Uniunea Europeană. Politica comercială și politica de dezvoltare

Pe plan economic, comercial și monetar, Uniunea Europeană este cea mai mare putere mondială, care promovează valorile umaniste și progresiste și depune eforturi imense pentru ca omenirea să devină beneficiarul și nu victima schimbărilor majore care au loc la nivel global.

Uniunea Europeană este acceptată ca un actor de talie mondială numai atunci când vorbește cu o singură voce [1], când, prin declarațiile sale, le oferă cetățenilor săi un sentiment mai puternic de securitate și o încredere reînnoită în forțele supranaționale. Rolul Uniunii Europene poate fi elucidat prin prisma celor mai importante politici ale sale: politica externă de securitate comună, politica comercială și politica de dezvoltare. Fără aceste politici, depășirea obstacolelor ar fi un vis de nerealizat, întrucât crizele politice, economice și sociale care zguduie întreaga lume necesită resurse efective pentru a fi combătute. Deci credibilitatea și influența Uniunii sporesc numai atunci când UE își combină puterile economică și comercială cu aplicarea treptată a unei politici comune de securitate și apărare pentru soluționarea tuturor provocărilor mondiale.

În lucrarea de față, vom analiza politica comercială și politica de dezvoltare ale Uniunii Europene. 

 

1.Uniunea Europeană și politica sa comercială deschisă către lume

 

Uniunea Europeană este cea mai mare putere comercială din lume, primul exportator și importator mondial, principalul investitor și destinatar al investițiilor străine, precum și cel mai important donator mondial. Reprezentând doar 7 % din populația mondială, UE deține peste un sfert din bogăția mondială, măsurată prin produsul intern brut (PIB) [2], adică valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse.

Politica comercială comună cade exclusiv în sarcina Comunității (art. 133 al Tratatului CE, fostul art. 113). Această politică presupune crearea unei uniuni vamale între statele membre cu principii uniforme pentru modificarea taxelor vamale, stabilirea de tarife și încheierea de acorduri cu țările nemembre, politica de export-import. Deciziile se iau cu majoritate calificată în Consiliul Uniunii Europene. Tratatul de la Amsterdam a amendat art. 113, astfel încât să permită Consiliului ca, prin vot unanim, să extindă domeniul politicii comerciale comune prin includerea negocierilor internaționale și a acordurilor pivind serviciile și proprietatea intelectuală [3]. Pentru ca aderarea noilor state membre să nu blocheze aplicarea acestei prevederi, Comisia a propus, în cadrul Conferinței Interguvernamentale lansate în februarie 2000, ca politica comercială comună să fie extinsă prin includerea acordurilor respective. 

KIT GDPR Premium

 

Politica comercială a Uniunii Europene necesită a fi analizată prin raportarea ei la două dintre realitățile lumii de azi: în primul rând, la rolul important pe care îl joacă Uniunea Europeană pe scena mondială și, în al doilea rând, la schimbările pe care le produce globalizarea pe plan internațional.

În primul rând, poziţia sa de putere comercială îi conferă Europei o considerabilă influenţă internaţională. Susținând 14 000 de locuri de muncă în Europa prin exporturi de 1 miliard EURO, UE luptă pentru piețe deschise, condiții de concurență echitabile și cele mai ridicate standarde internaționale [4]. Cu 90 % din creșterea economică globală viitoare din afara frontierelor Europei și o treime din venitul nostru național dependent de comerț [5], economia Uniunii este una dintre cele mai orientate către exterior și se dorește ca ea să rămână astfel. 

În al doilea rând, globalizarea oferă un mare potențial de a crea bunăstare și locuri de muncă, dar are și capacitatea de a pertuba. Deputații europeni țin seama de modul în care globalizarea afectează ocuparea forței de muncă, sprijinind, de exemplu, inițiativele de consolidare a drepturilor lucrătorilor. În negocierile recente privind CETA, presiunea din partea Parlamentului a dus la înlocuirea controversatului proces de soluționare a litigiilor între investitori și state cu sistemul instanței în domeniul investițiilor, pentru a spori transparența și a asigura controlul guvernului asupra alegerii arbitrilor [6]. De asemenea, UE susține comerțul deschis și echitabil și luptă împotriva protecționismului, utilizând măsuri de protecție comercială și de acces pe piață pentru a-și apăra societățile și cetățenii împotriva concurenței neloiale și a practicilor comerciale neloiale.

Politica comercială a UE se bazează pe trei mari domenii de activitate [7]: un rol activ în negocierile multilaterale desfășurate sub auspiciile OMC (1); aprofundarea relațiilor comerciale bilaterale cu diverse țări și regiuni și aplicarea de măsuri unilaterale, cum ar fi tratamentul preferențial pentru țările în curs de dezvoltare (2) și urmărirea unei strategii care să permită eliminarea obstacolelor care împiedică accesul la principalele piețe de export (3).

(1) Organizația Mondială a Comerțului a fost înființată la 1 ianuarie 1995, fiind succesoarea Acordului General pentru Tarife și Comerț, și numără, în prezent, 164 de țări membre și 20 de observatori. Ea a permis crearea unui sistem de norme care permite deschiderea economiei mondiale la schimburile comerciale. De asemenea, gestionează acordurile comerciale ale OMC, asigură un cadru de negociere, soluționează litigii, monitorizează politicile naționale, oferă asistență tehnică și formare pentru țările în curs de dezvoltare și organizează cooperarea cu alte organizații internaționale. O nouă rundă de negocieri comerciale este lansată atunci când membrii OMC doresc să actualizeze normele multilaterale [8].

 

Te-ar putea interesa și:

 

(2) UE are acorduri comerciale în vigoare cu 67 de parteneri din întreaga lume, având puterea exclusivă de a legifera și de a încheia acorduri comerciale internaționale în domeniile care intră sub incidența politicii sale comerciale comune, în baza normelor OMC, în numele celor 28 de state membre ale Uniunii [9]. Acordurile comerciale diferă în funcție de conținut: acordurile de parteneriat economic, care sprijină dezvoltarea partenerilor comerciali din țările din Africa, zona Caraibilor și Pacific; acordurile de liber schimb, care permit deschiderea reciprocă a piețelor cu țările dezvoltate și cu economiile emergente prin acordarea unui acces preferential la piețe și acordurile de asociere (AA), care dau un impuls acordurilor politice mai ample [10].

Anul 2000 a fost marcat de semnarea unui acord de anvergură între UE și țările din Africa, Zona Caraibilor și Pacific (ACP), Acordul de la Cotonou. Acest acord comercial și de asistență pune bazele celui mai vast parteneriat dintre UE și țările ACP și a fost încheiat pentru o perioadă de 20 de ani. Scopul său este de a sprijini colaborarea în vederea eradicării sărăciei și de a ajuta țările ACP să se integreze în economia mondială [11]. 

Uniunea Europeană își extinde schimburile comerciale cu noile puteri apărute în alte părţi ale lumii, de la China și India până în America de Sud și America Centrală. Acordurile comerciale cu aceste ţări includ și cooperări de ordin tehnic și cultural. În 2013, au început negocieri între UE și Statele Unite în vederea încheierii unui acord major de liber schimb, cunoscut sub numele de „TTIP”. Cei doi parteneri comerciali reprezintă împreună 40 % din comerţul mondial și deservesc 800 de milioane de consumatori. Acordul economic și comercial cuprinzător (CETA) UE-Canada a eliminat taxele vamale pentru 98 % din produsele canadiene și a determinat economii de 590 de milioane EUR anual pentru întreprinderile din UE [12]. 

Acordul încheiat cu Japonia este primul acord comercial care include un angajament față de Acordul de la Paris privind schimbările climatice. El ar putea să ducă la creșterea exporturilor către Japonia cu mai mult de o treime și să ducă la economii de 1 miliard EUR reprezentând taxe vamale [13]. Până în 2017, UE a finalizat acorduri comerciale cu încă 24 de țări și negociază alte 18 acorduri care vizează 51 de țări [14].

(3) UE se bucură de existența relațiilor strategice cu China și Rusia. China este astăzi al doilea partener comercial al UE, după Statele Unite, iar UE este principalul partener comercial al Chinei. În noiembrie 2013, UE și China au anunțat lansarea negocierilor pentru un acord global de investiții între cele două părți. Acordul prevede liberalizarea progresivă a investițiilor și eliminarea restricțiilor de acces pe piață pentru investitorii fiecăreia dintre părți [15]. 

UE este cel mai important partener comercial și al Rusiei, reprezentând peste jumătate din importurile și exporturile acestei țări. Cu toate acestea, Uniunea Europeană a impus sancţiuni comerciale Rusiei, ca protest faţă de anexarea de către aceasta a peninsulei Crimeea în 2014, ceea ce a avut ca urmare o perturbare gravă a schimburilor comerciale și a fluxurilor de investiţii [16]. Starea de sănătate a economiei europene depinde în mare măsură de resursele energetice ale Rusiei: 25% din petrolul și 25% din gazul natural consumat în UE provine din Rusia. Uniunea este clientul său cel mai important privind resursele energetice: piața UE reprezintă 60% din exporturile de petrol și 50% din exporturile de gaz ale Rusiei [17].    

În concluzie, Uniunea Europeană este un actor economic și politic dinamic, interesele și responsabilitățile sale la nivel regional și mondial fiind în plină creștere. Exprimându-se la unison, Uniunea Europeană reușește să se impună mult mai bine în negocierile comerciale internaționale decât ar putea să o facă individual fiecare stat membru, demonstrând încă o dată că este cea mai mare putere comercială și una dintre cele mai deschise economii din lume.  

 

2.Uniunea Europeană- campioana lumii în ceea ce privește ajutorul pentru dezvoltare

 

Deși până în noiembrie 1993, Comunitatea Europeană nu avea competențe clar definite în materie de sprijinire a țărilor în curs de dezvoltare, ea acordă acestor state încă din anii 1970 o serie de avantaje comerciale unilaterale în cadrul sistemului generalizat de preferințe. Tratatul de la Maaastricht a introdus oficial aceste acțiuni în câmpul comunitar, stabilind trei obiective majore pe care le promovează: dezvoltarea economică și socială a țărilor în curs de dezvoltare, inserția acestora în economia mondială și lupta împotriva sărăciei. Tratatul specifică, totodată, că politica UE în domeniul cooperării pentru dezvoltare este complemetară politicilor naționale în materie. Elementul-cheie al acestei politici îl constituie „Convențiile Lome”. Prima „Convenție Lome” a fost încheiată în „1975 de către țările membre ale Comunității Europene (9 la număr în acel moment) și 46 de state din Africa, Caraibe și Pacific. Astăzi, sunt 69 de țări în Grupul ACP, iar acordul de cauză a ajuns la „Convenția Lome IV”, încheiată pe anii 1990-2000, care oferă accesul liber pe piața comunitară pentru 99% din produsele exportate de statele ACP. Unul din principalele instrumente ale convenției dintre UE și Grupul ACP este sistemul STABEX, prin care UE garantează țărilor ACP un venit minimal pentru un număr de 40 de produse agricole exportate de către acestea pe piața comunitară [18].

Uniunea Europeană și statele-membre alocă peste 30 de miliarde de euro pe an ajutoarelor publice acordate țărilor în curs de dezvoltare, depășind astfel nivelul ajutorului pe cap de locuitor acordat de Statele Unite și de Japonia. Din această sumă, peste 7 miliarde sunt acordate prin intermediul Uniunii. Chiar dacă statele membre ale Uniunii au acceptat obiectivul unui ajutor anual corespunzând unui procent de 0,7 % din produsul lor intern brut, puține state au atins acest obiectiv, printre ele se numără: Danemarca, Luxemburg, Țările de Jos și Suedia. În 2015, UE a donat ajutoare umanitare în valoare de peste 1,5 miliarde EUR din Fondul European de Dezvoltare, la care s-au adăugat 5 miliarde destinate ajutorării persoanelor strămutate de la începutul războiului din Siria. UE asigură 60% din ajutorul pentru dezvoltare la nivel mondial și oferă asistenţă ţărilor sărace din lume în ceea ce privește combaterea sărăciei, alimentaţia populaţiei, evitarea dezastrelor naturale, accesul la apă potabilă și tratarea bolilor [19]. 

Pe parcursul anilor, Uniunea a finanțat mii de proiecte de dezvoltare în țările sărace. Printre succesele recente se numără proiectul menit să echipeze și să formeze țesători de mătase în Cambodgia, ajutorul financiar acordat unor întreprinderi mici din Peru pentru a-și spori exportul, sprijinul acordat agricultorilor namibieni pentru a crea un grup de apărare al intereselor lor, subvenția de care a beneficiat un proiect de întreprindere din Senegal pentru a ameliora calitatea produselor fabricate local, asistența tehnică acordată Egiptului pentru a eradica o insectă dăunătoare care amenința culturile de cartofi, culturi cu export vital către Uniune [20]. 

Populația din zonele sărace pot obține fonduri apelând la instrumente de microfinanțare. În acest sens, EU a sprijinit programul de consolidare a capacităților Smartrac, pentru a ajuta instituțiile de microfinanțare să își îmbunătățească competențele de gestionare și monitorizare a riscurilor. Aproximativ 700 000 de clienți cu venituri mici au beneficiat de serviciile celor 12 instituții de microfinanțare care primiseră sprijin. Furnizorii de servicii de microfinanțare au înregistrat creșteri de la 4% până la 160%.  Proiectul s-a desfășurat în Angola, Gambia, Ghana, Kenya, Malawi, Nigeria, Rwanda, Tanzania [21]. 

Programele de acordare de ajutor ale UE sunt administrate de ECHO, serviciul său de ajutor umanitar. Din 2002, ECHO răspunde la crizele grave care apar în lumea întreagă și joacă un rol esențial în ceea ce privește acordarea unor materiale de primă necesitate și a unui ajutor specific victimelor. Bugetul său anual depășește 1 miliard de euro (această sumă reprezentând mai puțin de 1% din bugetul total al UE). Ajutorul de urgență poate include furnizarea de corturi, pături, alimente, medicamente, echipament medical, sisteme de purificare a apei și combustibil. Din 1992, serviciul a intervenit în peste 80 de țări. ECHO colaborează cu diferiți parteneri: ONG-uri, agențiile specializate ale ONU și Crucea Roșie Internațională [22]. 

În concluzie, dezvoltarea se află în centrul politicii externe a Uniunii, oferind peste jumătate din  finanțarea alocată cooperării la nivel mondial. Uniunea Europeană nu consideră cooperarea pentru dezvoltare un act de caritate, ci o investiție într-un viitor viabil și comun, stabilindu-și prin Consensul European privind dezvoltarea modului în care Uniunea Europeană se va axa pe „oameni, planetă, prosperitate, pace și parteneriat”. 

 

Autor Diana Tarus

Bibliografie

[1]  Păun N., Păun A., Ciceo G.,Finalitatea Europei, Editura Fundației pentru Studii Europene, 2015, pag. 299; 

[2]  Comisia Europeană, 2016, Uniunea Europeană. Comerțul, pag. 3.

[3]  Irinescu Teodora, Ioniță Cristina, Uniunea Europeană. Ieri și azi, editura Demiurg, Iași, 2007, pag. 244. 

[4]  Comisia Europeană, 2018, Uniunea Europeană, Ce este și ce face?, pag. 31. 

[5] Ibidem.

[6] link accesat la 20.10.2020. 

[7]  Comisia Europeană, 2016, Uniunea Europeană. Comerțul, pag. 10.

[8] Ibidem.

[9]  Comisia Europeană, 2018, Uniunea Europeană, Ce este și ce face?, pag. 31.

[10] link accesat la 20.10.2020.

[11] Comisia Europeană, 2014, Cooperare intenațională și dezvoltare, pag. 3.

[12]  Comisia Europeană , 2016, Uniunea Europeană. Comerțul, pag. 12.

[13]  Comisia Europeană , 2018, Uniunea Europeană, Ce este și ce face?, pag. 31.

[14] Ibidem.

[15]  Comisia Europeană , 2016, Uniunea Europeană, Comerț, pag. 13.

[16]  Comisia Europeană , 2016, 12 lecții despre Europa, pag. 94.

[17]  Comisia Europeană , 2013, Europa sub lupă, pag. 57. 

[18]  Irinescu Teodora, Ioniță Cristina, Uniunea Europeană. Ieri și azi, editura Demiurg, Iași, 2007,  pag, 244-245. 

[19]  Comisia Europeană , 2016, 12 lecții despre Europa, pag. 91.

[20]  Comisia Europeană , 2013, Europa sub lupă, pag. 72.

[21]  Comisia Europeană , 2014, Cooperare internațională și dezvoltare, pag. 14. 

[22]  Comisia Europeană, 2013, Europa sub lupă, pag. 73. 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]





Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!