Subrogația apare atunci când o persoană plătește o datorie în locul altei persoane, fără intenția de a gratifica[1]. De exemplu, A (debitor) are o datorie la B (creditor), datorie care este plătită de către C. Ca urmare a subrogației, C se subrogă în drepturile creditorului plătit (B), dobândind toate drepturile acestuia împotriva debitorului A. Subrogația se regăsește la art. 1593-1598 Cod Civil. Ce este subrogația? Care este definiția ei? Acest mecanism juridic a fost definit în doctrină ca acea „modalitate de transmitere a dreptului de creanță prin care orice persoană (terț plătitor, solvens, subrogat) care plătește în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului, fără a putea însă dobândi mai multe drepturi decât acesta”[2]. Subrogația are o funcție dublă: este o modalitate de realizare a plății și un mijloc de transmitere a obligațiilor. Ea nu trebuie confundată cu cesiunea de creanță.
Cum funcționează mecanismul juridic al subrogației?
În doctrină a fost explicat mecanismul de funcționare al subrogației astfel:
„În practică, plata prin subrogație are un rol considerabil. Sunt frecvente situațiile în care o altă persoană plătește datoria debitorului, cum ar fi un fideiusor, un codebitor solidar sau chiar un terț dezinteresat. Toate aceste persoane care plătesc datoria altuia, fără intenția de a-l gratifica, se pot subroga în drepturile creditorului plătit, devenind titulari ai creanței respective. Plata prin subrogație are ca efect stingerea creanței față de creditorul inițial. Dar debitorul rămâne mai departe obligat față de solvens, care devine noul său creditor, înlocuindu-l, în raportul juridic de obligații, pe creditorul inițial”[3].
Bineînțeles că cel care a plătit are la îndemână și alte mecanisme juridice. De exemplu ar putea solicita restituirea plății nedatorate. Sau și-ar putea acoperi prejudiciul cu o acțiune întemeiată pe gestiune de afaceri sau îmbogățire fără justă cauză. De ce ar alege solvensul (cel care a plătit) subrogația și nu alt mecanism juridic? Deoarece, astfel cum s-a arătat în doctrină, subrogația prezintă avantaje deoarece, în cazul subrogației, solvensul va putea beneficia și de toate garanțiile și accesoriile care au aparținut creditorului inițial[4]. Alți autori subliniază că unul dintre avantajele subrogației este acela că terțul care a plătit (solvensul) dobândește o poziție mai bună decât ceilalți creditori ai debitorului care sunt lipsiți de garanții[5]. Dacă ar invoca temeiul contractului de mandat, gestiunii de afaceri sau îmbogățirii fără justă cauză, atunci, „el ar avea poziția unui simplu creditor chirografar și ar trebui să suporte concursul celorlalți creditori ai debitorului, suportând riscul insolvabilității totale sau parțiale a acestuia. Aceste riscuri se înlătură prin efectele subrogării sale în locul creditorului plătit, beneficiind de toate garanțiile creanței, cum ar fi: o ipotecă, un drept de gaj, un privilegiu etc.”[6].
->>Pentru o analiză aprofundată a subiectului, vă recomandăm să lecturați această carte!
De câte feluri este?
Acest mecanism juridic are două forme principale: subrogația convențională și subrogația legală.
Subrogația convențională
Această formă de subrogație poate fi consimțită de către creditor sau de către debitor.
Potrivit art. 1594 Cod Civil, subrogația consimțită de creditor apare atunci când, primind plata de la un terţ, creditorul îi transmite acestuia, la momentul plăţii, toate drepturile pe care le avea împotriva debitorului. Subrogaţia operează fără consimţământul debitorului, iar orice stipulaţie contrară se consideră nescrisă.
Potrivit art. 1595 Cod Civil, subrogația consimțită de debitor apare atunci când debitorul se împrumută spre a-şi plăti datoria şi transmite împrumutătorului drepturile creditorului faţă de care avea datoria respectivă. Subrogaţia este valabilă numai dacă (i) actul de împrumut şi chitanţa de plată a datoriei au dată certă; (ii) în actul de împrumut se declară că suma a fost împrumutată spre a se plăti datoria; și (iii) în chitanţă se menţionează că plata a fost făcută cu banii împrumutaţi de noul creditor. În lipsa de stipulație contrară, subrogaţia consimţită de debitor are loc fără consimţământul creditorului iniţial.
Subrogația legală
Această formă de subrogație se produce în temeiul legii, iar în doctrină au fost oferite ca exemple următoarele situații: a) subrogația se produce în folosul creditorului, chiar chirografar, care plătește unui creditor care are un drept de preferință, potrivit legii; b) dobânditorul unui bun care îl plătește pe titularul creanței însoțite de o garanție asupra bunului respectiv se subrogă în drepturile creditorului îndestulat; c) subrogația legală își produce efectele în folosul moștenitorului care plătește din bunurile sale datoriile succesiunii[7].
Există și alte situații de subrogație legală, cazurile prezentate mai sus fiind cu titlu de exemplu.
Care sunt efectele subrogației?
În ceea ce privește efectele subrogației, în doctrină s-a precizat că „acestea sunt identice atât în cazul subrogației convenționale, cât și în situația subrogației legale. Aceste efecte de produc din momentul plății pe care terțul o face în folosul creditorului. Efectul subrogației este transmiterea dreptului de creanță și a accesoriilor care însoțesc acest drept în favoarea terțului plătitor. Subrogația produce efecte împotriva debitorului principal și a celor care au garantat obligația. Aceștia pot opune noului creditor mijloacele de apărare pe care le aveau împotriva creditorului inițial”[8].
->>Pentru o analiză aprofundată a subiectului, vă recomandăm să lecturați această carte!
Referințe:
[1] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 501.
[2] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 263.
[3] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 501.
[4] C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2008, p. 367.
[5] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 502.
[6] Ibidem.
[7] E. Veress, op. cit., p. 265.
[8] Idem, p. 266.
