Platformele online. Noi standarde europene în materie de transparență și echitate

Comisia Europeană propune noi norme cu privire la platformele online, oferind întreprinderilor mici o plasă de siguranță în economia digitală.

Noile norme vor îmbunătăți funcționarea pieței unice digitale, având scopul „să protejeze un mediu de afaceri echitabil, previzibil, durabil și sigur în economia on-line”. Obiectivul noilor norme este de a crea un mediu de afaceri echitabil, transparent și previzibil pentru întreprinderile și comercianții mai mici care recurg la platformele online. Întreprinderi precum hoteluri, comercianți care vând în mediul on-line, dezvoltatori de aplicații și alte societăți comerciale similare care se bazează pe motoarele de căutare pentru atragerea traficului de internet pe site-urile lor web se numără printre cei care vor beneficia de aceste noi norme.

Vicepreședintele pentru piața unică digitală, Andrus Ansip, a declarat: „Milioane de comercianți din UE, majoritatea mici comercianți, depind în prezent de platformele online pentru a ajunge la clienții lor pe piața unică digitală. Aceste noi piețe on-line stimulează creșterea economică și inovarea în UE, dar avem nevoie de un set de norme de bază clare, care să asigure un mediu de afaceri sustenabil și
previzibil. Propunerea de astăzi asigură o transparență mai mare în economia on-line, oferă întreprinderilor previzibilitatea de care au nevoie și, în ultimă instanță, va fi în folosul consumatorilor europeni.”

 

 

Elżbieta Bieńkowska, comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, a afirmat: „Dorim să prevenim fragmentarea pieței unice cauzată de amalgamul de norme naționale. Astăzi, Comisia propune o abordare care va oferi întreprinderilor din UE – în special celor mai mici –mecanismele de transparență și de reparații care le vor ajuta să adere la economia digitală. De asemenea, abordarea asigură platformelor securitate juridică. ”

Mariya Gabriel, comisarul pentru economie digitală și societate digitală, a precizat: „Platformele online și motoarele de căutare sunt canale importante prin care întreprinderile europene pot ajunge la consumatori, dar trebuie să ne asigurăm că ele nu abuzează de puterea lor și că astfel nu cauzează prejudicii utilizatorilor comerciali. Realizăm acum un demers foarte important și adoptăm norme clare privind transparența, soluționarea eficientă a litigiilor și lansăm un observator care va analiza mai detaliat practicile platformelor on-line. Este esențial să ne asigurăm că platformele și motoarele de căutare tratează în mod echitabil celelalte întreprinderi, inclusiv pentru a promova încrederea în mediul platformelor on-line din UE.”

Aproape jumătate (42 %) din societățile comerciale mici și mijlocii care au răspuns la un recent sondaj Eurobarometru au declarat că folosesc platformele online pentru a-și vinde produsele și serviciile. Potrivit unui alt studiu, aproape 50 % din întreprinderile europene care își desfășoară activitatea pe platforme întâmpină probleme. Studiul arată, de asemenea, că 38 % dintre problemele legate de relațiile contractuale nu sunt soluționate și că 26 % sunt rezolvate, dar cu dificultate. Se estimează că pierderile directe pentru vânzări cauzate de aceste probleme au o valoare cuprinsă între 1,27 și 2,35 miliarde EUR.

 

 

Măsuri legislative de garantare a transparenței și echității în relațiile cu platformele online
Noile norme vor aborda aceste preocupări prin:

  • sporirea transparenței platformelor online: furnizorii de servicii de intermediere on-line trebuie să se asigure că termenele și condițiile pe care le impun utilizatorilor profesionali sunt ușor de înțeles și ușor de accesat. Printre acestea se numără expunerea, în prealabil, a motivelor posibile pentru eliminarea sau suspendarea unui utilizator profesional de pe o platformă. Furnizorii trebuie, de asemenea, să respecte un termen minim rezonabil de preaviz pentru aplicarea modificărilor aduse termenelor și condițiilor. În cazul în care un furnizor de servicii de intermediere on-line suspendă sau pune capăt, total sau parțial, ofertei unui utilizator comercial, furnizorul va trebui să își motiveze decizia. De asemenea, furnizorii acestor servicii trebuie să formuleze și să publice politici generale privind: (i) datele generate prin serviciile lor la care se poate avea acces, de către cine și în ce condiții;(ii)modul în care tratează propriile bunuri sau servicii comparativ cu cele furnizate de utilizatorii lor profesionali și (iii) modul în care utilizează clauzele contractuale pentru a solicita gama de produse și servicii cea mai favorabilă sau prețul cel mai favorabil pentru produsele și serviciile furnizate de utilizatorii lor profesionali [așa-numitele clauze ale națiunii celei mai favorizate (MFN)]. În fine, atât serviciile de intermediere on-line, cât și motoarele de căutare on-line trebuie să prezinte criteriile generale în baza cărora stabilesc clasamentul produselor și serviciilor în rezultatele căutării;

 

Te-ar putea interesa și:

 

  • soluționarea mai eficientă a litigiilor: furnizorii de servicii de intermediere on-line (platformele online) au obligația de a institui un sistem intern de tratare a reclamațiilor. Pentru a facilita soluționarea extrajudiciară a litigiilor, toți furnizorii de servicii de intermediere on-line vor trebui să indice în termenele și condițiile lor mediatorii independenți și calificați cu care sunt dispuși să colaboreze cu bunăcredință în vederea soluționării litigiilor. La nivelul sectorului de activitate, se va încuraja desemnarea în mod voluntar de mediatori independenți care să poată să trateze litigiile apărute în contextul serviciilor de intermediere on-line. În fine, asociațiile care reprezintă mediul de afaceri vor avea dreptul de a introduce acțiuni în justiție în numele întreprinderilor, astfel încât să se asigure respectarea noilor norme privind transparența și soluționarea litigiilor;
  • stabilirea unui observator al UE care să monitorizeze impactul noilor norme: observatorul urmează să monitorizeze problemele cu care se confruntă și oportunitățile pe care le oferă economia digitală acum și în viitor, cu scopul de a permite Comisiei să ia, dacă este cazul, măsuri în continuarea propunerii legislative de astăzi. Se va acorda o atenție deosebită evoluțiilor în abordările de politică și de reglementare din întreaga Europă.În funcție de progresele înregistrate și pe baza informațiilor obținute prin intermediul observatorului UE, Comisia va evalua necesitatea unor măsuri ulterioare în termen de trei ani.

Context

Regulamentul pe care Comisia îl propune dă curs angajamentului asumat de Comisie în cadrul evaluării la jumătatea perioadei a strategiei privind piața unică digitală, și anume de a pregăti măsuri care să abordeze problemele legate de clauzele contractuale și practicile comerciale inechitabile identificate în cadrul relațiilor dintre platformele online și mediul de afaceri, prin analizarea opțiunilor în materie de soluționare a litigiilor, a criteriilor privind practicile echitabile și a transparenței.

Sursa aici


[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]


ALTE ARTICOLE

Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!