Există situații în care prejudiciul cauzat printr-o faptă ilicită nu este evident, ci rezultă din pierderea unei șanse. De exemplu, un concurent la un concurs de echitație a pierdut șansa de a câștiga respectivul concurs deoarece calul s-a îmbolnăvit ca urmare a alimentației necorespunzătoare acordate de către îngrijitorii animalului[1]. Alte exemple includ cazuri precum pierderea șansei unei persoane de a câștiga un proces deoarece avocatul său nu a introdus o cale de atac în termen, pierderea șansei de a reuși la un examen de către o persoană care a suferit un accident în dimineața examenului[2], etc.

Prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse se repară conform art. 1385 Cod Civil. Astfel, dacă fapta ilicită a condus către pierderea unei șanse, reparația prejudiciului va fi proporțională cu probabilitatea de obținere a avantajului sau de evitare a pagubei. Art. 1395 Cod Civil mai precizează și faptul că, pentru evaluarea prejudiciului, se va ține cont de împrejurările și de situația concretă a victimei.

Prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse în practica instanțelor

Anterior am precizat că repararea prejudiciului rezultat din pierderea unei șanse va fi proporțională cu probabilitatea de obținere a avantajului sau de reparație a cauzei. Dar cum se evaluează în practică această probabilitate? Neexistând o formulă matematică, instanța va trebui să țină cont, conform art. 1385 Cod Civil, de împrejurările concrete ale speței și de situația concretă a victimei.

Curtea de Casație din Franța, printr-o hotărâre din 2021, menține hotărârea Curții de Apel din Agen prin care s-a hotărât că o persoană, în raport cu studiile sale de la data accidentului, avea 60% șanse să exercite meseria de psiholog clinician dacă nu ar fi suferit accidentul.

Curtea de Casație din Franța explică faptul că prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse trebuie evaluat în raport cu șansa pierdută și nu poate fi egal cu avantajul pe care l-ar fi oferit realizarea șansei.

Într-o cauză aflată pe rolul Judecătoriei Sector 2, o persoană a solicitat repararea prejudiciului rezultat din pierderea unei șanse deoarece, prin înființarea unei popriri, nu a putut la anumite evenimente și simpozioane. Reclamanta a precizat că nu și-a putut achiziționa și administra tratamentul medical ceea ce a condus la agravarea stării sale de sănătate, acest prejudiciu fiind apreciat de reclamantă la 5000 Euro, reprezentând finanțarea oferită de guvernul francez.

Prin hotărârea sa din 2020, Judecătoria Sectorului 2 București a precizat următoarele:

„Pentru ca prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse să aibă caracter cert și reparabil trebuie îndeplinite următoarele condiții: șansa pierdută să fi fost reala și serioasă; pierderea șansei să fie consecința directă a faptei ilicite sau a altei împrejurări pentru care se angajează răspunderea delictuală; la stabilirea reparației să se țină cont de marja de incertitudine care afectează posibilitatea realizării șansei de câștig sau a evitării riscului de pierdere.

Pentru a se putea solicita repararea prejudiciului constând în pierderea unei șanse trebuie dovedit că la momentul intervenirii faptului cauzal invocat, victima a fost în cursul exercitării sau realizării șansei sale ori în măsură să profite de acea șansă sau, după caz, pe punctul de a profita de ea”.

Hotărârea instanței este în acord cu doctrina care, în legătură evaluarea șansei cu stabilirea prejudiciului rezultat din pierderea unei șanse, a precizat următoarele:

„Evaluarea șansei ca fiind reală și serioasă se face prin examinarea împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta ilicită, pe de o parte, și a situației speciale în care se află victima în momentul respectiv, pe de altă parte. […] În concluzie, pentru ca un atare prejudiciu să fie reparabil, este necesară dovada că, la momentul intervenirii faptului cauzal invocat, victima se află în cursul realizării șansei respective ori în măsură să profite sau, după caz, pe punctul de a profita de ea”[3].

Referințe:

[1] François Terré, Philippe Simler, Yves Lequette, François Chénedé, Droit civil. Les obligations, Ed. Dalloz, 12^e édition, 2019, p. 1004.

[2] Idem, p. 1005.

[3] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 352.