CJUE: Semnele religioase pot fi interzise angajaților din sectorul public dacă măsura este aplicată în mod nediscriminatoriu

Azi, 28 noiembrie 2023, în cauza C-148/22 (Commune d’Ans), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât că o administrație publică poate interzice angajaților purtarea semnelor care indică convingeri filozofice sau religioase atât timp cât această măsura se limitează la strictul necesar, urmărește un obiectiv legitim și este aplicată tuturor angajaților, într-un mod general și nediferențiat. Într-o asemenea situație, în opinia CJUE, nu ne aflăm în prezența unei discriminări.

Ce s-a întâmplat?

Litigiul principal a pornit în Belgia. Unei angajate a unei administrații locale din Belgia i s-a interzis purtatea vălului islamic la locul de muncă. După acest incident, administrația locală a revizuit regulile interne, stabilind că toți angajații trebuie să adere la o neutralitate absolută, fiind interzis orice tip de prozelitism și afișarea oricărui simbol vizibil ce indică apartenența filosofica sau religioasă, chiar și pentru angajații care nu interacționează direct cu cetățenii. Angajata căreia i s-a interzis purtarea vălului islamic s-a adresat tribunalului pentru a constatata încălcarea libertății sale de religie și existența unei discriminări. Tribunalul a trimis cauza la CJUE pentru a hotărî cum trebuie interpretat dreptul european al muncii în această speță.

 

Te-ar putea interesa și: 

 

Ce a decis CJUE?

Potrivit CJUE, interzicerea semnelor religioase la locul de muncă este permisă dacă măsura urmărește obiectul legitim al creării unui mediu administrativ complet neutru, dacă se limitează la strictul necesar și dacă se aplică general și nediferențiat tuturor angajaților. În opinia instanței de la Luxembourg, fiecare stat membru, precum și entitățile sale subordonate, au un anumit grad de libertate în stabilirea modului în care doresc să definească și să promoveze neutralitatea în serviciul public, ținând cont de contextul propriu. Aceste obiective trebuie să fie urmărite într-o manieră coerentă și sistematică, iar măsurile adoptate trebuie să fie strict necesare.

 

ALTE ARTICOLE

Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!