Limitele libertății de exprimare. Judecătoria Hunedoara




Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului civil declarat de reclamantul A______ A___ A_____, împotriva sentinței civile nr. 1589/07 decembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Hunedoara (judecător C_________ N_______).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 aprilie 2021, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având în vedere faptul că a fost respinsă cererea de amânare formulată de avocat Jorza L_____, pentru apelantul-reclamant, pentru a da posibilitatea acestuia, cât și părții adverse, de a formula și depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 13 mai 2021, când în aceeași compunere, a decis următoarele:

 

TRIBUNALUL

 

Prin sentința civilă nr. 1589/2020 pronunțată de Judecătoria Hunedoara, în dosar nr. _____________, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A______ A___ A_____ împotriva pârâtului B_____ B_____ B________; fără acordarea de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul este președintele Partidului Ecologist Român-Sucursala Hunedoara, în anul 2016 a candidat la Primăria Hunedoara pentru funcția de primar, iar în urma alegerilor din 2016 a obținut funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local Hunedoara.

Începând cu anul 2016, pârâtul a efectuat pe pagina de Facebook „Grupul de Inițiativă Civică Hunedoara”, mai multe postări și comentarii care îl vizează pe reclamant, cum sunt cele menționate de acesta în cuprinsul cererii de chemare în judecată: „acest ipocrit care și-a dovedit incompetența prin numărul firmelor pe care le-a băgat în faliment sau în insolvență de bun manager ce este…”; „mai rămâne să afli că a mai și delapidat vreo 80.000 de lei de la banca pe care o conducea și de aia nu mai e director, teoretic vorbind, nu mă credeți pe cuvânt. Încă…”; frustrații de la Partidul Ecologist Ratat au făcut eveniment mare, au vopsit un perete și i-au pus și aripi…”; „în al doilea rând, vreau să-i transmit ceva șefului partidului gunoaielor, gunoierul principal G______. Măi ipocritule…”; „ce vorbea G______ nu contează nici asta, că dacă latră un câine sau vorbește G______ e tot aia…”; „sunt nerăbdător, mai consilierule, să văd cât de ieftină îți este onoarea, că a lui A____ știu cât costă. Sunt curios dacă e 1 leu aia care-i cea mai scumpă pentru că, până la urmă, e onoare, sau e câteva miliarde, ca să vadă lumea cât de fomist ești, să te bați cu A____ și F_____ pe titlul de cel mai lacom”; „ah, ți pune la dosar și traficul de influență pe care l-ai făcut ieri în favoarea lui Gintagan, să vadă judecătorii ce valori morale impecabile ai și cât ai înțeles tu despre ce înseamnă să fii un reprezentant al celor care te-au ales.”

Potrivit art. 1349 Cod civil, ”(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului. (4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege specială.”

 

La art. 1357 Cod civil se arată că „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Conform art. 1385 al. 1 Cod civil Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.”

Din prevederile legale menționate rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ, următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.

Reclamantul susține în acțiune că i s-a adus un prejudiciu de imagine, având în vedere calitatea sa de politician, de persoană cunoscută în întregul județ ca având o conduită ireproșabilă.

Raportat la probele administrate în cauză, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu cert.

Art. 70 Cod civil și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră principiului dreptului la liberă exprimare, însă acest drept nu este nelimitat, iar libertatea fiecărui individ își regăsește limita în punctul în care începe libertatea celuilalt.

Instanța a avut în vedere faptul că libertatea de exprimare nu constituie o libertate absolută. Exercițiul acestei libertăți este supus unor restrângeri și limitări. În acest sens, art. 30 alin. (6) din Constituția României prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, iar în temeiul art. 57 din Constituție, cetățenii trebuie să își exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile cetățenești.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice fapta prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.

Instanța a reținut că se poate aprecia că s-au depășit anumite limite morale, prin folosirea de cuvinte ca „ipocrit, gunoierul principal, cât de ieftină îți este onoarea, traficul de influență pe care l-ai făcut ieri…, daca latră un câine sau vorbește G______ e tot aia…”, dar nu s-a ajuns în sfera ilicitului civil.

Pe de altă parte, reclamantul este o persoană publică de mult timp, deținând funcții politice, iar în astfel de împrejurări jurisprudența CEDO a stabilit că „limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința unei astfel de persoane, care acționează în această calitate, decât în privința unui particular. Pentru a justifica aceste limite largi ale criticii adresate unei persoane publice, Curtea a pus accentul pe dreptul cetățeanului de a fi informat cu privire la chestiunile ce prezintă un interes public (C.E.D.H., hotărârea Marii Camere din 17 decembrie dată în cauza Pederssen și Baadsgard contra Danemarca și hotărârea din 21 decembrie 2004 dată în cauza B______ contra M______).

Astfel, trebuie păstrat un echilibru just între interesele concurente aflate în joc, respectiv interesul public și cel privat.

Postările pârâtului nu se referă la viața privată a reclamantului, ci au rolul de a avertiza publicul despre activitățile publice ale reclamantului, în calitate de președinte al unui partid politic local și de consilier local, de atenționare a publicului cu privire la chestiuni de interes general, cum ar fi chiar reputația politică și profesională a unei persoane publice.

Or, politicienii se deschid în mod inevitabil și cu bună știință unei examinări riguroase a fiecărui cuvânt și fapte din partea publicului larg și, prin urmare, trebuie să manifeste un grad mai mare de toleranță față de critică.



În aceste condiții, având în vedere calitatea reclamantului, s-a reținut că în cauză postările pârâtului nu _________________________ civil și că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu, considerente față de care instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și a respins cererea formulată de reclamant.

Instanța a reținut că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii a declarat apel reclamantul A______ A___ A_____ prin care a solicitat schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acțiunii; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că începând din anul 2016, dar mai ales din 2017, pârâtul a început să posteze pe Facebook mai multe comentrii conținând afirmații jignitoare și calomnioase la adresa sa, comentarii ce se definesc ca fapte ilicite ce _______________________________ civile delictuale. Că sesizările pârâtului au fost de natură să contureze în opinia publicului o percepție negativă asupra reputației reclamantului, cunoscut atât în municipiul Hunedoara, cât și în întreg județul ca o persoană cu o conduită ireproșabilă, respectat de concetățeni, apreciat de colegi și de către colaboratori.

A invederat că pârâtul a utilizat și expresii jignitoare, de natură a-l discredita, fiind în culpă pentru producere prejudiciului ce constă în dreptul la reputație al reclamantului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 466 Cod procedură civilă.

Intimatul-pârât B_____ B_____ B________ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și păstrarea sentinței atacate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205-206, 470 Cod procedură civilă.

Cererea de apel a fost legal timbrată cu suma de 40 de lei, taxă judiciară de timbru ( f. 12).

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și a dispozițiilor art. 476-478 Cod procedură civilă, raportat la probele administrate, Tribunalul reține următoarele:

Prin cererea de apel reclamantul A______ A___ A_____ a criticat hotărârea pronunțată de prima instanță, apreciind-o nelegală deoarece, în opinia sa, îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale fiindcă pârâtul prin postările făcute a săvârșit o faptă ilicită, aducându-i atingerea dreptului la imagine.

Contrar celor invederate de apelantul-reclamant, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întreținute cumulativ condițiile legale stipulate de prevederile art. 1349 Cod civil: fapta ilicită, vinovăția sau culpa, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, lipsa oricăreia dintre condiții, antrenând respingerea cererii de chemare în judecată.

În drept, potrivit prevederilor art. 31 alin. (4) din Constituția României, „mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (6) din aceeași Constituție, „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine”.

Dispozițiile art. 30 alin. (8) din Constituția României statuează că: „răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii”, respectiv, în condițiile dreptului comun, corect reținute în speță ca fiind cele ale art. 1349 și urm. din Codul civil.

Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede, la paragraful 1, că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, drept care cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. La paragraful 2, norma convențională prevede că exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.

Rezultă că dreptul garantat de art. 10 din Convenție nu este unul absolut. Dacă paragraful 1 al art. 10 consacră existența dreptului la libertate de exprimare, paragraful 2 al articolului menționat permite restrângerea exercitării acestui drept, în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democrației însăși.



Altfel spus, libertatea de exprimare, ca drept esențial într-o societate democratică, nu poate fi exercitată dincolo de orice limite. Ca orice altă libertate socială, ea presupune luarea în considerare a unor interese de ordin general, cum sunt siguranța națională, integritatea teritorială ale statelor contractante, siguranța publică, apărarea acesteia și prevenirea săvârșirii unor infracțiuni, protecția sănătății și a moralei publice, garantarea autorității și imparțialității puterii judiciare, precum și a unor interese de ordin personal, anume reputația și drepturile ce aparțin altor persoane, împiedicarea de a divulga informații confidențiale.

Aceste limitări se concretizează în posibilitatea existenței unor ingerințe ale autorităților statale în exercițiul dreptului la libertatea de exprimare, spre a se realiza scopurile enunțate de art. 10 paragraful 2 din Convenție. Instanța europeană a subliniat, în repetate rânduri, că restricțiile la libertatea de exprimare, oricare ar fi contextul în discuție, nu sunt compatibile cu dispozițiile art. 10 paragraful 2 decât dacă îndeplinesc condițiile pe care textul le impune în privința lor.

Conform celor ce rezultă din dispozițiile normei convenționale evocate, exercițiul libertății de exprimare presupune „îndatoriri și responsabilități” și el poate fi supus unor „formalități, condiții, restricții sau sancțiuni”, ceea ce semnifică recunoașterea posibilității pentru stat de a exercita anumite „ingerințe” în exercițiul acestei libertăți fundamentale. Aceste ingerințe trebuie să îndeplinească însă anumite condiții, respectiv: să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică. Pe cale pretoriană, acestor cerințe, li s-a adăugat și condiția privind proporționalitatea, ce are a fi apreciată ca un balans între interesele aflate în joc, între măsura dispusă și legitimitatea scopului urmărit prin aplicarea acelei măsuri, aleasă de stat pentru restabilirea legalității sau repararea prejudiciilor produse. „Scopul legitim” în virtutea căruia poate fi aplicată o anumită ingerință este dat de interesele de ordin general și de cele individuale prevăzute de paragraful 2 al art. 10 și acesta va fi întotdeauna invocat de stat.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat, cu valoare de principiu, că orice persoană, în exercitarea libertății sale de expresie, își asumă „îndatoriri și responsabilități”, a căror întindere depinde de situația concretă în discuție și de procedeul tehnic utilizat.

În ceea ce privește dreptul la viața privată, Curtea Europeană a statuat, în jurisprudența sa, că noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane, cum ar fi numele, imaginea, integritatea sa fizică și morală; garanția oferită de art. 8 din Convenție fiind destinată, în principal, să asigure dezvoltarea, fără ingerințe din afară, a personalității fiecărui individ în relațiile cu semenii. Așadar, există o zonă de interacțiune între individ și terți care, chiar și într-un context public, aparține „vieții private” (a se vedea Von Hannover c. Germaniei, cererea nr. _____/00, paragraful 50). De asemenea, s-a statuat că „dreptul la apărarea reputației este un drept care, în calitate de element al vieții private, este legat de art. 8 din Convenție” (a se vedea Chauvy și alții c. Franței, nr. _____/01, paragraful 70).

Totodată, s-a arătat că trebuie găsit un echilibru între libertatea de exprimare și dreptul la viața privată, care cade sub incidența art. 8, echilibru care impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmațiilor denigratoare, dacă afirmațiile reprezintă situații factuale, lipsite de suport probatoriu, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de denigrare și reiterate în public, prin mijloace de comunicare prin presă și mass-media cu rea-credință (cauza P______ c. României, cauza A________ c. României).

În aprecierea depășirii limitelor libertății de exprimare și necesității respectării dreptului la viața privată, respectiv dreptul la imagine și dreptul la reputație, Curtea Europeană a avut în vedere calitatea și funcția persoanei criticate, forma, stilul și contextul mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza Nic______ Dellakeza c. României), interesul public pentru tema dezbătută (cauza B____ c. României), buna-credință a jurnalistului (cauza I_____ C_____________ c. României), raportul dintre judecățile de valoare și situațiile faptice, doza de exagerare a limbajului artistic, proporționalitatea sancțiunii cu fapta, precum și motivarea hotărârii (cauza B____ c. României, cauza D______ c. României).

În cazul dedus judecății, deși prima instanță a apreciat că pârâtul se face vinovat de utilizare unor expresii la limita moralității, totuși, contextul în care au fost folosite și persoana căreia i-au fost adresate nu permit a se constata încălcarea art. 10 din Conveția Europeană a Drepturilor Omului. Acest ultim text legal impune și restricții, jurisprudența curții europene statutând asupra existenței dreptului la libertatea de exprimare, dar permițând și restrângerea exercitării acestuia în vederea protecției reputației sau a drepturilor altora.

Așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță, postările pârâtului nu vizează aspecte ce țin de viața personală a reclamantului; din contră, au urmărit să informeze publicul despre împrejurări legate de activitățile publice din sfera politicului în care este angrenat reclamantul ca urmare a funcției de președinte a unui partid politic și de consilier local. Acceptând aceste funcții, reclamantul și-a asumat riscul de a fi examinat de opinia publică, cetățenii având dreptul de a fi informați cu privire la chestiunile de interes public, chiar și atunci când relatările sunt împinse la limita extremă a exprimării.

De astfel, din depoziția martorului audiat în fața primesi instanțe nu a rezultat prejudiciul pe care l-ar fi suferit reclamantul urmare a postărilor efectuate de pârât, acesta limitându-se a relata că „ mai multe persoane, inclusiv soția mea, m-au întrebat dacă este adevărat ce scrie pârâtul despre reclamant”.

Așa cum a reținut și prima instanță, în cauză nu s-au dovedit a fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, motiv pentru care în mod legal și temeinic a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

În considerarea celor expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat apelul declarat de către reclamant.

Văzând că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

Respinge ca nefondat apelul civil declarat de reclamantul A______ A___ A_____ (CNP _____________), domiciliat în municipiul Hunedoara, ________________________, nr. 4BIS, ________________________ și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Jorza L_____ în municipiul D___, ___________________. D, _____________, județul Hunedoara, împotriva sentinței civile nr. 1589/07 decembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Hunedoara.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Hunedoara, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată azi, data de 13 mai 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

 

Președinte, Judecător,

V________ A___-E____ S______ A___ L____

 

Grefier,

H______ T______-I____-A________

 

 

 

 

V.A.E./M.P.A.

4 ex./ 25.05.2021

Jud. fond: C_________ N_______




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!