ICCJ. Dezlegare. Stabilirea vechimii pentru judecărori și procurori. Condiție.
Decizia nr.10 în dosarul nr. 3095/1/2018 Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 897/118/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: Pentru acordarea pensiei de serviciu în baza dispoziţiilor art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind […]
ICCJ. RIL. Activitate desfășurată în „unitate minieră”
Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3 pct. 1 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, […]
ICCJ. RIL. Competența privind acordarea zilelor compensatorii.
Decizia nr.8 în dosarul nr.190/1/2019 Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, modificată prin Legea nr.169/2017, stabileşte […]
Exploatarea datelor personale – abuz de poziție dominantă. Cazul Facebook în Germania
Update 2022: Cazul a ajuns la CJUE, formându-se cauza C-252/21 . Avocatul general, prin opinia sa din 20.09.2020, consideră că o autoritate de concurență, în limita competențelor oferite de regulile dreptului concurenței, poate examina, sub formă de practică incidentală, conformitatea practicilor comerciale cu regulile Regulamentului General privind Protecția Datelor. – Pe data de 6 februarie 2019, […]
Cazul fortuit și forța majoră. Care este diferența dintre ele?

Cazul fortuit este ca și forța majoră, o cauză care contribuie la exonerarea debitorului de la răspunderea civilă contractuală sau delictuală. Se consideră că dacă a intervenit un caz de forță majoră, debitorul nu răspunde deoarece el nu este vinovat, cazul fortuit fiind un eveniment pe care nu l-a putut nici prevedea și nici controla. […]