CEDO. Kovesi împotriva României. Rezumatul deciziei




CEDO. Kovesi împotriva României

(Traducere neoficială a comunicatului de presă dat de CEDO)

 

România a încălcat drepturile procurorului general al Direcției naționale anticorupție prin revocarea acesteia înainte de expirarea mandatului său

 

1. Kovesi împotriva României – Principalele fapte

Reclamanta,  Laura-Codruța Kövesi, este cetățean român, născută în 1973 și locuiește în București.

Doamna Kövesi a fost numită procuror general în cadrul Direcției naționale anticorupție (DNA) în mai 2013, inițial pentru o perioadă de trei ani. Ca urmare a aprecierilor pozitive primite din partea Ministerului Justiției și a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), reclamanta este reconfirmată în funcție pe perioada mai 2016 – mai 2019.

Alegerile legislative desfășurate în decembrie 2016 au determinat formarea unui nou guvern, care a propus mai multe reforme legislative în domeniul judiciar, în special dezincriminarea abuzului în serviciu săvârșit în legătură cu aprobarea sau adoptarea de acte normative. Măsurile legislative, adoptate în 2017, au generat proteste și îngrijorări la nivel internațional, precum și deschiderea unei anchete la DNA privind modul în care anumite dispoziții legislative au fost adoptate.

În februarie 2018, ministrul Justiției a propus revocarea reclamantei din funcție, făcând referire, în special, la trei decizii pe care Curtea Constituțională le pronunțase în legătură cu activitatea DNA și la declarațiile publice ale reclamantei. Secția pentru procurori din cadrul CSM a refuzat, cu majoritate de voturi, să aprobe această revocare, respingând în mare parte criticile formulate de ministru împotriva reclamantei și concluzionând că nu există nicio dovadă că activitatea managerială a acesteia a fost defectuoasă. În aprilie 2018, președintele României a refuzat la rândul său să semneze decretul de revocare, ceea ce l-a determinat pe primul ministru să sesizeze Curtea Constituțională.

În mai 2018, Curtea Constituțională a obligat președintele să semneze decretul, concluzionând în special că nici președintele și nici Curtea Constituțională nu aveau competența să aprecieze asupra motivelor pentru care ministrul Justiției a înaintat această propunere.   De altfel, Curtea a precizat că instanțele de contencios administrativ nu puteau examina decât aspectele de legalitate ale actului administrativ în cauză, mai precis legalitatea procedurii, dar nu și oportunitatea acesteia.

Revocarea reclamantei și-a produs efectele în iulie 2018.

2. Kovesi împotriva României. Critici, procedură și compunerea Curții

Invocând articolul 6 alin. 1 (dreptul la un proces echitabil) din Convenție, doamna Kövesi susține că i-a fost încălcat dreptul de acces la instanță pentru a-și apăra drepturile în ceea ce privește revocarea sa disciplinară din funcția de procuror general al DNA. În ceea ce privește articolul 10 (libertatea de exprimare), aceasta susține că a fost revocată din funcție după ce și-a exprimat public opinia, în calitatea sa profesională, privind reformele legislative care afectau sistemul judiciar. Printre altele, aceasta susține o încălcare a articolului 13 (dreptul la un remediu efectiv) în coroborare cu art. 6 alin. 1 și art. 10 din Convenție.

Cererea a fost înregistrată la Curtea europeană a drepturilor omului la 28 decembrie 2018. Hotărârea a fost pronunțată de o cameră de șapte judecători compusă din:

Jon Fridrik Kjølbro (Danemarca), președinte, Faris Vehabović (Bosnia-Herțegovina), Iulia Antoanella Motoc (România), Branko Lubarda (Serbia),

Stéphanie Mourou-Vikström (Monaco), Georges Ravarani (Luxembourg),

Péter Paczolay (Ungaria),

precum și Andrea Tamietti, grefierul de secție.




3. Kovesi împotriva României. Decizia Curții

Art. 6 alin. 1

Curtea amintește că, în principiu, litigiile dintre funcționari și stat nu intră sub incidența aplicării articolului 6 dacă sunt îndeplinite cele două condiții expuse în hotărârea Vilho Eskelinen et autres : legislația trebuie să fi exclus în mod expres accesul la o instanță pentru a soluționa litigiul și derogarea trebuie să se bazeze pe motive obiective legate de interesul statului.

În cauza de față nu există nicio derogare expresă de acest fel, aspect confirmat de guvern în susținerea că reclamanta nu a epuizat căile de recurs interne deoarece aceasta nu a sesizat instanța de contencios administrativ.

În plus, nicio derogare de acest fel în cauza de față nu ar fi putut să se bazeze pe motive obiective: o absență a controlului jurisdicțional din cadrul procesului de revocare a procurorului general al DNA nu poate fi în interesul statului, având în vedere că doar un astfel de control exercitat de un organ judiciar independent ar putea permite protejarea înalților magistrați împotriva arbitrarului puterii executive.

Curtea concluzionează că articolul 6 se aplică în cazul doamnei Kövesi sub latura sa civilă.

Pe fond, Curtea observă că guvernul nu contestă absența controlului jurisdicțional în cauză. Acesta susține mai degrabă că reclamanta nu a epuizat căile de recurs interne care erau la dispoziția sa, având în vedere în special că reclamanta nu a atacat raportul ministrului Justiției care expunea motivele revocării sale, decizia CSM sau decretul prezidențial de revocare.

Cu toate acestea, Curtea constată că Curtea Constituțională a concluzionat că raportul ministrului trebuie analizat ca și un act preliminar, considerat ca fiind lipsit de efecte. Mai mult, din actele depuse de guvern reiese că organizațiile neguvernamentale au încercat să conteste acest raport în fața instanțelor, însă în zadar. În ceea ce privește decizia CSM, reclamanta nu avea interes să o atace întrucât aceasta îi era favorabilă.

De altfel, Curtea Constituțională a constatat că un recurs în fața instanței de contencios administrativ împotriva decretului prezidențial nu putea permite decât o examinare a respectării formalităților externe în legătură cu adoptarea acestui act, în timp ce critica formulată de reclamantă solicita o analiză a fondului cauzei și a legalității interne a decretului.

Prin urmare, Curtea nu este convinsă că reclamanta a dispus de un remediu intern care i-ar fi permis în mod efectiv să sesizeze instanța cu criticile pe care aceasta dorea într-adevăr să le formuleze, și anume critici la adresa motivelor pentru care aceasta a fost revocată din funcția sa de procuror general al DNA.

Curtea subliniază că orice contestație reală și serioasă cu privire la legalitatea unei atingeri aduse drepturilor civile dă dreptul persoanei interesate „să se adreseze unei instanțe care să se pronunțe asupra acestei chestiuni de drept intern

”. Instrumentele Consiliului Europei și ale Uniunii Europene acordă o importanță din ce în ce mai mare echității procedurale în cadrul revocării sau concedierii procurorilor și, în special, intervenției unei autorități independente de puterea executivă și legislativă.

Curtea respinge excepția preliminară privind neepuizarea căilor de recurs interne formulată de guvern și concluzionează că statul pârât a afectat însăși esența dreptului reclamantei de acces la o instanță din cauza limitelor speciale pe care Curtea Constituțională le-a fixat în examinarea acestei cauze. Prin urmare, a avut loc o încălcare a dreptului de acces la instanță a doamnei Kövesi.

Articolul 10

Curtea constată că există elemente care indică prima facie existența unei legături de cauzalitate între exercitarea de către reclamantă a dreptului său la libertate de exprimare și revocarea sa. Celelalte motive pentru care, conform susținerii guvernului, aceasta a fost demisă din funcție nu sunt convingătoare. În consecință, această revocare este considerată a fi o ingerință în exercitarea de către reclamantă a dreptului său la libertate de exprimare.

În continuare, Curtea analizează dacă, prin revocarea reclamantei, guvernul a urmărit „un scop legitim” sau răspundea unei „nevoi sociale imperioase”, condiții necesare pentru existența unei justificări conform art. 10 alin. 2.

Scop legitim

Curtea constată că ministrul Justiției a scos în evidență necesitatea de a proteja preeminența dreptului ca motiv de justificare a revocării reclamantei, o procedură pe care o inițiase după ce aceasta a criticat propunerile sale legislative și a început urmărirea penală în legătură cu textele de lege în adoptarea cărora acesta era implicat. De asemenea, ministrul Justiției a susținut că atitudinea reclamantei generase o criză din cauza căreia România făcuse obiectul unor îngrijorări la nivel național, european și internațional.

Din contră, Curtea observă că revocarea reclamantei era motivul de îngrijorare.

Mai mult, aceasta consideră că nicio probă de la dosar nu permite să se stabilească faptul că măsura denunțată viza să conserve preeminența dreptului și nici nu urmărea un alt scop legitim.  Era vorba despre o măsură luată ca urmare a exercitării anterioare de către reclamantă a dreptului său la libertate de exprimare. Guvernul nu justifică ingerința în cauză prin niciun alt scop legitim.

Curtea concluzionează că ingerința nu urmărea niciun scop legitim.

Deși o astfel de concluzie conduce în mod normal la finalizarea examinării criticilor privind încălcarea articolului 10, Curtea decide totuși să cerceteze dacă ingerința era necesară într-o societate democratică.

Necesară într-o societate democratică

Curtea constată că reclamanta a formulat comentariile în cauză în calitatea sa profesională de procuror general al DNA. De asemenea, reclamanta și-a utilizat prerogativele legale pentru a deschide anchete privind infracțiuni de corupție de care erau suspectați membri ai guvernului în temeiul dispozițiilor legislative eminamente contestate și pentru a informa publicul cu privire la aceste anchete. De altfel, aceasta și-a exprimat opinia direct în media sau cu ocazia ședințelor profesionale.

Curtea acordă o importanță deosebită postului pe care îl ocupa reclamanta, și anume de director al parchetului anticorupție, ale cărui funcții și obligații includeau exprimarea opiniei sale cu privire la reforme susceptibile de a avea consecințe asupra sistemului judiciar și a independenței acestuia, precum și, în special, asupra luptei desfășurate de serviciul său împotriva corupției.

Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a recunoscut că procurorii ar trebui să aibă dreptul să participe la dezbateri publice privind chestiuni referitoare la drept, administrarea justiției și apărarea și protejarea drepturilor omului și că aceștia ar trebui să fie în măsură să urmărească penal, fără constrângeri, agenții publici pentru infracțiuni de corupție.

De altfel, poziția pe care reclamanta a adoptat-o și declarațiile pe care aceasta le-a făcut, care se înscriu în mod evident în cadrul unei dezbateri privind chestiuni de interes public, impunea un grad ridicat de protecție în vederea exercitării libertății sale de exprimare și un control strict al oricărei ingerințe din partea statului pârât, care dispunea în cauză de o marjă redusă de apreciere.

Curtea consideră că revocarea reclamantei și motivele care au fost formulate pentru a o justifica nu erau deloc compatibile cu importanța deosebită care trebuie acordată puterii judiciare, ramură independentă de puterea statului, precum și principiului independenței ministerului public, care, conform instrumentelor internaționale ale Consiliului Europei sau altor instrumente, reprezintă un element crucial pentru conservarea independenței justiției.  Prin urmare, se constată că revocarea prematură a reclamantei a fost contrară chiar scopului menținerii independenței justiției.

Având în vedere gravitatea sa, măsura a avut un „efect disuasiv”, descurajând nu doar reclamanta, dar și pe ceilalți procurori și judecători de a participa la dezbaterile publice privind reformele legislative care vizau sistemul judiciar și, mai general, toate chestiunile care privesc independența judiciară.

Referindu-se la concluziile sale în ceea ce privește aplicarea articolului 6, Curtea constată că restricțiile privind libertatea de exprimare a reclamantei nu au fost însoțite de garanții efective și adecvate împotriva arbitrarului.

Revocarea reclamantei din funcția sa de procuror general al DNA nu urmărea deci niciunul dintre scopurile legitime enumerate la articolul 10 alin. 2 și nu era necesară „într-o societate democratică”. Prin urmare, a fost încălcat articolul 10.

Alte articole

Având în vedere concluziile privind aplicarea articolului 6, Curtea consideră că nu se mai impune analizarea niciunei chestiuni distincte în temeiul articolului 13.

4. Kovesi împotriva României. Reparație echitabilă (articolul 41)

Având în vedere că reclamanta nu a formulat nicio cerere cu titlu de reparație echitabilă, Curtea consideră că nu se impune acordarea niciunei sume în cadrul acestui capăt de cerere.

Sursa: comunicat de presă ECHR

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]





Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!