Rolul activ al judecătorului este un subiect larg discutat. Principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului este consacrat la nivel procesual civil prin intermediul art. 22 din Codul de procedură civilă și este receptat ca având în structura sa atât principiul adevărului, cât și principiul rolului activ al judecătorului. În cadrul prezentului articol vom analiza principiul rolului activ al judecătorului prin raportare la recursul soluționat de Curtea de Apel Brașov în cadrul Deciziei civile nr. 936/ R/ 2019. Soluția pronunțată de instanța de apel este relevantă și necesară spre a fi supusă analizei prin prisma faptului că implică o problematică ce vizează propunerea probelor în procesul civil. În sensul precizat, instanța de apel statuează faptul că omisiunea instanței de fond de a dispune, din oficiu, administrarea unei probe solicitată în scris de către o parte, dar care nu a fost susținută oral cu ocazia judecății (care s-a desfășurat în ședință publică), nu poate să fie invocată în calea de atac de către partea care, în mod indirect, a renunțat la probă.
Rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului – cadrul procesual din România
Conform art. 22, alin. (1) din Codul de procedură civilă român statuează faptul că judecătorul va soluționa litigiul aflat pe rolul instanței de judecată, conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile. În completare, alin. (2) precizează faptul că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Prin raportare la alin. (3), judecătorul poate să dispună introducerea în cauză a altor persoane, care vor avea posibilitatea de a renunța la judecată sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretențiile reclamantului sau de a pune capăt procesului printr-o tranzacție. Alin. (4) cuprinde dispoziții privind stabilirea și restabilirea calificării juridice a actelor și faptelor deduse judecății, astfel:
- Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă;
- Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora.
Prin raportare la prevederile alin. (6), judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.
Alin. 7 al art. 22 din Codul de procedură civilă român prevede modalitatea în care judecătorul își va exercita puterea de apreciere, astfel:
- Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.
Rolul activ al judecătorului receptat la nivel de doctrină în România
La nivel de doctrină s-a remarcat faptul că, deși textul de lege din Codul de procedură civilă instituie ca titlu ,,rolul judecătorului în aflarea adevărului”, în cuprinsul acestuia se regăsesc două principii: principiul adevărului și principiului rolului activ al judecătorului:
,,Marginal, textul comentat este intitulat „rolul judecătorului în aflarea adevărului”. O atare denumire sugerează ideea că acest text consacră un singur principiu fundamental: principiul adevărului. La o analiză de rigoare a textului se poate desluși cu foarte multă ușurință caracterul său eclectic, în sensul că el cuprinde dispoziții caracteristice principiului adevărului, dar și principiului rolului activ al judecătorului, precum și principiului disponibilității. Menționăm că, în pofida acestui fapt, există autori care, referindu-se la principiile consacrate de noul Cod de procedură civilă, formulează reflecții și asupra principiului rolului activ al judecătorului[1]”.
[1] Dezvoltat astfel în V.M. Ciobanu, în V.M. Ciobanu, M. Nicolae (coord.), op. cit., vol. I, 2013, p. 56-57; M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 140-151; L.A. Viorel, G. Viorel, op. cit., vol. I, p. 88-92; A. Tabacu, M. Moșneanu-Comăneci, Instituții procesuale reglementate de Proiectul Codului de procedură civilă care asigură accesul liber la justiție, R.R.D.P. nr. 2/2009, p. 190-191
Rolul activ al judecătorului reflectat în jurisprudența națională
Pentru analiza principiului rolului activ al judecătorului reflectat în jurisprudența națională am ales ca punct de reper Decizia civilă nr. 936/ R/ 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, astfel:
,,Pe rolul Curții de Apel Brașov s-a desfășurat recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488, alin. 1, pct. 6, Cod de procedură civilă, în care recurenta a motivat, printre altele, că instanța de apel a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, încercând să găsească o justificare pentru greşeala instanţei de fond de a nu se pronunţa asupra probei testimoniale, susţinând că ar avea această obligaţie indiferent de poziţia părților în proces”.
Având în vedere situația faptică și juridică precizată, Curtea de Apel Brașov a statuat faptul că omisiunea instanţei de fond de a dispune din oficiu administrarea unei probe solicitată în scris de către o parte, dar nesusținută oral, cu ocazia judecății desfășurată în ședință publică, nu poate fi invocată în calea de atac de către partea care, indirect, a renunțat la probă.
Important de conturat este modul în care instanța de apel a înțeles să interpreteze principiul rolului activ al judecătorului, sens în care prezentăm fragmentele relevante din decizia precizată anterior:
- Principiul rolului activ al judecătorului trebuie interpretat și aplicat în corelație cu restul principiilor fundamentale ce guvernează procesul civil, printre care cel reglementat de 10, alin. (1), Cod de procedură civilă, conform căruia ,,Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia” și cu art. 254,alin. (6), Cod de procedură civilă, potrivit căruia ,,Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”;
- În lumina acestor prevederi legale, coroborate și cu dispozițiile 9, art.13 alin. 3, art.14, art.15, art. 257 Cod de procedură civilă, care consacră dreptul, dar și obligația părților de a-și susține oral, în ședință publică, cererile în probațiune formulate în scris ori de a renunța la administrarea lor, Curtea constată că omisiunea instanței de fond de a dispune din oficiu administrarea unei probe solicitată în scris de către o parte dar nesusținută oral, cu ocazia judecății desfășurată în ședință publică, nu poate fi invocată în calea de atac de către partea care, indirect, a renunțat la probă.
Rolul activ al judecătorului. Scurte concluzii ale studiului
Principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului este un principiu înglobat în structura art. 22 din Codul de procedură civilă din România, alături de principiul adevărului. Importanța sa a fost reflectată atât la nivel teoretic, cât și la nivel practic (doctrina precizată în cadrul articolului și jurisprudența relevantă). În sensul precizat anterior, am analizat principiului rolului activ al aflării adevărului în accepțiunea instanței de judecată, conturând faptul că omisiunea unei instanțe de fond de a dispune administrarea din oficiu a unei probe, care a fost solicitată în scris de partea din proces, dar care nu a fost susținută oral, nu poate să fie invocată în calea de atac de către partea care a renunțat la probă (în mod indirect).
