Star Taxi versus Uber. Două hotărâri CJUE analizate comparativ

La data de 3 decembrie 2020, CJUE a pronunțat o hotărâre preliminară[1] cu privire la interpretarea dreptului Uniunii în ceea ce privește aplicația Star Taxi App. Deși într-o cauză anterioară din 2017, Asociación Profesional Elite Taxi[2],CJUE a considerat că Uber nu este un serviciu al societății informaționale, ci este „indisociabil legat de un serviciu de transport”[3], în cauza Star Taxi, CJUE a considerat că aplicația Star Taxi, având în vedere funcțiile sale tehnice și operaționale, are un regim diferit și este un serviciu al societății informaționale, cu toate consecințele ce decurg din această calificare. În acest articol vom rezuma hotărârea CJUE în Cauza Star Taxi App și vom compara anumite elemente cu speța Uber. La finalul articolului, vom aduce în discuție câteva implicații practice ale acestor două hotărâri.

Situația de fapt (litigiul principal)

Litigiul principal are ca părți Star Taxi App SRL, pe de o parte, Municipiul București și Consiliul General al Municipiului București, pe de altă parte, în legătură cu o reglementare internă (Hotărârea nr. 626/2017[4]) care are drept efect condiționarea aplicației Star Taxi App SRL de obținerea unei autorizații prealabile.

Instanța de trimitere (Tribunalul București) a avut îndoieli în privința a două aspecte. În primul rând, instanța de trimitere a dorit să afle dacă serviciul furnizat de aplicația Star Taxi trebuie să fie calificat drept „serviciu al societății informaționale”. În al doilea rând, Tribunalul București a dorit să afle dacă o reglementare care supune prestarea unui astfel de serviciu unui regim de autorizare prealabilă este conformă cu Directiva 2000/31 și trebuie să fie comunicată Comisiei înainte de adoptarea sa, conform articolului 5 din Directiva 2015/1535 (pct. 35). În vederea lămuririi acestor aspecte, Tribunalul București a adresat CJUE patru întrebări preliminare[5].

Hotărârea CJUE

(i) Serviciu al societății informaționale sau serviciu de transport?

CJUE a considerat că aplicația Star Taxi App reprezintă un „serviciu al societății informaționale” în sensul Directivei 2015/1535.

CJUE a ajuns la concluzia că serviciul oferit de aplicația Star Taxi App este un „serviciu al societății informaționale” deoarece îndeplinește patru condiții cumulative vizate la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535 (pct. 48).

Potrivit articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2015/1535, prin „serviciu al societății informaționale” se înțelege „orice serviciu al societății informaționale, adică orice serviciu prestat în mod normal în schimbul unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului” (pct. 42).

Din lectura definiției de mai sus, rezultă că un serviciu al societății informaționale trebuie să îndeplinească patru condiții cumulative, respectiv:

  1. trebuie să fie un serviciu prestat în mod normal în schimbul unei remunerații;
  2. serviciul trebuie să fie prestat „la distanță”;
  3. serviciul trebuie să fie prestat „prin mijloace electronice”;
  4. serviciul trebuie să fie prestat „la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului”.

Din moment ce este clar că toate condițiile de la pct. 2-4 de mai sus sunt îndeplinite în situația serviciului oferit de aplicația Star Taxi, serviciu care este, în mod evident, prestat la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului, în continuare vom explica doar prima condiție.

Cu privire la punctul 1. de mai sus, respectiv cu privire la condiția ca serviciul să fie prestat în mod normal în schimbul unei remunerații, CJUE a arătat că această condiție este îndeplinită chiar dacă persoana care dorește să efectueze o deplasare nu plătește pentru aplicație deoarece între aplicație și fiecare șofer de taxi autorizat există un contract de prestări servicii „însoțit de plata de către acesta din urmă a unui abonament lunar”. Astfel cum arată Curtea la pct. 45 „rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că remunerația pentru un serviciu furnizat de un prestator în cadrul unei activități economice nu este plătită neapărat de toate persoanele care beneficiază de acesta” (pct. 45).

(ii) Este autorizarea prealabilă a aplicației conformă cu dreptul Uniunii?

CJUE a arătat că art. 56 TFUE, art. 3 alin. (2) și (4) din Directiva 2000/31 și art. 16 din Directiva 2006/123 nu sunt aplicabile unui litigiu precum cel principal. În primul rând, „dispozițiile Tratatului FUE în materie de liberă prestare a serviciilor nu își găsesc aplicarea într‑o situație în care toate elementele se limitează la interiorul unui singur stat membru” (pct. 71), cum este cazul aplicației Star Taxi care funcționează doar pe teritoriul României.  În al doilea rând, Directiva 2000/31 și Directiva 2006/123 se aplică doar serviciilor societății informaționale care provin dintr-un alt stat membru (pct. 72-73), ceea ce nu este cazul în situația Star Taxi, fiind o aplicație furnizată de o societate română pe teritoriul României.

Cu toate acestea, celelalte dispoziții invocate de Tribunalul București, respectiv Directiva 2000/31 și Directiva 2006/123, dispoziții care interzic, în principiu, interzicerea autorizării prealabile a serviciilor societății informaționale, se aplică și în situații pur interne care se limitează la un singur stat membru. Astfel cum subliniază CJUE la pct. 77 „o reglementare a unui stat membru care organizează un astfel de serviciu [serviciu al societății informaționale] este, în consecință, susceptibilă să intre în domeniul de aplicare al Directivei 2000/31, ca și în cel al Directivei 2006/123” din moment ce s-a stabilit deja că ne aflăm în situația unui serviciu al societății informaționale, iar nu în situația „unui serviciu în domeniul transporturilor”.

CJUE nu a putut răspunde dacă regimul autorizării prealabile instituit prin Hotărârea nr. 626/2017 este conformă cu dreptul Uniunii deoarece a considerat că instanța de trimitere (Tribunalul București) nu i-a oferit suficiente elemente care să îi permită să ofere un răspuns util (pct. 88). Așadar, arată Curtea la pct. 80 „va reveni acesteia din urmă [Tribunalului București] sarcina de a aprecia, având în vedere ansamblul elementelor relevante, dacă regimul de autorizare prealabilă stabilit de reglementarea în discuție în litigiul principal îndeplinește efectiv cele două serii de cerințe amintite la punctele 86 și 87 din prezenta hotărâre”.

Deși s-a abținut în a spune prea multe, CJUE a oferit instanței de trimitere indicii importante la pct. 90-92, respectiv condiționarea eliberării „unei autorizații de furnizare a unui serviciu de îndeplinirea unor cerințe tehnice neadaptate la serviciul respectiv și, prin urmare, generatoare de cheltuieli și de costuri nejustificate pentru prestatorii lui nu poate fi conform cu articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2006/123” (pct. 90). Mai departe, la pct. 91-92, CJUE explică ce s-ar putea înțelege prin „cerințe tehnice neadaptate”, respectiv:

„Aceasta poate fi în special situația unei obligații impuse prestatorilor unui serviciu de intermediere având ca obiect, cu ajutorul unei aplicații pentru smartphone, punerea în legătură, în schimbul unei remunerații, a unor persoane care doresc să efectueze o deplasare urbană și a unor șoferi de taxi autorizați de a transmite cursele acestor șoferi printr‑o stație radio de emisie‑recepție, aspect a cărui verificare este însă de competența instanței de trimitere.

Într‑adevăr, o asemenea obligație, care stabilește în sarcina atât a prestatorului serviciului de intermediere, cât și a șoferilor de taxi obligația de a dispune de un astfel de dispozitiv de transmisie și care impune totodată prestatorului serviciului de intermediere să dispună de personal special însărcinat cu transmiterea curselor către șoferi, este nu numai inutilă, ci și lipsită de legătură cu caracteristicile unui serviciu care este legat în întregime de capacitățile tehnice ale smartphone‑urilor, care permit, fără intermediere umană directă, localizarea atât a șoferilor de taxi, cât și a clienților lor potențiali și punerea lor în legătură în mod automat”.

O comparație cu situația Uber

Într-o cauză anterioară din 2017, Asociación Profesional Elite Taxi[6],CJUE a considerat că Uber nu este un serviciu al societății informaționale, ci este „indisociabil legat de un serviciu de transport”[7]. În cauza Star Taxi analizată mai sus, CJUE a considerat că serviciile furnizate de Star Taxi nu sunt servicii de transport, ci servicii ale societății informaționale.

Este necesară o scurtă paranteză pentru a înțelege contextul. Diferența între serviciu al societății informaționale și serviciu de transport prezintă numeroase implicații importante în practică, deoarece, spre deosebire de serviciul societății informaționale, serviciul de transport este supus unui regim mult mai strict (autorizări, condiții suplimentare, răspundere mai ridicată etc). Cu alte cuvinte, analizând comparativ cele două hotărâri CJUE, se observă că, dintr-un anumit unghi juridic, aplicația Star Taxi (și altele asemănătoare) are un regim juridic mai favorabil decât aplicația Uber.

CJUE a considerat că Uber nu se rezumă la un simplu serviciu de intermediere între călători și șoferi așa cum se rezumă aplicația Star Taxi, ci desfășoară mai multe activități care, privite împreună, conduc către concluzia că se furnizează servicii de transport urban. În concret, așa cum arată Curtea la pct. 39[8], Uber selectează șoferii și le impune diverse reguli (calitatea autovehiculului, comportamentul șoferilor etc), stabilind inclusiv prețul maxim pe cursă, și încasează costul deplasării de la client înainte de a achita o parte șoferului. Mai mult, Uber poate, în anumite condiții, exlude șoferii din sistem.

Concluzie

Economia digitală colaborativă („peer-to-peer” sau P2P) se extinde cu viteza luminii în toate ariile vieții, iar în fața instanțelor se ridică probleme juridice noi, la intersecția dintre drept și tehnologie. Calificarea unei platforme digitale sau a unei aplicații drept serviciu al societății informaționale prezintă numeroase consecințe în practică deoarece această calificare conduce către un regim juridic mai puțin strict, în comparație cu un serviciu digital care ar fi considerat că nu doar intermediază, ci oferă direct servicii. Dacă o platformă sau o aplicație este calificată ca serviciu al societății informaționale, atunci reglementările legale care prevăd autorizarea și care  sunt discriminatorii sau nu sunt proporționale în raport cu un interes public vor fi incompatibile cu dreptul Uniunii[9]. Mai mult, această calificare poate conduce și către aplicabilitatea derogării privind răspunderea furnizorilor de servicii ale societății informaționale, în condițiile stabilite la  art. 14 din Directiva e-commerce.

 

Referințe:

[1] CJUE, Cauza C-62/19, Star Taxi App, Hotărârea din 3 decembrie 2020, ECLI:EU:C:2020:980

[2] CJUE, C-434/15, Asociación Profesional Elite Taxi, hotărârea din 20 decembrie 2017, ECLI:EU:C:2017:981.

[3] Idem, pct. 48.

[4] „În această privință, instanța de trimitere arată că această hotărâre, prin introducerea punctelor (i1) și (i2) la articolul 3 din anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 178/2008, a extins definiția activității de „dispecerat”, supusă autorizării prealabile prevăzute de Legea nr. 38/2003, la activitatea de aceeași natură efectuată prin intermediul unei aplicații informatice. Prin modificarea articolului 21 din această anexă, hotărârea menționată a impus de asemenea obligativitatea serviciilor de dispecerat pentru toate taxiurile transportatorilor autorizați. Astfel, aceste servicii nu pot fi furnizate decât de dispeceri de taxi autorizați de autoritatea competentă, în condiții care asigură clientului posibilitatea de a apela la aceste servicii prin telefon sau prin alte mijloace, inclusiv prin intermediul aplicațiilor conectate la internet care poartă obligatoriu numele dispeceratului care figurează în autorizația de dispecerat eliberată de autoritatea competentă. În sfârșit, aceeași hotărâre a adăugat, la punctul 6al articolului 59 din Hotărârea nr. 178/2008, că nerespectarea acestor reguli se sancționează cu amendă de la 4 500 la 5 000 RON [între circa 925 și 1025 de euro]”, CJUE, Cauza C-62/19, hot. cit. supra n.1., pct. 30.

[5] „1)      [Articolul 1 primul paragraf punctul 2 din Directiva 98/34 și articolul 2 litera (a) din Directiva 2000/31], care prevăd că serviciul societății informaționale este «serviciul prestat în scopul obținerii unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a beneficiarului serviciului», trebuie interpretate în sensul că o activitate de tipul celei prestate de Star Taxi App (respectiv serviciul ce constă în punerea în legătură directă, prin intermediul unei aplicații electronice, a clienților [de] taxi cu șoferi de taxi) trebuie considerată un serviciu specific societății informaționale și economiei colaborative [ținând cont de faptul că Star Taxi App nu îndeplinește criteriile avute în vedere de Curte la punctul 39 din Hotărârea din 20 decembrie 2017, Asociación Profesional Elite Taxi (C‑434/15, EU:C:2017:981), referitoare la Uber, pentru a fi transportator]?

2)      În situația în care [serviciul prestat de] Star Taxi App este considerat serviciu al societății informaționale, prevederile articolului 4 din Directiva 2000/31, ale articolelor 9, 10 și 16 din Directiva 2006/123, precum și ale articolului 56 TFUE introduc activitatea Star Taxi App sub incidența principiului libertății de a presta servicii [și], în caz afirmativ, acestea se opun unei reglementări de tipul [celei care figurează la articolul 3, la articolul 21 alineatele (1) și (31), la articolul 41 alineatul (21) și la articolul 59 punctul 61 din anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 178/2008]?

3)      În cazul în care Directiva 2000/31 este aplicabilă în ceea ce privește serviciul prestat de Star Taxi App, limitările prevăzute de un stat membru în privința libertății de a presta serviciul electronic, prin impunerea, în ceea ce privește serviciul, a obligației de a deține autorizație sau licență, constituie măsuri [care pot deroga, în temeiul alineatului (4) al articolului 3 din această directivă, de la alineatul (2) al acestui articol]?

4)      Prevederile articolului 5 din Directiva 2015/1535 se opun adoptării fără notificarea prealabilă a Comisiei a unei reglementări de tipul [celei care figurează la articolul 3, la articolul 21 alineatele (1) și (31), la articolul 41 alineatul (21) și la articolul 59 punctul 61 din anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 178/2008]?”

[6] CJUE, C-434/15, hot. cit. supra n.2.

[7] Idem, pct. 48.

[8] Idem, pct. 39.

[9] Emma Psaila, Sara Fiorentini, Marta Santos Silva, Ana Gomez, Exploratory study of consumer issues in online peer-to-peer platform markets Task 5 Report – Legal Analysis Report, European Commission, februarie 2017, p. 25.

 




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!