Blog    Contact   

Acasă / Blog / Know-how GDPR
Know-how GDPR

Potrivit unei modificări recente a Codului de procedură civilă, instanțele pot amenda direct autoritățile publice și alte persoane juridice pentru încălcarea obligațiilor privind desfășurarea procesului

Codul de procedură civilă s-a modificat recent, prin Legea nr. 57/2003, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 186 din 06 martie 2023. A fost modificat art. 190 din Codul de procedură civilă privind stabilirea amenzilor și despăgubirilor atunci când se încalcă dispozițiile privind desfășurarea procesului.

Potrivit noii modificări legislative, atunci când obligațiile încălcate incumbă unei autorități sau instituții publice, instanța va stabili amenda și despăgubirile pentru fapta ilicită în sarcina acesteia.

Vechiul text al art. 190: „Abaterea săvârşită, amenda şi despăgubirea se stabilesc de către instanţa în faţa căreia s-a săvârşit fapta sau, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia. Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea-credinţă, amenda şi despăgubirea pot fi stabilite fie de instanţa în faţa căreia cererea a fost formulată, fie de către instanţa care a soluţionat-o, atunci când acestea sunt diferite”.

Noul text al art. 190: „Abaterea săvârşită, amenda şi despăgubirea se stabilesc de către instanţa în faţa căreia s-a săvârşit fapta sau, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia. Atunci când obligaţia încălcată incumbă unei autorităţi sau instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice, amenda şi despăgubirile pentru fapta ilicită vor fi stabilite în sarcina acesteia. Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea-credinţă, amenda şi despăgubirea pot fi stabilite fie de instanţa în faţa căreia cererea a fost formulată, fie de către instanţa care a soluţionat-o, atunci când acestea sunt diferite”

 

Modificările se aplică de azi, 9 martie 2023.

Despre autoare
Picture of Ruxandra Sava

Ruxandra Sava

Ruxandra Sava este avocat în Baroul București cu o experiență de peste 13 ani. Ea activează în domeniul dreptului noilor tehnologii și al protecției datelor cu caracter personal. În ultimii 10 ani, am lucrat ca avocat, DPO externalizat și consultant GDPR, AI Act și NIS2 pentru companii de diverse dimensiuni, de la start-up-uri și IMM-uri până la grupuri internaționale, activând cu precădere în domenii precum e-commerce, financiar, asigurări și energie. Poate fi contactată la adresa de e-mail av.ruxandra.sava@gmail.com.
Newsletter
GDPR și AI, explicate pe românește, o dată pe săptămână.
KIT GDPR Premium, Ediția 3
Documentația completă de conformitate, cu 3 luni suport la implementare și un an de actualizări.
Servicii GDPR

Te ajutăm să implementezi GDPR de la A la Z

De la primul audit până la instruire și mentenanță: tot ce are nevoie o firmă pentru protecția datelor, de la un avocat specializat.
Analiza prelucrărilor, planul de măsuri și documentația completă, adaptate la activitatea firmei tale.
Responsabil cu protecția datelor externalizat: monitorizare, răspuns la cereri, legătura cu autoritatea.
Politici, termeni, cookie-uri și acorduri cu furnizorii, pentru produse digitale care prelucrează date.
Reprezentare în control, răspuns la solicitări și contestarea sancțiunilor.
Ședință online de o oră cu avocatul, cu recomandări scrise.
Magazin LegalUp

Implementezi singur? Ai tot ce îți trebuie aici.

Kituri de documente, webinar și cărți, create de un avocat specializat în GDPR. Plata online, acces instant.
Cel mai cumpărat
Pentru profesioniști

KIT GDPR Premium, Ediția 3

Documentația completă pentru DPO, consilieri juridici, avocați și consultanți. 3 luni suport la implementare, un an de actualizări, acces în comunitatea DPO.
Pentru e-commerce

KIT GDPR Magazin Online

Politica de confidențialitate, Termeni și Condiții, Politica Cookies, Politica de livrare și Politica de retur. Documente scrise de avocat. 

2900 lei
Pentru asociații de proprietari

KIT GDPR Asociații de Proprietari

Liste de proprietari, supraveghere video, avizier, furnizori. Documentele blocului, explicate pe înțelesul comitetului.
2900 lei
Webinar înregistrat + documente

Webinar GDPR de la A la Z + set documente

Înregistrarea completă, suportul de curs și setul de documente GDPR gata de adaptat. Acces imediat după plată.
950 lei
Cărți

Pachet cărți GDPR & AI

„Implementarea GDPR de la A la Z” și „Noua lege a inteligenței artificiale”, împreună, cu livrare inclusă.
250 lei
Newsletter LegalUp

Ai citit până aici. Primește următorul articol direct în inbox.

O dată pe săptămână, gratuit: ce s-a schimbat în GDPR, NIS2 și AI Act, decizii ANSPDCP comentate și modele de documente.

Ultimele exemplare!