Cele două volume cu titlul „Al doilea sex” semnate de Simone de Beauvoir se află în topul cărților care mi-au schimbat viața. Citind cele două cărți, am înțeles că feminismul nu trebuie să fie agresiv, lipsit de feminitate sau aflat în conflict cu bărbații. Cartea m-a ajutat să înțeleg cine sunt cu adevărat, care este rolul meu ca femeie, cum îmi pot regăsi libertatea și cum pot trăi în armonie cu bărbații.
„𝓕𝓮𝓶𝓮𝓲𝓮 𝓷𝓾 𝓽𝓮 𝓷𝓪ș𝓽𝓲, 𝓬𝓲 𝓭𝓮𝓿𝓲𝓲”, afirmă Simone de Beauvoir la începutul primei cărți. Adevărat, există multe femei care, indiferent de vârstă, nu s-au regăsit niciodată pe sine. Multe femei trăiesc experiențe mizerabile la locul de muncă cu șefi abuzivi. Altele nu reușesc să iasă din cercul violenței domestice pentru că nu au încrederea că vor reuși. Multe adolescente, fete și femei au fost abuzate (fizic, verbal, emoțional) ani de-a rândul de bărbați. Unele au reușit să pună capăt violenței, altele nu. Multe femei și-au abandonat studiile și nu le-au reluat. Altele nu au simțit niciodată gustul libertății sau al bucuriei.
Simone de Beauvoir nu a fost psiholog, ci filosof. Autoarea nu are o abordare bazată pe emoții, ci o abordare cognitivă cu argumente suficiente pentru a zgudui patriarhatul din rădăcini. Cele două cărți reprezintă un studiu istoric, științific și filosofic al condiției femeii din preistorie până în secolul al XX-lea. Simone de Beauvoir demonstrează, pe parcursul cărții, că femeia nu este inferioară din punct de vedere cognitiv bărbatului.
Ce mi-a plăcut atât de mult la aceste cărți? Pe de o parte, mi-a plăcut că Simone de Beauvoir a reușit să construiască arhetipuri feminine (copila, adolescenta, femeia matură, mama, văduva, femeia de carieră, etc) și să le prezinte caracteristicile, obiceiurile și slăbiciunile. Pe de altă parte, mi-a plăcut că autoarea nu poziționează femeia împotriva bărbatului ca alte cărți feministe. Teoria autoarei este aceea că femeile și bărbații pot construi relații bazate pe libertate, autonomie și armonie, fără a se subjuga și sabota reciproc.
Recomand această carte tuturor femeilor, dar mai ales celor care suferă, care au emoții puternice, care nu se mai regăsesc pe ele însele, care se sunt înjosite de patriarhat sau exploatate acasă sau la locul de muncă. Recomand această carte tuturor celor care muncesc peste puteri pentru a fi productive la locul de muncă, pentru a-și crește copiii și pentru a reuși. Recomand această carte celor care se află la capătul puterilor, dar, în egală măsură, și celor care au nevoie de curaj.
Opera „Al doilea sex” este, fără dubiu, un veritabil portal către regăsirea libertății, a curajului și a încrederii în sine.
–>> Cartea poate fi comandată online de pe Cărturești la
următorul link.