Vânzarea moștenirii este o specie a contractului de vânzare, fiind reglementată în mod expres de Codul Civil la art. 1747 și urm. În vechiul Cod Civil, acest tip de vânzare purta denumirea de vânzare de drepturi succesorale.
Conform legislației române se poate vinde doar o moștenire deschisă sau o cotă parte dintr-o moștenire deschisă[1]. În doctrină s-a exprimat punctul de vedere potrivit căruia vânzarea moștenirii poate fi realizată doar până la data eliberării certificatului de moștenitor de către notarul competent sau până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești care constată cine sunt moștenitorii care au vocație succesorală și care sunt cotele acestora[2].
Vânzarea unei moșteniri nedeschise este lovită de nulitate absolută.
Contractul de vânzare al unei moștenirii trebuie încheiat în formă autentică, fiind un contract solemn. Nerespectarea formei autentice va atrage sancțiunea nulității absolute a vânzării (art. 1747 Cod Civil).
Printr-un contract de vânzare a moștenirii, se poate transmite o universalitate de bunuri sau o cotă-parte din moștenire, nu și bunuri individuale deoarece, astfel cum s-a afirmat în doctrină, pentru vânzarea unor bunuri individual determinate din moștenire, se vor aplica regulile de drept comun în materie, fiind o vânzare pură și simplă[3]. Alți autori explică astfel:
„Obiectul vânzării îl va constitui în acest caz fie dreptul asupra unei universalități (patrimoniul lui de cuius), dacă vânzătorul este singurul moștenitor, fie cota-parte indiviză asupra universalității, dacă ne aflăm în prezența mai multor moștenitori. Nu se confundă cu vânzarea unei moșteniri, care, potrivit art. 1747 C. civ., se referă la o universalitate sau fracțiuni dintr-o universalitate, situațiile în care moștenitorul a înstrăinat un bun determinat din moștenirea deschisă (spre exemplu, mașina moștenită) sau cazul în care legatarul cu titlu particular, în situația legatului cuprins în testament, vinde bunul dobândit, deoarece, chiar dacă are calitate de moștenitor testamentar, și acesta din urmă dobândește un bun determinat”[4].
De cele mai multe ori, o moștenire este cuprinsă din active (i.e., bunuri, drepturi) și din pasive (i.e., datorii). Prin vânzarea unei moșteniri, se transmit atât drepturile, cât și datoriile. Cu toate acestea, vânzătorul va rămâne direct răspunzător față de plata datoriilor către terți (art. 1751). Acest lucru deoarece, în sistemul nostru de drept, preluarea datoriei nu poate fi realizată fără acordul creditorilor. Or, atât timp cât creditorii nu au consimțit la transmiterea datoriilor moștenirii, vânzătorul va răspunde față de aceștia. Însă, vânzătorul va avea, în temeiul art. 1750 Cod Civil, un drept de regres împotriva cumpărătorului. Acesta din urmă va fi obligat să ramburseze vânzătorului toate cheltuielile cu datoriile și sarcinile moștenirii. În doctrină s-a explicat că această obligație specială de rambursare „se justifică având în vedere obiectul contractului ce constă într-o moștenire ori cotă din aceasta, iar cumpărătorul preia toate datoriile moștenirii, inclusiv cele achitate de vânzător ori cele stinse prin confuziune pentru datorii reciproce, acestea revenind cumpărătorului”[5].
Referințe:
[1] Moștenirea este deschisă la momentul decesului unei persoane.
[2] C. Macovei/ Gheorgiu în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Codul Civil. Comentariu pe articole, Ediția 3, Ed. C. H Beck, București, 2021, p. 2083.
[3] Ibidem.
[4] V. Nemeș, G. Fierbințeanu, Dreptul contractelor civile și comerciale. Teorie, jurisprudență, modele, Ed. Hamangiu, 2020, p. 126.
[5] C. Macovei/ Gheorgiu în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 2084.
