Conform Constituției României, art. 25, dreptul la liberă circulație (în țară și în străinătate) este garantat. În condițiile legii sunt stabilite modalitățile de exercitare a dreptului la liberă circulație. De asemenea, fiecare cetățean are asigurat și dreptul de stabilire a domiciliului sau reședinței, în orice localitate din țară, dreptul de a emigra, dar și dreptul de a reveni în țară. Cu toate acestea, în contextul apariției coronavirusului (CO-VID 19), este posibilă restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români a căror proveniență este din zonele potențial infestate cu virusul CO-VID 19?

Prevederi normative interne și internaționale privind dreptul la liberă circulație și restrângerea sa

Subsumând dispozițiile constituționale române, vom avea următoarele drepturi pentru cetățenii români (și pentru cetățenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene):

• Dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate;
• Dreptul de stabilire a domiciliului în orice localitate din țară;
• Dreptul de stabilire a reședinței în orice localitate din țară;
• Dreptul de a emigra;
• Dreptul de a reveni în țară.

Când poate opera însă restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor liberătăți, având în vedere legea fundamentală a statului?

Art. 53 din Constituția României prevede două situații punctuale (detaliate în conținutul articolului) în care poate opera restrângerea, astfel:

Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru:

1. apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor;
2. desfăşurarea instrucţiei penale;
3. prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;

Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

De asemenea, este necesar să avem în vedere prevederile internaționale în materie de restrângere a dreptului la liberă circulație. În acest sens este relevantă Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și pentru membrii familiilor acestora (de modificare a Regulamentului CEE nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE).

Aceasta prevede în cadrul art. 27 modalitățile de restrângere a dreptului de intrare și a dreptului de ședere pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau de sănătate publică. În sensul enunțat, precizăm următoarele principii aplicabile:

1. Statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică; aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice;
2. Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri. Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală;
3. Pentru a stabili dacă persoana respectivă reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau siguranța publică, la eliberarea certificatului de înregistrare sau, în absența unui sistem de înregistrare, în termen de cel mult trei luni de la intrarea persoanei respective pe teritoriul său sau de la data la care persoana și-a semnalat prezența pe teritoriul, statul membru gazdă poate, în cazul în care consideră indispensabil, să ceară statului membru de origine sau, dacă este necesar, altor state membre să îi furnizeze informații privind antecedentele persoanei respective;
4. Statul membru care a eliberat pașaportul sau cartea de identitate permite titularului documentului care a fost expulzat din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică de pe teritoriul altui stat membru să reintre pe teritoriul său fără nici o formalitate, chiar dacă documentul nu mai este valabil sau dacă cetățenia titularului este contestată.

Care sunt bolile care justifică măsurile de restricționare a dreptului la liberă circulație?

Sunt conturate, în temeiul art. 29, bolile care justifică măsurile de restricționare, astfel:

• Singurele boli care justifică măsuri de restricționare a liberei circulații sunt bolile cu potențial epidemic, astfel cum sunt acestea definite de documentele relevante ale Organizației Mondiale a Sănătății, precum și alte boli infecțioase sau parazitare contagioase, dacă acestea fac obiectul unor dispoziții de protecție ce se aplică resortisanților din statul membru gazdă. Bolile ce se declanșează după o perioadă de trei luni de la data sosirii nu pot motiva expulzarea de pe teritoriul respectiv;
• Dacă există indicii serioase că acest lucru este necesar, într-un termen de trei luni de la data sosirii, statele membre pot supune beneficiarii dreptului de ședere unui examen medical gratuit, care să ateste că nu suferă de nici una dintre bolile menționate la alineatul (1). Aceste examene medicale nu pot fi impuse în mod sistematic.

Cu privire la dreptul de ieșire, art. 4 prevede faptul că toți cetățenii Uniunii care dețin cărți de identitate valabile sau pașapoarte valabile și membrii familiei acestora care nu au cetățenia unui stat membru și care dețin pașapoarte valabile au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru.

Realizând o legătură între dreptul de intrare/ieșire pe/de pe teritoriul altui stat, este necesar să avem în vedere și măsurile de restrângere, astfel cum sunt conturate la nivel intern și la nivel internațional. În ceea ce îi privește pe cetățeni, aceștia trebuie să beneficieze și de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, dar în egală măsură trebuie să se supună actelor normative (interne și internaționale). De asemenea, în privința luării măsurilor necesare și proporționale, această obligație subzistă autorităților, fără a exista însă o restrângere realizată în mod discreționar.