Tradițiunea în legislația română. Ce este și la ce ajută?

Tradițiunea se regăsea încă din Roma Antică, perioadă în care remiterea unui lucru semnifica însuși transferul proprietății[1] asupra bunului respectiv. Cu alte cuvinte, în Roma Antică, în momentul în care o persoană remitea un bun altei persoane, aceasta din urmă devenea proprietară asupra bunului respectiv.

În actualul drept modern, situația nu mai este la fel, deoarece transferul dreptului de proprietate operează prin simpla încheiere a contractului[2]. Astăzi, predarea bunului nu mai este necesară pentru transferul dreptului de proprietate deoarece art. 1273 Cod Civil prevede că drepturile reale se transferă prin simplul acord de voință al părților, chiar dacă bunurile nu au fost predate. Aceeași esre situația și în cazul contractului de vânzare. În general, transferul proprietății în cazul unui contract de vânzare operează automat, fără a fi nevoie de remiterea (tradițiunea bunului). Astfel cum s-a remarcat în doctrină, domeniul actual de aplicare al tradițiunii este relativ restrâns[3].

Cu toate acestea, chiar și în dreptul modern, tradițiunea s-a păstrat în două situații: donațiile realizate sub forma darurilor manuale și înstrăinarea titlurilor la purtător[4]. În doctrină s-a explicat faptul că „în realitate, ca mod de dobândire a proprietății, tradițiunea cuprinde în structura sa juridică două elemente: convenția prin care părțile s-au înțeles să transmită proprietatea și faptul predării sau remiterii bunului”[5].




În privința titlurilor de valoare, tradițiunea operează doar în privința titlurilor la purtător, nu și în privința titlurilor (e.g., obligațiunile societăților), nu și în privința titlurilor nominative[6]. Potrivit art. 1588 Cod Civil, o creanță încorporată într-un titlu la purtător se transmitere prin remiterea ei[7].

Tradițiunea prezintă importanță în materia contractului de donație. Legea prevede că daturile manuale (bunurile sub 25.000 lei) pot fi transmise fără a fi consemnate într-un înscris autentic de donație dacă sunt însoțite de tradițiunea bunului.

 

A nu se confunda cu ocupațiunea.

 

Referințe:

[1] E.-C. Bălășoiu, Despre traditiune – trecut si prezent în reglementare, articol disponibil la următoarea adresă, link accesat 13.04.2022.

[2] C. Bîrsan, Drept Civil. Drepturile reale principale, Ediția a 4-a, Ed. Hamangiu, 2020, București, p. 491.

[3] E. Chelaru în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Codul Civil. Comentariu pe articole, Ediția 3, Ed. C. H Beck, București, 2021, p. 748.

[4] Ibidem.

[5] V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ediția 4, Ed. C.H. Beck, 2021, p. 328.

[6] C. Bîrsan, op. cit., p. 492.

[7] Ibidem.




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!