Blog    Contact   

Acasă / Blog / Know-how GDPR
Know-how GDPR

ICCJ a soluționat un recurs în interesul legii privind prelevarea de probe biologice de la condamnați

În ședinţa de la 17 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

ICCJ a statuat că:

„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 7 alin. (l) din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, modificată, stabileşte:

Prelevarea de probe biologice de la persoane condamnate definitiv sau faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor cuprinse în anexa Legii nr. 76/2008, are caracter facultativ, iar nu caracter obligatoriu, instanţele având competenţa de a aprecia dacă trebuie sau nu introduse amprente genetice în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare”.

Decizia este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Despre autoare
Picture of LegalUp

LegalUp

Newsletter
GDPR și AI, explicate pe românește, o dată pe săptămână.
KIT GDPR Premium, Ediția 3
Documentația completă de conformitate, cu 3 luni suport la implementare și un an de actualizări.
Servicii GDPR

Te ajutăm să implementezi GDPR de la A la Z

De la primul audit până la instruire și mentenanță: tot ce are nevoie o firmă pentru protecția datelor, de la un avocat specializat.
Analiza prelucrărilor, planul de măsuri și documentația completă, adaptate la activitatea firmei tale.
Responsabil cu protecția datelor externalizat: monitorizare, răspuns la cereri, legătura cu autoritatea.
Politici, termeni, cookie-uri și acorduri cu furnizorii, pentru produse digitale care prelucrează date.
Reprezentare în control, răspuns la solicitări și contestarea sancțiunilor.
Ședință online de o oră cu avocatul, cu recomandări scrise.
Magazin LegalUp

Implementezi singur? Ai tot ce îți trebuie aici.

Kituri de documente, webinar și cărți, create de un avocat specializat în GDPR. Plata online, acces instant.
Cel mai cumpărat
Pentru profesioniști

KIT GDPR Premium, Ediția 3

Documentația completă pentru DPO, consilieri juridici, avocați și consultanți. 3 luni suport la implementare, un an de actualizări, acces în comunitatea DPO.
Pentru e-commerce

KIT GDPR Magazin Online

Politica de confidențialitate, Termeni și Condiții, Politica Cookies, Politica de livrare și Politica de retur. Documente scrise de avocat. 

2900 lei
Pentru asociații de proprietari

KIT GDPR Asociații de Proprietari

Liste de proprietari, supraveghere video, avizier, furnizori. Documentele blocului, explicate pe înțelesul comitetului.
2900 lei
Webinar înregistrat + documente

Webinar GDPR de la A la Z + set documente

Înregistrarea completă, suportul de curs și setul de documente GDPR gata de adaptat. Acces imediat după plată.
950 lei
Cărți

Pachet cărți GDPR & AI

„Implementarea GDPR de la A la Z” și „Noua lege a inteligenței artificiale”, împreună, cu livrare inclusă.
250 lei
Newsletter LegalUp

Ai citit până aici. Primește următorul articol direct în inbox.

O dată pe săptămână, gratuit: ce s-a schimbat în GDPR, NIS2 și AI Act, decizii ANSPDCP comentate și modele de documente.

Ultimele exemplare!