Tipuri de legi în statul român și procedura privind adoptarea acestora

În România, legile sunt cuprinse în categorii, reglementate la nivelul legislației speciale și precizate în cadrul Constituției. Categoriile de legi din dreptul intern sunt cuprinse în structura art. 73 din Constituția României, iar importanța acestora și obiectul special al reglementării este conturat la nivelul legislației speciale.

In Romania, the laws are included in categories, regulated at the level of special legislation and specified in the Constitution. The categories of laws in domestic law are included in the structure of art. 73 of the Romanian Constitution, and their importance and the special object of the regulation is outlined at the level of the special legislation.

Categoriile de legi în sistemul de drept din România

Legile aplicate de stat pot fi făcute printr-o legislatură colectivă sau printr-un singur legiuitor, care rezultă în lege, de către executiv prin decrete și reglementări sau stabilite de către judecători prin precedent, în mod normal în jurisdicțiile de drept comun[1].

Clasificarea legilor de la nivel intern se realizează în temeiul art. 73 din Constituția României, astfel că Parlamentul adoptă trei tipuri de legi:

  • Legi organice;
  • Legi ordinare;
  • Legi constituționale.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Din această enumerare, cele mai importante sunt considerate a fi normele sau legile constituționale. Acest aspect este conturat în raport de principiul supremației constituționale, conturat în cadrul art. 1 alin. (5):

În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie[2].

Legile constituționale sunt acele legi prin intermediul cărora se realizează revizuirea Constituției.

Legile organice reglementează următoarele subdomenii:

a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;

b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;

c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;

d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;

e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;

f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;

g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;

h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;

i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;



 

j) statutul funcţionarilor publici;

k) contenciosul administrativ;

l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;

m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;

n) organizarea generală a învăţământului;

o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;

p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;

r) statutul minorităţilor naţionale din România;

s) regimul general al cultelor;

t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.

Adoptarea legilor[3] se poate realiza prin respectarea unei proceduri prestabilite, în temeiul art. 74 din Constituție:

(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

(2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.

(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.

(4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.

(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată.

Legile ordinare reglementează toate celelalte domenii care nu sunt acoperite de legea organică. O lege ordinară nu poate amenda sau modifica o normă superioară, cum ar fi o lege organică sau Constituția[4].

La nivel doctrinar s-a apreciat faptul că legile sunt de trei feluri, astfel:

  • Legi constituționale, care reglementează cele mai importante relații sociale, constituind baza juridică a celorlalte legi. Ele se referă la forma de guvernământ, definesc structurile și atribuțiile puterilor în stat, formulează și proclamă drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor;
  • Legi organice, legi care reglementează organizarea și atribuțiile unor organe ale statului, sistemul electoral, regimul proprietății, raporturile de muncă în general, organizarea administrativă a teritoriului;
  • Legi ordinare, legi adoptate în baza Constituției, reglementând cele mai variate relații sociale[5].

Cum se adoptă legile și hotărârile?

În temeiul art. 76 din Constituția României, procedura privind adoptarea legilor și a hotărârilor este următoarea:

(1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.

(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.

(3) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere[6].

Existența legilor la nivel intern asigură o protecție sporită persoanelor și facilitează procesul legislativ. Importanța legilor a fost analizată prin raportare la factorul cronologic, concluzia fiind una esențială: fără lege nu poate să funcționeze un stat și persoanele nu pot să fie protejate în mod eficient. În timp, legile au continuat să se adapteze proceselor de la nivel social, anume situațiilor practice apărute între persoane și prefigurate ulterior în situații de natură juridică.

 

[1] aici.

[2] aici.

[3] În general o lege trece prin următoarele etape:

  1. Semnarea proiectului de lege de către avizatori (autorități publice interesate in aplicarea acestuia).
  2. Depunerea proiectului de lege la Secretariatul General al Guvernului (SGG).
  3. Obținerea de la SGG a avizului Consiliului Legislativ.
  4. Prezentarea în Ședința de Guvern spre adoptare.
  5. Depunere proiect la Parlament – Prima camera sesizata – Senat.
  6. Aviz Senat pe Comisii (juridica, drepturile omului, egalitate de șanse).
  7. Adoptare lege la Senat.
  8. Transmiterea proiectului de lege la Camera Deputaților și înregistrarea acestuia.
  9. Avize Camera Deputaților pe Comisii (juridica, drepturile omului si romanii de pretutindeni).
  10. Adoptare legii în Camera Deputaților.
  11. Transmitere pentru promulgare.
  12. Promulgarea de către Președintele României.
  13. Publicarea legii în Monitorul Oficial,

[4] aici.

[5] aici.

[6] aici.

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]

 

 

 

 

MAI MULTE ARTICOLE

Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!