COVID-19. În ce condiții se poate invoca forța majoră într-un contract?




Nu de puțin timp, auzim peste tot cuvinte precum ”forță majoră” și ”certificat de forță majoră”, mai ales în contextul relațiilor comerciale. Întrebările firești ce vin pe buzele multor persoane în această perioadă sunt Ce este forța majoră?; Este ea incidentă în contractul meu?; Ce efecte produce forța majoră?. Așadar, prin intermediul acestui articol, voi explica ce este forța majoră, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un eveniment pentru a fi considerat ”de forță majoră”, condițiile în care forța majoră se poate invoca într-un contract și efectele pe care le produce.

Ce este forța majoră?

Forța majoră a fost și continuă să fie o clauză comună în contractele încheiate peste tot în lume. În principiu, clauza de forță majoră este cea care poate exonera (= scuti) de răspundere o parte contractantă, în cazul în care aceasta nu își mai poate îndeplini obligațiile asumate prin contract, din cauza unui eveniment pe care nu l-a putut prevedea, controla sau evita.

Practic, partea afectată de un astfel de eveniment, nu va mai fi responsabilă din punct de vedere contractual, considerându-se că aceasta se află într-o imposibilitate fortuită de executare (= apariția unei situații ce nu a fost generată de respectiva parte, dar care o poziționează în imposibilitatea obiectivă de a-și executa obligația asumată).

Această clauză nu poate fi folosită oricând și oricum, fiind necesară îndeplinirea unor condiții, prevăzute de Codul Civil, dar și a condițiilor stabilite de părți în contract. Astfel, unele contracte prevăd obligația părții afectate de a-și anunța cocontractantul într-un anumit număr de zile, prevăzut în contractul încheiat, de la producerea evenimentului. Alte clauze contractuale prevăd obligația părții afectate de a dovedi forța majoră printr-un certificat de forță majoră obținut de la Camera de Comerț și Industrie, precum și limitarea consecințelor prin luarea tuturor măsurilor rezonabile.

Condițiile forței majore

În România, forța majoră este reglementată în cadrul Codului Civil, la articolul 1351, alături de cazul fortuit. La primul alineat al articolului, se dispune: ”Dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea civilă este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit.”

Cel de-al doilea alineat al articolului 1351 din Codul Civil, definește forța majoră ca fiind ”orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil”. Textul reproduce întocmai definiția ce a fost formulată în doctrina românească sub imperiul Vechiului Cod Civil, care nu oferea o definiție legală a forței majore.

Definiția legiuitorului din Codul Civil scoate în evidență condițiile în funcție de care se va decide dacă un eveniment constituie caz de forță majoră sau nu. Acestea sunt:

  1. Exterioritatea – forța majoră este o împrejurare care își are originea în afara celui care în aparență ar fi chemat să răspundă pentru neexecutarea obligației pe care și-a asumat-o contractual, precum și în afara câmpului său de activitate.
  2. Imprevizibilitatea – pentru a aprecia gradul de predictibilitate al unui eveniment, se ia ca etalon prudența și diligența unei persoane care depune toată grija de care este capabil în activitatea sa. Este vorba de o apreciere în abstract, avându-se în vedere omul cel mai cunoscător și cu cea mai mare capacitate de prevedere. De esența forței majore este faptul că persoana respectivă să nu fi putut anticipa evenimentul respectiv, pentru a-l putea evita.
  3. Invincibilitatea și inevitabilitatea – un eveniment constituie caz de forță majoră doar dacă este invincibil sau irezistibil și inevitabil absolut. Aceasta semnifică faptul că evenimentul trebuie să nu poată fi evitat sub nicio formă și nici învins.

Exemple de evenimente de forță majoră sunt calamitățile naturale (cutremur, erupția unui vulcan, taifun, furtună, tsunami, inundație, incendiu), pandemii (gripa aviară, coronavirus), fenomene sociale (greve, războaie, atentat terorist, lovitură de stat). În practica judiciară, s-a statuat că  inundația sau cutremurul încetează a mai fi evenimente de forță majoră în acele teritorii sau zone geografice unde asemenea calamități constituie o stare normală, obișnuită. În acest sens, practica judiciară a statuat că alunecările de teren frecvente, ploile torențiale, înghețul nu sunt evenimente imprevizibile, nefiind cazuri de forță majoră ( Tribunalul Suprem, secția civilă, decizia nr. 1096/1978, în R.R.D. nr. 1/1979, p. 55).

În ce condiții se poate invoca forța majoră într-un contract?

În contextul declarării Covid-19 drept pandemie de către Organizația Mondială a Sănătății, companiile și corporațiile se află în situația de a analiza impactul coronavirusului atât la nivelul resursei umane, cât și la nivelul relațiilor comerciale, în special cele cu partenerii contractuali din zonele afectate.

În România, ”activitatea companiilor se preconizează a fi afectată cu însemnătate, având în vedere relațiile bilaterale cu Italia, unul dintre principalii importatori ai României, care reprezintă în acest moment epicentrul pandemiei în Europa, dar și luând în considerare măsurile recent adoptate de autoritățile competente, printre acestea numărându-se măsuri de restricționare a circulației persoanelor, anularea de evenimente, suspendarea activităților didactice, suspendarea activității instanțelor”[5].

În primul rând,  pentru a putea invoca forța majoră într-un contract este necesară existența unei clauze de exonerare a răspunderii părților în cazul apariției unei situații de forță majoră, care ar fi util să fie descrisă detaliat sau măcar trasate liniile generale a situațiilor pe care părțile doresc să le includă în termenul de ”forță majoră”. O clauză de forță majoră complexă, poate arăta astfel:

”Forța majoră – (1) Forța majoră reprezintă o împrejurare de origine externă, cu caracter extraordinar, absolut imprevizibilă și inevitabilă, care se află în afara controlului oricărei părți, nu se datorează greșelii sau vinei acestora și nu putea fi prevăzută la momentul încheierii contractului și care face imposibilă executarea și, respectiv, îndeplinirea obligațiilor asumate prin contract.

(2) Sunt considerate evenimente de forță majoră: războaie, revoluții, incendii, inundații sau orice alte catastrofe naturale, restricții apărute ca urmare a unei carantine, embargou, enumerarea nefiind exhaustivă ci exemplificativă. Nu este considerat eveniment de forță majoră un eveniment asemenea celor de mai sus care însă, fără a crea o imposibilitate de executare, doar face extrem de costisitoare executarea obligațiilor uneia din părți.

(3) Forța majoră exonerează partea afectată de îndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acționează.

(4) Partea contractantă care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți, imediat și în mod complet, producerea acesteia și să ia orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor.




(5) Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia.

(6) Dacă forța majoră acționează sau se estimează că va acționa pentru o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea prezentului contract, fără a fi necesară intervenția vreunei instanțe judecătorești sau arbitrale.”

Bineînțeles că această clauză este una exemplificativă, ce poate fi adaptată în funcție de înțelegerea părților. Important este să fie prevăzută forța majoră în contractul dintre părți drept cauză exoneratoare de răspundere, pentru a suspenda îndeplinirea obligațiilor sau chiar pentru a înceta contractul. În caz contrar, aceasta nu va putea fi invocată în raporturile dintre părți, pandemia de coronavirus, spre exemplu, neatrăgând în mod automat aplicabilitatea forței majore în contracte.

În al doilea rând, evenimentul trebuie analizat  și stabilit pe baza condițiilor de existență a forței majore, dacă acesta se încadrează sau nu. Pandemiile sunt evenimente de forță majoră, întrucât cumulează toate cele 4 condiții, respectiv exterioritatea, imprevizibilitatea, inevitabilitatea și invincibilitatea. Spre exemplu, COVID-19 ar putea fi considerat în acest context drept un caz de forță majoră, luând în considerare prevederile contractuale concrete, deoarece există situații în care părțile au prevăzut în mod expres situațiile/cauzele de forță majoră, cu o anumită întindere, incluzând sau nu anumite fenomene.

În al treilea rând, o condiție foarte importantă pentru invocarea forței majore într-un contract, este interpretarea clauzei de forță majoră ce a fost cuprinsă în contractul dintre părți și a celorlalte prevederi contractuale. Conform firmei de avocatură Clifford Chance[6], următoarea listă de 10 lucruri de verificat poate fi de ajutor pentru a interpreta, de la caz la caz, prevederile contractuale dintre părți:

  1. Epidemia este acoperită în mod specific ca un eveniment de forță majoră în contract? Chiar dacă este, poate fi nevoie să îndeplinească și alte cerințe pentru a constitui forță majoră.
  2. Dacă nu este acoperită, se încadrează evenimentul în formularea forței majore în general sau există vreo decizie guvernamentală/acțiune administrativă care să prevadă referiri la forța majoră și evenimentul întrunește elementele prevăzute în acestea?
  3. Testul de predictibilitate- unele contracte exclud evenimentele ce ar fi putut fi în mod rezonabil evitate sau depășite.
  1. Cauzalitatea- partea care dorește să invoce forța majoră trebuie să stabilească, de regulă, că evenimentul de forță majoră a fost cel care a împiedicat-o să-și îndeplinească obligațiile contractuale.
  2. Obligația de atenuare – partea care invocă forța majoră este de obicei obligată să demonstreze că a luat măsuri rezonabile pentru atenuarea/evitarea efectelor evenimentului de forță majoră.
  3. Cerințe de notificare – părțile sunt cele care vor decide dacă doresc ca notificarea dintre ele să fie o condiție anterioară invocării forței majore.
  4. Consecințe (1) – în majoritatea contractelor, intervenirea forței majore va conduce la scutirea părții de a-și îndeplini obligațiile contractuale.
  5. Consecințe (2) – În mod obișnuit, părțile suportă cheltuielile ce rezultă din invocarea forței majore sau alte întârzieri în executarea propriilor obligații, dar pot prevedea excepții în care cheltuielile să poată fi plătite până la o anumită dată.
  6. Consecințe (3) – Întinderea evenimentului de forță majoră pe o perioadă îndelungată de timp, poate duce la dreptul unei părți de a rezilia contractul. Dacă cocontractanții nu doresc acest lucru, este important să negocieze contractul cât mai rapid cu putință față de termenul limită.
  7. Schimbarea legislației – În unele contracte, deciziile/acțiunile luate de guverne și de autoritățile publice pot declanșa schimbări în aplicarea legii sau a compensațiilor cu privire la relațiile contractuale desfășurate pe perioada evenimentului de forță majoră.

Nu în ultimul rând, în funcție de prevederile contractuale concrete, una dintre condițiile pentru invocarea forței majore, ar putea fi obținerea unui Certificat de forță majoră eliberat de Camerele de Comerț și Industrie din România. Dacă a fost prevăzut în contract drept o condiție a forței majore, atunci obținerea acestuia este obligatorie. Dacă nu a fost prevăzut, atunci este facultativ.

Certificatul de forță majoră poate fi cerut prin urmarea procedurii descrise de către Camera de Comerț și Industrie a României aici. Deși pentru mulți obținerea acestui certificat semnifică instituirea unei prezumții absolute de imposibilitate de executare bazată pe forța majoră, acest lucru nu este adevărat, fiind o prezumție relativă, care poate fi răsturnată de către instanța de judecată. După cum precizează și Camera de Comerț și Industrie în comunicatul din data de 12 martie 2020[7], ”trebuie precizat și faptul că potrivit jurisprudenței în materie, precum și din practica Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR, este la latitudinea părții care se consideră prejudiciată să ia sau nu în considerare motivele și dovezile (între care și avizul de forță majoră emis de CCIR) prezentate de partenerul contractual în culpă, pentru justificarea neîndeplinirii obligațiilor, ultimul cuvânt avându-l, evident, instanța de judecată.”




De ce este acest lucru important? Deoarece se poate ca partenerul contractual să nu fie de acord cu concluzia la care Camera de Comerț a ajuns și astfel să meargă în instanță. Certificatul de forță majoră nu este o intervenție contractuală, ci un aviz, cu care instanța poate să nu fie de acord, deoarece potrivit Codul de Procedură Civilă „în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale”[8]. Persoana/persoanele de la Camera de Comerț ce au verificat îndeplinirea evenimentului și efectele acestuia au efectuat o evaluare faptică, ce nu este invincibilă. Totuși, acest lucru nu trebuie înțeles în sensul că judecătorul va ignora certificatul emis de Camera de Comerț, întrucât este totuși un material probant și relevant.

Chiar și așa, instanța de judecată va putea considera, chiar și dacă sunt îndeplinite toate condițiile din contract, chiar și în prezența certificatului de forță majoră, că evenimentul nu îndeplinește, de fapt, condițiile unui astfel de eveniment. 

Ce efecte produce forța majoră?

În ceea ce privește efectele pe care forța majoră le produce în contracte, art. 1557 din Codul Civil vorbește despre imposibilitatea fortuită de executare (cauzată de forța majoră, cazul fortuit ori alte evenimente asimilate acestora), făcând distincția între o împiedicare totală și definitivă și o împiedicare temporară în ceea ce privește executarea obligațiilor contractuale.

  • Când imposibilitatea de executare este totală și definitivă și privește o obligație contractuală importantă, contractul este desființat de plin drept, fără a fi necesară vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit (articolul 1557 alin. (1) Cod Civil);
  • Când imposibilitatea de executare a obligației este temporară, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligații ori poate obține desființarea contractului, conform regulilor comune de drept civil (articolul 1557 alin. (2) Cod Civil).

Firește, atunci când sunt prestații ce au fost deja realizate deja în baza contractului, iar obligațiile corelative nu mai pot fi îndeplinite, se poate ajunge la restituirea prestațiilor conform articolului 1635 Cod Civil (de exemplu: când bunurile au fost primite, însă cel obligat la plată se află în imposibilitatea de a mai plăti, ca urmare directă a cazului de forță majoră, se poate solicita restituirea bunurilor respective).

În concluzie, partenerii contractuali ar trebui să-și revizuiască contractele ce sunt în derulare și a căror executare ar putea fi influențată de epidemia COVID-19, iar cei care urmează a încheia contracte ar trebui să includă în mod expres situația actuală și limitele răspunderii, precum și pregătirea unor scheme de negociere care să dea posibilitatea părții care se va afla în situația de a nu-și putea executa obligațiile să beneficieze de amânări, sau, pe de altă parte, să ofere alte beneficii.

Forța majoră, indiferent că intervine pe fondul unei epidemii precum cea din prezent sau din alte cauze cu particularități specifice, trebuie analizată de la caz la caz, neexistând un standard universal nici în ceea ce privește evenimentele ce pot determina o parte să se afle în imposibilitate de a-și executa obligațiile contractuale.

UPDATE: Pentru a veni în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), Guvernul a adoptat OUG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare[9], prin care a dorit ameliorarea consecințelor economice negative suferite de IMM-uri din cauza crizei coronavirus. Una dintre aceste măsuri este că niciun partener comercial al unei IMM nu va putea invoca forța majoră dacă nu-și poate executa obligațiile, decât dacă a încercat mai întâi renegocierea relației comerciale.

Mai exact, în articolul X alineatul 2 din OUG 29/2020 se prevede ”în contractele în derulare, altele decât cele [pentru furnizarea de utilități sau de închiriere a spațiilor comerciale folosite ca sedii principale sau secundare de către IMM-uri și anumite alte profesii] încheiate de întreprinderile mici sau mijlocii poate fi invocată forța majoră împotriva acestora numai după încercarea, dovedită cu înscrisuri comunicate între părți prin orice mijloc, inclusiv prin mijloace electronice, de renegociere a contractului, pentru adaptarea clauzelor acestora cu luarea în considerare a condițiilor excepționale generate de starea de urgență”. Astfel, prin această măsură Guvernul a decis ”amânarea” posibilității invocării forței majore până după ce părțile încearcă renegocierea contractului, pentru a salva contractele.

Tot în ordonanță, regăsim și instituirea unei prezumții de forță majoră, pentru a clarifica modalitatea în care poate fi invocată aceasta. Astfel, la articolul X alineatul 3 ” Se prezumă a constitui caz de forță majoră, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă la care se referă art. 1.351 alin. (2) din Codul civil, care rezultă dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19, care a afectat activitatea întreprinderii mici și mijlocii, afectare atestată prin certificatul de situație de urgență. Prezumția poate fi răsturnată de partea interesată prin orice mijloc de probă. Caracterul imprevizibil se raportează la momentul nașterii raportului juridic afectat. Nu vor fi imprevizibile măsurile luate de autorități în conformitate cu actul normativ care a instituit starea de urgență.”

Astfel, se instituie o nouă condiție pentru invocarea forței majore, care nu trebuie să fie înțeleasă în sensul de obligație de a adapta contractul, ci doar de încercare a renegocierii. Dacă renegocierea eșuează, partea care se află în imposibilitate de executare va putea invocat forța majoră respectând condițiile prezentate mai sus.

Autor Adara-Ioana Olărescu

 




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!