Retragerea plângerii prealabile în cazul infracțiunii de violență în familie – aspecte teoretice și practice

Prezentul articol își propune să analizeze reatragerea plângerii prealabile în cazul infracțiunii de violență în familie, vizând atât interesul individului, cât și rolul procurorului, prin raportare la principiile de organizare și funcționare privind activitatea Ministerului Public în România. Am încercat detalierea și identificarea problemelor pe care le întâlnește în practică procurorul român atunci când este obligat prin lege să încheie cercetările în materie penală, deși este conștient de manifestarea de voință viciată a victimelor.

Reglementarea infracțiunii de violență în familie

Infracțiunea de violență în familie este inclusă în cadrul art. 199 din Noul Cod penal al României, în cadrul Capitolului III, intitulat Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie. Infracțiunea reunește în structura sa infracțiunile de omor, omor calificat, lovire sau alte violențe, vătămare corporală și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 188, 189, 193-195 Cod penal), cărora le alătură condiția de a fi săvârșite asupra unui membru de familie. Analizând modalitatea de stabilire a pedepsei pentru atare infracțiune, conform art. 199 alin. (1) Cod penal, maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă asupra unui membru de familie se va majora cu o pătrime. Legiuitorul a urmărit prin noua reglementare incriminarea mai gravă a infracțiunii, tocmai datorită relațiilor ,,de familie”. În privința modalităților de punere în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiune, alin. (2) al art. 199 din Codul penal al României prevede pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și vătămare corporală din culpă comise asupra unui membru de familie două modalități: punerea în mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate și punerea în mișcare a acțiunii penale din oficiu[1]. Infracțiunile săvârșite asupra unui membru de familie, întocmai cum le regăsim la Capitolul III din Codul penal al României, art. 199, reglementează modalități agravante ale infracțiunilor de omor, omor calificat, lovire sau alte violențe, vătămare corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte[2]. Cu referire succintă la structura juridică a infracțiunii, aceasta are un obiect juridic special, secundar, adiacent, constituit de relațiile de familie grav afectate prin săvârșirea asupra unui membru de familie a uneia dintre infracțiunile de violență limitativ prevăzute[3]. În cazul infracțiunii din cadrul art. 199 din Codul penal al României, ne vom îndrepta atenția către retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate, cu o succintă trimitere către procedura de introducere a plângerii în baza regulilor de procedură penală. O atare infracțiune presupune condiția ca plângerea prealabilă să fie formulată chiar împotriva unui membru de familie[4]. Procedura de introducere a plângerii prealabile urmează calea procedurii penale, conform Codului de procedură penală al României, art. 295 alin. (1) și (2), punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere, iar potrivit legii, plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului[5]. Regula generală privind termenul de introducere a plângerii prealabile este de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei, cu prevederi distincte pentru minori sau incapabili și în cazul în care făptuitorul este reprezentantul legal al acestor persoane. Se va remarca în cadrul acestei proceduri rolul procurorului, asupra căruia vom insista în problematicile următoare, acesta dintâi având un rol strict procedural prin verificarea condițiilor de formă și cele privind termenul de introducere al plângerii prealabile.

Retragerea plângerii prealabile este reglementată în Codul penal român în cadrul Titlului VII intitulat Cauzele care înlătură răspunderea penală, art. 158. Conform art. 158 alin. (1), retragerea plângerii prealabile se va putea face până la pronunțarea unei hotărâri definitive, sub condiția aplicabilității sale numai asupra infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale a fost condiționată de introducerea unei plângeri prealabile[6]. Efectele retragerii plângerii prealabile în cazul infracțiunii de violență în familie sunt imediate, fiind reprezentate de înlăturarea răspunderii penale a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă și încetarea cercetărilor penale, respectiv încetarea procesului penal[7]. Codul penal reflectă și modalitățile în care se va realiza retragerea plângerii prealabile pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă; în cazul acestora din urmă retragerea se va realiza (în ordinea enunțată anterior) numai de către reprezentanții legali, respectiv cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege[8]. Cea din urmă situație reflectată de Codul penal se referă la infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se află sub condiționarea introducerii plângerii prealabile, iar acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, situație în care retragerea plângerii prealabile își va produce efectele numai dacă este însușită de către procuror[9].

În momentul în care se retrage plângerea prealabilă, organele de urmărire penală vor consemna într-un proces-verbal, (iar instanța de judecată va consemna în încheiere) manifestarea unilaterală de voință a persoanei vătămate[10].

Retragerea plângerii prealabile în noua reglementare va înlătura orice posibilitate de intervenție din partea organelor de urmărire penală sau a instanțelor de judecată de a interveni peste voința părților, deci, chiar constatând necesitatea continuării urmăririi penale sau a judecății, nu există nicio modalitate legală de a acționa în sensul contrar voinței părții vătămate.

Aspecte practice în materie procesuală penală privind infracțiunea de violență în familie

  1. Care sunt, în definitiv, cauzele care determină persoana vătămată să își retragă plângerea prealabilă în cazul infracțiunii de violență în familie (cu titlu de exemplu, soțul comite o tentativă la infracțiunea de omor asupra soției, iar aceasta își retrage plângerea prealabilă; părintele își amenință copilul în mod repetat cu uciderea, manifestând acte de violență fizică și verbală)?
  2. Câtă vreme retragerea plângerii prealabile este o cauză care înlătură răspunderea penală în dreptul penal român, ce rol îi revine procurorului pentru a asigura o protecție cât mai eficientă a persoanei vătămate chiar și după retragerea plângerii sale?
  3. Ce drept este prioritar într-o atare cauză: dreptul de dispoziție al persoanei vătămate sau un rol ,,activ” al procurorului de a continua cercetările penale conștient de faptul că, la retragerea plângerii prealabile, voința persoanei vătămate a fost viciată?
  4. Are întâietate viața privată a individului, viața de familie, sau interesul statului de a sancționa încălcarea oricăror norme asigurând în mod implicit protecția persoanei?

Problematica 1: Care sunt, în definitiv, cauzele care determină persoana vătămată să își retragă plângerea prealabilă în cazul infracțiunii de violență în familie?

Retragerea plângerii prealabile (ca procedură destinată persoanei vătămate) este un act personal, însoțit de o manifestare de voință neviciată. Cu toate acestea, majoritatea persoanelor vătămate în cazul infracțiunii de violență în familie își fundamentează retragerea plângerii prealabile pe motive de temere, pudoare, impactul pe care un atare comportament aplicat asupra lor l-ar avea dacă ar fi adus la cunoștința publicului, opiniile din sfera relațiilor de serviciu. Important de remarcat este faptul că există și factori de natură psihologică care determină persoanele vătămate să își retragă plângerea prealabilă sau chiar să aibă o atitudine de împăciuire, de atașament, de iubire față de propriul agresor. Vulnerabilitatea în cazul unei astfel de manifestări (violente, agresive, vătămătoare) apare cu precădere în rândul femeilor, însă extrem de puțin adus la cunoștința publicului în România este faptul că și bărbații constituie o pondere importantă pe lista victimelor violenței în familie. Tocmai blamarea de către societate a unei atitudini ,,umile”, ,,lipsită de bărbație” împiedică persoanele să introducă plângere împotriva agresorilor. Conform unei cercetări naționale privind violența în familie în România anului 2003, în comparație cu datele existente la nivelul Uniunii Europene, populația din România este semnificativ mai îngăduitoare față de violența în familie, în toate formele acesteia. Toleranța față de violența în familie, împreună cu vehicularea clișeelor referitoare la violență (…) generează, în multe cazuri, considerarea comportamentului violent drept comportament normal[11]. Aceeași cercetare relevă faptul că una din cinci femei speră că agresorul se va schimba și că încă le iubește[12].

Problematica 2: Câtă vreme retragerea plângerii prealabile este o cauză care înlătură răspunderea penală în dreptul penal român, ce rol îi revine procurorului pentru a asigura o protecție cât mai eficientă a persoanei vătămate chiar și după retragerea plângerii sale?

În titlurile VII, VIII și IX ale Codului penal al României avem reglementate trei feluri de cauze, anume: cauze care înlătură răspunderea penală, cauze care înlătură sau modifică executarea pedepsei și cauze care înlătură consecințele condamnării. Ne vom îndrepta atenția către cauzele care înlătură răspunderea penală, în mod expres asupra retragerii plângerii prealabile, reglementată în cadrul art. 158 din Codul penal român. Aceasta înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă, iar în situația în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu, retragerea plângerii prealabile va produce efecte numai în cazul în care este însușită de procuror. În atare ultimă situație se poate discuta de o protecție instituită persoanei vătămate, prin posibilitatea procurorului de a nu își însuși retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate și de a continua urmărirea penală împotriva suspectului. Însă rolul procurorului devine unul pur formal, procedural, întrucât în baza prevederilor Codului de procedură penală, art. 297 alin.(2), dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată și o întreabă dacă înțelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul de urmărire penală continuă cercetarea. În caz contrar, înaintează procurorului actele încheiate și propunerea de clasare. Acțiunea devine în această manieră una complet dependentă de voința persoanei vătămate, iar protecția ce ar trebui să fie instituită asupra persoanei vătămate este înlăturată prin simpla sa manifestare de voință în sens negativ. Deși potrivit principiilor de organizare și funcționare a Ministerului Public procurorul este reprezentantul întregii societăți, apărătorul ordinii de drept, al drepturilor și libertăților[13], rolul său pare să fie limitat strict sub aspect procedural. Există însă, ca manieră ,,suplă” de protecție a persoanei vătămate după retragerea plângerii prealabile, acțiunile organelor de cercetare ale poliției judiciare, în mod explicit prin luarea în evidență a stării conflictuale și monitorizarea acesteia. Cu toate acestea, o luare la cunoștință nu se poate materializa într-o protecție efectivă a persoanei. Imposibilitatea procurorului de a continua urmărirea penală într-o cauză în care s-a procedat la retragerea plângerii prealabile în cazul unei infracțiuni de violență în familie, înlătură orice formă de protecție asupra persoanei vătămate, care prin însăși vulnerabilitatea creată de relațiile tensionate, posibilele amenințări, agresiunile fizice sau verbale, nu va putea să își susțină până la capăt fundamentele pentru pedepsirea agresorului său. De aceea, atare situații ar trebui reglementate în mod categoric, iar legislația penală română adaptată la situațiile faptice, concrete, la relațiile ,,de familie” dintre indivizi, care împiedică în multe dintre cazuri procedarea la sancționarea lor. Dar pentru simplul fapt că acolo unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem și prin raportare la principiile de organizare și funcționare privind Ministerul Public al României, procurorul nu poate acționa decât în limitele competenței sale, prin mijloacele și în cazurile stabilite prin dispozițiile legale[14].

Problematica 3: Ce drept este prioritar într-o atare cauză: un drept de dispoziție al persoanei vătămate, sau un rol ,,activ” al procurorului de a continua cercetările penale conștient de faptul că, la retragerea plângerii prealabile, voința persoanei vătămate a fost viciată?

Problema în cazul infracțiunii de violență în familie apare în situația în care procurorul, deși conștient că persoana retrage plângerea pe fondul temerii față de un membru de familie (soția agresată de soț), nu are nicio modalitate la îndemână de a putea continua urmărirea penală. Primează astfel interesele particulare ale persoanei vătămate, în temeiul principiului disponibilității prin posibilitatea retragerii plângerii, sau procurorul prin directa sa implicare ar realiza o imixtiune în sfera intereselor particulare ale individului? Este superior interesul individului prin ocrotirea sa de către organele de cercetare penală, sau este superior liberul său arbitru? Deși putem discuta de un rol activ cu raportare la dispozițiile procesual civile atunci când ne referim strict la judecător prin ,,dreptul de a ordona dovezile pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părți și, uneori, chiar împotriva susținerilor părților”, care ar fi considerentul care împiedică existența unui rol activ al procurorului? Or, rolul acestuia în procesul penal, are ca punct de plecare tot aflarea adevărului în cauză, stabilirea pe bază de probe concrete vinovăția sau nevinovăția persoanei în cauză. Am putea discuta despre un rol activ în maniera în care, considerând voința persoanei vătămate drept una viciată, procurorul să aibă posibilitatea continuării urmăririi penale. Rolul acestuia este unul esențial, fiind actorul principal al urmăririi penale[15], după cum este definit în doctrină. Un rol activ al procurorului pare să fie reliefat în art. 363 din Codul de procedură penală al României, în cadrul alin. (2), însă numai în cursul judecății, întocmai: procurorul exercită rol activ, în vederea aflării adevărului și a respectării dispozițiilor legale[16]. Prevederile legale nu conferă însă un drept al procurorului de a trece peste voința persoanei vătămate, prin îndeplinirea rolului activ, nici prin raportare la situația în care discutăm despre o voință viciată prin fapte de agresiune.

Retragerea plângerii prealabile pentru infracțiunile de violență în familie înlătură atât răspunderea penală, cât și rolul procurorului, care nu are la îndemână posibilitatea de a continua procesul penal deși deplin conștient de motivele retragerii plângerii prealabile este nevoit să respecte procedurile legale, acesta neputând avea un ,,rol activ” prin continuarea cercetărilor în materie penală. Întrebarea vine de la sine: care este finalitatea unei atare proceduri? Protecția individului în sfera privată, intervenția procurorului, sau garantarea pur formală a dreptului său de dispoziție în procesul penal? Un răspuns menit să echilibreze interesele personale și interesele procesuale ar formaliza și mai mult cadrul relațiilor umane cu cele instituționale. Rolul procurorului trebuie deci regândit, cu garanția acestuia de a putea continua cercetările în materie penală față de un caz de violență în familie, însă linia este extrem de subțire între respectarea unei proceduri și amestecul în viața privată a individului. Un semnal de alarmă este reprezentat de faptul că aceste situații în care persoanele vătămate își retrag plângerea intentată împotriva unei infracțiuni de violență în familie, generează ulterior și mai multe acte de violență ducând în final la deces. Este greu de crezut faptul că, existând o tentativă la infracțiunea de omor asupra unui membru de familie (soțul comite o tentativă la infracțiunea de omor asupra soției), în urma retragerii plângerii prealabile a acesteia, situația se va remedia, iar agresorul se va schimba radical (în bine) față de victima sa. Cu titlu de exemplu privind săvârșirea unei astfel de infracțiuni este Decizia nr. 525/A din 09.11.2015 a Curții de Apel Târgu Mureș: fapta inculpatului care, cu intenție directă, i-a aplicat victimei (fiul său) mai multe lovituri cu un topor, lovituri în urma cărora victima a decedat, constituie infracțiunea de violențe în familie[17]. Instanța a remarcat relațiile tensionate dintre victimă și agresor, statuând și asupra faptului că agresorul a regretat faptele sale. Însă, tocmai pe acest fond, finalul este unul tragic. Motivul pentru care persoanele își retrag plângerea prealabilă, deși acțiunile de violență în familie au fost continuate în timp, se bazează tocmai pe existența ,,relațiilor de familie”, dar și pe imposibilitatea exercitării unui rol activ al procurorului spre a înfrânge orice urmă de temere față de agresor.

Cu toate că în situația infracțiunii de violență în familie nu este obligatorie efectuarea urmăririi penale de către procuror, considerăm că rolul acestuia este unul definitoriu în procesul penal, atât în faza urmăririi penale, cât și în faza de judecată, tocmai prin conferirea posibilității sale de a dispune preluarea oricărei cauze asupra căreia exercită supravegherea, indiferent de stadiul în care aceasta se află[18].

Problematica 4: Are întâietate viața privată a individului, viața de familie, sau interesul statului de a sancționa încălcarea oricăror norme asigurând în mod implicit protecția persoanei?

Prin raportare interes al statului – interes al individului, într-o manieră idealistă, în orice stat trebuie să primeze interesul și protecția individului. Însă, statul, ca entitate distinctă, urmărește în subsidiar protecția persoanei. Se consideră astfel că statul poate să acorde o protecție mai sporită a persoanei decât și-ar putea acorda persoana însăși. Cu o trecere succintă asupra individului, privind un drept garantat constituțional, acesta are dreptul la integritate fizică și psihică[19], iar consecința nerespectării unui drept fundamental încalcă atât prevederile Constituției, cât și normele penale, atrăgând pentru această din urmă încălcare răspunderea penală. Cu trimitere la infracțiunea de violență în familie, care este interesul ce primează pentru comiterea infracțiunii: interesul individului, prin protecția vieții sale private – anume prin neaducerea la cunoștința publică a săvărșirii unor astfel de acte asupra sa, viața de familie – prin imixtiunea procurorului, implicit îndeplinirea rolului activ spre aflarea adevărului, care ar șubrezi și tensiona astfel ,,relațiile de familie”, sau interesul statului – prin sancționarea încălcării oricăror norme și asigurarea protecției persoanei? Considerăm că interesul individului trebuie să primeze în mod categoric în anumite situații, cu excepția celor ce îi aduc o vătămare prin însăși protecția unor drepturi garantate constituțional. Cu titlu de exemplu, în doctrină se consideră că judecătorii au obligația de a declara ședință secretă de judecată în procesele în care publicitatea ar afecta aceste valori, fără să aducă vreun serviciu legii sau justiției[20]. Dreptul la viața de familie este ocrotit tocmai prin incriminarea unor infracțiuni în Codul penal al României, dar și prin prevederea sa în cadrul drepturilor și libertăților fundamentale în Constituția României. Însă un drept efectiv la protecție a persoanei vătămate nu se conferă în cadrul urmăririi penale, câtă vreme aceasta refuză continuarea urmăririi și își retrage plângerea prealabilă. Deși în baza unei legi speciale, anume Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, constituie un obiectiv de interes național ocrotirea și sprijinirea familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale, nu există niciun mecanism statal care să instituie protecția sau ocrotirea familiei prin exercitarea unui rol activ al procurorului în cazul infracțiunii de violență în familie după retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate. În situația de față se vrea a fi ocrotit un drept al individului, o respectare a voinței sale (deși viciată), dar și o pseudo-protecție asupra vieții sale de familie, prin neaducerea la cunoștință publică a existenței unor situații tensionate. Singura autoritate îndrituită să apere drepturile și libertățile cetățenilor apare, constituțional reglementată, Ministerul Public prin procurorii constituiți în parchete. Prin art. 131 din Constituția României se conferă Ministerului Public, în activitatea judiciară, rolul de reprezentant al intereselor generale ale societății, care apără ordinea de drept, dar și drepturile și libertățile cetățenilor. Desigur că statul vine ca o forță constrângătoare, prin posibilitatea de introducere a plângerii prealabile, fiind o așa-zisă ,,sancțiune” împotriva persoanelor care au comis infracțiuni, însă considerăm că această protecție nu este una eficientă, întrucât persoana vătămată printr-o infracțiune de violență în familie își poate retrage cu ușurință plângerea prealabilă, chiar sub imperiul unor simțăminte precum teama, rușinea, atașamentul față de agresor, s.a.m.d. De aceea, se impune ca protecția individului, implicit viața sa privată și familială, să fie asigurată de către stat prin prevederile legale astfel încât rolul procurorului să fie consolidat cu posibilitatea de continuare a urmăririi penale pentru situațiile în care voința de retragere a plângerii prealabile este în mod vădit viciată. Am putea lua în considerare și posibilitatea instituirii unui ordin de protecție, o procedură ce ocrotește persoana împotriva actelor de violență din partea unui membru al familiei, procedura urmând calea instanțelor de judecată, iar caracterul ordinului este unul provizoriu. Este greu de crezut însă că pe fondul temerii sau motivelor de natură psihologică, persoana – care oricum are intenția de a-și retrage plângerea prealabilă – va continua demersurile sale apelând la însăși instanța de judecată.

Jurisprudență relevantă privind infracțiunea de violență în familie

În vederea evidențierii aspectelor practice cu privire la retragerea plângerii prealabile în cazul infracțiunilor de violență în familie ne vom raporta la deciziile instanțelor naționale. Relevante în acest sens sunt următoarele: Sentința nr. 188/2016 pronunțată de Judecătoria Găești, Sentința nr. 23/2016 pronunțată de Judecătoria Arad și Sentința nr. 29/2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia. Cele trei sentințe au ca obiect încetarea procesului penal la retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate, trecând astfel peste constatările cuprinse în rechizitoriu și, implicit, peste constatările instanței de judecată. Aspectele practice sunt reflectate în jurisprudență după cum urmează:

  • Sentința nr. 188/2016 pronunțată de Judecătoria Găești: în acest caz, infracțiunea de violență în familie a fost săvârșită de către inculpatul E.C. asupra soției sale E.M. și a celor doi fii în vârstă de 14, respectiv 8 ani; instanța a remarcat atitudinea constant violentă a inculpatului față de membrii familiei sale, constatând că un atare comportament este fără dubiu de natură a afecta în mod grav dezvoltarea fizică și psihică ulterioară a minorilor[21]. Cu toate acestea, instanța va constata declarațiile persoanelor vătămate care procedează la retragerea plângerii prealabile, atrăgând cu sine și înlăturarea răspunderii penale a făptuitorului. Urmarea imediată este stingerea acțiunii penale prin încetarea procesului penal[22];
  • Sentința nr. 23/2016 pronunțată de Judecătoria Arad: infracțiunea de violență în familie a fost săvârșită prin lovirea de către inculpat a persoanei vătămate și prin aplicarea unei lovituri în zona gambei stângi folosind un cuțit cu lama de 13 cm și mânerul de 8 cm, cauzând persoanei vătămate o plagă tăiată de 5 cm; în urma acestei acțiuni, inculpatul a fost imobilizat de fiul celor două persoane, care a procedat și la alertarea organelor de intervenție[23]. Și în atare context a operat retragerea plângerii prealabile, procesul penal încetând prin retragerea plângerii prealabile a persoanei vătămate cu soluția confiscării speciale a cuțitului folosit de inculpat;
  • Sentința nr. 29/2015 pronunțată de Judecătoria Strehaia: în acest caz infracțiunea de violență în familie s-a produs prin exercitarea actelor de agresiune de către inculpatul R.N.S. asupra concubinei T.A., în vârstă de 17 ani, producându-i acesteia din urmă leziuni ce au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale, respectiv 3-4 zile conform certificatului medico-legal emis de SML M[24]; de remarcat modalitatea producerii infracțiunii, față de o persoană minoră, dar și implicațiile produse la nivel psihologic asupra persoanei. Persoana vătămată a declarat că dorește retragerea plângerii prealabile, procesul penal urmând a înceta, chiar în mod independent de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla persoana vătămată și având în vedere imposibilitatea instanței ori a procurorului de proceda la continuarea cercetărilor în materie penală.

În urma analizei realizate asupra sentințelor pronunțate de instanțele de judecată, nu putem să nu remarcăm imposibilitatea procedurală și procesuală de asigurare a protecției persoanei vătămate care, din teamă, vulnerabilitate datorată vârstei, influența exercitată asupra sa de către persoana care comite faptele de natură penală, nu stăruie în desfășurarea cercetărilor penale și a procesului penal. O atare situație deși reflectată la nivel de instanță de judecată, rămâne fără efecte în ceea ce privește protecția persoanei. În cazuri particulare, precum cele enunțate anterior, dreptul de dispoziție al părții precum și respectarea vieții sale private prin neexercitarea rolului activ de către procuror poate avea efecte nefaste asupra propriei persoane.

Concluzii

Retragerea plângerii prealabile în cazul infracțiunii de violență în familie trebuie analizată în detaliu, datorită faptului că aceasta implică relații de dependență, fie materială, fie psihologică (a se vedea Sindromul Stockholm, ce descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să își simpatizeze răpitorul)[25], fie sexuală, dar și sentimente de temere, pudoare, de vulnerabilitate față de opinia publică. Protecția individului este garantată, se pare, până în punctul în care se ajunge în fața organelor de urmărire penală, însă retragerea plângerii anulează orice drept și orice imixtiune a procurorului în sfera privată a victimei. Această excludere vine să garanteze un principiu fundamental, acela de disponibilitate, al persoanei vătămate față de orice acțiune exterioară. Prioritare în aceste cazuri sunt în mod categoric interesele individului, însă reglementarea neconformă situațiilor practice existente, în opinie personală, înlătură orice protecție prin liberul arbitru al persoanei de a decide în fața unui organ de urmărire penală, însă prin completa dependență față de agresorul său. O protecție eficientă a individului ar fi recomandată  prin posibilitatea procurorului de a acționa conform cu situația faptică, nu de a respecta în mod simplist, formal, o procedură. Legislația din România, (implicit procedurile) nu va putea fi actualizată și adaptată de la caz la caz, câtă vreme ne-am obișnuit cu o viziune formalistă asupra lucrurilor, cu o pasivitate față de orice acțiune violentă, căci, acolo unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem. Ideal ar fi ca acțiunile de violență în familie să fie stopate, nicidecum să realizăm o încercare ulterioară de a repara, fie cu ajutorul psihologilor, fie apelând la diverse ONG-uri orientate către victimele violenței în familie. Neavând un sistem al prevenției adecvat, o protecție reală și sigură a individului, suntem nevoiți să reparăm (a posteriori) acțiunile vătămătoare sau să asistăm, în deplină pasivitate, la întoarcerea victimelor în sânul agresorilor acestora. De aceea este recomandat să existe o legătură strânsă, de comunicare directă, de colaborare eficientă între organele de cercetare penală ale poliției judiciare și procuror, cu respectarea rolului procurorului de conducere și control nemijlocit al activității de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale. Pentru considerentele expuse anterior și prin analiza problematicilor din cadrul articolului, este oportună o schimbare legislativă care să permită, dincolo de imixtiunea în sfera privată a individului, posibilitatea de protecție a acestuia din urmă printr-un mecanism care să aparțină în mod exclusiv procurorului, ca reprezentant și protector al drepturilor și intereselor individului.

 

 

[1] Aici.

[2] H.Diaconescu, R.Răducanu, Infracțiuni contra vieții, integrității sau sănătății persoanei, Edtitura C.H.Beck, București, 2014, p. 176.

[3] Ibidem, p. 177.

[4] Prin membru de familie, în viziunea Codului penal al României, reliefat în cadrul art. 177, se înțelege: ascendenții sau descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrviti legii, astfel de rude; soțul; persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc. Alin. (2) al aceluiași articol face completarea cu aplicare și asupra persoanei adoptate ori a descendenților săi în raport cu rudele firești.

[5] Aici.

[6] Aici.

[7] Aici.

[8] Aici.  

[9] Aici.

[10] Mihail Udroiu, Drept penal. Partea generală, Editura C.H.Beck, București, 2014, p.379.

[11] Cercetarea Națională privind violența în familie și la locul de muncă, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, România, 2003, p.3.

[12] Ibidem, p. 83.

[13] Aici.

[14] Aici.

[15] Mihail Udroiu, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, București, 2015, p.11.

[16] Aici.

[17] Aici.

[18] Aici.

[19] Aici.

[20] Grigoriana Manuela Preduca, Drepturile omului- valențe juridice și canonice, Editura C.H.Beck, București, 2011, op.cit. p. 178.

[21] Aici.

[22] Aici.

[23] Aici.

[24] A se vedea https://legeaz.net/spete-penal-judecatoria-strehaia-2015/violenta-in-familie-art-199-09-03-2015-c0j.

[25] Sursă online https://ro.wikipedia.org/wiki/Sindromul_Stockholm , Sidromul Stockholm.

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]





Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!