Novația este o operațiune juridică prin care părțile sting o obligație veche și o înlocuiesc cu alta nouă[1]. De exemplu, un debitor care avea de plată o sumă de bani, se poate obliga ca în locul obligației de a plăti o sumă de bani, să transfere dreptul de proprietate asupra unor mărfuri sau să presteze un serviciu[2].
Novația este singura modalitate de transformare a obligației potrivit Codului Civil[3]. Pentru a fi în prezența novației, este obligatoriu să existe intenția expresă a părților de a nova[4] deoarece, potrivit art. 1610 Cod Civil, novația nu se prezumă.
De câte feluri este novația?
Potrivit art. 1609 Cod Civil, novația este de două feluri: novația obiectivă și novația subiectivă.
Novația obiectivă
Potrivit art. 1609 Cod Civil, novația obiectivă apare atunci când debitorul contractează față de creditor o nouă obligație, iar această nouă obligația înlocuiește și stinge obligația inițială. De exemplu, un debitor avea de predat 100 de cai către un creditor, și, prin novație, creditorul și debitorul se înțeleg ca, în locul predării a 100 de cai, debitorul să plătească 100.000 EURO. Important de reținut este faptul că această formă de novație prezintă o identitate de părți, creditor-debitor[5].
Novația obiectivă nu trebuie confundată cu darea în plată deoarece, astfel cum s-a explicat în doctrină, „în cazul novației, înțelegerea de înlocuire a prestației intervine înaintea datei la care trebuie să aibă loc plata, iar în caz de dare în plată, ulterior”[6].
Novația subiectivă
Novația subiectivă este și ea de două forme: novația prin schimbare de debitor și novația prin schimbare de creditor.
Novația prin schimbare de debitor (art. 1609 alin. (2) Cod Civil) apare atunci când un debitor nou îl înlocuiește pe cel inițial și, ca urmare a înlocuirii, obligația veche se stinge. Novația are loc fără consimțământul debitorului inițial. Această formă de novație nu trebuie confundată cu preluarea datoriei, deoarece „spre deosebire de preluarea de datorie bipartită, care transmite vechea obligație, novația subiectivă prin schimbarea debitorului creează o obligație nouă”[7].
Novația prin schimbare de creditor (art. 1609 alin. (3) Cod Civil) presupune încheierea unui nou contract și, ca efect al acestui nou contract, un nou creditor îl substituie pe cel inițial. Astfel, debitorul este liberat față de vechiul creditor și obligația veche se stinge. Ca efect al novației, debitorul va fi obligat față de noul creditor[8]. Novația prin schimbare de debitor este destul de rară în practică, iar în doctrină a fost oferit următorul exemplu[9]:
„B îi datorează 10.000 lei lui A, iar A este insolvabilă. A îi datorează la rândul său 10.000 lei lui C.
A îl liberează pe B dacă plătește această sumă lui C, iar C acceptă desigur această operațiune. Astfel, pentru B va opera o novație prin schimbare de creditor, obligația care îl lega față de A este stinsă și înlocuită cu o obligație care îl leagă față de C. Pentru C, operațiunea prezintă convenientul de a evita concursul celorlalți creditori ai lui A”[10].
Care este diferența între novație si preluarea de datorie?
Novația nu trebuie confundată cu preluarea datoriei deoarece, astfel cum s-a explicat în doctrină, „novația, ca modalitate de transformare a obligațiilor nu trebuie confundată cu transmiterea obligației, fiindcă în caz de transmitere obligația inițială se păstrează, se schimbă doar persoana creditorului sau debitorului. În caz de novație, raportul obligațional inițial se stinge și în locul lui ia naștere un nou raport obligațional. Raportat la obligația inițială, novată, novația este o cauză de stingere a obligației”[11].
Alți autori explică faptul că novația nu trebuie confundată nici cu cesiunea de creanță sau cu subrogația deoarece „în cazul novației, obligația veche se transformă într-una nouă, cea veche fiind stinsă, în timp ce, în cazul cesiunii de creanță și al subrogației personale, obligația rămâne neschimbată și se transmite cu toate garanțiile și accesoriile sale la creditorul subsecvent”[12].
Care sunt efectele novației?
Spre deosebire de cesiunea de creanță și de subrogație, obligația este una nouă[13], așadar, conform art. 1611 Cod Civil, ipotecile creanței vor înlocui noua creanță doar dacă se prevede în mod expres. În ceea ce privește novația prin schimbarea debitorului, ipotecile legate de creanță nu rămân asupra bunurilor ce aparțin debitorului iniţial dacă nu există consimţământul acestuia din urmă şi nici nu se strămută asupra bunurilor noului debitor dacă nu există consimțământul său.
Cum se probează?
Proba novației se poate realiza cu orice mijloc de probă, cu excepția prezumției[14]. Potrivit art. 1610 Cod Civil, novația nu se prezumă, ci intenția de a nova trebuie să fie neîndoielnică.
->>Pentru o analiză aprofundată a subiectului, vă recomandăm să lecturați această carte!
Referințe:
[1] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 533.
[2] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 273.
[3] S. Munteanu în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 1968.
[4] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 538-539.
[5] S. Munteanu în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 1969.
[6] E. Veress, op. cit., p. 273.
[7] Ibidem.
[8] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 535.
[9] E. Veress, op. cit., p. 275.
[10] Ibidem.
[11] E. Veress, op. cit., p. 273.
[12] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 533.
[13] Ibidem.
[14] S. Munteanu în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 1971-1972.
