, nu întotdeauna se poate verifica veridicitatea unor informații transmise la nivel de presă scrisă sau online, sau la nivelul serviciilor de televiziune și radiodifuziune.

Legea audiovizualului și difuzarea serviciilor de televiziune și radiodifuziune

Conform art. 3 din Legea audiovizualului, prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea și educarea, inclusiv sub aspect științific, și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale omului[1]. Legea instituie și obligații în sarcina furnizorilor de servicii media audiovizuale, astfel că toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor[2].

Răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe difuzate, inclusiv al comunicărilor comerciale audiovizuale, revine, în condițiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale.

Legea audiovizualului cuprinde prevederi clare în materie de difuzare a serviciilor de televiziune și radiodifuziune. Astfel, programele care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se pot difuza numai dacă, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie nu pot să audă sau să vadă emisiunile în cauză. Modalitățile de transmitere pot să fie codate, sau pot să presupună un acces condiționat, în sensul în care să nu permită minorilor  vizionarea acestora.

Prezenta lege interzice difuzarea de programe care conțin orice forma de incitare la ura pe considerente de rasa, religie, naționalitate, sex sau orientare sexuală, conform art. 40.

Dacă o persoană este lezată în drepturile sale, conform art. 41 din prezenta lege, are dreptul la replică sau la rectificare, astfel:

• Orice persoană fizică sau juridică, indiferent de naționalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime, în special reputația și imaginea publică, au fost lezate prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, beneficiază de dreptul la replică sau la rectificare;
• Consiliul Național al Audiovizualului va adopta procedura necesară exercitării efective a dreptului la replică sau la rectificare, precum și orice alte măsuri necesare, inclusiv sancțiuni, în vederea garantării dreptului la replica sau la rectificare într-o limita rezonabilă de timp de la primirea cererii solicitantului;
• Difuzarea rectificării sau acordarea dreptului la replică nu exclude dreptul persoanei lezate să se adreseze instanțelor judecătorești.

Consiliul Național al Audiovizualului și ,,telenovelele senzaționale”

În temeiul art. 18, alin. (1) din Legea audiovizualului, nu pot să fie difuzate în intervalul orar 06:00-23:00 producții care vor prezenta următoarele: violență fizică, psihică, de limbaj, în mod repetat sau cu un grad mare de intensitate sau gravitate, scene de limbaj, comportament trivial – chiar dacă a fost exprimat acordul în acest sens, persoane în ipostaze degradante – chiar dacă și-au dat acordul[1].

Conform art. 32, alin. (2) din aceeași lege, este prevăzut faptul că nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la demnitate, la propria imagine şi la respectarea vieţii private, aşa cum acestea sunt recunoscute şi ocrotite de Codul civil; simpla invocare a acordului prealabil al persoanei nu poate justifica încălcarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane, ordinea publică sau bunele moravuri şi nici nu poate înlătura răspunderea furnizorului de servicii media audiovizuale pentru conţinutul programului[2].

Cu toate acestea, anumite programe de televiziune obișnuiesc să prezinte cazuri ale unor persoane ce au o conduită îndoielnică, pe care le prefigurează ulterior în ,,telenovele senzaționale”. Recent, o televiziune din România a ținut telespectatorii cu ochii ațintiți asupra ecranului, prezentând personaje și situații de infidelitate, pe o perioadă însemnată de timp. Ca urmare a acestor acțiuni, Consiliului Național al Audiovizualului a sancționat postul în cauză cu suma de 100.000 de lei. Redăm următoarele fragmente din decizia de sancționare:

• Membrii Consiliului consideră că, limbajul obscen, cu conotații sexuale și cu accente violente și amenințătoare folosite în timpul edițiilor emisiunii și reperele morale pe care personajele invitate în edițiile emisiunii le-au oferit copiilor sau adolescenților reprezintă elemente care pot afecta dezvoltarea mentală și morală a minorilor, întrucât aceştia nu au capacitatea deplină a unei reprezentări corecte a faptelor, având curiozitatea sau tendinţa de a imita cu uşurinţă comportamentul şi acţiunile adulţilor. Consiliul a apreciat că programul audiovizual difuzat de radiodifuzor şi cuprins în rapoartele de monitorizare, cu privire la care au fost primite mai multe reclamaţii, a fost de natură să afecteze minorii, întrucât un astfel de conţinut nu poate constitui un un reper moral în educarea și dezvoltarea minorului, principiile moralei reprezentând unul dintre factorii importanţi în educare şi în adaptare la cerinţele şi relaţiile sociale din comunitate[3];
• În spiritul protejării drepturilor fundamentale ale omului consfinţite în legislaţia europeană şi transpusă şi constituţional, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte viaţa privată, onoarea şi reputaţia, dreptul la demnitate a persoanei, dar şi dreptul publicului de a viziona un program difuzat cu respectarea cadrului legal. La aplicarea sancțiunii, Consiliul a avut în vedere faptul că dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut şi că exercitarea acestui drept în cadrul emisiunii monitorizate s-a făcut într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, considerând că, în speță, prioritar pentru radiodifuzor a fost ratingul emisiunii şi nu respectarea normelor legale în materie a căror obligaţie îi revenea[4].

Faptul că există posibilitatea sancționării posturilor de televiziune în scopul protejării drepturilor persoanelor, reprezintă o garanție a înfăptuirii preceptelor democrației autentice. Astfel, se impune protecția demnității persoanelor, chiar dacă acestea și-au dat acordul în prealabil pentru ca aceasta să fie lezată. Chiar dacă telespectatorii sunt avizi de ,,senzațional”, emisiunile de televiziune sunt obligate să respecte prevederile legale și să asigure atât o informare corectă, cât și o transpunere în manieră identică a situațiilor de fapt potențial vătămătoare pentru persoană. Consiliul Național al Audiovizualului constituie astfel un garant al respectării drepturilor persoanelor, dar și un garant al protecției percepției publice.