GDPR. Medic amendat pentru publicarea datelor pacientului pe Instagram




În Cipru, în luna octombrie 2019, un medic a fost amendat cu 14.000 euro pentru că a postat pe rețeaua de socializare  Instagram date cu caracter personal ale unui pacient fără a avea consimțământului acestuia cu privire la divulgarea de date cu caracter personal.

Potrivit informațiilor oferite de Autoritatea de supraveghere din Cipru, investigația împotriva medicului a fost declanșată ca urmare a unei plângeri adresate autorității de către pacientul ale cărui date au fost expuse pe Instagram.

Sursa aici 

Ce ar trebui să știm? 

Datele medicale sunt date cu caracter special în temeiul GDPR, au un regim special, necesită o protecție sporită și, în principiu, nu pot fi prelucrare fără a avea consimțământul explicit al persoanelor fizice vizate. Pentru pacienții sub 16 ani, consimțământul trebuie acordat de către părinte sau de către reprezentantul legal.

Există medici care utilizează date cu caracter personal ale pacienților în scop de marketing, de exemplu, sub forma postărilor pe Instagram, Facebook și celelalte rețele de socializare. Recomandăm medicilor care recurg la astfel de practici să obțină în prealabil consimțământul expres al pacienților cu privire la această modalitate de divulgare a datelor cu caracter personal, consimțământ care trebuie să fie informat, adică însoțit de o notă de informare.

Un consimțământ general cu privire la prelucrarea datelor nu este valabil. Dacă se doresc a se efectua postări cu pacienții pe rețelele de socializare, consimțământul trebuie acordat cu privire la această activitate.




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!