Judecarea cauzei în lipsă, o procedură echitabilă? Ce spune CEDO?

Conform Wikipedia, judecarea cauzei în lipsă este asimilată procedurilor penale desfășurate în cadrul unei instanțe de judecată, în cadrul căreia persoanele nu sunt prezente fizic la această procedură.

Un caz concret privind această procedură îl vizează pe Kent Kristensen, un om de afaceri danez care a fost atât judecat, cât și condamnat în lipsă la șapte ani de închisoare, motivul fiind neplata unui funcționar în cadrul unui proiect de contrucție[2].

Judecarea în lipsă și particularitățile sale în dreptul intern

În materie procesual civilă, judecata în lipsă este reglementată în cadrul 223 din Codul de procedură civilă român, astfel:

Art. 223. Judecarea cauzei în lipsa părții legal citate

(1) Lipsa părții legal citate nu poate impiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se infațișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește.

(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplică în mod corespunzator și în cazul în care lipsesc ambele părți, desi au fost legal citate, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă.

Cu privire la această situație, ne vom raporta la jurisprudența națională, prin redarea unui extras dintr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție:

,,Cum procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecarea și în lipsă, în mod procedural instanța s-a pronunțat asupra cererii de administrare a probelor solicitate de părți. În această situație, respectarea principiului contradictorialității nu era condiționată de prezența părților, ci de legala îndeplinire a procedurii de citare. Cu alte cuvinte, dacă părțile legal citate au ales să nu se prezinte la termenul de judecată la care a fost prorogată încuviințarea probelor, instanța a procedat în mod legal la examinarea cererii în lipsa acestora”-  Decizia ÎCCJ nr. 2635 din 20 noiembrie 2015.

În procedura de judecată arbitrală, conform 575-584 din Codul de procedură civilă:

Articolul 582. Absența unei părți:

Neprezentarea părții legal citate nu împiedică dezbaterea litigiului, afară numai dacă partea lipsă nu va cere, cel mai târziu cu 3 zile înainte de data pentru care a fost stabilită dezbaterea, amânarea acesteia pentru motive temeinice, încunoștințând în același termen și cealaltă parte, precum și arbitrii. Aprecierea temeiniciei motivelor absenței uneia dintre părți, precum și a motivelor pentru care absența justifică amânarea dezbaterii este de competența exclusivă a tribunalului arbitral, hotărârea acestuia nefiind supusă niciunei căi de atac.

Articolul 583. Solicitarea judecării în lipsă

Oricare dintre părți poate cere în scris ca soluționarea litigiului să se facă în lipsa sa, pe baza probelor aflate la dosar. Dispozițiile art. 580 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 584. Absența ambelor părți

(1) Dacă ambele părți, deși legal citate, nu se prezintă la termen, tribunalul arbitral va soluționa litigiul, în afară de cazul în care s-a cerut amânarea pentru motive temeinice. Aprecierea temeiniciei motivelor amânării este de competența exclusivă a tribunalului arbitral, hotărârea acestuia nefiind supusă niciunei căi de atac. (2) Chiar dacă părțile nu solicită amânarea soluționării litigiului, tribunalul arbitral poate să amâne judecarea acestuia, citând părțile, dacă apreciază că prezența lor la dezbatere este necesară, sau acordând un termen pentru ca părțile să își poată formula concluziile în scris.

Judecarea cauzei în lipsă în viziunea Curții Europene a Drepturilor Omului

Relevantă în această situație este Hotărârea CEDO în Cauza Muncaciu împotriva României, în care apare problema încălcării art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului:

Articolul 6 Dreptul la un proces echitabil:

  1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
  2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
  3. Orice acuzat are, mai ales, dreptul :
  4. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa ;
  5. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale ;
  6. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer ;
  7. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării ;
  8. să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.

În această materie Curtea a apreciat faptul că reclamantul a fost nemulțumit de faptul că o instanță națională a examinat recursul în lipsa sa și fără a-i oferi posibilitatea de a reacționa la răspunsul părții intimate față de conținutul cererii de recurs, sens în care s-a produs încălcarea art. 6 din CoEDO. În sensul precizat, Curtea a decis că era obligația Tribunalului Cluj să ofere reclamantului posibilitatea de a-și prezenta comentariile asupra argumentelor cuprinse în întâmpinarea părții adverse. Aceasta a aratăt că, în speță, instanța nu a comunicat întâmpinarea reclamantului, care, mai mult, nu era nici prezent, nici reprezentat de un avocat la singura ședință publică ținută:

,,În măsura în care art. 6 § 1 din Convenție vizează, în primul rând, respectarea intereselor părților și cele ale unei bune administrări a justiției (a se vedea mutatis mutandis, Acquaviva împotriva Franței, 21 noiembrie 1995, pct. 66, seria A nr. 333-A), aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că nu a fost judecată echitabil cauza reclamantului din cauza lipsei unei dezbateri contradictorii în recurs” – Cauza Muncaciu împotriva României.




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!