Procesul penal pe înțelesul tuturor conform legislației române




 

 

Procesul penal este unicul cadru juridic în care se poate stabili dacă o persoană este sau nu răspunzătoare pentru comiterea unei infracțiuni. Procesul penal are următoarele etape : urmărirea penală, camera preliminară, judecata și punerea în executare a pedepsei. În timpul procesului penal, o persoană poate juca mai multe roluri, de la suspect, la inculpat sau condamnat.

Cine sunt subiecții procesului penal ?

ORGANE JUDICIARE: reprezentate de organele de cercetare penală, procurorul (organe de urmărire penală), judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară, instanța judecătorească (organe cu atribuții jurisdicționale);

SUBIECȚI PRINCIPALI: suspectul (persoana în legătură cu care există bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală), persoana vătămată;

PĂRȚILE: inculpatul (este persoana suspectului, dar după ce a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru că există probe din care rezultă că a săvârșit o infracțiune), partea civilă (persoana vătămată care a cerut în procesul penal să i se acopere prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii), partea responsabilă civilmente ( persoana care are obligația să repare prejudiciul cauzat de cel trimis în judecată);

AVOCATUL 

ALȚI SUBIECȚI PROCESUALI: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural etc.

1. Procesul Penal. Prima fază – urmărirea penală

Scopul urmăririi penale este acela de a strânge probe. Strângerea de probe este realizată de către organele de cercetare penală sub îndrumarea procurorului de caz și are drept scop dovedirea existenței săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală și identificarea persoanei ce a săvârșit-o. Urmărirea penală poate începe în urma sesizării din oficiu a organelor penale, în urma formulării unei plângeri, a unui denunț sau prin alte acte ale unor organe de constatare prevăzute de lege.

Plângerea este actul de încunoștințare făcut de către o persoană prejudiciată prin săvârșirea unei infracțiuni. Este diferită de plângerea prealabilă. Sunt unele infracțiuni în cazul cărora tragerea la răspunderea penală a infractorului poate fi făcută doar în urma manifestării de voință ( plângerea prealabilă) a persoanei vătămare ( de exemplu hărțuirea, amenințarea, violarea de domiciliu).

Denunțul este actul de încunoștințare a organelor de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni a cărei victimă este o altă persoană.

Urmărirea penală începe cu privire la faptă ( in rem), chiar și atunci când în actul de sesizare este indicat autorul. Dacă în urma strângerii de probe rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a comis fapta din actul de sesizare, organul de urmărire penală dispune prin ordonanță ca urmărirea penală să se efectueze față de acesta ( in personam). Din acest moment, persoana respectivă are calitatea de suspect, cu drepturile și obligațiile corespunzătoare. Dacă în urma strângerii de probe rezultă faptul că suspectul a săvârșit infracțiunea, procurorul dispune prin ordonanță punerea în mișcare a acțiunii penale.

În momentul în care suspectul dobândește calitatea de inculpat, și pentru că există probe serioase împotriva lui se pot dispune niște măsuri mai severe[ de exemplu, reținerea ( se poate dispune și față de suspect), arestul la domiciliu, arestare preventivă, trimiterea în judecată].

Odată cu acțiunea penală poate fi exercitată și acțiunea civilă, în cadrul procesului penal. Persoana vătămată se poate constitui parte civilă, dispunând de dreptul său la repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

Constituindu-se parte civilă, toate probele administrate de procuror îi pot fi de folos. Acesta este un avantaj pe care nu l-ar avea dacă ar alege să se îndrepte împotriva inculpatului în fața unei instanțe civile.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Totuși, nu este obligatorie punerea în mișcare a acțiunii penale.

Dacă în urma activității de strângerii de probe nu se poate dovedi existența unei infracțiuni și implicit, identificare autorului, organul de cercetare penală înaintează dosarul către procuror cu propunere de clasare.

Dacă a fost pusă în mișcare acțiunea penală, în funcție de probele strânse, organul de cercetare penală înaintează dosarul cu propunere de clasare, renunțare la urmărirea penală sau trimitere în judecată.

 Procurorul, după ce verifică dosarul, poate dispune prin ordonanță :

     → restituirea acestuia în vederea completării urmăririi penale;

     → clasarea;

    → renunțarea la urmărirea penală;

    → sau poate dispune prin rechizitoriu trimiterea în judecată.

 Trimiterea în judecată poate fi dispusă doar atunci când, în urma aprecierii probelor, se constată că fapta există, a fost săvârșită de inculpat, aceasta poate răspunde penal.

Așa se termină urmărirea penală, dar acțiunea penală poate continua, dacă procurorul nu a dispus renunțarea sau clasarea la urmărire penală sau până când instanța pronunță o hotărâre definitivă/ rămasă definitivă prin neapelare.

2. Procesul Penal. A doua fază – camera preliminară

După ce procurorul sesizează instanța cu rechizitoriul întocmit, dosarul ajunge, în mod aleatoriu, la un judecător desemnat din cadrul instanței respective.

Camera preliminară funcționează ca un filtru între urmărirea penală și judecată.

Judecătorul de cameră preliminară verifică dacă instanța din care face parte este competentă să judece cauza, dacă a fost sesizată în mode legal, verifică legalitatea probelor și a efectuării altor acte realizate în cursul urmăririi penale.

 Soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul de cameră preliminară sunt: 

      → restituirea cauzei la parchet;

      → dispunerea începerii judecății; judecătorul de cameră preliminară va face parte și din completul de judecată.


3. A treia fază. Faza de judecată

În această fază se soluționează cauza și se află adevărul.

O persoană poate fi judecată și apoi condamnată/achitată prin pronunțarea unei hotărâri de către prima instanță învestită cu judecarea cauzei ( sentință). Totuși, soluția nu este definitivă.

O hotărâre rămâne definitivă când este pronunțată în apel ( decizie) sau când hotărârea dată în primă instanță nu este atacată cu apel în termenul stabilit de lege.

Judecata în primă instanță este împărțită în mai multe etape procesuale : cercetarea judecătorească, dezbaterea, deliberarea și pronunțarea unei hotărâri.

În timpul cercetării judecătorești se pot pronunța probe care nu au fost propuse până în acest moment, se pot administra probe și se poate renunța la  probe.

Când procurorul, persoana vătămată și părțile nu mai au de formulat cereri noi sau excepții, președintele completului de judecată declară terminată cercetarea judecătorească.

După ce se termină etapa cercetării judecătorești, începe etapa dezbaterilor.

În cadrul dezbaterilor se pun concluzii pe fond, oral sau în formă scrisă. După acestea, președintele îi dă încă o dată cuvântul inculpatului, iar apoi declară dezbaterile închise.

Etapa deliberărilor nu este una publică. Membrii completului de judecată se consultă cu privire la existența faptei, vinovăția inculpatului, încadrarea juridică, stabilirea pedepsei, dar și cu privire la latura civilă. Hotărârile se iau în unanimitate de voturi sau, dacă nu este posibil, cu majoritate.

În urma deliberării,  instanța de judecată poate pronunța una dintre soluțiile următoare: 

  • condamnarea;
  • amânarea aplicării pedepsei;
  • renunțarea la aplicarea pedepsei;
  • achitarea;
  • încetarea procesului penal.
Autor Cristina Slave




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată.

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!