Amânarea judecății pentru lipsă de apărare în cursul procesului civil

Procesele de pe rolul instanțelor de judecată tergiversează, uneori, ani de zile, motivele sunt diverse. De cele mai multe ori, la primul termen de judecată se invocă de una dintre părți lipsa de apărare, motivată că doresc să își angajeze avocat, deși aveau cunoștință despre procesul intentat cu luni de zile înainte.

Majoritatea instanțelor sunt permisive și admit cererile de amânare, justificate pe lipsă de apărare, deși art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă, reglementează că amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă numai în mod excepțional, pentru motive temeinice care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.

În practică, mai sunt întâlnite și situații în care avocatul uneia dintre părți solicită amânarea judecății fie reprezintă un alt client la o altă instanță (de regulă superioară), fie depun o adeverință medicală din care reiese că trebuie să respecte tratamentul prescris și li se recomandă odihnă la pat.

În ambele situații, avocatul are obligația să depună toate diligențele necesare pentru îndeplinirea serviciului profesional ce i-a fost încredințat. În cazul în care avocatul este împiedicat să îndeplinească serviciul profesional, își va asigura substituirea, inclusiv printr-un avocat care își desfășoară activitatea într-o altă formă de exercitare a profesiei, dacă în prealabil obține acordul clientului în acest scop, potrivit art. 234 alin. (1) și (2) din Statutul profesiei de avocat.

În condițiile în care s-a depus o adeverință medicală pentru a justifica amânarea judecății, dar în fapt avocatul nu este bolnav, ci este plecat în concediu, spre exemplu, partea interesată poate dovedi, prin orice mijloace de probă, situația de fapt, iar instanța are obligația să aplice o amendă avocatului, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 2. lit. c) din Codul de procedură civilă, care prevede că: „Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite cu procesul, astfel: cu amendă judiciară de la 50 lei la 700 lei: neprezentarea avocatului, care nu și-a asigurat substituirea sa de către un alt avocat, a reprezentantului sau a celui care asistă partea ori nerespectarea de către aceștia a îndatoririlor stabilite de lege sau de către instanță, dacă în acest mod s-a cauzat amânarea judecării procesului”.

 


Exemplu:

Într-o cauză de pe rolul Tribunalului Olt, avocatul pârâtului nu s-a prezentat la termenul fixat, depunând o cerere de amânare la care a fost anexată o adeverință medicală, încunoștințând și partea adversă, cu 5 zile înaintea termenului fixat. Reclamantul a făcut dovada, prin poze preluate de pe profilul facebook al avocatului, faptului că acesta este în vacanță, nicidecum nu este bolnav, astfel cum reiese din adeverința medicală. Instanța de judecată analizând susținerile părții a avertizat avocatul pârâtului că la următorul termen în care nu se va prezenta și nici nu-și va asigura substituirea, va fi amendat în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 2. lit. c din Codul de procedură civilă. În acest caz, nu s-a aplicat direct o amendă judiciară, deoarece procedura de citare nu era completată cu toate părțile, astfel încât cauza se amâna.

 

Autor Cocirlau Andrei

 

Referințe:





Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!