În linii generale, percheziția domiciliară reprezintă procedeul probatoriu dispus de către organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța de judecată, în vederea găsirii și ridicării de obiecte sau înscrisuri nepredate de bunăvoie ori a căror existență sau deținere este ascunsă de persoana căreia i s-a cerut să predea obiectul ori înscrisul respectiv. [1]
Efectuarea unei percheziții domiciliare vizează unul din drepturile fundamentale ale omului, acela al inviolabilității domiciliului. Potrivit art. 27 alin.(1) din Constituția României, domiciliul și reședința sunt inviolabile și nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia. Cu titlu de excepție, se poate pătrunde în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia, în executarea unei hotărâri judecătorești, se include și încheierea prin care se încuviințează percheziția domiciliară. [art. 27 alin.2 lit.a) din Constituție]. [2]
Enumerarea cazurilor și condițiilor dispunerii percheziției domiciliare
Percheziția domiciliară vizează atât domiciliul, cât și bunurile ce se află în domiciliu. Conform art. 157 alin. (2) CPP, domiciliul constituie o locuință sau orice spațiu delimitat în orice mod ce aparține ori este folosit de o persoană fizică sau juridică. Face parte din acest concept și locul de exercitare a profesiei. Organele Convenției europene a drepturilor omului au inclus în noțiunea de domiciliu anumite spații, precum: camera de hotel ocupată de o persoană; curtea sau grădina, dacă sunt folosite de persoana percheziționată, celula unui penitenciar etc.[3]
Pentru dispunerea percheziției domiciliare, trebuie să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană și trebuie să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la deținerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracțiune (art. 157 CPP). Ea poate fi efectuată și în procedura specială a ,,dării în urmărire” în vederea identificării, căutării, localizării și prinderii persoanelor date în urmărire [art. 523 alin.(1) lit.c) CPP].[4]
Percheziția domiciliară. Procedura de emitere a mandatului
Percheziția domiciliară se poate dispune în cursul urmăririi penale și în faza de judecată și nu se poate dispune înainte de începerea urmăririi penale și în procedura camerei preliminare. În procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară nu are competența funcțională de a încuviința efectuarea unei percheziții domiciliare (art. 342-348 CPP). [5]
În lumina art. 158 alin. (1) CPP, observăm că percheziția poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În cursul judecății, percheziția se dispune, din oficiu sau la cererea procurorului, de către instanța învestită cu judecarea cauzei. Conform art. 158 alin.(3), în cazul în care, în timpul efectuării percheziției, se constată că au fost transferate probe, date sau că persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate, mandatul de percheziție este valabil, în condițiile legii, și pentru aceste locuri [art. 158 alin.(4) CPP]. Cererea prin care se solicită încuviințarea efectuării percheziției domiciliare se soluționează, în termen de 24 de ore, în camera de consiliu, fără citarea părților. Participarea procurorului este obligatorie [art. 158 alin.(5) CPP].
Te-ar putea interesa și:
Dacă cererea este întemeiată, se dispune admiterea ei prin încheiere și încuviințarea efectuării percheziției și se emite de îndată. Întocmirea minutei este obligatorie [art. 158 alin.(6) CPP]. În caz contrar, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 157, dispune, prin încheiere, respingerea cererii de efectuare a unei percheziții domiciliare [art. 158 alin.(8) CPP]. Încheierea nu este supusă căilor de atac [art. 158 alin.(9) CPP]. Dacă au apărut ori s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, care erau necunoscute atunci când se soluționa cererea anterioară, se poate formula o cerere nouă de efectuare a unei percheziții în același loc [art. 158 alin.(10) CPP].
Instanța de judecată poate dispune efectuarea unei percheziții atât în cazul punerii în executare a mandatului de arestare preventivă a inculpatului, cât și în cazul în care există suspiciuni rezonabile că în locul unde se solicită efectuarea percheziției există mijloace materiale de probă ce au legătură cu infracțiunea ce face obiectul cauzei, din oficiu sau la cererea procurorului, în cursul judecății [art. 158 alin.(11) CPP].
Pot fi menționate, de asemenea, și anumite particularități ale percheziției domiciliare în cursul judecății. De exemplu, instanța poate dispune efectuarea unei percheziții din oficiu sau la cererea procurorului, în camera de consiliu, fără citarea părților, cu participarea obligatorie a procurorului [art. 158 alin.(11) cu (2)-(8) CPP]. Trebuie enumerate și anumite cazuri: în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă a inculpatului, în cazul în care există mijloace materiale de probă ce au legătură cu infracțiunea ce face obiectul cauzei. [6]
În cauza Varga contra României (hotărârea CEDO din 11 martie 2008), Curtea a statuat că, conform dreptului intern în vigoare la epoca faptelor, procurorul a decis, în speţă, să procedeze la percheziţia domiciliară şi a efectuat-o fără a beneficia de un mandat, şi cu atât mai puţin de un mandat judiciar. Unicul document scris ce preciza în mod succint scopul percheziţiei şi motivele ce l-au condus pe procuror să o efectueze a fost procesul-verbal de percheziţie redactat la finalul vizitei la domiciliu. Curtea observă că este o atingere gravă a dreptului primilor doi reclamanţi la respectarea domiciliului lor, lăsată la discreţia procurorului, care, după cum s-a statuat deja, în calitate de magistrat în cadrul Ministerului public, nu îndeplinea cerinţa independenţei faţă de executiv. [7]
Efectuarea percheziției domiciliare
Art. 159 CPP reglementează efectuarea percheziției domiciliare. Mandatul de percheziție domiciliară se comunică procurorului, pentru a lua toate măsurile necesare în vederea executării acestuia [art. 159 alin.(1) CPP]. Percheziția se efectuează de organele de urmărire penală, adică de procuror sau de organul de cercetare penală, însoțit, după caz, de lucrători operativi. [art. 159 alin. (2) CPP]. Legea procesual penală stabilește că percheziția domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6:00 sau după ora 20:00. [8] Există însă și o excepție în ceea ce privește infracțiunea flagrantă sau când percheziția urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră [art. 159 alin.(3) CPP].
Trebuie să menționăm și faptul că, înainte de începerea percheziției, organul judiciar se legitimează și înmânează o copie a mandatului emis de judecător persoanei la care se va efectua percheziția, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsă, oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu care cunoaște persoana la care se va efectua percheziția și, dacă este cazul, custodelui [art. 159 alin.(5) CPP]. Dacă percheziția se efectuează la sediul unei persoane juridice, mandatul de percheziție se înmânează reprezentantului acesteia sau, în lipsa reprezentantului, oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exercițiu care se află în sediu ori este angajat al persoanei juridice respective [art. 159 alin.(6) CPP].
În unele cazuri, efectuarea percheziției este extinsă în locuințele învecinate în condițiile art. 158 alin. (3), persoanele din aceste spații vor fi înștiințate cu privire la extinderea efectuării percheziției [art. 159 alin.(7) CPP]. Înainte de începerea percheziției, organele judiciare solicită persoanelor prevăzute la alin. (5) și (6), predarea de bunăvoie a persoanelor sau a obiectelor căutate. Dacă persoanele sau obiectele indicate în mandatul de percheziție sunt predate, percheziția domiciliară nu se mai efectuează [art. 159 alin.(8) CPP].
Persoanele prevăzute la art. 159 alin. (5) și (6) CPP sunt informate că au dreptul să solicite prezența unui avocat la efectuarea percheziției. În acest caz, începerea percheziției este amânată până la sosirea acestuia, dar nu mai mult de două ore de la momentul la care acest drept este comunicat, luându-se măsuri de conservare a locului ce urmează a fi percheziționat. [9] În cazuri excepționale, ce impun efectuarea percheziției de urgență, sau în cazul în care avocatul nu poate fi contactat, percheziția poate începe și înainte de expirarea termenului de două ore [art. 159 alin.(9) CPP]. În afara de avocat, persoana percheziționată poate fi asistată ori reprezentată de o persoană de încredere, dispozițiile alin. (8) aplicându-se în mod corespunzător [art. 159 alin.(10) CPP]. Dacă persoana la care se face percheziția este reținută ori arestată, va fi adusă la percheziție. Dacă nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte și înscrisuri și percheziția domiciliară se fac în prezența unui reprezentant ori martor asistent [art. 159 alin. (11) CPP]. În cazul în care posesorul încăperilor, spațiilor, mobilierului și altor obiecte în care s-ar putea găsi obiectele, înscrisurile, urmele infracțiunii sau persoanele căutate, nu este prezent sau nu dorește să le deschidă de bunăvoie, organul judiciar care efectuează percheziția are dreptul să le deschidă prin folosirea forței, cu condiția evitării unor daune nejustificate [art. 159 alin.(12) CPP].
Percheziția domiciliară poate începe, în mod excepțional, fără înmânarea copiei mandatului de percheziție, fără solicitarea prealabilă de predare a persoanei sau a obiectelor, precum și fără informarea prealabilă privind posibilitatea solicitării prezenței unui avocat ori a unei persoane de încredere, în următoarele cazuri: când este evident faptul că se fac pregătiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezintă importanță pentru cauză; dacă există suspiciunea că în spațiul în care urmează a se efectua percheziția se află o persoană a cărei viață sau integritate fizică este pusă în pericol; în spațiul unde urmează a fi efectuată percheziția nu se află nicio persoană [art. 159 alin.(14) CPP]. Dacă în spațiul unde urmează a fi efectuată percheziția nu se află nicio persoană, aceasta se efectuează în prezența unui martor asistent [art. 159 alin.(15) CPP]. Legiuitorul român interzice în mod expres efectuarea în același timp cu percheziția a oricăror acte procedurale în aceeași cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziția să participe la efectuarea acesteia, cu excepția situației în care se desfășoară, în aceeași cauză, simultan mai multe percheziții [art. 159 alin. (18) CPP].
Identificarea și păstrarea obiectelor
Conform art.160 CPP, după procesul de identificare, obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate și persoanelor prezente, pentru a fi recunoscute și a fi însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se etichetează și se sigilează. În cadrul percheziției domiciliare, pot fi identificate obiecte care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete și sigilii. Astfel, ele se împachetează sau se închid, pe cât posibil împreună, după care se aplică sigilii. Persoana căreia i se lasă spre păstrare obiectele este informată cu privire la obligația de a le păstra și conserva, precum și de a le pune la dispoziția organelor de urmărire penală, la cererea acestora, sub sancțiunea prevăzută la art. 275 din CP.
Procesul-verbal de percheziție domiciliară
Percheziția domiciliară este un procedeu probatoriu și rezultatul acesteia se consemnează într-un proces-verbal care are valoare de mijloc de probă în cadrul procesului penal. [10] Procesul-verbal trebuie să cuprindă elementele stipulate în art. 161, alin. (2) CPP], se semnează pe fiecare pagină și la sfârșit de cel care îl încheie, de persoana la care s-a făcut percheziția, de avocatul acesteia, dacă a fost prezent, precum și de persoanele arătate la alin. (2) lit. e). Dacă aceste persoane nu pot sau refuză să semneze, se face mențiune despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității sau refuzului de a semna. [art. 161 alin. (3), (4) CPP].
Percheziția domiciliară. Măsurile privind obiectele ori înscrisurile
Ridicarea obiectelor și înscrisurilor care constituie mijloace de probă pune problema păstrării lor la organele care le-au ridicat. [11] Obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă sunt atașate la dosar sau păstrate în alt mod, iar urmele săvârșirii infracțiunii se ridică și sunt conservate. Obiectele, înscrisurile și urmele ridicate, care nu sunt atașate la dosar, pot fi fotografiate. Fotografiile se vizează de organul de urmărire penală și se atașează la dosar. Mijloacele materiale de probă se păstrează de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată la care se găsește dosarul, până la soluționarea definitivă a cauzei [art. 162 alin. (2), (3) CPP]. Dacă obiectele nu au legătură cu cauza, ele se restituie persoanei căreia îi aparțin, cu excepția celor care sunt supuse confiscării. În schimb, dacă obiectele ce servesc ca mijloc de probă nu sunt supuse confiscării, acestea pot fi restituite chiar înainte de soluționarea definitivă a procesului persoanei căreia îi aparțin, în afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea adevărului [art. 162 alin. (4), (5) CPP]. Ridicarea de obiecte conținând droguri descoperite de către poliție în urma unei sesizări pentru tulburarea liniștii publice, înainte de începerea urmăririi penale, este legală, fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor CPP și nu constituie percheziție domiciliară (ÎCCJ, secția penală, decizia 5748/2004). [12]
Perchezițiile efectuate la o autoritate publică, instituție publică sau la alte persoane juridice de drept public
Atunci când se efectuează percheziția la o autoritate publică, instituție publică sau la alte persoane juridice de drept public, ea se efectuează după cum urmează: organul judiciar se legitimează și înmânează o copie a mandatului de percheziție reprezentantului autorității, instituției sau persoanei juridice de drept public; percheziția se efectuează în prezența reprezentantului autorității, instituției sau persoanei juridice de drept public ori a altei persoane cu capacitate deplină de exercițiu; o copie de pe procesul-verbal de percheziție se lasă reprezentantului autorității, instituției sau persoanei juridice de drept public (art. 164 CPP).
Concluzii
Percheziția domiciliară este un procedeu probatoriu valoros, care se dispune în cursul urmăririi penale și în faza de judecată. În cursul urmăririi penale, la cererea procurorului este dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În cursul judecății, la cererea procurorului sau din oficiu, va dispune instanța învestită cu judecarea cauzei. Percheziția domiciliară se efectuează de procuror sau organul de cercetare penală, însoțit de lucrători operativi. Percheziția domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6:00 sau după ora 20:00. Sunt și excepții, precum situația infracțiunii flagrante și când se efectuează într-un local deschis publicului la acea oră. Rolul acesteia este incontestabil, deoarece poate conduce la descoperirea și strângerea probelor cu privire la această infracțiune, conservarea urmelor săvârșirii infracțiunii sau prinderea suspectului ori inculpatului.
Autor Diana Țăruș
Surse bibliografice:
[1] C.Paraschiv, Fișe de procedură penală, ed. a 4-a, Ed. Hamangiu, București, 2019, p. 221.
[2] I. Ciolcă, Noul Cod de procedură penală. Note. Corelații. Explicații, ediția 1, p. 121.
[3] N. Volonciu, A. Barbu, Codul de procedură penală comentat. Art. 62-135. Probele și mijloacele de probă, Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 202.
[4] C.S. Paraschiv, op.cit., p. 222.
[5] Idem,, p. 225.
[6] Idem, 224.
[7] ier.gov.ro link accesat la 03.11.2020.
[8] M. Udroiu, Procedură Penală. Partea Generală, Ed. C.H. BECK, 2014, p. 294.
[9] C.S. Paraschiv, op.cit., p. 226.
[10] Idem, p. 228.
[11] I.Ciolcă, op.cit., p. 393.
[12] M. Udroiu, op.cit, p. 290.
[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]