Stipulația pentru altul în Noul Cod Civil: o figură juridică originală

Stipulația pentru altul este o figură juridică foarte interesantă. În trecut, stipulația pentru altul a fost numită și „contractul în folosul unei terțe persoane”. Rațiunea din spate este următoarea: deși nimeni nu poate fi obligat prin voința altei persoane, „o persoană poate să beneficieze, în mod direct, de drepturi ce-i sunt oferite printr-un contract, la care nu are calitatea de parte și față de care își menține calitatea de terț”[1]. Stipulația pentru altul este o excepție reală de la principiul relativității efectelor contractului, deoarece această construcție produce efecte nu doar în numele celor care au participat la încheierea contractului, ci și în numele unei alte persoane beneficiare. Astfel, stipulația pentru altul include trei actori: stipulantul, promitentul și beneficiarul. De exemplu, X se obligă față de Y să vândă lui Z un apartament când va împlini 18 ani. În acest exemplu, doar X și Y au participat la încheierea contractului, însă, ca efect al stipulației, contractul va produce efecte și pentru beneficiarul Z. Astfel, potrivit prevederilor art. 1284 Cod Civil, ca efect al stipulației, Z va putea obliga direct pe Y să îi vândă apartamentul când va împlini 18 ani. Art. 1284 alin. (2) Cod Civil prevede faptul că „prin efectul stipulației, beneficiarul dobândește dreptul de a cere direct promitentului executarea prestației”. Originalitatea acestei construcții juridice stă în faptul că se produc efecte față de o persoană chiar dacă acea persoană este un terț față de contractul încheiat. Astfel cum explică o hotărâre recentă a Tribunalului Ialomița, „în baza stipulației pentru altul terțul beneficiază în mod direct de drepturi ce-i sunt conferite printr-un contract la care nu este parte și față de care își menține calitatea de terț”.

 



 

Stipulația pentru altul – exemple

Au fost oferite, de-a lungul timpului, mai multe exemple, dintre care amintim:

  • Donația cu sarcini – donatorul (stipulant) a obligat donatarul (promitent) să presteze ceva către un terț (beneficiar)[2];
  • Contractul de transport de bunuriexpeditorul (stipulant) obligă transportatorul (promitent) să predea bunurile către un terț (beneficiar)[3];
  • Contractul de asigurare – asiguratul (stipulantul) obligă societatea de asigurare (promitent) să plătească indemnizația de asigurare unui terț (beneficiar)[4];
  • Contract de întreținere un soț (stipulantul) obligă o persoană să acorde întreținere (promitentul) atât lui, cât și soției (soția fiind, în acest exemplu, terțul beneficiar)[5].

 

Stipulația pentru altul – definiție

În doctrină, stipulația pentru altul a fost definită astfel:

„Stipulația pentru altul (sau contractul în favoarea unei terțe persoane) este un contract sau o clauză într-un contract prin care o parte, numită promitent, se obligă față de cealaltă parte, numită stipulant, să execute o prestație în favoarea unei alte persoane, terță sau nu față de contract, numită terț beneficiar”[6]

 



 

Este consimțământul beneficiarului necesar?

Consimțământul terțului nu este necesar pentru încheierea valabilă a contractului, fiind doar o condiție de efectivitate[7] . Art. 1286 din Codul precizează faptul că dacă terțul nu acceptă stipulația, se consideră că dreptul său nu a existat niciodată. Acceptarea poate fi expresă sau tacită. De ce este acceptarea beneficiarului o condiție de efectivitate? În doctrină a fost explicat astfel:

„Prin efectul stipulației, se naște un drept subiectiv direct în patrimoniul beneficiarului, deși beneficiarul nu a participat la încheierea contractului din care se naște dreptul respectiv. Un drept nu se poate naște în patrimoniul beneficiarului fără acceptarea acestuia. În acest sens, dacă terțul beneficiar nu acceptă stipulația, dreptul său se consideră a nu fi existat niciodată. În caz de neacceptare din partea beneficiarului, stipulația va fi valabilă, însă va fi caducă. Astfel, dreptul născut dintr-o stipulație pentru altul este unui afectat de o condiție rezolutorie. Stipulația poate fi acceptată și după decesul stipulantului sau al promitentului”[8].

Tribunalul Gorj, printr-o hotărâre recentă, explică următoarele:

„Instanța mai reține în acest context că acceptarea acestui drept [dreptul terțului beneficiar] nu are efect constitutiv, dreptul nefiind dobândit în virtutea acceptării, ci în temeiul contractului încheiat între stipulant și promitent. Acceptarea consolidează însă un drept dobândit prin acest contract și produce efecte de la data nașterii dreptului, adică de la momentul încheierii contractului. Rezultă că doar în situația neacceptării din partea terțului beneficiar promitentul debitor al obligației de întreținere asumată nu mai este ținut să-și execute obligația față de terț”[9]

Ce se întâmplă în situația în care terțul nu acceptă stipulația? Apreciem că, într-o asemenea situație, stipulația va profita stipulantului. Apreciem că, de exemplu, dacă promitentul s-a obligat față de stipulant să doneze un apartament către o persoană, însă acea persoană nu acceptă stipulația, atunci promitentul va trebuie să doneze, conform contractului, apartamentul stipulantului.

 



 

Care sunt condițiile de validitate ale stipulației pentru altul?

Ca orice contract, stipulația pentru altul trebuie să respecte toate condițiile de validitate ale actelor juridice (i.e., capacitate, consimțământ, obiect și cauză). În plus față de condițiile generale de validitate ale oricărui act juridic, stipulația pentru altul trebuie să respecte două condiții specifice privind terțul beneficiar (art. 1285 Cod Civil), astfel (1) terțul beneficiar trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabil la data încheierii stipulației; și (2) terțul beneficiar trebuie să existe în momentul în care promitentul trebuie să își execute obligația.

Astfel, pentru ca stipulația pentru altul să producă efecte, trebuie ca terțul să fie determinat sau cel puțin determinabil la data încheierii stipulației. Prin terț determinat se înțelege faptul că acest terț poate fi individualizat în mod clar. Ce înseamnă însă terț determinabil? În doctrină s-a precizat că un terț este determinabil atunci când există suficiente elemente pentru determinarea lui[10].

În doctrină a fost oferit și următorul exemplu pentru un terț determinabil pe care îl vom cita pentru că este foarte interesant și ușor de reținut[11]:

„De exemplu, beneficiarul este determinabil în cazul contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru prejudiciile produse terțelor persoane prin accidente de vehicule. Astfel, părțile contractului sunt proprietarul unui vehicul și asigurătorul RCA. Beneficiarul se va determina doar în momentul în care se produce un accident de vehicule […][12]

Care este sancțiunea care intervine dacă nu sunt îndeplinite condițiile speciale de validitate?

Dacă condițiile speciale de validitate nu sunt îndeplinite (e.g., terțul nu este determinat și nici determinabil, terțul nu există la data îndeplinirii obligației), sancțiunea nu va fi nulitatea ci, potrivit art. 1285 Cod Civil, stipulația pentru altul va profita stipulantului, fără a agrava situația promitentului. Cu alte cuvinte, contractul va rămâne valabil, iar promitentul va trebui să execute prestația față de stipulant. De exemplu, dacă promitentul s-a obligat față de stipulant să doneze un apartament către o persoană, însă acea persoană a decedat între timp, atunci promitentul va trebuie să doneze, conform contractului, apartamentul stipulantului.

 



 

Stipulația pentru altul. Care sunt efectele?

Efectele stipulației pentru altul pot fi grupate astfel: (i) efecte în raporturile dintre stipulant și promitent; (ii) efecte în raporturile dintre promitent și terțul beneficiar; (iii) efecte în raporturile dintre stipulant și terțul beneficiar.

Cu privire la (i) efectele în raporturile dintre stipulant și promitent, menționăm, cu titlu exemplificativ,: (a) stipulația poate fi revocată cât timp acceptarea beneficiarului nu a ajuns la stipulant sau la promitent; (b) stipulantul este singurul îndreptățit să revoce stipulația, iar creditorii sau moștenitorii săi nu pot să o facă; (c) revocarea stipulației produce efecte din momentul în care revocarea ajungea la promitent.

Cu privire la (ii) efectele în raporturile dintre promitent și terțul beneficiar, menționăm următoarele: a) beneficiarul poate cere direct promitentului executarea prestației; b) promitentul poate opune beneficiarului numai apărările întemeiate pe contractul care cuprinde stipulația.

Cu privire la (iii) efectele în raporturile dintre stipulant și terțul beneficiar, menționăm faptul că, deși între cei doi nu există un raport obligațional, stipulația pentru altul poate produce totuși anumite efecte juridice în situația în care între cei doi există alte raporturi juridice născute anterior stipulației[13].

 

Descarcă GRATUIT fișa recapitulativă!

 

 

 

Referințe:

[1] C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2008, p. 70.

[2] Idem, p. 71.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 170.

[6] Idem, p. 168.

[7] Idem, p. 185.

[8] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 83-84.

[9] Hotărârea poate fi citită aici.

[10] C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 72.

[11] E. Veress, op. cit., p. 83.

[12] Ibidem.

[13] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 174.




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!