Prezentul articol are ca punct de pornire prevederile constituționale române privind libertatea conștiinței; această din urmă noțiune este reglementată în cadrul art. 29 din Constituția României. După o analiză a doctrinei de la nivel intern, putem contura faptul că libertatea de conștiință prezintă mai multe înțelesuri, pe care le vom analiza în cele ce urmează. Cu privire la sfera internațională, vom avea în vedere decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, în cazuri punctuale, unul dintre acestea fiind reprezentat de aprecierea principiului proporționalității în raport de manifestarea propriilor convingeri religioase.
Evoluția libertății de conștiință
În limba greacă, cuvântul ,,conștiință” se traduce literalmente drept cunoaștere, pe când în limba engleză, consciousness se traduce nu numai drept ,,conștiință”, ci și drept ,,conștiință de sine”.
Termenul ,,conștiință” este derivat din termenul latin con scientia, care înseamnă cunoaștere; aceasta este forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realității obiective prin intermediul senzațiilor, percepțiilor și gândirii (…). O altă definiție a termenului de conștiință este aceea de intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență.
La nivel practic, libertatea conștiinței a apărut odată cu suveranitatea conștiinței individuale, întocmai cum urmează să reliefăm:
- Libertatea și suveranitatea conștiinței individuale sunt idei care, în cultura americană timpurie și în mișcările precursoare din Anglia și Europa, au apărut împreună și s-au informat reciproc în moduri importante.
Libertatea de conștiință a fost identificată cu libertatea de idei sau libertatea de gândire:
- Libertatea de gândire (numită și libertate de conștiință sau de idei) este libertatea unei persoane de a deține sau de a considera un fapt, punct de vedere sau gândire, independent de punctele de vedere ale altora (Protoiereul Serghie Ovseannikov, Carte despre libertate. Renunțând la legalism, să ajungem la iubire, Editura Egumenița, Galați, 2019, p. 206)
Conceptul de ,,libertate de conștiință” sau ,,libertate a conștiinței” a fost dezvoltat în Biblie, cu precădere în scrierile lui Pavel în Tars: ,,De ce trebuie să fie judecată libertatea mea după conștiința altuia?”(Protoiereul Serghie Ovseannikov, Carte despre libertate. Renunțând la legalism, să ajungem la iubire, Editura Egumenița, Galați, 2019, p. 206)
S-a remarcat faptul că, în primele documente constituționale, libertatea de conștiință a apărut sub forma libertății religioase. Tot la nivel doctrinar, s-a apreciat că libertatea conștiinței s-ar încadra în drepturile ,,naturale” ale omului, preexistente consacrărilor în norme constituționale sau de altă natură.
Libertea conștiinței constituie în sine un mecanism complex, care nu poate să fie cuantificat la nivel juridic, ci doar respectat în raport de prevederile în vigoare.
Libertatea conștiinței și limitele sale
Libertatea conștiinței este reglementată la nivel intern prin intermediul art. 29 din Constituția României, astfel:
- Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale;
- Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc;
- Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii;
- În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă;
- Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
- Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
Libertatea conștiinței înglobează în structura sa atât libertatea gândirii și a opiniilor, cât și libertatea credințelor religioase. Garantarea acesteia dintâi prin intermediul Constituției României nu face altceva decât să o plaseze pe un palier superior, în categoria drepturilor și a libertăților fundamentale. Având în vedere principiul ierarhiei normative, Constituția este legea fundamentală a statului, deci aceasta este plasată în vârful ierarhiei normative (conținut superior, procedură de adoptare complexă în raport de legile organice, ordinare, dar și organe abilitate în sensul aplicării și respectării dispozițiilor sale).
Libertatea conștiinței în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
În cauza Kokkinakis contra Greciei, reclamantul – adept al cultului ,,Martorii lui Iehova” a fost condamnat la închisoare și amendă penală pentru infracțiunea de prozelitism, infracțiune prevăzută și sanționată de legea statului pârât.
Infracțiunea de prozelitism, potrivit dreptului grec, a însemnat „în special, orice încercare directă sau indirectă de a interveni în credințele religioase ale unei persoane de o altă persuasiune religioasă (eterodoxos), cu scopul de a submina aceste credințe, fie de orice fel de îndemn sau promisiune, sprijin moral sau asistență materială sau prin mijloace frauduloase sau profitând de lipsa de experiență, încrederea, nevoia, intelectul sau naivitatea sa redusă”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a soluționat cauza prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în speță la prevederile art. 9, redat punctual astfel:
- Orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor;
- Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora.
Care a fost, în definitiv, soluția dată de Curte?
Soluția Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza dată, a fost conturată astfel:
,,Instanța a reținut că măsura reclamată era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim în temeiul articolului 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și anume protejarea drepturilor și libertăților altora. Cu toate acestea, a constatat o încălcare a articolului 9 (cu șase voturi contra trei), motivând că interferența privind libertatea religioasă a lui Kokkinakis nu a fost necesară într-o societate democratică”.
Raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului este subsumat astfel:
- Trebuie făcută o distincție între mărturisirea creștină și prozelitismul necorespunzător;
- Criteriile relevante adoptate de legiuitorul elen sunt compatibile prevederile legale dacă și în măsura în care sunt concepute numai pentru a pedepsi prozelitismul necorespunzător;
- Instanțele grecești au stabilit răspunderea reclamantului prin simpla reproducere a textului de lege, dar nu au specificat suficient în ce fel inculpatul a încercat să convingă alte persoane prin mijloace improprii;
- Nu s-a demonstrat faptul că condamnarea reclamantului a fost justificată în circumstanțele cazului de o necesitate socială stringentă;
- Măsura atacată nu a fost proporțională cu obiectivul legitim urmărit.
Concluzii
Libertatea conștiinței este receptată la nivel intern prin intermediul Constituției României. Aceasta cuprinde în structura sa atât libertatea gândirii, cât și libertatea opiniilor și a ideilor. Garantarea libertății conștiinței la nivel constituțional conturează o protecție sporită a acesteia. În cadrul prezentului articol am analizat libertatea conștiinței prin raportare la libertatea religioasă, reliefând un caz practic la nivelul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. În cauza dată, Curtea Europeană a decis în favoarea reclamantului, în sensul constatării că măsura condamnării acestuia la o pedeapsă penală, prin prisma confesiunii sale religioase (adept al cultului ,,Martorii lui Iehova) nu a fost una proporțională (în sensul că aceasta nu era adecvată scopului legitim propous). Astfel, s-a concluzionat faptul că protecția drepturilor și a libertăților altora nu trebuie să producă o îngrădire a drepturilor personale (câtă vreme se încalcă proporționalitatea măsurilor dispuse).
