Promisiunea faptei altuia în Noul Cod Civil

În dreptul român este posibilă instituția „promisiunea faptei altuia” – să promiți că o altă persoană va executa o anumită obligație. Această instituție mai poartă și denumirea de convenție de porte-fort. În doctrină s-a afirmat că, în realitate, debitorul nu promite fapta altei persoane, ci el permite doar fapta sa[1] (fapta de a determina un terț să acționeze într-o anumite direcție, să execute o anumită obligație, să încheie un contract). Prin urmare, acest mecanism juridic (promisiunea faptei altuia) reprezintă o excepție aparentă de la principiul relativității efectelor contractului[2]. Părțile la acest mecanism juridic au două denumiri specifice: promitentul (cel ce promite fapta altuia) și beneficiarul promisiunii (ce față de care trebuie să se execute promisiunea – creditorul). Promisiunea faptei altuia este un contract sinalagmatic și trebuie să respecte toate condițiile de validitate ale unui contract: capacitate, consimțământ, obiect și cauză[3]

Instituția „promisiunea faptei altuia” este reglementată la articolul 1283 Cod Civil, care prevede următoarele:

(1) Cel care se angajează la a determina un terţ să încheie sau să ratifice un act este ţinut să repare prejudiciul cauzat dacă terţul refuză să se oblige sau, atunci când s-a obligat şi ca fideiusor, dacă terţul nu execută prestaţia promisă.

(2) Cu toate acestea, promitentul nu răspunde dacă asigură executarea obligaţiei terţului, fără a se produce vreun prejudiciu creditorului.

(3) Intenţia promitentului de a se angaja personal nu se prezumă, ci trebuie să reiasă neîndoielnic din contract sau din împrejurările în care acesta a fost încheiat.”

 

 




 

În doctrină, promisiunea faptei altuia a fost definită astfel: „Promisiunea faptei altuia reprezintă un contract sau o clauză într-un contract prin care o persoană – debitorul sau promitentul se obligă față de creditor să obțină consimțământul unei terțe persoane de a încheia un contract sau a ratifica un contract deja încheiat”[4].

Promisiunea faptei altuia – când terțul nu execută – efecte

Ce se întâmplă dacă terțul nu execută obligația? Articolul 1283 alin. (1) Cod Civil spune că, în această situație, promitentul este obligat, în cazul în care a garantat, să repare prejudiciul cauzat dacă terțul nu execută obligația. Totuși, potrivit art. 1283 alin. (2) promitentul are și o altă posibilitate: asigurarea respectării obligației fără prejudicierea creditorului. De exemplu, ar putea executa chiar el obligația sau ar putea asigura că obligația este respectată de alt terț cu condiția să nu se prejudicieze debitorul. Cu toate acestea, promitentul este ținut răspunzător doar dacă s-a angajat în mod expres să garanteze executarea obligației deoarece art. 1283 alin (3) Cod Civil prevede că „intenția promitentului de a se angaja personal nu se prezumă, ci trebuie să reiasă neîndoielnic din contract sau din împrejurările în care acesta a fost încheiat”. În doctrină s-a explicat astfel: 

„În lipsa unei obligații de garantare a executării obligațiilor asumate expres sau îndoielnic [după modelul art. 1.283 alin. (3) C. civ.] de către terț odată cu ratificarea sau încheierea contractului, promitentul nu poate fi ținut răspunzător în niciun fel pentru neexecutarea comisă de către terț.
În ipoteza în care promitentul s-a obligat să și garanteze executarea obligațiilor asumate de către terț, dacă terțul nu execută obligațiile din contractul încheiat cu creditorul promitentului, acesta din urmă, întocmai ca un fideiusor, este ținut să răspundă de neexecutare” [5].

Promisiunea faptei altuia – exemplu: A promite către B că X (mecanic auto) îi va repara mașina săptămâna viitoare (promisiunea faptei altuia). X (mecanicul auto) pleacă din localitate și anunță că nu mai poate repara mașina. Ce se întâmplă cu promisiunea lui A către B? Codul civil oferă două soluții. Prima soluție ar fi aceea ca A să îl despăgubească pe B pentru eventualele prejudicii cauzate pentru promisiunea faptei altuia neexecutată. A doua soluția ar fi aceea ca A să asigure respectarea obligației astfel încât să nu îl prejudicieze pe B. Dacă A ar asigura că mașina lui B este reparată de un mecanic la fel de priceput ca X, atunci promisiunea a fost îndeplinită. În schimb, dacă A ar încerca să repare el singur mașina (fără a fi expert în mecanică auto) sau ar încredința misiunea unei alte persoane fără experiență, atunci promisiunea faptei altuia nu a fost îndeplinită dacă debitorul este prejudiciat ca urmare a neîndeplinirii obligației sau îndeplinirii defectuoase (mașina nu a fost reparată sau mașina a fost reparată defectuos).

 


 

Referințe:

[1] Cristian Zamșa în lucrarea Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, 2012, București, p. 1350.

[2] L. Pop, I.-F. Popa, S.-I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, Universul Juridic, București, 2020, p. 164.

[3] Idem, p. 164.

[4] Idem, p. 166.

[5] Idem, p. 167.




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!