Cine răspunde pentru căderea țurțurilor? Răspunderea pentru lucruri.
Când vorbim de țurțuri, putem considera că ele nu aparțin nimănui, iar producerea unui accident ca urmare a desprinderii acestora de pe imobile nu este provoacată de nicio ființă umană, ci cu hazard. Cu toate acestea, doctrina juridică spune că „în măsura în care aceste lucruri ajung în perimetrul unui imobil care se află sub […]
Promovarea transportului ecologic. Noi reguli pentru specificațiile mijloacelor de transport.
La data de 26 ianuarie 2019 a intrat în vigoare Legea nr. 37/2018 privind promovarea transportului ecologic prin care s-au stabilit condițiile pe care trebuie să le îndeplinească achizițiile ulterioare în domeniul transportului, care se aplică inclusiv societăților de taxi. Astfel, autoritățile publice locale, regiile autonome și societățile aflate în subordinea unităților administrativ-teritoriale vor achiziționa mijloace […]