La data de 23 ianuarie 2025, în cauza H.W. contra Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărât că Franța a încălcat Convenția europeană a Drepturilor Omului pentru că instanțele franceze au pronunțat divorțul din culpa exclusivă a unei femei care nu mai întreținuse acte sexuale cu fostul soț. Cu titlu preliminar, menționăm că, deși în dreptul român nu există o astfel de „obligație conjugală”, trecerea în revistă a acestei hotărâri CEDO este oportună deoarece și în practica instanțelor din România au existat hotărâri de divorț pronunțate pentru culpa soțului care a refuzat întreținerea de acte sexuale.
Ce s-a întâmplat?
H.W. și soțul său, J.C., s-au căsătorit în 1984 și au avut patru copii. După mulți ani, reclamanta a inițiat procedura de divorț, invocând, printre altele, violența verbală și fizică din partea soțului. La rândul său, J.C. a cerut divorțul „din culpa exclusivă” a soției, pe motiv că aceasta „s-a sustras obligației conjugale” prin refuzul de a întreține acte sexuale. Instanța de apel a pronunțat divorțul din culpa exclusivă a soției, considerând că refuzul de a avea acte sexuale este o „încălcare gravă și repetată a îndatoririlor conjugale”. Reclamanta a ajuns la CEDO, plângându-se de faptul că i-a fost încălcată viața privată și libertatea sexuală.
Ce a decis CEDO?
CEDO a considerat că instanțele franceze au greșit atunci când au dat eficacitate vechiului principiu al „datoriei conjugale”, fapt care a condus către o ingerință nejustificată în dreptul la viață privată al reclamantei. În viziunea Curții, o astfel de „datorie conjugală” este o practică demodată care contravine autonomiei personale și libertății sexuale. Chiar și în cadrul unei relații de căsătorie, soții își păstrează libertatea sexuală și opțiunea de a spune „nu”. Curtea consideră că orice act sexual impus fără consimțământ constituie o formă de violență sexuală și că statele membre au obligația de a preveni și sancționa asemenea acte, inclusiv în cadrul relațiilor de familie. CEDO a reamintit că „orice relație sexuală trebuie să fie, în mod fundamental, una bazată pe un consimțământ liber exprimat. Faptul că soții sunt căsătoriți nu înseamnă că unul dintre aceștia renunță, automat și permanent, la dreptul de a refuza un act sexual”. În concluzie, Curtea a constatat că s-a încălcat art. 8 din Convenție.
Implicații practice
Pentru a da eficacitate standardelor internaționale privind drepturile omului, este momentul ca și instanțele naționale române să nu mai privească refuzul raporturilor sexuale ca pe o „culpă” în contextul divorțului. Cu alte cuvinte, practica instanțelor ar trebui să acorde prioritate consimțământului și dreptului fiecărui soț de a dispune liber de propriul corp.
Hotărârea este valabilă doar în limba franceză la următorul link.
