Principiul „poluatorul plătește” este consacrat, la nivel european și la nivel național. La nivel european, principiul se regăsește în Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene („TFUE”) și în Directiva nr. 35/2004 privind răspunderea pentru mediu și repararea daunelor aduse mediului. Art. 191 alin. (2) din TFUE prevede faptul că politica UE în domeniul mediului se bazează pe mai multe principii: principiul precauției, principiul acțiunii preventive, principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor aduse mediului și principiul „poluatorul plătește”.
În legislația română, principiul „poluatorul plătește” se regăsește în art. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului. Potrivit doctrinei, prin poluator se înțelege „operatorul sau factorul de decizie în materie economică care se situează pe o poziție antiecologică, fiind obligat să suporte consecințele nerespectării îndatoririlor prevăzute de lege privind introducerea și folosirea unor tehnologii nepoluante, limitarea poluării la parametrii stabiliți de ecostandarde, nerespectarea procedurii de autorizare și a altor obligații specifice în acest sens”[1].
Principiul „poluatorul plătește” este principiul potrivit căruia cei care poluează trebuie să suporte costurile pentru a preveni daunele aduse sănătății umane sau mediului[2]. De exemplu, o fabrică care produce o substanță potențial otrăvitoare ca subprodus al activităților sale este de obicei considerată responsabilă pentru eliminarea substanței în condiții de siguranță[3].
Potrivit art. 94 alin. (1) lit. i) OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, acest principiu presupune că cel care poluează suportă costul pentru repararea prejudiciului și stabilește condițiile anterioare producerii prejudiciului. Ca în exemplul anterior, poluatorul (fabrica) care a poluat un râu cu o substanță periculoasă va trebui să suporte toate costurile pentru eliminarea substanței periculoase pentru a readuce râul în condiția anterioară poluării.
Foarte important de precizat este faptul că acest principiu trebuie aplicat concomitent cu celelalte principii de dreptul mediului (principiul precauției, principiul acțiunii preventive, principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor aduse mediului), deoarece, dacă ar fi aplicat singur, ar putea duce, astfel cum s-a atras atenția în doctrină, la atitudinea inadmisibilă: „plătesc, deci pot să poluez!”[4].
Referințe:
[1] D. Marinescu, M.-C. Petre, Tratat de Dreptul mediului, Ediția a V-a, Ed. Universitară, București, 2014, p. 74.
[2] Conform lse.ac.uk, link accesat 05.12.2021.
[3] Ibidem.
[4] D. Marinescu, M.-C. Petre, op. cit., p. 76.
