O lungă petală de mare, Isabel Allende [recenzie]

[Disclaimer: Această postare ar putea afecta emoțional]

Isabel Allende are 79 de ani și este autoare a peste 24 de cărți care au fost traduse în peste 40 de limbi și vândute în peste 74 de milioane de exemplare.

Povestea începe dur cu imaginea inimii unui soldățel pe nume Lazăr pe un câmp de război. Atunci am vrut să las cartea din mână la a treia pagină pentru că perspectiva nu era deloc optimistă, autoarea construise deja o imagine pe care avea să o repete pe parcursul întregii cărți, exprimându-și, din a treia pagină, intențiile: „Dintre toate amintirile de război, aceasta avea să fie cea mai tenace și persistentă – copilul de cincisprezece ani sau șaisprezece ani, încă imberb, murdar e luptă și de sânge uscat, întins pe jos cu inima la vedere”.

Al doilea război mondial este pe punctul să ajungă în Spania, iar povestea continuă cu barca de salvare a poetului Pablo Neruda care transportă peste 2000 de refugiați spanioli către Chile. Acțiunea este inspirată din fapte reale și cuprinde două războaie mondiale și o lovitura de stat din Chile din anul 1973 prin înlăturarea președintelui, Salvador Allende. Personajele sunt, conform autoarei, inspirate din personaje reale, iar romanul se învârte în jurul luptei pentru supraviețuire a doi refugiați, un medic și o pianistă. Autoarea spune că propria poveste a exilului din Venezuela i-a servit drept sursă de inspirație.

Nu aș putea spune că a fost o lectură plăcută, a fost o lectură dificilă pe care nu aș recomanda-o copiilor sub 18 ani. Personajele sunt puternice, optimiste și capabile să supraviețuiască două exiluri. Pentru a compensa traumele psihologice ale personajelor, autoarea construiește puternice povești de dragoste printre expoziții de pictură, poezie și pe note de pian.

Pe scurt, un roman istoric înfiorător ca o baie într-un lac rece, dar elegant și exagerat de romantic.