Participarea terților la judecată este codificată distinct în Noul Cod de procedură civilă. Există situații în care anumiți terți dobândesc calitatea de părți într-un proces civil, alăturându-se părților între care s-a stabilit inițial raportul juridic procesual[1]. Spre deosebire de hotărârile penale, care sunt opozabile erga omnes, hotărârile civile, cu anumite excepții, nu produc efecte față de terți[2] și tocmai de aceea există interes ca anumiți terți să participe la judecată. În doctrină s-a explicat astfel:
„Interesul de a fi introdus într-un proces în curs de desfășurare poate să aparțină și terțului, fie pentru a-și valorifica un drept al său, fie pentru a apăra pe una dintre părțile în litigiu, cu care se găsește în raporturile speciale și care fac ca hotărârea ce se va pronunța să fie folosită de parte pentru a formula pretenții împotriva terțului, ținând cont și de faptul că, uneori, interesele legitime ale unei persoane pot fi afectate, direct sau indirect, de pronunțarea unei hotărâri la care ea nu a fost parte”[3].
Noul cod de procedură civilă distinge între intervenția voluntară și intervenția forțată. Intervenția voluntară se subclasifică în intervenția voluntară principală și intervenția voluntară accesorie, iar intervenția forțată se subclasifică în (i) chemarea în judecată a altor persoane; (ii) chemarea în garanție; (iii) arătarea titularului dreptului; (iv) intervenția forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane[4].
Referințe:
[1] C. Roșu, Drept procesual civil. Partea generală, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 64.
[2] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 91.
[3] Ibidem.
[4] C. Roșu, op. cit., p. 64.
