O persoană are, potrivit legii civile, anumite atribute – care în dreptul intern poată denumirea de ,,atribute de identificare”. Atributele de identificare ale persoanei fizice sunt reprezentate de:
- numele persoanei;
- domiciliul sau reședința persoanei;
- starea civilă (a se vedea în acest sens art. 59 din Codul civil al României).
Aceste atribute delimitează statutul persoanei fizice de cel al persoanei juridice. Cu privire la nume, în situația în care numele sau prenumele unei persoane figurează în documentele de identificare ca fiind unul eronat, persoana în cauză are dreptul la rectificare. Procedura este una complexă și se regăsește sub forma acțiunilor de anulare, completare, modificare sau rectificare a actelor de stare civilă. Art. 100 din Codul Civil român prevede în cadrul unei asemenea proceduri modalitatea în și prin care se va realiza. Astfel, conform alin. (1), anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă, inclusiv a mențiunilor care sunt înscrise pe actele de stare civilă se va putea face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive. Procedura este una clară în această materie.
Cu privire la rectificarea actelor de stare civilă care sunt înscrise pe marginea acestora, rectificarea se va face fie din oficiu fie la cererea persoanei, numai în baza unei dispoziții dată de primarul de la primăria ce păstrează actul de stare civilă respectiv. Această procedură se aplică și mențiunilor înscrise pe marginea actelor de stare civilă. În ceea ce privește starea civilă, conform alin. (3), ea se va putea modifica numai în baza unei hotărâri judecătorești de anulare, completare sau modificare a actului de stare civilă respectiv, sub condiția formulării unei acțiuni de modificare a stării civile, care a fost admisă prin hotărâre judecătorească definitivă.
În privința efectelor produse de hotărârea judecătorească prin care s-a dispus anularea, completarea sau modificarea unui act de stare civilă, incluzând și înregistrarea făcută în baza prezentei hotărâri, se va aplica principiul opozabilității actelor juridice. Acesta din urmă se aplică față de oricare altă persoană, sub condiția inexistenței unei hotărâri ulterioare care să stabilească contrariul. A fortiori, legea stabilește în cadrul alin. (4) faptul că actul administrativ prin care s-a dispus efectuarea unei rectificări a unui act de stare civilă, alături de înregistrarea făcută în baza acestui act, sunt opozabile oricărei persoane, sub auspiciile inexistenței unei probe contrare (a se vedea în acest sens Codul civil român, art. 100).
Te-ar putea interesa și:
Deși procedura este una simplă la nivel intern, la nivel internațional rectificarea efectuată cu privire la numele sau prenumele persoanelor devine o procedură complexă, anevoioasă. În acest sens este relevantă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
În cauza Guzel Erdagoz contra Turciei, nr. 37483/02 din octombrie 2008, instanța internațională a fost sesizată în sensul pronunțării cu privire la refuzul autorităților de a rectifica prenumele unei persoane. Persoana în cauză a introdus o cerere prin care a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în urma imposibilității acesteia de a primi subvenții, pe motiv că numele său nu era ortografiat la fel în toate registrele ce aparțineau statului.
Deși persoana era înscrisă încă din 1933 în registrul de stare civilă sub un anumit nume, aceasta a arătat că numele său era diferit, prin substituirea unei litere (,,Guzel” în loc de ,,Gozel”), persoanele apropiate fiind obișnuite cu alt nume (cel precizat ultimul). La nivelul statului turc, cererea persoanei a fost respinsă, motiv pentru care a considerat necesară sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Motivul invocat de instanțele interne a fost acela că numele (ortografierea și pronunția) nu figurau în dicționarul limbii turce. Invocând art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a statuat în unanimitate asupra încălcării drepturilor persoanei în cauză. Conform acestui articol, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. De asemenea, Convenția interzice amestecul unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, iar restrângerea se va face numai în măsura în care legea o prevede și dacă ea reprezintă într-o societate democratică, o măsură necesară pentru anumite subdomenii (siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora).
În motivarea sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a invocat faptul că instanțele de la nivel intern nu au menționat dispozițiile legale sau interesele publice ori private ce s-ar fi aflat în conflict cu interesul legitim pe care persoana în cauză îl invocase. Utilizarea criteriului conform căruia numele nou nu figura în dicționarul limbii turce, consideră instanța internațională, nu are la bază un fundament juridic. Drept consecință, faptul că legea turcă nu prevede în mod clar modalitatea prin care autoritățile pot aprecia în domeniul cererilor de rectificare a prenumelor, a atras admiterea cererii reclamantei și statuarea în unanimitate a încălcării art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
