Pentru ca supravegherea secretă a persoanelor să fie una în acord cu preceptele democratice, ea trebuie să fie prevăzută ca o procedură de sine stătătoare, o procedură fundamentată la nivel teoretic (legislativ) și practic (jurisprudențial).
Potrivit legii române, toate persoanele beneficiază de drepturi și libertăți fundamentale. Totodată, acestea au și anumite îndatoriri prevăzute de lege. Restrângerea drepturilor persoanelor (printr-o acțiune precum supravegherea), este prevăzută de Constituția României în cadrul art. 53. În acest sens, restrângerea se poate face numai prin lege. Condiția imediat următoare pe care o impune constituantul român este reprezentată de situația în care se impune restrângerea în subdomenii precum :
- Apărarea securității naționale;
- Apărarea ordinii ;
- Apărarea sănătății ;
- Apărarea moralei publice ;
- Apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor ;
- Desfășurarea instrucției penale;
- Prevenirea consecințelor unui dezastru sau ale unui sinistru deosebit de grav.
În cadrul art. 53, alin. (2) este statuat faptul că restrângerea se poate dispune numai dacă este necesară într-o societate democratică. Democrația este astfel factorul în jurul căruia posibilitatea restrângerii exercițiului drepturilor și al libertăților gravitează. Caracterul democratic al statului este prevăzut la nivel constituțional în cadrul art. 1, alin. (3). Măsura restrângerii va urma la rândul său anumite condiții. Astfel, ea se va dispune numai dacă respectă principiul proporționalității prin raportare la situația determinantă. Aplicarea unei atare măsuri se va realiza pe precepte nediscriminatorii și fără a aduce atingere existenței drepturilor sau libertăților.
Te-ar putea interesa și:
Supravegherea secretă a unei persoane constituie o restrângere a exercițiului drepturilor și a libertăților. În dreptul intern, supravegherea secretă a persoanei se află la art. 139 din Codul penal al României, sub denumirea de supraveghere tehnică. Măsura se dispune, după cum am specificat și într-un articol anterior referitor la supravegherea unei persoane prin sistem GPS, de către judecătorul de drepturi și libertăți, sub următoarele condiții:
- Existența suspiciunii rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni specificate prin lege;
- Proporționalitatea măsurii cu restrângerea drepturilor și a libertăților fundamentale ;
- Imposibilitatea de obținere a probelor necesare în alt mod sau dificultatea obținerii acestora având ca o consecință posibilitatea de prejudiciere a anchetei (incluzând în această categorie și existența unui pericol pentru siguranța persoanelor sau a bunurilor de valoare) (a se vedea în acest sens Codul de procedură penală a României).
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în cauza Amann contra Elveției privind supravegherea secretă a persoanei, reclamantul era proprietar al unei firme ce avea ca obiect vânzările directe de produse. Acesta a fost contactat pentru vânzarea unui produs de către o femeie de la ambasada sovietică din Berna, apelul acestora fiind interceptat de către statul elvețian. S-a solicitat în acest sens poliției să desfășoare o anchetă penală cu privire la această situație. Cercetările poliției au condus la concluzia transmisă către statul elevețian, în speță către Ministerul Public, că reclmanatul ar acționa ca spion. Ulterior, aflând de existența dosarului, reclamantul a solicitat consultarea sa, solicitând instanțelor interne să îi acorde despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, Curtea a statuat asupra cauzei prezentate, evidențiind următoarele aspecte:
- Supravegherea secretă a unei persoane constituie o imixtiune în dreptul persoanelor la viața privată;
- Imixtiunea se datorează lipsei de precizie a normei;
- Legalitatea supravegherii unei persoane se fundamentează numai dacă la nivel intern normele sunt ,,suficient de previzibile” pentru justificarea măsurii supravegherii;
- Invocarea de către autorități a unor norme ,,prea generale”, în speță a două articole din Codul ce procedură penală elvețian nu sunt suficiente pentru a justifica temeinicia măsurii;
- Simpla participare la conversație (fie telefonică) cu o persoană care este suspectată de activități contra statului elevețian nu conduce la concluzia imediată că persoana are și reprezentarea întregii situații faptice.
Concluziile Curții Europene a Drepturilor Omului au fost cuprinzătoare în acest caz, având în vedere faptul că legea trebuie să detalieze cadrul necesar dispunerii unor măsuri ce restrâng în mode vident drepturile și libertățile persoanelor. Per a contrario, orice persoană poate să fie supravegheată în orice condiție, prin invocarea unor dispoziții cu mult prea generale pentru situațiile și cazurile practice existente.
Se consideră astfel că la nivel statal este necesară o cât mai bună conturare a modalităților prin care se pot restrânge drepturile și libertățile persoanelor. Analizând cauza, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost încălcat. Argumentul Curții Europene a Drepturilor Omului s-a bazat în mod principal pe inexistența unei norme la nivelul statului elevețian care să fie într-atât de detaliată încât să justifice măsura supravegherii persoanelor. Art. 8 din cadrul Convenției Europene a Drepturilor Omului statuează asupra dreptului la respectarea vieții private și de familie. S-a considerat în acest sens că instanțele naționale și implicit acțiunile Ministerului Public au fost unele prejudiciabile pentru persoana în cauză (pentru reclamant), întrucât ele nu se justificau în raport de legislația statului elvețian.
Pentru ca supravegherea persoanelor să fie una în acord cu preceptele democratice, ea trebuie să fie prevăzută ca o procedură de sine stătătoare, o procedură fundamentată la nivel teoretic (legislativ) și practic (jurisprudențial).