Ieri, 29 noiembrie 2023, a fost publicată în Monitorul Oficial o modificare a legislației contabilității (Legea nr. 82/1991). În concret, la art. 7 din lege (articolul privind obligația efectuării inventarului) s-a mai adăugat un nou alineat care prevede că inventarierea activității deputaților și senatorilor în cadrul birourilor parlamentare se va efectua la finalului mandatului de deputat sau senator. Celelalte entități cu personalitate juridică sunt, potrivit art. 7 alin. (1) din lege, obligate să efectueze o inventariere generală a activelor, datoriilor și capitalurilor la începutul activității, cel puțin o dată în cursul exercițiului financiar și în alte situații prevăzute de lege. Prin noua modificare adusă, prin excepție față de dispozițiile legale, în cadrul birourilor parlamentare, inventarierea se va realiza doar la finalul mandatului de deputat sau senator, nu și la început ca în cazul altor entități cu personalitate juridică.
Te-ar putea interesa și:


