Supravegherea tehnică (măsura supravegherii tehnice) este reglementată la nivel intern prin intermediul Codului de procedură penală, în cadrul Capitolului IV, Metode speciale de supraveghere sau cercetare, art. 139. Această măsură se dispune în cazurile expres prevăzute de lege, de către judecătorul de drepturi și libertăți. La nivel practic, măsura supravegherii tehnice a fost supusă analizei constituționalității în două cazuri punctuale: modalitatea (existența unei căi) de atac împotriva dispunerii măsurii și problematica înregistrărilor rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale.
Ce este supravegherea tehnică și împotriva cui se poate dispune această măsură?
Supravegherea tehnică reprezintă o metodă specială de supraveghere, reglementată în cadrul art. 139 din Codul de procedură penală, care se dispune de către judecătorul de drepturi și libertăți, în situația în care sunt îndeplinite anumite condiții. Reglementările interne prevăd următoarele condiții, care trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ:
- există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute de Codul de procedură penală;
- măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor ori a probelor ce urmează a fi obţinute sau gravitatea infracţiunii;
- probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, de trafic de arme, de trafic de persoane, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede ori alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicaţii electronice ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
În materie de supraveghere tehnică, înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă, când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.
Important de precizat este faptul că raportul dintre avocat și persoana pe care o asistă sau reprezintă nu poate să formeze obiectul supravegherii tehnice, cu excepția situației în care există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute anterior. Dacă pe parcursul, sau după executarea măsurii, rezultă că activităţile de supraveghere tehnică au vizat şi raporturile dintre avocat şi suspectul ori inculpatul pe care acesta îl apără, probele obţinute nu pot fi folosite în cadrul niciunui proces penal, urmând a fi distruse, de îndată, de către procuror. Judecătorul care a dispus măsura este informat, de îndată, de către procuror. Atunci când apreciază necesar, judecătorul dispune informarea avocatului.
Excepții de neconstituționalitate cu privire la supravegherea tehnică
I. Decizia Curții Constituționale a României pronunțată în data de 4 februarie 2020, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 139 alin. (3) din Codul de procedură penală coroborate cu cele ale art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României;
Obiectul sesizării de neconstituționalitate este reflectat astfel:
- 139 alin. (3) din Codul de procedură penală: „Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege”;
- 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991: „(1) Informații din domeniul securității naționale pot fi comunicate: d) organelor de urmărire penală, când informațiile privesc săvârșirea unei infracțiuni”.
Cu privire la obiectul sesizării privind dispozițiile procesual penale, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în sensul admiterii excepției, statuând faptul că dispozițiile art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991.
II.Decizia nr. 244/2017 a Curții Constituționale a României, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 din Codul de procedură penală, ce vizează măsura supravegherii tehnice, în sensul lipsei posibilității exercitării unei căi de atac de către persoana vizată împotriva dispunerii măsurii;
Obiectul sesizării este reflectat astfel:
- Nereglementarea căii de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra măsurilor de supraveghere tehnică;
- 145 din Codul de procedură penală: ,,După încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privinţa sa. După momentul informării, persoana supravegheată are dreptul de a lua cunoştinţă, la cerere, de conţinutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activităţile de supraveghere tehnică efectuate. De asemenea, procurorul trebuie să asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicărilor sau conversaţiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnică. Procurorul poate să amâne motivat efectuarea informării sau a prezentării suporturilor pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică ori a proceselor-verbale de redare, în cazurile reglementate de Codul de procedură penală”.
Curtea Constituțională a României a constatat faptul că, pe lângă obligația pozitivă de a reglementa o formă de control a posteriori, pe care persoana în cauză să îl poată accesa în scopul verificării îndeplinirii condițiilor și, implicit, a legalității măsurii supravegherii tehnice, legiuitorul are obligația de a reglementa și procedura aplicabilă conservării și/sau distrugerii datelor interceptate prin punerea în executare, a măsurii contestate.
De asemenea, Curtea a precizat faptul că eficiența căii de atac exercitate împotriva măsurilor de supraveghere tehnică se analizează în funcție de posibilitatea petentului de a solicita, pe de o parte, declararea interceptării ca nelegală, iar, pe de altă parte, acordarea de despăgubiri pentru ingerința suferită. În sensul precizat, Curtea a constatat că, în materia protecției dreptului constituțional la viață privată, legiuitorul are obligația de a reglementa o cale de atac efectivă, care să permită persoanei supuse măsurii de supraveghere tehnică să obțină repararea apropriată a urmărilor încălcării contestate.
În concluzie, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 145 din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalității măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituțională.
Supravegherea tehnică. Scurte concluzii
În urma celor precizate anterior, considerăm faptul că soluționarea excepțiilor de constituționalitate aduce un aport însemnat la nivel intern, statuând asupra protecției persoanelor. În sensul precizat, Curtea Constituțională a României conturează faptul că, în mod independent de măsurile dispuse, persoanele supuse acestor măsuri au dreptul atât de a fi informate, cât și de a putea exercita o cale legală de atac împotriva acestor măsuri.
