Proprietatea rezolubilă este o modalitate a dreptului de proprietate. Proprietatea este rezolubilă atunci când dreptul de proprietate a fost înstrăinat printr-un act juridic încheiat sub condiție rezolutorie sau dreptul de proprietate a apărut ca fiind afectat de o condiție rezolutorie în temeiul legii[1]. Uneori, proprietatea rezolubilă este astfel în temeiul legii, cum este exemplul donației între soți care este revocabilă în timpul căsătoriei, dreptul de proprietate al soțului donatar fiind incert, existența sa depinzând de viitoarea atitudine a donatorului[2].

În situația proprietății rezolubile, dreptul de proprietate va fi exercitat concomitent de doi titulari, unul dintre ei având calitatea de proprietate sub condiție suspensivă, iar celălalt având calitatea de proprietar sub condiție rezolutorie[3]. Proprietatea rezolubilă se poate naște atât dintr-un act afectat de o condiție rezolutorie, cât și dintr-un act afectat de o condiție suspensivă[4]. De exemplu, actul juridic s-a încheiat astfel: „îți vând casa mea dacă mă mut în altă localitate”. Într-o asemenea situație, proprietatea este rezolubilă, depinzând de condiția „dacă mă mut în altă localitate”. Ca urmare, transmițătorul va avea calitatea de proprietar sub condiție rezolutorie, iar dobânditorul va avea calitatea de proprietar sub condiție suspensivă[5]. Un alt exemplu afectat de o condiție rezolutorie este „îți vând casa mea, dar dacă apare o nouă pandemie în următorii 20 de ani, această vânzare se va desființa”. Într-o asemenea situație, transmițătorul va avea calitatea de proprietar sub condiție suspensivă, iar dobânditorul va avea calitatea de proprietar sub condiție rezolutorie[6]. În acest exemplu, dreptul de proprietate are o existență nesigură în patrimoniul dobânditorului deoarece, dacă se îndeplinește condiția („apare o nouă pandemie în următorii 20 de ani”), vânzarea se desființează, iar cel care a transmis redevine proprietarul bunului[7]. Ce se întâmplă însă dacă dobânditorul dreptului de proprietate a constituit între timp, până la realizarea condiției, drepturi reale asupra bunului? Profesorul Bîrsan este de părere că „și aceste drepturi se desființează cu efect retroactiv, prin aplicarea principiului cunoscut în materie, potrivit cu care resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis”[8]. Cu toate acestea, profesorul Stoica arată faptul că „actele juridice de conservare și de administrare încheiate de proprietarul sub condiție rezolutorie rămân valabile, iar actele juridice de dispoziție sune desființate retroactiv în măsura în care terții au avut cunoștință de condiția rezolutorie. Dacă aceștia sunt de bună-credință, transmițătorul este practic în situația celui care a vândut bunul altuia”[9]. Așadar un bun dobândit cu proprietate rezolubilă se poate vinde, însă vânzarea va avea regimul juridic al vânzării bunului altuia. 

Referințe:

[1] Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Ediția a 4-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2020, p. 230.

[2] Eugen Chelaru, Drepturile reale principale, Ediția 5, Editura C.H. Beck, București, 2019, p. 275.

[3] Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 253.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Corneliu Bîrsan, cit. supra. p. 230.

[8] Idem, p. 230-231.

[9] Valeriu Stoica, cit. supra, p. 255.