Legea celor 12 table în Roma Antică: Drept și Istorie

legea celor 12 table

În Roma Antică, nu exista egalitate, societatea fiind divizată între oameni liber și sclavi. Nu toți oamenii liberi aveau drepturi politice deoarece numai aristocrația putea conduce[1]. Legea celor 12 table a fost prima lege scrisă din Roma Antică și a apărut pe fondul conflictului dintre patricieni și plebei[2]. Acest conflict pentru egalitate politică și pentru egalitate în drepturi între patricieni (nobilimea) și plebei (oamenii de rând) a durat aproximativ 200 de ani (500 î.e.n. – 286 î.e.n.)[3]. În zorii Republicii Romane, puterea era deținută de patricieni. Până la adoptarea legii celor 12 table, dreptul nu era scris, ci era bazat pe cutumă (obicei). Deoarece dreptul nu era scris, plebeii erau nemulțumiți că nu își cunoșteau drepturile[4] și că legea era aplicată în mod arbitrar și discriminatoriu[5], așadar în anul 462 î.e.n., aceștia au solicitat ca dreptul cutumiar să fie scris și făcut public[6]. În acea perioadă dreptul era nescris și cunoscut doar de către patricieni[7]. Având în vedere că magistrații erau formați în exclusivitate din patricieni, acuzațiile plebeilor cu privire la aplicarea arbitrară a legii puteau fi considerate întemeiate[8].

În cele din urmă, patriciatul a fost de acord să desemneze o comisie însărcinată cu elaborarea dreptului scris[9]. Plebea a protestat deoarece în comisie nu a fost inclus nici un plebeu, așadar a fost instituită o nouă comisie în care au fost incluși și cinci plebei, iar această comisie a publicat, în anul 449 î.e.n., o nouă lege, pe douăsprezece table de bronz[10]. Textul nu mai există astăzi deoarece tablele de bronz au fost distruse în anul 390 î.e.n, an în care Roma a fost incendiată de către gali[11].

 


Legea celor 12 table – conținut

Legea celor 12 table a reflectat viața unei comunități primitive de agricultori romani. Legea a fost considerată un adevărat cod, iar cele douăsprezece table de bronz reglementau diverse materii precum organizarea familiei, succesiuni, proprietatea privată, drept penal, norme de procedură[12]. Legea celor 12 table a codificat și cutuma, cum ar fi interdicția mariajului între patricieni și plebei[13]. Legile erau dure și primitive reflectând, de exemplu, dreptul creditorului de a-și vinde debitorii insolvenți ca sclavi sau de a-i ucide (Tabla III) sau puterea absolută a capului de familie (pater familias) asupra soției, copiilor și nepoților din fii [14]. Tabla VII conținea prevederi cu privire la dreptul de proprietate: fructele care cădeau din copac pe proprietatea vecinului aparțineau proprietarului copacului, reguli cu privire la întreținerea drumurilor etc. Dreptul penal (Tabla VIII) era crud și primitiv, existând pedepse corporale și pedeapsa cu moartea[15]. Tot în Tabla VIII erau incluse și reguli cu privire la răspunderea civilă delictuală, precum plata de despăgubiri victimei sau răspunderea civilă pentru fapta animalului sau fapta sclavului[16]. Cu privire la pedeapsa cu moartea, Tabla IX prevedea în mod expres faptul că nimeni nu poate fi condamnat la moarte decât în urma unui proces și a unei sentințe[17]. Cu toate acestea, prevederile de drept public nu erau numeroase, cele mai multe prevederi reglementau dreptul civil (e.g. drepturile reale, succesiuni, răspunderea civilă, inclusiv răspunderea civilă a proprietarului unui sclav pentru fapta sclavului, obligații, regulile bunei-vecinătăți)[18].

Legea celor 12 table nu a fost niciodată abrogată, fiind în vigoare vreme de 11 secole, însă a devenit inaplicabilă la sfârșitul Republicii și începutul Imperiului[19]. Ulterior legii, au fost adoptate multe alte legi scrise, însă legislația scrisă a Romei a rămas relativ nedezvoltată în comparație cu legislația Greciei Antice[20]. Această lege a constituit și o piatră de hotar în aplanarea conflictului dintre patricieni și plebei, deoarece la aproximativ 100 de ani de la adoptarea legii, patricienii și plebeii au devenit egali din punct de vedere politic[21].

 

Te-ar putea interesa și:

 

Referințe:

[1] Conform Wikipedia.

[2] Emil Molcuț, Drept Roman, p. 40, curs disponibil la următoarea adresă.

[3] Conform Wikipedia.

[4] George Mousourakis, The historical and institutional context of Roman Law, Routledge, 2016, p. 63.

[5] George Mousourakis, Roman Law and the Origins of the Civil Law Tradition, Ed. Springer, 2015, p. 32.

[6] George Mousourakis, op. cit. supra n. 4, p. 63.

[7] Ibidem.

[8] George Mousourakis, op. cit. supra n. 5, p. 32.

[9] Emil Molcuț, Drept Roman, p. 40, curs disponibil la următoarea adresă.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 41.

[12] Conform Wikipedia.

[13] George Mousourakis, op. cit. supra n. 4, p. 63.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Conform Wikipedia.

[17] George Mousourakis, Fundamentals of Roman Private Law, Ed. Springer, 2012, p. 14.

[18] Ibidem.

[19] Emil Molcuț, Drept Roman, p. 41, curs disponibil la următoarea adresă.

[20] George Mousourakis, op. cit. supra n. 17, p. 15.

[21] Conform Wikipedia.






















AFLĂ MAI MULTE!