Cod ECLI ECLI:RO:TBILM:2021:005.______
Dosar nr._____________
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.252 A
Ședința publică din data de 11.02.2021
Completul de judecată este constituit din:
Președinte – I______ M______ R_____
Judecător – M_______ L_____ I_______
Grefier – B_____ C_______
Pe rol, judecarea apelului civil formulat de apelantul-reclamant A_______ A_______ A_ A______ A_______, cu sediul în Slobozia, ________________, județul Ialomița împotriva sentinței civile nr.1223/26.06.2020 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B______ B________-S______, CNP-_____________, cu domiciliul în Slobozia, _________________________________________________________________, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cu privire la stadiul procesual, obiectul dosarului, procedura de citare, după care:
Tribunalul, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, că nu au fost invocate excepții și nici formulate alte cereri și apreciind că nu sunt incidente de soluționat, fiind lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, față de actele și lucrările dosarului costată cercetarea judecătorească terminată, cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la apelul de față:
Prin sentința civilă nr.1223 din data de 26.06.2020 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, formulată de reclamantul A_______ A_______ A_ A______ A_______, cu sediul în Slobozia, ___________________, jud. Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul B______ B________ B______, domiciliată în Slobozia, __________________________. 25, _____________, _____________________, CNP _____________, luându-se act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în fapt, între reclamant, în calitate de beneficiar și pârât, în calitate de executant, a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 24/27.12.2010 .
În urma misiunii de audit financiar asupra contului de execuție bugetară pe anul 2013 al reclamantului, efectuată de Curtea de Conturi a României- Camera de Conturi Ialomița, prin Decizia Camerei de Conturi Ialomița nr. 27/23.05.2014, s-a constatat efectuarea de plăți nelegale la cheltuieli de personal prin acordarea de drepturi salariale necuvenite unor persoane fizice care nu au avut calitatea de salariat, ci de prestatori de servicii, relațiile contractuale intervenite între unitatea sanitară și respectivele persoane fiind de natură civilă, și nu de natura relațiilor de muncă.
În acest sens, s-a constatat că prevederile art. 196 din Legea nr. 95/2006 nu au fost aplicate în mod corespunzător, întrucât, pe de o parte, la încheierea contractelor de prestări servicii nu s-a avut în vedere normativul de personal stabilit pentru unitățile sanitare cu un număr de paturi cuprins între 501 și 800 (categorie din care face parte și reclamantul), în vederea stabilirii corecte a posturilor rămase vacante, iar pe de altă parte, prin încheierea contractelor/convențiilor de prestări servicii, s-a urmărit în fapt mascarea modului nelegal de acordare a unor drepturi salariale mai multor persoane fizice care nu au putut fi angajate pe posturile respective cu contract individual de muncă.
Auditorii din cadrul Camerei de Conturi Ialomița au reținut că, întrucât convențiile civile/contractele de prestări servicii încheiate în perioada 2010-2013 nu au fost înregistrate în Registrul General de Evidență al Salariaților care a fost întocmit și transmis la Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, s-a considerat că nu reprezintă raporturi reglementate de legislația muncii, ci ________________________________ Codului Civil, astfel, conducerea reclamantului a înțeles că încheierea acestor contracte/convenții nu permitea prestatorilor de servicii să beneficieze de calitatea de salariat, și prin urmare, nici de drepturile reglementate de Codul Muncii, de decurg din această calitate.
Din verificarea modului de derulare a convențiilor civile/contractelor de prestări servicii, auditorii din cadrul Camerei de Conturi Ialomița au constatat că prestatorii de servicii nu au beneficiat numai de remunerația stabilită prin contractele încheiate, ci și, în mod nelegal, de concedii de odihnă plătite, sporuri de natură salarială, majorări salariale reglementate de prevederile OUG nr. 19/2012, tichete de masă, precum și de participarea la cursuri de formare profesională pe banii spitalului.
Prin urmare, au apreciat auditorii din cadrul Camerei de Conturi Ialomița că toate drepturile de natură salarială plătite prestatorilor de servicii în plus față de remunerația convenită prin contractele de prestări servicii, au fost acordate nelegal și au condus la prejudicierea bugetului unității sanitare (reclamantului).
În cazul pârâtului B______ B________ B______, conform calculelor reclamantului și auditorilor din cadrul Camerei de Conturi Ialomița, bugetul reclamantului a fost prejudiciat cu suma de _____ lei.
Totodată, auditorii din cadrul Camerei de Conturi Ialomița au apreciat că acordarea nelegală a drepturilor menționate a determinat și virarea către bugetele publice a obligațiilor datorate de angajator, respectiv contribuția la asigurările sociale de sănătate, contribuția la asigurările sociale de stat, contribuția la fondul de șomaj, contribuția la asigurările de risc, accidente și boli profesionale, contribuția la concedii și indemnizații.
În urma constatărilor auditorilor din cadrul Camerei de Conturi Ialomița, astfel cum au rezultat din Decizia nr. 27/23.05.2014, reclamantul a înaintat pârâtului o notificare de plată, solicitându-i să achite suma de _____ lei, în termen de 30 de zile, însă, ca urmare a faptului că pârâtul nu a dat curs notificării, reclamantul a formulat prezenta acțiune, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de _____ lei, reprezentând sumă datorată conform Deciziei Camerei de Conturi Ialomița nr. 27/2014.
În drept, potrivit art. 1341 C.civ., (1) Cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire. (2) Nu este supus restituirii ceea ce s-a plătit cu titlu de liberalitate sau gestiune de afaceri. (3) Se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenția de a stinge o datorie proprie, iar conform art. 1342 C.civ., (1) Restituirea nu poate fi dispusă atunci când, în urma plății, cel care a primit-o cu bună-credință a lăsat să se împlinească termenul de prescripție ori s-a lipsit, în orice mod, de titlul său de creanță sau a renunțat la garanțiile creanței. (2) În acest caz, cel care a plătit are drept de regres împotriva adevăratului debitor în temeiul subrogației legale în drepturile creditorului plătit.
Cu privire la Decizia nr. 27/2014 a Camerei de Conturi Ialomița, s-a constatat că aceasta a rămas definitivă prin respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului în cadrul dosarului nr. ____________, soluție pronunțată de Tribunalul Ialomița prin Sentința civilă nr. 731F/29.05.2019, și prin respingerea ca nefondat a recursului, soluție pronunțată de Curtea de Apel București prin Decizia nr. 927/31.10.2019.
Referitor la obligativitatea deciziilor Curții de Conturi (și a Camerelor de Conturi), s-a reținut că, potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, (1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. (2) Funcția de control a Curții de Conturi se realizează prin proceduri de audit public extern prevăzute în standardele proprii de audit, elaborate în conformitate cu standardele de audit internaționale general acceptate, iar conform art. 26 lit g din același act normativ, Curtea de Conturi efectuează auditul financiar asupra următoarelor conturi de execuție: (…) g) conturile anuale de execuție a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, de la bugetele locale și de la bugetele fondurilor speciale, după caz.
Conform art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate, iar potrivit art. 64 alin. 1 din Legea nr. 94/1992, Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Astfel, din dispozițiile legale precitate, se desprinde concluzia că recuperarea prejudiciului în urma abaterilor de la legalitate constatate de auditorii Camerei de Conturi Ialomița, sunt obligații ale conducerii entității auditate, în speță, reclamantul, constatările ante-menționate neputând constitui izvor de obligații pentru terți precum pârâtul.
În consecință, simpla constatare a auditorilor Camerei de Conturi Ialomița, cu privire la efectuarea de către reclamant a unor plăți nelegale la cheltuieli de personal, nu naște obligația restituirii de către personalul vizat (inclusiv pârâtul) a sumelor în cauză.
Referitor la caracterul nedatorat pe care o plată trebuie să îl îndeplinească pentru a putea fi restituită, instanța de fond a reținut că suma solicitată de reclamant pârâtului nu reprezintă o plată nedatorată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
În primul rând, cu privire la natura juridică a convenției părților, instanța a apreciat că în fapt, contractul părților reprezintă un contract de muncă, ambele părți înțelegând că raporturile care s-au desfășurat între ele au fost în fapt raporturi de muncă.
În acest sens, doar apreciind existența contractului de muncă, reclamantul a putut și a acordat pârâtului drepturi de natură salarială în plus față de remunerația convenită prin contractul de prestări servicii, respectiv concedii de odihnă plătite, sporuri de natură salarială, majorări salariale reglementate de prevederile OUG nr. 19/2012, tichete de masă și participarea la cursuri de formare profesională pe banii spitalului.
Nerespectarea de către reclamant a unor dispoziții legale (printre care și art. 196 din Legea nr. 95/2006, și legislația în domeniul muncii, prin neînregistrarea și netransmiterea contractelor de muncă către ITM Ialomița) nu poate afecta natura juridică a convenției părților și nici intenția reală a acestora.
În continuare, reținând că între părți au existat în fapt raporturi de muncă, instanța de fond a apreciat că reclamantul avea obligația de a acorda personalului (inclusiv pârâtului) toate drepturile de natură salarială la care acesta este îndreptățit potrivit legislației în vigoare, inclusiv concedii de odihnă plătite, sporuri de natură salarială, majorări salariale reglementate de prevederile OUG nr. 19/2012, tichete de masă și participarea la cursuri de formare profesională pe banii spitalului.
Un alt aspect avut în vedere de instanță, referitor la plata efectuată de reclamant, este că, astfel cum chiar reclamantul a precizat, nu întreaga sumă solicitată de la pârât a fost efectiv plătită acestuia, o parte din această sumă reprezentând contribuțiile către bugetele publice datorate de angajator, respectiv contribuția la asigurările sociale de sănătate, contribuția la asigurările sociale de stat, contribuția la fondul de șomaj, contribuția la asigurările de risc, accidente și boli profesionale, contribuția la concedii și indemnizații.
Astfel, față de aspectele anterior analizate, instanța de fond a constatat că suma solicitată de reclamant nu reprezintă o sumă plătită efectiv și fără a fi datorată, iar prin urmare pârâtul nu are nicio obligație de restituire a sumei în litigiu.
În concluzie, față de considerentele anterior expuse și dispozițiile legale precitate, reținând că reclamantul nu a dovedit dreptul său de a recupera, și obligația corelativă a pârâtului de a plăti/restitui suma solicitată, instanța a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.
În temeiul principiului disponibilității, instanța a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A_______ A_______ A_ A______ A_______, solicitând admiterea apelului și anularea hotărârii primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În situația în care se va trece peste primul capăt de cerere, solicită pe fond, admiterea apelului și rejudecarea fondului, obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 27.000 lei, reprezentând sumă datorată conform Deciziei Camerei de Conturi Ialomița, nr.27/2014.
În motivarea cererii de apel, apelantul, referitor la anularea hotărârii primei instanțe, arată că prin cererea de chemare în judecată, a solicitat pronunțarea asupra unei pretenții ce a rezultat din închirierea unei locuințe intimatei-pârâte însă, prin soluția dată instanța s-a pronunțat și a motivat altceva decât s-a cerut prin cererea introductivă, respectiv a dat o soluție cu privire la încheierea unui contract de prestări servicii, în contradicție totală cu cauza dedusă judecății. Potrivit art.480 din Codul de pr civ., aceasta poate fi calificată ca nefiind o reală cercetare asupra fondului, ce îndreptățește instanța de apel să aprecieze că nu a existat o judecată a fondului. În speță sunt cuprinse considerente străine de pricina dedusă judecății, analizându-se un obiect juridic diferit de acela dedus judecății.
Față de această situație, solicită anularea hotărârii primei instanțe si retrimiterea cauzei la instanța de fond, pentru a se analiza și pronunța asupra a ceea ce s-a cerut.
Cu privire la excepția prescripției dreptului arată că termenul de curgere al prescripției a fost întrerupt, Spitalul dând dovadă de diligență, prin faptul că sumele au fost stabilite ca prejudiciu în luna mai 2014, la momentul emiterii Deciziei Camerei de Conturi Ialomița nr.27/2014, urmare căreia au curs obiecțiunile și contestațiile stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare al Curții de Conturi a României. Ca regulă generală, „Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut, sau după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui”, art.2.523 din N.C.Civ. În situația dată, a luat cunoștință de existența pretenției, în luna mai 2014 odată cu comunicarea Deciziei nr.27/2014 a Camerei de Conturi Ialomița, către A_______ A_______ A_ A______ A_______, motiv pentru care solicită respingerea excepției prescripției dreptului.
În fapt, prin sentința civilă nr. 1223/26.06.2020, Judecătoria Slobozia, a respins cererea de chemare în judecată a pârâtei B______ B________-S______, motivând că pretențiile solicitate, nu se justifică. Astfel, instanța de fond, apreciază că legislația în materie prevede posibilitatea achitării în anumite situații a acestor obligații, în considerarea serviciilor prestate, conform contractului de muncă încheiat cu unitatea sanitară.
Prin cererea de chemare în judecată, a solicitat instanței să se pronunțe asupra faptului, că intimata a beneficiat de plata unor sume ce au făcut obiectul unui contract de închiriere. Contractul de închiriere a fost întocmit în considerarea persoanei, respectiv a pârâtei, care a beneficiat întru-totul de efectele contractului de închiriere. Acest aspect a fost constatat de auditorii Camerei de Conturi Ialomița, care, prin raportul de control au considerat că sumele plătite, cu valoare de chirie, trebuie reținute, ca temei al beneficiului realizat de pârâtă.
Cu privire la plata nedatorată, cel care plătește fără a datora, are dreptul la restituire, art. 1.341 alin.(l) C. civ. Ca atare, s-a constatat de auditorii externi, că s-a efectuat o plată pe care nu o datora și care este supusă restituirii.
Normele stabilite de auditorii externi, prin care au ajuns la concluzia că aceste sume trebuie recuperate pentru motivele precizate în Decizia nr.27/2014 a fost contestată prin toate căile de atac, iar acțiunile unității au fost respinse în mod definitiv de Curtea de Apel București prin hotărârea 927/31.10.2019.
Apelanta consideră că sunt întrunite elementele constitutive ale pretenției, respectiv prejudiciul- suma de 533 lei care nu trebuia plătită intimatei și care apare ca o plată nedatorată, această sumă fiind plătită din bugetul unității sanitare, cauzându-se un prejudiciu material; fapta ilicită constă în încasarea unei sume nedatorate, sumă care depășește înțelegerea părților; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu- acest fapt, încasarea unei sume nedatorate, care depășește valoarea contractului prin înțelegerea părților, a cauzat acest prejudiciu; vinovăția constă în aceea că intimata a avut cunoștință că încasa mai mult decât avea dreptul, dar a crezut fără temei că are dreptul la diferența de sumă. Este un element cert, atâta timp cât răspunderea se angajează și pentru cea mai ușoară culpă, adică și pentru neglijență.
În consecință, având în vedere motivele mai sus arătate, consideră că hotărârea instanței de fond nu a avut în vedere toate temeiurile de drept, pentru obligarea intimatei la plata sumei de 27.000 lei.
Din aceste motive obiective și pertinente, solicită admiterea apelului și rejudecarea fondului și obligarea intimatei la plata sumei de 27.000 lei.
În dovedire solicită probele de la fondul cauzei.
În drept, invocă prevederile art. 466 și urm. din NCPC.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Tribunalul, analizând sentința apelată în raport de motivele de apel invocate și de probele administrate, văzând și dispozițiile art.476 cod procedură civilă, reține următoarele:
Primul motiv de apel privind nulitatea hotărârii pentru necercetarea fondului, nu este fondat.
În susținerea acestui motiv apelantul arată că obiectul cererii vizează pretenții rezultând din închirierea unei locuințe iar instanța de fond a soluționat cererea cu privire la încheierea unui contract de prestări servicii însă această susținere nu este fondată, instanța arătând că între părți s-a încheiat un contract de muncă, nefăcând nicio trimitere sau reținere legată de încheierea între părți a unui contract de prestări servicii.
Nici motivul de apel privind admiterea excepției prescripției nu este fondat deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei asemenea excepții, neregăsindu-se o astfel de soluție nici printr-o încheiere interlocutorie și nici în hotărârea dată asupra fondului.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune însă instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia iar pârâta nu a formulat cerere de completare dispozitiv.
Pe fond, deși este adevărat că în motivarea sa instanța de fond a dezvoltat mai mult aspectele care vizează controlul Curții de Conturi, decizia emisă și efectele acesteia, tribunalul apreciază că soluția instanței de fond de respingere a cererii reclamantului, este corectă și complinind motivarea instanței de fond, reține următoarele:
Motivul de apel privind greșita respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata pretențiilor reprezentând contravaloarea chiriei și a penalităților aferente nu este fondat.
Astfel, se reține că A_______ A_______ A_ A______ A_______, în calitate de chiriaș, a încheiat cu S_________ C_______ E____, în calitate de proprietar, contractul de închiriere pentru locuința din Slobozia, care urma să fie folosită de chiriaș pentru medicii angajați ai Spitalului, în speță apelantul din cauză.
Prin decizia nr.27/2014 a Curții de Conturi a României – Camera de Conturi Ialomița s-a constatat angajarea de cheltuieli fără temei legal reprezentând închirierea unor locuințe de la diverse persoane fizice cu scopul de a asigura spații de locuit unor medici și farmaciști, salariați ai entității auditate sau aflați în relații contractuale de natură civilă, în condițiile în care nu există prevedere legală care să reglementeze dreptul personalului medico – sanitar din spitalele publice de a beneficia în mod gratuit de locuințe de serviciu.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.14 alin.3 și ale art.23 alin.1 din Legea nr.273/2006, ale OMS nr.1043/2010, ale art.5 din O.G. nr.119/1999, art.1201, 1284 – 1286 cod civil și art.107 cod procedură civilă.
Potrivit art.14 alin.3 din legea nr.273/2006 „Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială” iar art.23 alin.1 din aceeași lege prevede că “(1) Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.”
Dispozițiile de la pct.2.2. alin.7-9 din Ordinul nr.1043/2010 reglementează elaborarea și fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului public iar cele ale art.5 din OG nr.119/1999 se referă la buna gestiune financiară.
Art.1021 cod civil prevede că “Dacă prin lege nu se prevede altfel, părțile sunt ținute de clauzele extrinseci la care contractul face trimitere” iar art.1284 – 1286 cod civil reglementează stipulația pentru altul.
Așadar dispozițiile art.14 alin.3 și ale art.23 alin.1 din Legea nr.273/2006, ale OMS nr.1043/2010, ale art.5 din O.G. nr.119/1999 se referă la activitatea reclamantei iar prin decizia Curții de Conturi s-a constatat că cea care a încălcat aceste dispoziții este instituția auditată, în speță reclamanta. Aceste dispoziții nu reglementează obligațiile intimatei– pârâte.
În ceea ce privește incidența art.1201 cod civil tribunalul reține că în practică, pot exista situații în care părțile doresc să trimită la o sursă externă, fie pentru determinarea întregului conținut al unui contract, fie pentru completarea elementelor negociate. În măsura în care respectiva sursă constă într-una sau mai multe stipulații deja existente, art. 1201 NCC permite, în principiu, trimiterea operată de părți, excepția constând în ipoteza în care există o normă legală contrară.
În speță însă se reține că nu s-a făcut dovada sursei externe prin care să se stabilească obligația de plată a chiriei în sarcina medicului beneficiar al locuinței, neexistând nici un act prin care acesta să-și fi asumat o asemenea obligație de plată.
În ceea ce privește stipulația pentru altul se reține că aceasta este definită ca fiind contractul prin care o parte, denumită stipulant, dispune ca cealaltă parte, denumită promitent, să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei terțe persoane, străine de contract, denumită terț beneficiar.
Contractul în folosul unui terț nu creează prin el însuși, raporturi între stipulant și terțul beneficiar. Scopurile urmărite prin stipulația pentru altul pot fi variate dar cu siguranță sunt exterioare contractului intervenit între stipulant și promitent. În baza stipulației pentru altul terțul beneficiază în mod direct de drepturi ce-i sunt conferite printr-un contract la care nu este parte și față de care își menține calitatea de terț.
Așadar dispozițiile care reglementează stipulația pentru altul nu dă dreptul stipulantului să se regreseze împotriva beneficiarului pentru obligațiile pe care el și le-a asumat față de promitent.
În speța de față, reclamantul a încheiat contractul de închiriere a locuinței pentru a o pune la dispoziția medicului aflat în relații de muncă sau colaborare de natură civilă cu spitalul dar nu a încheiat acest contract în numele acestuia ci în nume propriu.
Deși la cap.V din contractul de închiriere se prevede că respectivul contract este accesoriu contratului de muncă și că salariatul beneficiar al locuinței își va achita întreținerea corespunzătoare, chiriașul nu a făcut dovada că salariatul a acceptat acest contract astfel cum a fost negociat de locator și locatar.
Condițiile contractului de închiriere au fost stabilite de către părțile contractante, astfel că pârâta nu poate fi ținută de obligațiile contractului de închiriere, la stabilirea cărora nu a participat. Ea nu poate fi obligată prin voința altcuiva, în speță a reclamantului. Nu îi poate fi impus un preț al chiriei pe care nu l-a cunoscut, nu l-a acceptat și nici nu există vreo clauză contractuală care să o oblige la plată. În contractul de muncă nu se prevede nicio clauză cu privire la locuința oferită salariatului și obligațiile pe care le are salariatul în această privință.
Faptul că prin decizia Curții de Conturi s-a constatat că s-au angajat cheltuieli fără temei legal, spitalul neavând bază legală pentru închirierea de locuințe de la diverși proprietari persoane fizice cu scopul de a oferi în mod gratuit spații de locuit medicilor angajați, nu atrage răspunderea pârâtei ci a spitalului și în lipsa altor probe din care să rezulte obligația de plată a medicului beneficiar al respectivei locuințe, spitalul nu-și poate invoca propria culpă pentru angajarea răspunderii pârâtei și obligația acesteia la plată.
Pentru aceste considerente tribunalul apreciază apelul ca fiind nefondat, urmând să îl respingă și să păstreze sentința apelată.
Văzând și dispozițiile art.634 alin.1 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ. respinge apelul formulat de apelantul reclamant A_______ A_______ A_ A______ A_______, cu sediul în Slobozia, ________________, județul Ialomița împotriva sentinței civile nr. 1223 din 26.06.2020 a Judecătoriei Slobozia , ca neîntemeiat.
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare . Recursul se depune la Tribunalul Ialomița.
Pronunțată în ședință publică azi , 11.02.2021 .
Președinte Judecător Grefier
I______ M______ R_____ M_______ L_____ I_______ B_____ C_______
Red.tehnored. I.M.R
4 ex/ 19.02.2021
Judec.fond N____ G_______-C______
____________.02.2021
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
