În unele companii, Inteligența Artificială este ceva tabu sau interzis. Multe companii au interzis deja angajaților, oficial sau neoficial, să folosească sisteme IA la locul de muncă. În alte companii, traficul și internetul sunt monitorizate, iar utilizarea aplicațiilor precum ChatGPT este imposibilă.
Efectul?
Când AI-ul rămâne tabu, riscurile cresc…
Chiar dacă au interdicție, pentru a fi mai eficienți, mulți angajați folosesc ChatGPT (sau alte sisteme IA) pe ascuns față de angajator, pe propriile dispozitive și conturi personale.
Riscurile cresc și mai mult atunci când angajații care folosesc IA pe ascuns încarcă, în aceste sisteme IA, date cu caracter personal sau documente extrase din cadrul firmei unde lucrează, documente sensibile precum copii CI, contracte de muncă, adeverințe de salariu, certificate de naștere, etc.
În lipsa instruirii, angajații fac deseori greșeala să urce informații și documente într-o formă neanonimizată, cu toate informațiile la vedere: nume, prenume, imagini, CNP-uri… Dacă angajatul nu a bifat „opt-out” pentru training, algoritmii IA se vor antrena pe aceste date și documente.
În plus, în lipsa instruirii adecvate, unii angajați nu știu sau nu au timp să își securizeze conturile de ChatGPT, să nu le folosească împreună cu iubitul/iubita, să seteze autentificarea în doi factori, să schimbe parola din când în când, etc.
„Și ce dacă?”, te întrebi, „ce se poate întâmpla rău? De ce mi-ar păsa de asta?”
Hai să luăm un scenariu clasic.
Imaginează-ți că într-o zi, angajatul tău are o breșă de securitate la contul de ChatGPT sau la e-mailul personal. Astfel de breșe se întâmplă frecvent. În contul spart, atacatorul găsește datele extrase din firma ta – date cu caracter personal ale angajaților și clienților și documentele lor personale.
Dacă aceste date sunt divulgate pe internet sau pe torenți, persoanele prejudiciate pot depune o sesizare la ANSPDCP împotriva ta pentru încălcarea GDPR.
Și așa apare întrebarea-cheie.
Poate fi un angajator sancționat pentru nerespectarea GDPR de către un angajat atunci când a comunicat că utilizarea sistemelor IA este interzisă la locul de muncă?
Te las să te gândești o clipă și, dacă vrei să afli răspunsul, te invit să te înscrii la webinarul despre GDPR și AI Act care are loc pe 8 iulie. În cadrul webinarului, vom dezbate această speță și alte studii de caz privind utilizarea sistemelor IA la locul de muncă și respectarea GDPR și AI Act.
👉 Înscrie-te la webinar aici!